Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Desert Safari

Desert Safari

”Desert Safari” - cu cine am vorbit despre asta, toți mi-au zis că dacă vreau neapărat senzații tari (nu voiam), adrenalină până la cer, roller coaster pe nesfârșitele dune de nisip, ăsta este the real deal; toți încheiau cu ”ce poate fi mai palpitant de-atât?”. Ideea e că nu simțeam nevoia de a bifa ceva din toate astea dar nici n-aveam un răspuns deștept la întrebarea ”de ce n-aș face-o?”. Iar pentru că îmi doream foarte mult să fiu în deșert, să-l văd, să-l simt, și altcumva nu aveam cum să ajung acolo, am zis ok, să fie ”Desert Safari”.

”Sunt 40 km dar o să ajungem repede” îmi spune șoferul. Îl cred, pare un om călare pe situație; are mâini puternice pe care le ține ferm pe volanul din piele gri; pe inelarul drept are un inel din aur alb în care e montată o piatră chihlimbarie. Pe bord, un ecuson care tremură ușor, cu poza și numele lui; e arab și îl cheamă Kaizer (!). 

În mașină se ascultă Virgin Radio - tipul de la microfon vorbea cu o tipă care a telefonat și a fost băgată în direct. El repeta ceva, ea răspundea. Râdeau amândoi.

”Ce spun?” îl întreb pe Kaizer

”El îi dă o listă cu ingrediente și o întreabă ce mâncăruri se pot face din ele.”

”Și de ce râd?”

”Pentru că ea a greșit. A uitat să pună lămâie în humus”

”Și a pierdut premiul” zic

”Da. Dar de unde știi că e cu premii?”, mă întreabă

”Pentru că am emisii din astea și acasă” zic și îl rog să dea pe un post arăbesc. Schimbă. Sound tipic anului 2021 - aș fi vrut altceva, mai pe tradiție, mai cu flaut, mai cu darbuka, în fine, ajungem în buza deșertului unde oprim câteva minute să verifice pneurile apoi plecăm spre dune. 

Cursa începe cu o încălzire ușoară, coborâri line în pantă apoi suiri pe rampă cu mașina într-a doua. Accelerează dintr-o dată, atacă frontal dâmbul din față, urcăm și-apoi căderea în gol. Aterizează pe cele patru roți, imediat face un viraj, accelerează din nou și urcă iar pe o coamă pe care eu nici măcar nu o văzusem. Land cruiserul alunecă cu partea din spate, derapează, viteza crește, se trage de volan, o curbă și nu mai văd nimic decât un uriaș valul de nisip care stropește aerul. 80 de kilometri pe oră. Chiotele din mașină acoperă muzica, îmi proptesc picioarele în podea și mă țin de cureaua fixată de stâlp, ecusonul se zguduie, nu se mai poate citi nimic pe el, fotografia devine neclară. Kaizer e calm, pare că se gândește la altceva, la ceva ce-i face cu-adevărat plăcere. Nu știu dacă arabii dansează vals dar în mâinile lui mașina e o femeie cu forme pe care el o conduce cum vrea iar ei îi place nespus. Un ultim viraj și Kaizer slăbește strânsoarea pumnului; prin mâna desfăcută volanul i se scurge ca nisipul. Ne oprim.

”Pentru poze” zice și scoate cheia din contact.

Nisipul roșcat-auriu e moale la atingere și e fin; are consistența unei cafele măcinate ca pentru moka. Vântul șuieră în vârtejuri și pustiul se leagănă în aer de nu știi ce e adevăr și ce e amăgire. Nu văd dromaderii. În mintea mea ar fi trebuit să fie, încărcați cu saci de mirodenii, șaluri de cașmir, mătăsuri și bijuterii dar observ că nu e obligatoriu. Aici, în Emirate, dar cred că în toate țările arabe, dromaderul este cel mai respectat animal pentru că dă lapte (mult mai bogat în fier decât cel de vacă), carne (cea mai bună parte e cocoașa - când se taie o cămilă pentru consum se dau copiilor bucățele din cocoașă socotită cea mai bună și hrănitoare parte) și entertainment (o cămilă de curse poate costa sute de mii de dirham; cea mai scumpă a fost cea cumpărată de un șeic care a dat pe ea 4,5 milioane USD - e posibil să fi fost cel care a cumpărat acel șoim călător (Falco peregrinus) cu aproape 200 de mii USD. 

E trecut de ora 5 și soarele începe sa apună; e iarnă deși sunt 27 de grade Celsius. Lumina scade, umbrele se lungesc, singurele sunete sunt șuieratul lent al vântului și declanșatorul aparatului foto. Deșertul are o frumusețe directă și stranie. E solemn și tăcut, ca marea, ca noaptea, ca orice altă măreție ce nu poate fi înțeleasă din fotografii sau povești. Deșertul e o taină pe care nu o pot descifra decât oamenii crescuți acolo, în buza lui, într-o lege atât de diferită de a restului lumii.

La întoarcere o luăm pe un alt drum, domol. Nu vorbește nimeni; sau nu aud eu. Ne apropiem de o mașină oprită lângă care își făcea de treabă o familie de arabi - un el, o ea și doi copii. Dintr-un ibric țuguiat ea turna ceai în niște cești puse pe capota de la motor, el întindea carne pe un grătar și fuma. Copiii se rostogoleau pe o dună așa cum fac ai noștri iarna în zăpadă.

”Ce fac ei acolo, în plin deșert?” întreb

”Picnic. E sfârșit de săptămână și oamenii ies la picnic” răspunde Kaizer.

Când trecem pe lângă ei aproape că îmi presez fața de geam, așa cum făceam în copilărie de vitrinele strălucitoare ale magazinelor pe valută. Nu atât de poftă cât de mirarea că așa ceva există.

Un el, o ea și doi copii. O familie care își împarte bucuria de a fi împreună, în pustiu.

A fost ultima imagine cu deșertul pe care am văzut-o.

Articol publicat pe mircea-radu.ro.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult