De la nașterea primului copil, în urmă cu trei ani, m-am afiliat unui grup virtual de mămici care mă ajută să mai aflu câte una-alta din universul parentingului. Săptămâna trecută, mi-a atras atenția o serie de solicitări legate de disponibilitatea unui vaccin pentru bebeluși și revolta mămicilor care acuzau lipsa acestuia, precum și frământările legate de procurarea lui.
Confortul meu de corporatistă m-a făcut să cred că sigur problema este valabilă doar în cazul dozelor asigurate gratuit de stat și că, cel mai probabil, vaccinul este disponibil în farmacii unui contra cost semnificativ pentru buzunarul propriu.
De curiozitate, am intrat pe platforma Ministerului Sănătății care anunță lipsa medicamentelor din România. După o căutare rapidă, aflu că pentru vaccinul în cauză producătorul a trimis notificare de necomercializare începând cu 15.06.2016 până în ianuarie 2017, invocând motive de fabricație. Ulterior (19.10.2016), această situație a fost prelungită până în ianuarie 2018. Desigur, pentru cei ca mine care s-au gândit că se poate merge pe o variantă de avarie în sensul utilizării versiunii mai vechi de vaccin cu o tulpină în minus, se face și mențiunea că pentru aceasta, valabilitatea autorizației de punere pe piață a încetat la nivel european din iunie 2013. Pare logic, având în vedere existența variantei mai avansate, doar că de negăsit în România. Autoritățile statului încheie povestea cu o recomandare: „Având în vedere lipsa produsului de pe piață, vă rugăm să contactați medicul curant pentru identificarea alternativelor terapeutice adecvate.”
„Minunat!...” îmi zic în sinea mea, mai ales că în 4 luni urmează să nasc al doilea vlăstar al familiei.
Îmi vine în cap clipul pentru promovarea petiței pentru ieftinirea medicamentelor cu 35% – un frigider cu medicamente în care intră o mână care-și alege ce vrea. Un regizor inspirat și realist cel care s-a ocupat de clip, dat fiind că frigiderul este pe jumăte gol. Sub sloganul „Așa că alege și tu acum”, cetățeanul respectiv își alege într-adevăr ceva… doar că din puținul pe care îl are la dispoziție.
„De ce medicamente mai ieftine pentru cetățenii beneficiari de rețete compensate sau gratuite?”, mă întreb. Că doar nu suportă statul decât o parte din nota de plată întrucât, prin mecanismul taxei clawback, consumul de medicamente care depășește bugetul este decontat de industria farmaceutică. În traducere liberă, indiferent de preț (care oricum este reglementat în cazul medicamentelor compensate și gratuite), statul dă partea pe care o consideră din vistieria sa, iar restul se recuperează de la producătorii de medicamente.
Producătorii plătesc trimestrial taxa clawback, deși termenele la care ajung banii care li se cuvin de la stat depășesc 90 de zile (de exemplu, pentru consumul aferent lunii decembrie 2016, producătorul trebuie să plătească taxa până pe 25 februarie 2017, în timp ce statul îl va plăti după luna martie 2017).
Vă mai aduceți aminte de presupusa gaură din bugetul anului 2016 vehiculată la începutul acestui an. Această gaură, matematic, presupune fie venituri mai mici, fie cheltuieli mai mari decât cele prognozate. În ceea ce privește reducerea veniturilor provenite din taxa clawback, avem două considerente de care trebuie ținut cont, așa cum explică un oficial al fostului guvern.
Primul este acela că au scăzut încasările la fondul de sănătate din cauza reducerii consumului de medicamente. Firește, diminuarea prețului la medicamente a dus la scăderea disponibilității lor pe piață. Conform logicii elementare, efectul de domino s-a propagat și în ceea ce privește consumul. Drept urmare, taxa a fost mai mică, având în vedere că suma la care se colectează a scăzut.
Al doilea ține de nerealizarea cheltuielilor legate de venituri, fapt ce se traduce într-o reducere similară de venituri și de cheltuieli față de prognoza efectuată. Căci pentru a putea încasa taxa clawback, Casa de Sănătate trebuie să aibă, la rândul său, o cheltuială cu medicamentele respective. Așa că dacă nu există cheltuiala, nu există nici venitul aferent. Casa poate însă deconta oricând ceea ce s-a consumat deci devine firească menținerea în buget a unei prognoze aferente acestor cheltuieli. La încheierea perioadei, desigur că previziunile prognozate trebuie ajustate la realitatea din teren.
Fără a avea măiestria lui Esop, îndrăznesc totuși să creionez următorul scenariu: Elena este angajată pe contract de muncă de 8 ore pe zi. Ea lucrează în fiecare lună cu conștiinciozitate și este îndreptățită la sfârșitul lunii la plata salariului. Doar că angajatorul ei nu vrea să o plătească lunar, ci peste 100 zile. Clienții angajatorului Elenei vin cu un volum impresionant de proiecte, drept care cele 8 ore pe lună pentru care este remunerată sunt depășite lejer. Angajatorul îi spune că orele suplimentare nu i le plătește, ci reprezintă un cost investițional pentru bunăstarea activității de business. Colac peste pupăză, o anunță și că îi reduce salariul cu 30 – 35% pentru a permite unui număr cât mai mare de clienți acces la serviciile firmei. Nu știu dacă au relevanță detalii minore precum acela că unii dintre clienții angajatorului Elenei (și poate chiar cei care vin cu cele mai multe proiecte) nu plătesc deloc pentru serviciile primite. Final: Elena își depune demisia căutând orizonturi mai senine, în timp ce clienții nemulțumiți o hulesc pentru că ea nu vrea să le mai ofere serviciile de care au nevoie.
„Ghinion!” cum ar spune unii. Din păcate, este ghinionul realității zilelor noastre. Căci hai să substituim în scenariul de mai sus salariatul cu producătorii de medicamente, angajatorul fiind statul, iar pacienții clienții de business. În acest context, devine lesne de înțeles de ce producătorii de medicamente aleg să își retragă produsele de pe piață și de ce ia avânt exportul paralel prin care medicamentele pleacă în țări unde se pot vinde mai scump. Iar în timp ce vântul începe să bată prin farmacii pentru medicamentele pe rețete compensate sau gratuite, ajungem să cumpărăm mai scump OTC-urile pe care le găsim, prețul lor majorat fiind un mecanism firesc de păstrare a profitabilității jucătorilor din industria farmaceutică.
Este deopotrivă trist și îngrijorător faptul că reducerea mortalității cauzată de diferite afecțiuni medicale devine o misiune greu de îndeplinit în condițiile în care piața tratamentelor este în scădere, iar pacientul român rămâne fără medicamentele de care are nevoie. Dar ce bine că au prețuri mici și în unele cazuri chiar sunt gratuite!
Iar când tragem linie, ajungem să ne dăm seama că, inevitabil, cele de mai sus se repercutează și la nivelul bugetului prin jocul de cheltuieli și venituri aferente taxei clawback.
Mămicile mele din spațiul virtual s-au mai liniștit. Fratele geamăn al vaccinului lipsă produs de o altă companie farmaceutică și pe care statul s-a obligat să-l asigure pentru Programul Național de Imunizare al Ministerului Sănătății apare pe platforma ministerului în cauză ca fiind disponibil la nivel național. Cu explicația suplimentară (de încurajare) că, potrivit declarației deținătorului autorizației de punere pe piață, în luna octombrie 2016, au fost livrate doze către distribuitorul Compania Națională UNIFARM SA. Asta în ciuda faptului că oamenii continuă să-l raporteze pe platformă ca fiind de negăsit, iar unele mămici povestesc că atât medicii lor de familie cât și marile rețele de clinici private sau lanțuri de farmacii le-au comunicat că nu îl au momentan în stoc. Poate luna viitoare… Între timp, noi să fim sănătoși!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
o corporatistă care face parenting se camplain că în grupul ei virtual de mămici care parentează ensemble și targhetează focusat, deși aplică din ofis nu este confortul meritat de această super clasă socială și că totul (dar totul) se round pe net și că dacă ar fi EA, o corporatistă, în poziția cutare ...
Îmi cer scuze pentru păsăreasca penibilă de mai sus, dar imbecilii din televiziuni reușesc să bage în capul altor ... o nouă împărțire pe clase și pături sociale, una absolut artificială și absurdă, dar care satisface orgoliul unora cu ceva mai puțină putere de înțelegere: dacă lucrătorii salubrității erau considerați ca angajați ai CORPORAȚIEI REBU, ei cum își mai spuneau?
Aceste grupuri de pe internet, cele care toacă idei despre diete, feng shui, crescut și vaccinat copii, pupat câini în bot, etc, etc, au pierdut legătura cu realitatea și cred că România și lumea arată așa cum cred ei/ele, urmând să-și educe copiii într-un mod cel puțin ciudat: trezirea va fi dureroasă!
Așadar, eu am înțeles că dincolo de o lamentație continuă („de corporatistă” - româna nu are feminin pentru meserii și ocupații, excepție făcând câteva tacit acceptate, cum ar fi învățătoare sau educatoare, nicidecum administratoră, ingineră, radioloagă, etc, etc) nu rămâne decât plăcerea generației B, C, D ... X, Y, Z de a se simți corporatistă și de a ne spune și nouă asta!
Și cam atât ...
„La nivel macro si pe termen lung, se impune insa o reformare temeinica a sistemului de sanatate” Păi tocmai asta este, că nu e așa simplu, iar reformele astea le fac oamenii, cu prostia lor și cu inerția lor aferentă.
Dar dacă și alții zic așa, i s-a părut că dă bine!