Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

De la eroi, la asasini. Ce ne lipsește azi

Protest lalele

Foto: Alberto Groșescu/ Profimedia Images

Oamenii au calități minunate, iar una poate dintre cele mai frumoase se referă la capacitatea lor de întrajutorare, la solidaritatea de care dau dovadă în clipe dificile. Această calitate a fost încercată din timpuri străvechi și fie că adopți teoria determiniștilor și consideri că atitudinea de colaborare și ajutor este scrisă în codul genetic, fie că ești adeptul evoluționiștilor și crezi că noi învățăm și devenim fundamental mai buni, rezultatul este același: oamenii dau dovadă de solidaritate cu cei la nevoie.

Ne este dat să trăim momente dificile în această perioadă de criză sanitară și nu contenim să fim surprinși de evoluția situației. Poate am neglijat efectul social, economic, psihologic al pandemiei, poate că am așteptat să treacă prea repede și să nu lase urmări. Poate este tot în codul nostru genetic să fim optimiști și asta nu este rău, atâta timp cât ne punem la lucru și alte calități.

Deși mi se întâmplă tot mai des să rămân dezamăgit și descumpănit de comportamente și atitudini ale oamenilor, rămân un optimist și un mare credincios în puterea noastră de a deosebi binele și frumosul și de a curba actele noastre spre ceea ce le susține și multiplică, drept principal sens al existenței individuale.

Scriu aceste rânduri la aproximativ un an de la debutul pandemiei, într-un moment de luptă crâncenă cu virusul, în care tot globul a decis să ia măsuri ferme de limitare a circulației. Am intrat în casă devreme măturând cu privirea străzile pustii și reflexia luminilor roșu-albastre pe asfalt. Gândul mă duce la cei mai afectați dintre noi de această situație extraordinară, la artiști (actori, cei din lumea spectacolelor și alții), la cei din industria turismului și a restaurantelor, la cei care depind de aceste industrii, la cei afectați direct și care nu-mi vin acum în minte… Și nu mă gândesc neapărat la cei mari, la personalități, la acționari, deși merită cel puțin același respect, însă mă gândesc la cei mulți și necunoscuți care fac aceste industrii să funcționeze și care nu au acumulate resurse. Trebuie să fie greu, trebuie să fie încă șocați și debusolați… Și mă întreb de ce nu s-a gândit statul să folosească solidaritatea ce stă înfășurată în fibrele noastre de oameni, pentru a mări ajutorul pe care pe alocuri îl oferă. Mă gândesc că un program în care statul ar spune că oferă o sumă pentru ajutorul actorilor care au teatrele închise și că invită pe toți cei vor să contribuie să alăture și ei o sumă ce va fi distribuită de guvern, de exemplu, ar acumula sume importante și ar ajuta categorii lovite din plin în aceste momente. Cu toții ne dorim să revenim la normal, însă pentru acest normal avem nevoie de cei care suferă acum. Normal înseamnă să mergi la teatru, să umpli sălile de spectacol, să te bucuri de îmbulzeala din restaurantele din Centrul Vechi sau de oriunde, să zbori cu avioanele, să dai mâna și să îmbrățișezi oameni.

Ne bucurăm că nu a fost un dezastru mai mare, însă căscăm ochii când vedem poze cu Fontana di Trevi nudă în mijlocul zilei, aruncând încă apa la picioarele cailor speriați, ne minunăm când bulevardul Aviatorilor poate fi traversat pe oriunde după 8 seara, iar motocicliștii nu mai demarează cu motoarele urlând in deliciul celor ce stau relaxați la terase, în aerul rece-cald al serilor de primăvară. Solidaritatea înseamnă grijă însoțită de acțiune pentru cei în nevoie și nu contenesc să mă mir că guvernul nostru nu a făcut acest apel. Îndrăznesc să cred că o chemare la solidaritate ar fi fost surprinzător de bine primită și ar mai fi ceva de adăugat aici… astfel de gesturi nu numai ajută, dar creează o legătură misterioasă între oameni, un sentiment de apartenență, de sprijin. Atunci când îi ajutăm pe alții ne ajutăm pe noi, ne înălțăm la condiția pentru care existăm și vibrăm împreună. După astfel de gesturi oamenii se bucură să se regăsească și își întăresc plăcerea de a munci împreună de parcă toți am trecut prin aceleași greutăți și toți am contribuit pentru a le depăși. Cred cu tărie că astfel de programe, peste scopul lor direct de sprijin, pot să contribuie la construcția unei societăți mai reziliente și mai fericite.

Eu visez la o revenire în care oamenii să fi câștigat ceea ce începusem să pierdem, sentimentul de comuniune, puterea de a ne înțelege și de a avea compasiune, respectul pentru ceea ce avem și încrederea unii în alții.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult