De la eroi, la asasini. Ce ne lipsește azi

Foto: Alberto Groșescu/ Profimedia Images

Oamenii au calități minunate, iar una poate dintre cele mai frumoase se referă la capacitatea lor de întrajutorare, la solidaritatea de care dau dovadă în clipe dificile. Această calitate a fost încercată din timpuri străvechi și fie că adopți teoria determiniștilor și consideri că atitudinea de colaborare și ajutor este scrisă în codul genetic, fie că ești adeptul evoluționiștilor și crezi că noi învățăm și devenim fundamental mai buni, rezultatul este același: oamenii dau dovadă de solidaritate cu cei la nevoie.

Ne este dat să trăim momente dificile în această perioadă de criză sanitară și nu contenim să fim surprinși de evoluția situației. Poate am neglijat efectul social, economic, psihologic al pandemiei, poate că am așteptat să treacă prea repede și să nu lase urmări. Poate este tot în codul nostru genetic să fim optimiști și asta nu este rău, atâta timp cât ne punem la lucru și alte calități.

Deși mi se întâmplă tot mai des să rămân dezamăgit și descumpănit de comportamente și atitudini ale oamenilor, rămân un optimist și un mare credincios în puterea noastră de a deosebi binele și frumosul și de a curba actele noastre spre ceea ce le susține și multiplică, drept principal sens al existenței individuale.

Scriu aceste rânduri la aproximativ un an de la debutul pandemiei, într-un moment de luptă crâncenă cu virusul, în care tot globul a decis să ia măsuri ferme de limitare a circulației. Am intrat în casă devreme măturând cu privirea străzile pustii și reflexia luminilor roșu-albastre pe asfalt. Gândul mă duce la cei mai afectați dintre noi de această situație extraordinară, la artiști (actori, cei din lumea spectacolelor și alții), la cei din industria turismului și a restaurantelor, la cei care depind de aceste industrii, la cei afectați direct și care nu-mi vin acum în minte… Și nu mă gândesc neapărat la cei mari, la personalități, la acționari, deși merită cel puțin același respect, însă mă gândesc la cei mulți și necunoscuți care fac aceste industrii să funcționeze și care nu au acumulate resurse. Trebuie să fie greu, trebuie să fie încă șocați și debusolați… Și mă întreb de ce nu s-a gândit statul să folosească solidaritatea ce stă înfășurată în fibrele noastre de oameni, pentru a mări ajutorul pe care pe alocuri îl oferă. Mă gândesc că un program în care statul ar spune că oferă o sumă pentru ajutorul actorilor care au teatrele închise și că invită pe toți cei vor să contribuie să alăture și ei o sumă ce va fi distribuită de guvern, de exemplu, ar acumula sume importante și ar ajuta categorii lovite din plin în aceste momente. Cu toții ne dorim să revenim la normal, însă pentru acest normal avem nevoie de cei care suferă acum. Normal înseamnă să mergi la teatru, să umpli sălile de spectacol, să te bucuri de îmbulzeala din restaurantele din Centrul Vechi sau de oriunde, să zbori cu avioanele, să dai mâna și să îmbrățișezi oameni.

Ne bucurăm că nu a fost un dezastru mai mare, însă căscăm ochii când vedem poze cu Fontana di Trevi nudă în mijlocul zilei, aruncând încă apa la picioarele cailor speriați, ne minunăm când bulevardul Aviatorilor poate fi traversat pe oriunde după 8 seara, iar motocicliștii nu mai demarează cu motoarele urlând in deliciul celor ce stau relaxați la terase, în aerul rece-cald al serilor de primăvară. Solidaritatea înseamnă grijă însoțită de acțiune pentru cei în nevoie și nu contenesc să mă mir că guvernul nostru nu a făcut acest apel. Îndrăznesc să cred că o chemare la solidaritate ar fi fost surprinzător de bine primită și ar mai fi ceva de adăugat aici… astfel de gesturi nu numai ajută, dar creează o legătură misterioasă între oameni, un sentiment de apartenență, de sprijin. Atunci când îi ajutăm pe alții ne ajutăm pe noi, ne înălțăm la condiția pentru care existăm și vibrăm împreună. După astfel de gesturi oamenii se bucură să se regăsească și își întăresc plăcerea de a munci împreună de parcă toți am trecut prin aceleași greutăți și toți am contribuit pentru a le depăși. Cred cu tărie că astfel de programe, peste scopul lor direct de sprijin, pot să contribuie la construcția unei societăți mai reziliente și mai fericite.

Eu visez la o revenire în care oamenii să fi câștigat ceea ce începusem să pierdem, sentimentul de comuniune, puterea de a ne înțelege și de a avea compasiune, respectul pentru ceea ce avem și încrederea unii în alții.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp