Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Decizia lui Biden este aproape ca o mănușă aruncată Turciei, de la care se așteaptă compensații financiare colosale

Nagorno-Karabah

Foto: Andrey Borodulin / Kommersant / Profimedia

24 aprilie este o zi importantă pentru Armenia: este vorba de comemorarea genocidului armean, comis de Imperiul Otoman între anii 1915 și 1918.

La 106 ani de la ceea ce armenii numesc „Marea Crimă" (Meds Yeghern), președintele american Biden a recunoscut ca atare catastrofa ce a marcat o întreagă națiune, fiind vorba de confirmarea unui fapt istoric, nu de un reproș adus Turciei: intenția este cea de a evita în viitor repetarea unor acte de cruzime similare.

Turcia nu recunoaște exterminarea celor 1,2-1,5 milioane de armeni drept genocid și vorbește de un război civil cu victime de ambele părți (cu aproximativ 300.000 de morți de partea armeană).

Așa cum era de așteptat, reacția Ankarei a fost promptă și tranșantă, respingând dur poziția președintelui Biden: Ministrul de Externe Çavușoğlu a calificat actul ca populist, considerând că „oportunismul politic este cel mare dușman al păcii și justiției", Biden neavând nicio autoritate legală ori morală în judecarea evenimentelor istorice. 

Președintele Erdoğan s-a demonstrat la fel de neînțelegător față de intențiile lui Biden, susținând că nu acceptă instrumentalizarea chestiunii de către Statele Unite și deci imixtiunea politică. Ambasadorul american de la Ankara a fost grabnic convocat.

Comitetul Internațional Auschwitz a apreciat însă declarația lui Biden, susținând faptul că Turcia trebuie să-și asume responsabilitatea istorică.

Până în acest moment, 29 de state au recunoscut genocidul, iar pentru Armenia și familiile victimelor acest pas este vital - mai ales în contextul în care Turcia își manifestă din ce în ce mai clar hegemonia la nivel ideologic și regional (acordurile cu Libia contra Greciei și Ciprului, contestarea Tratatului de la Lausanne, influența și ocuparea nord-vestului Siriei ar fi doar câteva exemple).

Primul ministru armean Pashinian a declarat în numeroase rânduri faptul că Turcia, prin politica sa expansionistă, are aspirații teritoriale în privința Armeniei, iar prin sprijinul militar acordat Azerbaidjanului în recentul conflict din Nagorno-Karabah, dorește eliminarea oricărei urme armenești din regiune.

Într-adevăr, Azerbaidjanul nu ar fi câștigat fără sprijinul considerabil al Turciei, care pe perioada conflictului a trimis în Karabakh arme și peste 1000 de mercenari.

Propaganda desfășurată în „statul prieten" includea o retorică agresivă împotriva dușmanilor Islamului, ce îndrăzniseră să-i atace pe frații musulmani azeri.

Evident, Erdoğan nu putea rata ocazia unei implicări în favoarea tradiționalului partener, reamintind faptul că aripa protectoare a Rusiei asupra Caucazului nu mai reprezintă demult un obstacol.

Armistițiul intermediat totuși de Rusia și încheiat la 10 noiembrie 2020, după 44 de zile de lupte soldate cu 6000 de victime (3600 armeni), este pentru Armenia o umilire națională, micul stat caucazian fiind obligat să cedeze vecinului azer un teritoriu controlat încă din 1994.

Pierderile suferite în conflictul armat și incapacitatea guvernului de la Erevan de a gestiona protestele și criza politică rezultată l-au determinat pe primul ministru Pashinian să-și anunțe demisia la 25 aprilie (dar și candidatura la alegerile din 20 iunie 2021...)

Să nu uităm că Pashinian fusese speranța întregii națiuni la finele protestelor din 2018, denumite „Revoluția de Catifea"...

Decizia lui Biden este aproape o mănușă aruncată Turciei, de la care se așteaptă compensații financiare colosale, cât și restabilirea drepturilor de proprietate ale descendenților victimelor genocidului. Dar mai mult decât o provocare, căci adversarii nu sunt pe picior de egalitate, ar fi vorba de un avertisment către un stat membru NATO ce se comportă ca atare doar când convine intereselor proprii...

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Paul check icon
    Postare dubla.
    • Like 0
  • Paul check icon
    Eu as face diferența între Turcia și Erdogan. Erdogan e un despot frustrat si cam tembel, iar Turcia este o țara mare.
    Din punctul nostru de vedere, Turcia este o contrapondere la Rusia in special in ceea ce privește Marea Neagră, de aceea este interesul nostru sa păstram relații bune cu Turcia, însă dacă vrem sa fim credibili in NATO și UE (care sunt structurile ce ne asigura securitatea si dezvoltarea economică) suntem obligați sa condamnam acțiuni precum genocidul armean, ceea ce cred ca îl supăra mai mult pe dictatorul de mucava Erdogan decât Turcia.
    • Like 0
  • Mă bucur că aţi scris un articol despre genocidul împotriva armenilor în contextul în care SUA au recunoscut acest genocid. Mai aveţi un lucru de făcut: îndemnaţi autorităţile române, în frunte cu preşedintele ţării, să facă toate demersurile ca şi România să recunoască acest genocid. Nu de alta, dar cică România nu vrea să îşi strice relaţiile cu vecinii de la Marea Neagră, spunea un preşedinte al României, în condiţiile în care România a primit în 1915 mulţi armeni refugiaţi. Este primul genocid al secolului al XX-lea împotriva unui popor căruia nici astăzi nu i s-a făcut dreptate, iar noi, dacă tot avem pretenţia că suntem europeni şi civilizaţi, nu putem sacrifica adevărul de dragul relaţiilor cu Turcia lui Erdogan.
    • Like 5


Îți recomandăm

Nomad digital

Marius are 24 de ani și înainte de pandemie s-a angajat pentru prima dată cu normă întreagă. Sau full-time, cum spun colegii. Multinaționala care l-a recrutat i-a oferit un contract pe perioadă nedeterminată, dar, spre mirarea părinților, a refuzat. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Fată la școala online

„Mai țineți minte emoțiile de la examenul de șofat? Ei, cum ar fi dacă, după câteva mii de ore de șofat, ați mai da unul? N-am niciun dubiu, ar fi fără mare panică. Așa e și cu testele la matematică”, spune Gabi Bartic. (Foto: Profimedia)

Citește mai mult