Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

De ce să vezi „Un bărbat pe nume Otto”

Un bărbat pe nume Otto

Cred că orice film cu Tom Hanks trebuie văzut, pe post de terapie. Iar ultimul lui film, după best-seller-ul scriitorului suedez Fredrik Backman, este unul dintre cele mai bune pretexte să începi anul frumos și de mână cu un fals morocănos.

Otto. Încearcă să-l imaginezi ca pe un tip ursuz pe Tom Hanks și o să-ți fie greu sau o vei face zâmbind, dacă l-ai cunoscut ca și mine în comediile anilor 80 și 90. În adaptarea cinematografică a romanului “Un bărbat pe nume Ove”, Tom Hanks este Otto Anderson, zgrunțuros ca un șmirghel pentru metale care ascunde o inimă prea mare, la propriu și la figurat. Iar ieri seară, la CinemaCity din București, am avut încă un motiv să-l consider unul dintre actorii mei preferați. Si să o ascult din nou pe Kate Bush cu This Woman’s Work pe repeat.

La 66 ani (doamne, când a ajuns la vârsta asta?), câștigătorul a două premii Oscar consecutive (pentru Philapdephia în 1993 și Forrest Gump în 1994) își construiește cu multă plăcere un nou rol la care poate nu te așteptai dar cu care știe să te convingă cu generozitate și multă ușurință. Știam cartea, citisem însă doar nuvela lui Fredrik Backman prin 2013 și mă bucurasem să o văd timp de mai mult de 40 de săptămâni pe lista celor de la New York Times, cum am o slăbiciune pentru literatura care vine din nord.

Povestea a fost adaptată prima oară pentru cinema în Suedia, iar filmul A man called Ove (En man som heter Ove) a fost un succes. Regizat de Hannes Holm, nominalizat la ceremoniile Oscar din 2016 pentru cel mai bun film în limba străină, este până astăzi al treilea cel mai vizionat film în sălile de cinema din Suedia.

În proaspăta versiune hollywoodiană, Tom Hanks reușește să păstreze din simplitatea scandinavă și să-ți vorbească despre familie, iubire, moarte și sensul comunității în care trăiești într-un fel firesc și cald. Este o poveste în care mai mult ca sigur că te vei recunoaște și la care vei râde de multe ori. Eu una am făcut-o gândindu-mă cum mă cert zilele astea cu vecinii care nu aruncă gunoiul unde trebuie sau care parchează fix în ușa de bloc, de parcă ar vrea să între cu bolidul în bloc și m-a amuzat să văd că în franceză, filmul a fost tradus „Cel mai groaznic vecin din lume”.


Otto Anderson (Tom Hanks) iese enervat la pensie când începe filmul, este văduv de puțină vreme (hainele Sonjei, soția lui, încă sunt peste tot în casă) și va încerca să se sinucidă clasic, sistematic și conștiincios (doar este inginer) de mai multe ori. Însă încercările sale sfârșesc la fel de hilar toate, ba chiar din una dintre ele devine erou local. Pentru că Otto își lasă de fiecare dată planurile sinucigașe pe mai târziu, ca să sară să ajute sau să ducă întâi la capăt o faptă bună. Poate sună ca un clișeu, dar nu va deveni unul, din contra, mi-a plăcut felul în care scenariul trece pe lângă rezolvări facile și scoate câte un detaliu emoționant la suprafață fără să fie burdușit de zahăr.

Evident lucrurile se schimbă când apar noi vecini și o pisică – personajul blănos a recoltat ieri seară și în mod evident, majoritatea reacțiilor publicului feminin sau masculin (tipul de lângă mine a fost mult mai entuziast decât prietena lui de câte ori apărea felina pe ecran). Iar în pozele de la premieră, Tom Hanks pozează alături de colegii de film cu… Smeagol, pisica-actor, în brațe. What else?

Filmul este unul important pentru Tom Hanks și pentru că este prima oară când joacă alături de fiul său, care îl întruchipează pe Otto Anderson tânăr. De altfel, „Un bărbat pe nume Otto” este și filmul de debut al lui Truman Hanks, 27 ani, pe care o să fiu curioasă să-l văd în alte producții dar de care, recunosc, (încă) nu-mi place așa de tare ca de tatăl lui.

Am ezitat între două citate din carte, unul mai scurt și unul mai lung, dacă îl las pe cel mai lung este pentru că mi s-a părut și cel mai potrivit cu filmul, pe care abia aștept să-mi spuneți cum v-a plăcut.

„A iubi pe cineva e ca și cum te-ai muta într-o casă nouă. La început ești îndrăgostit de tot ce-i nou, te minunezi în fiecare dimineață că-i casa ta, ca și cum te temi că, în orice clipă, poate să năvălească altcineva pe ușă și să spună că totu-i o mare greșeală și că, de fapt, nu ți se cuvine un loc atât de frumos. Apoi anii trec, fațada se scorojește, lemnul crapă pe ici, pe colo, și ajungi să iubești casa nu pentru cât de perfectă e, ci pentru imperfecțiunile ei. Îi știi toate unghiurile și ungherele. Știi cum să faci să nu se înțepenească cheia în yală când e ger. Știi care scânduri din podea se mișcă atunci când pășești pe ele și cum să deschizi ușile dulapului ca să nu scârțâie. Știi toate micile secrete care o fac căminul tău”.

Dacă vă duceți să-l vedeți, nu uitați să luați și un pachet de șervețele – pentru fumul ăla din ochi care sigur o să vă apuce.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Tom Hanks,un actor de mare clasa,ale carui merite au fost distinse cu un ordin de onoare al unui presedinte de mare clasa, Barack Obama.
    • Like 0


Îți recomandăm

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Ana Maria Bălan

În facultate, am avut o colegă mai mare pe care mereu am admirat-o: super deșteaptă, implicată, genul de persoană pe care ai dori-o în echipa ta de medici. Am revăzut-o în primul ei an de rezidențiat: epuizată, dezumanizată, cinică. (Foto: Ana Maria Bălan/ Facebook)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Elevă de liceu la examen

Dar dacă sărăcirea noastră este ceva ce am putea accepta, atentatul asupra valorilor și moralei ar trebui să fie acea limită pe care să nu o acceptăm. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Citește mai mult