Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Acoladă peste timp a victoriei în alegerile prezidențiale din 24 noiembrie: Klaus Iohannis (2019) – Ion Rațiu (1990). O interpretare partizană

Ion Rațiu în timpul mineriadei

Foto: romanianculturalcentre.org.uk

Dincolo de coincidențe și de evidențe, există în tumultul și în nevrozele de tot felul din spațiul politic o linie de continuitate imperturbabilă între evenimente, timpuri și epoci. România după 1990 nu a fost o țară total abandonată fesenismului și pesedismului, ci a existat o linie rezistentă, tainică și pe alocuri „clandestină” care din când în când a răzbătut, a străpuns cerul de plumb al atotputerniciei pesediste (decembrie 1996, ianuarie-februarie 2017, 10 august 2018, noiembrie 2019).

În mai 1990, Ion Rațiu, candidat PNȚCD la alegerile prezidențiale, a lansat în timpul rundei finale de dezbateri în confruntarea cu Ion Iliescu și Radu Câmpeanu următorul slogan sentențios și mai ales inedit prin radicalitatea lui pentru o lume românească care nu a mai prizat un astfel de enunț specific retoricii electorale occidentale: „Dacă vreți să mergem spre Vest, spre Europa occidentală și prosperă, să mă votați pe mine, iar dacă vreți să mergeți spre Est, spre URSS, să-l votați pe Ion Iliescu”. România a votat atunci, în 20 mai 1990, în Duminica Orbului, pentru Ion Iliescu și pentru Est, înscriindu-se astfel în mesajul apostolului Pavel: „O, Galateni fără de minte, cine v-a ademenit pe voi să nu vă plecați adevărului?”. 

Ion Rațiu a lansat atunci nu doar un slogan electoral, ci și un proiect radical de mari perspective al unei Românii normale și europene. Refuzat „de plano” de FSN și poporul fesenizat, acest proiect a fost relativizat și, în egală măsură, neînțeles din motive strict politicianiste de celălalt partid istoric, PNL. Acest partid s-a lăsat antrenat în belfereala și în compromisul cu FSN, PDSR, PSD. Mulți lideri de la vârful partidului s-au dedulcit la favorurile fesenisto-pesediste (R. Câmpeanu, M. Ionescu-Quintus, Crin Antonescu, C. Popescu-Tăriceanu).

Fără a forța coincidențele privind consecvența și comuniunea opțiunilor politice pro-democratice, pro-europene ale celor doi candidați la funcția de președinte (I. Rațiu și K. Iohannis), există o singură mare diferență dintre cei doi, și anume, faptul că cel dintâi a rămas un prezidențiabil, pe când cel de-al doilea a devenit în două legislaturi președintele României. În egală măsură, fără a forța evidența temelor și a comportamentelor politice comune, îmi permit să trasez câteva linii de întâlnire și de intersecție dintre cei doi oameni politici. Altfel spus, dacă ne situăm într-o „ecuație politică”, putem găsi rezolvarea sau demonstrarea echivalențelor celor două exprimări politice, cea din 1990 și cea din 2019. În ordinea acestor enunțuri sau propoziții echivalente, în afara celor referitoare la opțiunile identice pro-europene și pro-occidentale ale celor doi oameni politici, putem degaja, prin succinte exerciții de memorie, alte câteva similitudini. 

Ion Rațiu, în septembrie 1991, s-a opus personal intrării trupelor minerilor în Parlament, în casa democrației românești, ieșind cu mult curaj în fața lor cu mâinile întinse asemenea unei baricade „sui-generis”. Klaus Iohannis, cu aceeași îndrăzneală, îmbrăcat în geaca roșie, a intrat în rândul mulțimii care protesta împotriva OUG 13/2017 și cu aceeași determinare a intrat în plină ședință de guvern Grindeanu să oprească adoptarea aceleași ordonanțe ce încălca legile statului de drept. Altfel spus, papionul lui Ion Rațiu și geaca roșie a lui Klaus Iohannis au intrat în simbolistica determinării și a curajului pentru apărarea democrației.

Ion Rațiu a făcut parte din „marele lobby” al intrării României în NATO, activând cu o înaltă competență și abilitate diplomatică în Adunarea Atlanticului de Nord, în cadrul delegației parlamentare a României, unde a avut funcții de conducere. Raporturile sale cu SUA și cu personalitățile de vârf ale acestei țări s-au fundamentat pe relații amicale cu R. Dole, J. Carter etc. (am fost martor la unele convorbiri telefonice pe care Ion Rațiu le-a avut cu aceste două personalități). În datele aceleiași similitudini, Klaus Iohannis a cultivat relații strânse cu președintele Donald Trump. Candidatul la alegerile prezidențiale din 1990 a reprezentat cu demnitate și cu o înaltă prestanță democrația românească în contextul comunității europene. Îmi aduc aminte de dialogul pe care Ion Rațiu l-a avut cu Karen Fogg, ambasadoarea UE la București, dialog în cadrul căruia omul politic român îi vorbea acestui diplomat european despre democrația românească interbelică și despre „instinctul” democratic al poporului român. Klaus Iohannis, ca reprezentat al României în organismele UE, poate prelua lecția demnității politice a lui Ion Rațiu în raport cu lumea din afară, demnitate aferentă unui patriotism luminat ce refuză, pe de o parte retorica găunoasă și toxică a suveranismului, iar pe de altă parte, refuză atitudinea exclusiv supusă și conformistă. In contextul asumării unui astfel de model politic, Klaus Iohannis își poate consolida imaginea de lider respectat în elita conducătoare europeană.  

Tema exilului de dinainte de 1989 și apoi a diasporei după 1990 au revenit ca preocupări consonante atât la Ion Rațiu cât și la Klaus Iohannis. În 1984, I. Rațiu a înființat UMRL, Organizația Mondială a Românilor Liberi, care a avut drept obiectiv unirea exilului românesc din spațiul public european occidental pentru demascarea dictaturii comuniste din țară, pentru atenționarea lumii civilizate asupra opresiunii comuniste și ceaușiste din țară. UMRL a promovat atitudini concertate ale exilului românesc în vederea unui lobby disperat privind situația dezastruoasă a României din ultimul deceniu de comunism. Tema diasporei a intrat și intră cu predilecție în proiectul prezidențial al lui Klaus Iohannis, care încă din timpul campaniei electorale din 2014, vorbea despre încurajarea întoarcerii în țară a celor plecați, în contextul unor schimbări radicale ale climatului economic, politic și social din România.

Acolada care unește punctele comune ale proiectelor celor doi prezidențiabili reperează, așadar, o linie sănătoasă, democratică, rezistentă în spațiul public și politica românească de după 1989. Prin urmare, victoria lui Iohannis, fără a-i diminua meritele personale, nu poate fi prescurtată doar la datele unui eveniment electoral. Este o victorie care nu poate fi adjudecată în exclusivitate doar de „singurătatea unui campion” de cursă prezidențială, ci este o victorie împărtășită și cu antecedente în zăcământul democratic și pro-european din istoria noastră trecută și prezentă, este victoria mulțimii „campionilor cu ștampila în mână”, după afirmațiile președintelui ales, astfel încât personificarea victoriei își are rădăcinile ei colective. Proiecția altruistă asupra victoriei prezidențiale din 2019 poate fi indirect asociată la ceea ce Ion Rațiu lăsa ca un adevărat testament politic al său, și anume că a luptat până la sfârșit pentru ca celălat să aibă dreptul de a-l contrazice. Succesul lui Klaus Iohannis este unul germinat de anticorpii democratici și pro-europeni existenți în ființa noastră colectivă și care a avut, deopotrivă, curajul insurecției anticomuniste și anti-totalitare, atestată de jertfa martirică pentru libertate din decembrie 1989.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • mike mike check icon
    Daca Romania ar fi avut anticorpii democratici și pro-europeni in fiinta sa, l-ar fi votat pe Barna in 2019. Klaus Iohannis nu se ridica la nivelul lui Ion Ratiu si nu se va ridica vreodata la acel nivel. Imaginati-va unde ar fi fost astazi Romania daca Ratiu ar fi castigat alegerile prezidentiale in 1990. Insa acum doua saptamani, noi am fost nevoiti sa alegem intre o tuta neo-comunista si un baietel "autist", pentru care "jucariile" militare sunt mai importante decat educatia.
    • Like 1
    • @ mike
      Cam aveti dreptate. L-am votat, ce-i drept, pe Iohannis - insa cu acelasi entuziasm cu care te-ai apuca sa mangai un limax. De ce? Pantru ca dancila, pentru ca pesede, pentru ca prea multi borfasi pe metrul patrat in acel partid.
      Macar pe la ceilalti sunt un pic mai rasfirati.
      Dar, revenind la Iohannis, paralela cu Ratiu din articol este cu certitudine fortata. Ratiu - iesit in fata unora ce puteau sa il linseze - a dat dovada de curaj. Iohannis, in perioada ordonantei infame, a dat dovada de, sa zicem, intelepciune. Ca nu vad ce anume mari nenorociri i s-ar fi putut intampla. Nu ii neg meritele lui Iohannis din perioada respectiva, dar nu vad rostul paralelei dusa pe subiectul curajului.
      • Like 0
    • @ mike
      Poate ma lamuriti si pe mine care sunt calitatile si meritele lui Barna care il fac, pentru dvs.mai calificat decat Iohannis pentru functia de presedinte al Romaniei(desi vad ca este puternic contestat ca presedinte al partiduletului USR!),caci in campania electorala nu am reusit sa descopar aceste calitati?Multumesc
      • Like 0
    • @ mike
      Dragă mike, mai este cale lungă până acest Barna să poată avea măcar vagi umbre intelectuale de om politic! Este foarte departe de a înțelege ce se întâmplă în jurul lui dar mai ales în politică....din păcate!
      • Like 0


Îți recomandăm

iziBAC

„Am primit mesaje după ultima sesiune de Bac, pe unul dintre ele chiar l-am postat. Era o fată care nu a putut să se pregătească pentru biologie și a învățat la această materie doar cu iziBAC și în contextul acesta a luat 9.20”, povestește Adrian Stratulat.

Citește mai mult

RacketPal

„Două luni am făcut research, am vorbit cu peste 500 de oameni. I-am găsit pe grupuri de Facebook, m-am dus la terenuri. Am făcut un sondaj și peste 70% aveau aceeași problemă ca și noi”, spune unul dintre fondatori.

Citește mai mult