Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șase ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Delia, studentă la Litere, nevăzătoare, trimite o cerere de angajare la Kaufland

„Nu pot să îmi văd chipul în oglindă, dar pot să mi-l ating cu mâinile. Da, nu mă pot bucura de amintiri în colecția mea fotografică, dar am în suflet colecții întregi de sentimente. Nu știu cum arată răsăriturile și apusurile, dar razele soarelui se simt la fel și pentru mine. Voi ce ziceți, sunt sau nu sunt diferită?” Așa și-a început anul trecut Delia, o tânără nevăzătoare, un discurs despre incluziune socială, în fața a zeci de oameni.

Din prima clipă în care o vezi, Delia te cucerește cu zâmbetul larg întipărit pe față și vocea caldă, iar după câteva minute de conversație, senzația pe care o ai este că o cunoști dintotdeauna.

Acest articol este parte a unui proiect special realizat cu sprijinul Kaufland România.

Este îndrăgostită de brodatul cuvintelor – pe blogul și pe contul de Facebook -, adoră cafeaua, iubește oamenii de la care simte că își ia energia și știe să ofere o lecție despre bucuriile simple și farmecul fiecărei zile. „Viața m-a învățat că dacă nu am putut privi lucrurile care îmi plac atât de mult și pe care îmi doresc firește să le văd, cum ar fi stelele, soarele, cerul, nimic nu m-a putut împiedica să nu le vorbesc. Cred că există mereu modalități de a fi în contact cu ceea ce ne dorim”, spune zâmbind.

S-a născut în Pitești, toamna, în septembrie mai exact, dar anotimpul ei preferat este vara, pentru că i se pare că atunci zgomotul umanității este mai pronunțat, petrecem mai mult timp cu noi, cu prietenii: „E lumină mai multă, soare. Paradoxal, nu?”

Când i se pare că sunt prea multe obstacole în calea îndeplinirii unui vis, Delia se gândește la unul dintre crezurile ei: „Imposibilul poate să fie oricând împărțit în posibilități”. Mereu a fost convinsă că nu există un vis prea măreț pentru a fi îndeplinit, nu există un om care să aibă o dorință prea neimportantă. „Cred că o dorință poate fi îndeplinită doar atunci când noi ne-o setăm să fie așa”.

„Voiam să fiu independentă”

Delia a venit în București la vârsta de 8 ani, în clasa întâi. Prima întrebare pe care a adresat-o fetița Delia a fost dacă va rămâne pentru totdeauna acolo, la cămin. Cu timpul, relația ei cu orașul a fost din ce în ce mai bună. A terminat liceul pentru nevăzători unde spune că din păcate a fost destul de descurajată - profesorii nu le dădeau niciodată aripi elevilor să meargă la facultate, ci îi îndemnau să facă școala postliceală de masaj.

„Eu am zis nu, eu nu mă văd făcând școala de masaj. Eu vreau să fiu printre oamenii care văd și nu au nicio problemă”, povestește Delia.

Din 2019, este studentă la Facultatea de Litere, din cadrul Universității București, iar de atunci locuiește într-un cămin studențesc. În martie 2020, când a venit pandemia, a plecat înapoi la părinți, la Mioveni, Argeș. Dar nu voia să stea acasă, să depindă de ai ei.

S-a întors la București, la facultate și apoi a început să își caute un loc de muncă, pentru a-și câștiga mai multă independență.

Își amintește că și-a făcut un cont pe un site de profil și a început să aplice pentru joburi. „Am avut de la cele mai urâte experiențe, până la cea mai frumoasă, cu Kaufland”, continuă tânăra, adăugând că a crezut totdeauna că imposibilul celorlalți nu trebuie să o definească și pe ea.

„Indiferent dacă pentru ei dizabilitatea mea reprezintă un obstacol, eu nu trebuie să o las să mă definească. Nu, pentru mine nu reprezintă un obstacol”. Și a aplicat pentru locuri de muncă de la cele mai mici firme, până la cele mai mari. 

„Uite cum sunt privită de un angajator. Dacă toți au părerea asta despre mine?”

Cea mai urâtă experiență pe care a avut-o cu un angajator a fost și cea care avea să îi dea cel mai mare imbold în eforturile de a-și căuta un loc de muncă.

„Am aplicat pentru o companie, am fost invitată la interviu, chiar recruterul mi-a spus: «persoanele cu dizabilități au dreptul să muncească». Am intrat în apel, numai că nu știu ce s-a întâmplat, managerul nu cred că și-a dat seama că am intrat în apel și vorbea cu colega lui de birou. Zice: «Am interviu azi, nu?» «Da» , i se răspunde. «Aveți cu o fată, Delia, care este nevăzătoare». «Orbi? Mie nu îmi trebuie», a răspuns el și a ieșit din apel. Acela a fost momentul în care am zis: oare mai merită să aplic? Uite cum sunt privită de un angajator. Dacă toți au părerea asta despre mine? Și tot în acea seară i-am povestit celei mai bune prietene experiența asta și ea mi-a spus: «La cum te știu eu, tu o să aplici în continuare la joburi» .Acela a fost cel mai mare imbold de care aveam nevoie!”, a povestit Delia.

Încurajată de o prietenă, tânăra a compus și a trimis o scrisoare de intenție atipică, pe adresa de email cariere@kaufland.ro. Nevăzătoare, se lovise de mult prea multe refuzuri din partea unor angajatori, firme mai mari sau mai mici. Surpriza a fost atunci când a fost sunată să participe la un prim interviu de angajare, online, urmat de un al doilea, fizic, la sediul central Kaufland din capitală.

Opt luni mai târziu, Delia, angajată în Departamentul de Recrutare al companiei, spune că se bucură că nu a simțit niciodată că ar fi fost tratată diferit sau că, pentru echipa din care face parte, ea este colega nevăzătoare, care are nevoie de mai mult ajutor sau care ar fi incapabilă să ducă la capăt unele sarcini. 

„Compania în care lucrez eu schimbă destine”

Unul dintre momentele în care a simțit că, la Kaufland, se află la locul potrivit a fost într-o zi în care a fost sunată de un candidat, cu care vorbise cu o zi înainte și îl programase la un interviu de angajare.

„«Știți, eu v-am sunat să mă asigur că Kaufland chiar vrea să mă angajeze, am avut atâtea experiențe neplăcute...Chiar dacă sunt cu dizabilități, mă angajați?» I-am spus că da. Mi-a spus: «O, mi-ați făcut cea mai frumoasă zi de până acum! » Acela a fost un moment în care mi-am zis uite cât poate să conteze un telefon, compania în care lucrez eu schimbă destine.”

„Jobul meu m-a învățat să uit să fiu nevăzătoare”

În departamentul unde lucrează, remote în majoritatea timpului, Delia face tot ce fac și colegii ei:discută cu managerii care angajează, programează sau oferă feedback, în platforma candidaților, participă la interviurile de angajare, oferă suport pentru mai mulți colegi. „Fie îi sun pe candidați, fie trimit emailuri în magazine, sunt tot timpul în priză. Nu e ceva pe care ceilalți să îl fi făcut și eu să zic că nu am învățat sau nu îmi e accesibil”, spune ea cu satisfacție. Într-una dintre zile a trebuit să sune candidați din patru zone ale țării.

În activitatea ei utilizează laptopul unde are instalat un software care, prin intermediul inteligenței artificiale, redă vocal tot ceea ce este scris pe ecran, cu excepția pozelor.

Ce a învățat-o Kaufland pe Delia Moise? „M-a învățat că empatia nu are limite și că e cel mai minunat sentiment. Cred că jobul m-a învățat să comunic mai asertiv, pentru că am interacționat cu foarte multe persoane, m-a învățat să uit să fiu nevăzătoare. Cred că din septembrie nu mai am acest handicap decât fizic. De foarte multe ori, în ieșirile cu colegii, în interacțiunile cu Estera, care îmi este manager, nu am simțit că am fost tratată diferit de cum i-a tratat pe ceilalți. Nu am simțit că ar vrea să îmi dea sarcini mai puține, că uite, îi e greu, sau e complicat. Jobul meu m-a învățat că integrarea nu e o noțiune teoretică, chiar se poate”.


„Dacă vrei să ajuți, sigur vei găsi o cale”

În momentul în care Delia a mers la interviul de angajare la Kaufland, oamenii de la Departamentul de Recrutare nu știau prea multe despre nevoile unei persoane nevăzătoare, însă întreaga echipă își dorea cu ardoare să aibă alături o persoană care să îi ajute inclusiv în înțelegerea mai bine a semenilor lor cu cerințe și evoluții speciale.

„Când a venit, Delia ne-a povestit că pe ea ar ajuta-o în activitate un software dedicat persoanelor nevăzătoare. Acel program nu fusese anterior implementat în cadrul grupului nostru. Delia ne-a povestit despre el, am făcut un pic de research și am trimis o cerere de implementare către colegii din cadrul firmei-mamă. Ei ne-au întrebat dacă Delia va face recrutare, dacă ea va vorbi cu candidații și despre cum credem că se va descurca ea să folosească platforma candidaților. După câteva discuții, am reușit să-i convingem să ne aprobe implementarea software-ului pentru persoanele nevăzătoare. Din momentul în care am avut a doua întâlnire de cunoaștere, i l-am arătat Deliei și a început deja să-l utilizeze. Pe noi ne-a uimit în momentul respectiv, nu ne venea să credem.

Consider că e foarte important să existe dorința de a avea o șansă, de ambele părți. Dacă vrei să ajuți, sigur vei găsi o cale, spune Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director Kaufland România.

Legislația obligă firmele să angajeze persoane cu dizabilități, dar multe preferă în schimb să plătească o taxă

Estera Anghelescu spune că a observat că angajații companiei au devenit mult mai empatici după ce în echipe au fost integrate persoane cu dizabilități, oameni de la care vechii angajați au avut de învățat. „Și noi am învățat de la Delia multe lucruri. A fost o situație win-win”, crede Estera, care spune că de la Delia a învățat în primul rând că o dizabilitate nu te împiedică să ai succes și că poți să îți atingi obiectivele dorite. „Iar noi, care nu avem o dizabilitate, chiar nu avem nicio scuză în a ajunge acolo. Dacă ei reușesc și ne arată zi de zi cât de bine o fac, noi ce scuză avem? Niciuna”, subliniază ea.

Legislația din România obligă angajatorii să aibă între angajați și persoane cu dizabilități, în proporție de 4% din numărul mediu de angajați. Însă multe dintre companii preferă să plătească o taxă și să nu angajeze astfel de persoane. „Pentru noi, la Kaufland, a fost important să ajutăm, să intervenim în societate și din acest punct de vedere”, explică Estera Anghelescu.

„Faptul că suntem un angajator, am postat un anunț de recrutare și ne așteptăm ca oamenii să vină să se integreze de la sine nu prea are cum să funcționeze”

Kaufland a lansat, în 2019, programul A.C.C.E.S., pentru angajarea de candidați cu cerințe și evoluții speciale. Conducerea companiei și-a propus, pentru început, să creeze 700 de locuri de muncă pentru persoane cu dizabilități. Din parteneriatul pe care Departamentul de Recrutare l-a făcut cu un ONG specializat, oamenii din echipa de HR de la Kaufland au început să înțeleagă mai bine nevoile pe care persoanele cu dizabilități le au de la un loc de muncă.

„Ne-am dat seama că mai înainte trebuie să ne facem temele în intern, să discutăm cu colegii din diferite departamente, să ne dăm seama ce tipuri de joburi am putea oferi, ce activități ar putea fi desfășurate de către persoanele cu dizabilități, cum am putea adapta aceste roluri, astfel încât aceste posturi să le fie accesibile, explică Estera.

Departamentul de Resurse Umane al companiei și managerii angajatori au creionat fișe de post adaptate pentru persoanele cu cerințe speciale, iar concomitent au avut loc workshop-uri interne, în colaborare cu o organizație nonguvernamentală, din care toți angajații au aflat o mulțime de lucruri despre nevoile persoanelor cu dizabilități, despre faptul că și ei au nevoie să fie ascultați, să li se ofere aceleași șanse.

În fiecare dintre cele 152 de magazine Kaufland din România lucrează cel puțin o persoană cu dizabilități

După workshop-uri, au urmat târguri de joburi dedicate, organizate în București, Ploiești, Iași, Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu, Timișoara, unde au fost făcute inclusiv oferte de angajare, pe loc, pentru persoane cu cerințe și evoluții speciale. Un număr de 400 de persoane au fost angajate astfel, iar compania își dorește să mai aducă încă 500 de persoane pe posturile special create, pentru program full time, respectiv de două, patru sau șase ore.

Astfel că, în prezent, conducerea companiei se mândrește că, în fiecare dintre cele 152 de magazine Kaufland de la nivel național, dar și în depozitele logistice din Ploiești și Turda, sau în sediul central din București, lucrează cel puțin o persoană cu dizabilități.

„Trebuie să înțelegem persoanele cu dizabilități. Faptul că suntem un angajator, am postat un anunț de recrutare și ne așteptăm ca oamenii să vină să se integreze de la sine nu prea are cum să funcționeze. Au avut loc workshop-uri și traininguri interne, înainte de a porni procesul de recrutare”, punctează Estera Anghelescu.

După momentul angajării, suportul oferit noilor angajați continuă. De exemplu, în cazul persoanelor în scaun rulant, a fost nevoie de accesibilizarea spațiului de lucru, instalarea unor case de marcat speciale, mai late decât cele obișnuite. „A fost o inițiativă locală, solicitată colegilor din grup. Am obținut aprobarea să desfășurăm un proiect-pilot și să realizăm astfel de case de marcat. Acum avem opt case de marcat speciale pentru colegii în scaun rulant, iar ele sunt luate în calcul pentru toate magazinele nou deschise, care au spațiile sociale – zona destinată angajaților - la parter”. Proiectul a fost adoptat la nivel de grup, devenind standard între timp, se mândrește Estera Anghelescu. Colegi din alte țări le cer acum ajutorul de multe ori, solicitându-le sugestii și exemple de politici de angajare și integrare a persoanelor cu dizabilități.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult