Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele. Și totuși îi privesc cu recunoștință. Nu pentru că e Crăciunul și trebuie să fim mai buni, că așa ne dictează proverbele populare. Ci pentru că realmente îmi dau acum seama că, fără presiunea acestor doi ani, aș fi știut mult mai puțin decât știu azi. Și în viață chiar contează să știi mult.
Sigur, în ultimii doi ani ne-am luptat între noi cu mai multă înverșunare ca niciodată. Ne-am scuipat, ne-am bătut, ne-am înjurat, ne-am spus vorbe grele, dar cumva am reușit să ne supraviețuim unii altora. Și, în ciuda durerilor pe care ni le-am provocat, iată, suntem încă în picioare. Un pic șifonați, un pic dezamăgiți de noi înșine. Dar suntem în picioare. Probabil convinși în continuare că toți ceilalți nu au dreptate, în timp ce noi avem toată dreptatea din lume. Istoria ar zice că așa se nasc mișcările extremiste, dar cine mai citește azi istorie? Și, în general, cine mai citește?
Anul ăsta și anul trecut m-au obosit cumplit. Căci am prins întreaga desfășurare a urii sociale pe toate platformele de socializare pe care exist. Am văzut și am citit lucruri pe care nu credeam că le voi vedea vreodată în public, permanentizate în cuvinte scrise care, vorba latinului, rămân…
Au fost zile în care adormeam cu ura aia în minte și cu ea mă trezeam. Și primul gând, la trezire, era că poate am visat și poate nu suntem atât de prosti încât să ne luptăm unii cu alții în interiorul aceleiași țări, într-o lume în care echilibrul de putere se schimbă și slăbiciunile se simt mai bine ca niciodată. Dar apoi mi-am dat seama că suntem atât de prosti. Că nu ne vedem singuri propriul interes. Și nu ne interesează să populăm un stat puternic. Suntem mulțumiți cu statul pe Tik Tok.
De asta, eu de acest Crăciun nu vreau să fiu mai bună. Și nu mă aștept să fie nimeni mai bun cu mine. Nu vreau să vorbesc despre frumusețea iubirii dintre oameni și nici despre puterea incredibilă a altruismului. Nu mă interesează să mi se spună și nici să spun că avem lucruri de învățat din modelul lui Hristos și Crăciunul e cel mai bun moment să celebrăm aceste lecții. Pentru că efectiv toate aceste tentative de a trăi sărbătoarea ca în alți ani mi se par ipocrite.
Am spus că anul acesta și anul trecut au fost cei mai răi ani pe care eu i-am trăit pe lume. Dar fără ei nu aș fi ajuns niciodată să știu atâtea câte știu despre oameni. Și despre puterea lor de a se detesta unii pe alții. Nu aș fi știut nici cât de profunde sunt rupturile dintre noi și nu aș fi bănuit că în unele situații ele sunt imposibil de lipit la loc. Deci în mod cert știu ceva mai mult decât știam în 2023.
Anul trecut, de Crăciun, mi-am dorit să fim mai buni unii cu alții. N-am fost…
În 2025 am fost chiar mai înverșunați unii împotriva altora decât în 2024.
Așa că anul ăsta, de Crăciun, nu îmi mai doresc absolut nimic. Poate în felul ăsta, la anul, pe vremea asta, n-o să mai scriu un text de Crăciun cu sentimentul ăsta apăsător că lumea se duce la vale și nimic n-o mai poate opri.
Să fiți fericiți de Crăciun, totuși! Preferabil unii cu alții. Uitând, măcar pentru câteva zile, că sunt mai multe lucruri care vă apropie decât cele care v-au rupt unii de alții. Înțelegând, totuși, că nu despre ură față de semeni a fost venirea lui Hristos pe pământ, ci fix despre reversul ei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
de ce apar exagerările? simplu. tehnică mani. desensibilizează. prostesc. detensionează (vrei să le iei 5 lei? bagă pe surse că le iei 15, dă-o oficial-n prag de cu 12-10, ia-le 7,5 și vor răsufla ușurați c-au scăpat eftin, tu mai luându-le doi ș-un pic în plus decât îți propusesei. tehnică? ee! mai ies fraerii-n stradă? care? haha punct).
cică ură. cică „U R Ă”. aiurea-n tramvaiul dorințelor umede. de când lacomii au rupt echilibrul în raiul numit Mărgica Albastră ș-a apărut bogatul... ce să vezi? a apărut sărăcia. adică săracii. care-i vor urî de moarte (metaforic, hooo, ptttrrr!) pe sătui, pe ghiftuiți, pe, vorba lui Zola, „grași”. fix și doar două popoare-s pe lume: ăi de are ș-ăi de n-are. a avea, „avere”, e bicicleta demenței egoiste. o pedalează ăi mai proști în lumea Lui, pre sine văzându-se inteligenți, echilibrul lumii dinamitând. dacă ne luăm după inculpatul cain, sunt mii de ani de-atunci. ce x descoperă presarii acum ura? o numesc pe numele-i de fată ca să ce? o uzitează șerpesc ca să ce? o rostogolesc negustorește ca să obișnuiască pe cine? e blamabilă inducerea? cu vârf și clătinat! cui prodest? stăpânilor lor. care-s? cine-i curios, să îi întrebe. faptă pur retorică dar recuperatorie, măcar în fața sinelui, la ceasul amurgului.
doamna editor spune că avem mai multe care apropie decât care despart, că Gizăs... dar perorând ad infinitum despre false uri nu duce la rupturi sociale? anul trecut îi făcea pe cei care cer dreptate (aia nefăcută de justiție de 35 de ani, atunci, acum, iată, 36) revanșarzi. cum poți clădi o țară pe goluri? statul român de azi are un gol imens în fundație. e imposibil să clădești ceva durabil astfel. justiția țambalistă are batista nu pe ochi ci pe țambalul pactului pur mafiot cu structurile, cu servicili, cu agenturili. știți ce îi împiedică? nu nemoartea făptuitorilor (voican e încă viu) ci unde duce totul. duce la ceva grăit adevărat de-un criminal executat strâmb: la agenturi. și, ce să vezi, agenturili sunt băieții buni. scuze, „buni”. paștele mă-sii, care mai cetește bucoavne d-istorie falsă și flască și-n falș. le dă curioșilor cu virgulă toată istoria dar nimeni nu se-ntreabă care sculă n-au folosit-o și, disprețuind-o, mor ca proștii, neștiind nimic. nimic. atât merită și vrednici sunt.
Certitudinea cu care afirmați că știți mai multe decât știați în urmă cu doi ani e semn indubitabil de ipocrizie. Nu am „căderea” să dau sentințe, mă gândesc doar la simțămintele dumneavoastră...
Mă apropii cu pași repezi de finalul unei trăiri în care am încercat să fiu bun. N-am reușit pentru că bunătatea e sinonimă cu prostia și șmecheria e mai valoroasă decât cinstea.
Nu sunt un nostalgic al „epocii de aur”. Mă gândesc doar că suntem singura nație a planetei care și-a pus la zid conducătorul (cel mai iubit fiu al poporului!) în cea mai „sfântă” zi a creștinătății...
Să ne trăiască „coaliția asta pro-europeană”, că fără ea ar fi jale mare. Cu J mare!
Eu vă doresc ce îmi doresc și mie: Crăciunul să vă găsească sănătoși și senini! Să vă fie alături cei dragi, la o felie de cozonac, un pahar de vin și voie bună!
Sănătatea e scumpă, voia bună e gratis. Când ești înconjurat de semeni care te iubesc, lumea în care trăiești devine rai...
Sănătate s-aveți încă un deceniu. Vedeți cât de zgârcit sunt când e vorba de binele altora?
Nevoia asta constanta de a exagera ii fac pe oameni cinci și îi doare in cur când o să se întâmple ceva cu adevărat grav
E greu să îți păstrezi echilibrul în ziua de azi, chiar dacă ești un om cu bun simț și ai, așa cum se spune în credința ortodoxa, dreaptă chibzuință.
Până la urmă, toate trec - și noi și vremurile. Sărbătorile ar trebui să aducă un pic de liniște. Și, dacă vrem să ne consolăm cumva, putem spune :ferească Dumnezeu de mai rău...