Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

De la eroi, la asasini. Ce ne lipsește azi

Protest lalele

Foto: Alberto Groșescu/ Profimedia Images

Oamenii au calități minunate, iar una poate dintre cele mai frumoase se referă la capacitatea lor de întrajutorare, la solidaritatea de care dau dovadă în clipe dificile. Această calitate a fost încercată din timpuri străvechi și fie că adopți teoria determiniștilor și consideri că atitudinea de colaborare și ajutor este scrisă în codul genetic, fie că ești adeptul evoluționiștilor și crezi că noi învățăm și devenim fundamental mai buni, rezultatul este același: oamenii dau dovadă de solidaritate cu cei la nevoie.

Ne este dat să trăim momente dificile în această perioadă de criză sanitară și nu contenim să fim surprinși de evoluția situației. Poate am neglijat efectul social, economic, psihologic al pandemiei, poate că am așteptat să treacă prea repede și să nu lase urmări. Poate este tot în codul nostru genetic să fim optimiști și asta nu este rău, atâta timp cât ne punem la lucru și alte calități.

Deși mi se întâmplă tot mai des să rămân dezamăgit și descumpănit de comportamente și atitudini ale oamenilor, rămân un optimist și un mare credincios în puterea noastră de a deosebi binele și frumosul și de a curba actele noastre spre ceea ce le susține și multiplică, drept principal sens al existenței individuale.

Scriu aceste rânduri la aproximativ un an de la debutul pandemiei, într-un moment de luptă crâncenă cu virusul, în care tot globul a decis să ia măsuri ferme de limitare a circulației. Am intrat în casă devreme măturând cu privirea străzile pustii și reflexia luminilor roșu-albastre pe asfalt. Gândul mă duce la cei mai afectați dintre noi de această situație extraordinară, la artiști (actori, cei din lumea spectacolelor și alții), la cei din industria turismului și a restaurantelor, la cei care depind de aceste industrii, la cei afectați direct și care nu-mi vin acum în minte… Și nu mă gândesc neapărat la cei mari, la personalități, la acționari, deși merită cel puțin același respect, însă mă gândesc la cei mulți și necunoscuți care fac aceste industrii să funcționeze și care nu au acumulate resurse. Trebuie să fie greu, trebuie să fie încă șocați și debusolați… Și mă întreb de ce nu s-a gândit statul să folosească solidaritatea ce stă înfășurată în fibrele noastre de oameni, pentru a mări ajutorul pe care pe alocuri îl oferă. Mă gândesc că un program în care statul ar spune că oferă o sumă pentru ajutorul actorilor care au teatrele închise și că invită pe toți cei vor să contribuie să alăture și ei o sumă ce va fi distribuită de guvern, de exemplu, ar acumula sume importante și ar ajuta categorii lovite din plin în aceste momente. Cu toții ne dorim să revenim la normal, însă pentru acest normal avem nevoie de cei care suferă acum. Normal înseamnă să mergi la teatru, să umpli sălile de spectacol, să te bucuri de îmbulzeala din restaurantele din Centrul Vechi sau de oriunde, să zbori cu avioanele, să dai mâna și să îmbrățișezi oameni.

Ne bucurăm că nu a fost un dezastru mai mare, însă căscăm ochii când vedem poze cu Fontana di Trevi nudă în mijlocul zilei, aruncând încă apa la picioarele cailor speriați, ne minunăm când bulevardul Aviatorilor poate fi traversat pe oriunde după 8 seara, iar motocicliștii nu mai demarează cu motoarele urlând in deliciul celor ce stau relaxați la terase, în aerul rece-cald al serilor de primăvară. Solidaritatea înseamnă grijă însoțită de acțiune pentru cei în nevoie și nu contenesc să mă mir că guvernul nostru nu a făcut acest apel. Îndrăznesc să cred că o chemare la solidaritate ar fi fost surprinzător de bine primită și ar mai fi ceva de adăugat aici… astfel de gesturi nu numai ajută, dar creează o legătură misterioasă între oameni, un sentiment de apartenență, de sprijin. Atunci când îi ajutăm pe alții ne ajutăm pe noi, ne înălțăm la condiția pentru care existăm și vibrăm împreună. După astfel de gesturi oamenii se bucură să se regăsească și își întăresc plăcerea de a munci împreună de parcă toți am trecut prin aceleași greutăți și toți am contribuit pentru a le depăși. Cred cu tărie că astfel de programe, peste scopul lor direct de sprijin, pot să contribuie la construcția unei societăți mai reziliente și mai fericite.

Eu visez la o revenire în care oamenii să fi câștigat ceea ce începusem să pierdem, sentimentul de comuniune, puterea de a ne înțelege și de a avea compasiune, respectul pentru ceea ce avem și încrederea unii în alții.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult