Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

De la prima școală de salsa din Moldova, la cel mai mare festival latino din sud-estul Europei. Ce noutăți aduce a doua ediție VenVen Festival

VenVen Festival

În 2010, Lucian Cojocariu se întorcea în Iași cu visul de a înființa o școală de dansuri latino. La acea vreme, în capitala Moldovei, nu exista niciun loc în care să meargă să danseze salsa, o pasiune pe care și-o descoperise în Italia. Iar visul a devenit realitate în ciuda neîncrederii celor apropiați. Universul Latino a reușit să strângă o comunitate importantă în jurul bucuriei de a dansa salsa, bachata sau kizomba, și să încurajeze deschiderea altor școli.

Astăzi, visul lui Lucian este să organizeze la Iași cel mai mare festival latino din sud-estul Europei. Acesta este obiectivul pe care îl are pentru a doua ediție VenVen Festival, care crește și se deschide cu grație către o audiență generală. Ediția din 2024 se va desfășura în 2 locații emblematice din Iași și are în program 2 zile de festival pentru toți iubitorii muzicii pasionale, pline concerte și activități incitante pentru publicul larg și 4 zile de festival de dansuri latino cu activități destinate iubitorilor ritmurilor de Salsa, Bachata, Kizomba și multe altele.

Lucian și-a descoperit pasiunea pentru salsa la 30 de ani. Când vine vorba de dansurile latino, nu contează nici vârsta, nici condiția fizică și nici profesia. Este doar despre socializare și distracție. La școala lui vin oameni de toate vârstele, care practică diverse meserii. Indiferent că au 30 sau 60 de ani, că sunt bărbați sau femei, polițiști, vânzători, avocați, asistente medicale sau doctori, toți vorbesc aceeași limbă atunci când se exprimă prin dans. 

Dincolo de bucuria de a-și petrece timpul într-o manieră plăcută și de a-și face prieteni de toate vârstele, Lucian și-a descoperit și talentul pedagogic. A decis astfel să devină instructor și să-și deschidă propria școală de dans. Iar asta le-a dat curaj și altora, iar comunitatea pasionaților de dansuri latino din Iași a crescut. Atât de mult încât anul trecut, alături de Magnitude Dance, Dance Company și Dansatorii Anonimi Dance Company, Lucian a organizat prima ediție a festivalului VenVen, la care au participat peste 2.000 de dansatori din toată țara.

Nu era la prima tentativă de acest gen, dar de data aceasta a găsit un finanțator. Succesul de care s-a bucurat la prima ediție și sprijinul financiar pe care îl are acum, îi dau încredere că anul acesta evenimentul va capăta alte dimensiuni.

Festival cu dublă tematică: dans și muzică

Dansurile latino nu mai aparțin exclusiv culturilor care le-au creat. După anii ’60, au trecut granițele țărilor din America de Sud unde au apărut pentru prima și au devenit un fenomen internațional, care a integrat și dansuri din alte zone decât cele latine. Așa cum este, de exemplu, kizomba, originar din Angola. Astăzi, în orice oraș mare din lume mergi, există o comunitate în care se dansează latino sau dansuri sociale, așa cum mai sunt cunoscute.  

Prima ediție VenVen Festival a adunat în special dansatori de la școlile din România. În toate orașele mari există școli de salsă, iar fenomenul a început să se dezvolte acum mai bine de 15 ani.

„Vrem să facem cel mai mare festival de salsa din România și chiar din sud-estul Europei. Anul trecut am avut doar partea de dans, evenimente pentru dansatori care merg la cursuri. Anul acesta însă vrem să atragem publicul larg și vom avea un festival cu dublă tematică. Una de dans și una de muzică. Vom fi 4 nopți de dans, workshopuri și show-uri cu artisti români și internaționali, și două zile de concerte susținute de artiști latino din România și internaționali. Este un concept unic, pentru că în acest moment nu există un festival care să includă și partea de muzică. (...)

Este și un prilej de a promova dansurile latino, pentru că sunt mai mulți care ascultă decât cei care dansează, iar un astfel de eveniment îi poate încuraja să facă pasul mai departe. Astfel, pe lângă concerte și zona de gastronomie specifică, vom organiza și wokshopuri și niște sesiuni demonstrative pentru publicul larg”, spune Lucian.

Pentru o experiență cât mai diversă și mai completă a celor care vor participa la concerte, workshop-urile de dans vor fi organizate de dansatori profesioniști.


4 zile și peste 50 de artiști

Festivalul se va desfășura în perioada 1-4 noiembrie. Biletele pentru pasionații de dans au fost deja puse în vânzare într-o sesiune early bird care se încheie pe 31 martie. Evenimentele se vor desfășura ca și anul trecut, în Centrul de Evenimente Agora.

Biletele pentru concertele live vor putea fi cumpărate începând cu luna martie, data până la care organizatorii vor dezvălui și numele legendare ale muzicii latino care vor urca pe scena festivalului VenVen.

Pentru cea de-a doua ediție VenVen Festival, organizatorii așteaptă peste 3.000 de participanți la evenimentele de dans, și 7.000 la concerte. Vor fi prezenți peste 50 de artiști, muzicieni, dansatori profesioniști din întreaga lume.

Câteva dintre numele care au fost dezvăluite și se pregătesc să cucerească în ritmuri latino capitala Moldovei se numără artiști internaționali precum Marco Ferrigno & Ansima, Said & Oksana, Cristian y Gabriela, artiști români printre care Cotiso & Carolina, Adrian & Tatioana, DJ Romy, DJ Clau, dar și Sanjay MJ, campion în Kizomba, Bachata și Salsa, specializat în peste 15 stiluri de dans și creator de stiluri Kizomba Fusion și Tarraxo.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

lucrător in Italia

Nu au plecat pentru un vis, ci pentru o soluție. Și au ajuns să trăiască între două lumi, fără să se simtă complet acasă în niciuna. Pentru milioane de români, Italia a însemnat o șansă la un trai mai bun și stabilitate. Dar în spatele acestor câștiguri stau ani departe de familie și dorul de casă. foto: Profimedia

Citește mai mult

Screening gratuit pentru cinci tipuri de cancer, disponibil pentru locuitorii județului Brașov

Există o diferență fundamentală între a descoperi un cancer la timp și a-l descoperi târziu. Studiile arată că până la jumătate dintre cazurile de cancer pot fi prevenite sau tratate cu succes dacă sunt depistate în stadii incipiente. În cazul cancerului pulmonar, de exemplu, diagnosticul precoce poate crește șansele de supraviețuire de peste trei ori.

Citește mai mult

Brian Cox Emergence

Între august 2022 și mai 2025, un profesor de fizică a reușit o performanță care aparține de obicei marilor trupe de stadion: a vândut 369.297 de bilete pentru un turneu dedicat explorării spațiului. Brian Cox, unul dintre cei mai eficienți popularizatori ai științei, a confirmat oficial că revine în România pe 22 septembrie 2026, la Sala Palatului, cu noul său spectacol live, „Emergence”.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Președintele Dan și-a început discursul de astă-seară, în fața presei, cu o logicăreală tâmpă, însoțită de hlizeala pe care o credeam dispărută: cică Giovanni Falcone, dacă ar veni să candideze la șefia unui Parchet de la noi, ar trebui să-și depună dosarul la ministrul Justiției (a zis cineva că nu?) și „Giovanni Falcone nu e pesedist”. Dar cine a zis că este? Ce caută în propoziție Falcone? Problema e că ministrul Justiției este pesedist, plagiator, executant întocmai și la timp al poruncilor Partidului!

Citește mai mult