De ce plânge omul cu barbă

Foto: Facebook Cătălin Toculeț

„M-am pornit la 4 dimineața către secția din Goteborg unde am fost delegat. La ora 6 am făcut un mic instructaj, am sigilat urnele, am ștampilat buletinele de vot... chestii tehnice înainte de începerea votului. Am și băut o cafea și am halit rapid un sandwich. La 7 s-a pornit votul.

Am fost 5 persoane care notau datele din CI sau pașaport; ofeream buletinele de vot cu explicațiile aferente și ștampilele. Până pe la 8.30 a fost OK, erau două trei persoane, în general nimic stresant. Fiind pentru prima dată delegat, m-au așezat în celălalt capăt al mesei ca să nu încurc. La 8.30 a fost ca la deschiderea unui magazin foarte popular. Instant, s-au umplut sala de conferințe unde amenajasem secția de votare, scările și două paliere ale hotelului! Aveam pe masă 3 - 4 CI-uri, plus 2 - 3 pașapoarte. Ștampilele schimbau posesorul cu o viteză incredibilă într-o liniște și ordine fantastică. Timpul de așteptare a fost în medie de 4 ore. Nu m-am ridicat de pe scaun până la două, când m-am dus la budă prima dată. 

Când am ieșit pe hol și am văzut câți oameni erau, câți copii, câte mămici însărcinate!... Jesus, am început să plâng pur și simplu! Am fugit la baie și m-am întors pe scaun. Shit, hohoteam pe bune, serios. Nu plâng în general, dar imaginea aia cu oamenii ăia frumoși pe hol m-a topit pur și simplu. Îmi era rușine și ciudă că plâng ca un prost, dar nu mă puteam opri. Câteva minute bune a durat chestia asta, timp în care am continuat să scriu date și să completez fișe. La un moment dat, o fetiță o întreabă pe mama ei de ce plânge nenea cu barbă. I-am zis că de bucurie, i-am dat ștampila și i-am zis să o ajute pe mama ei. Bucuria mare a fost să vezi familii faine împreună cu copiii lor, vorbind între ei limba locală, perfect integrați, și cu un aer fin occidental, select.

A fost cea mai intensă zi din viața mea. Am consumat un pix și am făcut bătături la degete. Dimineață la 4 conduceam spre casă amețit bine de tot. La ora 6 am dus copiii la școală, iar la 7.30 am început lucrul. La 19.00 am adormit și până a doua zi dimineață n-am știut nimic. Dar a meritat.”

Ce ați citit e mărturia lui Cătălin Toculeț, un român care a lucrat 14 ani în România ca designer, dar a plecat acum 4 ani cu familia în Suedia. Acum, lucrează acolo ca mecanic și șofer de macara și a dorit să fie delegat într-o secție de votare la alegerile din 26 mai. Mi-am permis să public mărturia cu acordul său, ca să vedeți cum au trăit această zi și românii din diaspora care au avut grijă de voturile noastre.