Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Dubai. Locul unde bogăția nu stă în bani

Dubai

Dacă vrei să ajungi în Dubai numai cu gândul la Ferrari și Lamborghini, la pantofi Blahnik și Choo, la un cocktail care costă 7 mii de euro (e fără alcool) și la bulevarde întregi mirosind a Hermes 24 Faubourg, te poți duce, așteptările nu-ți vor fi înșelate. Dar adaugă-l la lista asta și pe Isaac Asimov altfel pierzi esența. Pentru că Dubai e mai aproape de literatura science fiction decât moda.

În aeroport, lume puțină - oricât de bizar sună, așa e - europeni, asiatici, africani, familii cu sau fără copii, femei cu hijab (doar părul și gâtul acoperite) sau niqab (acoperă tot mai puțin ochii), cărucioare, benzi care transportă bagaje și între toate astea spații vaste. Aveam o senzație înșelătoare, nu oamenii erau puțini ci spațiul era uriaș, terminalul în care mă aflam este cel mai mare din lume, depășește cu mult Parcul Herăstrău. Iar ceasurile acelea suspendate de tavan, care se întâlnesc din loc în loc în toate aeroporturile, nu îmi arătau numai ora; erau aluzii ca să pricep repede unde am ajuns. Sunt Rolex. 

Drumul spre hotel e lin, aproape fără oprire datorită semafoarelor perfect sincronizate; autocarul parcă se scurge pe una din cele șapte benzi pe sens. Walid, ghidul arab, arată spre Dubai Frame, o construcție-metaforă care desparte Dubaiul vechi de cel nou. Și pentru că cei din Emirate vor să se scrie ”cel/cea mai…” în fața a tot ce fac, cu 150 de metri înălțime și 95 de metri lățime este rama cea mai mare din lume. Îmi spune că a costat 40 milioane USD - deci e și cea mai scumpă.

Trenul suspendat trece în viteză pe lângă autocar. ”E metroul” zice Walid ”merge fără mecanic, e complet automatizat”. Legenda spune că atunci când a văzut planul și schițele Șeicul s-a întrebat cu voce tare că dacă tot e atât de frumos și de performant de ce să fie băgat sub pământ? Și l-au făcut pe o linie suspendată. The Red Line, cu peste 50 de kilometri, este cel mai lung traseu din lume pe care metroul operează fără mecanic. Se așterne liniștea, nu se aude nici măcar ”nț-nț-nț”-ul acela pe care-l facem noi românii când ne minunăm fără cuvinte. Se gândeau toți la metroul din Drumul Taberei sau numai eu?


Acum treizeci de ani, Dubai era un deșert tăiat de șoseaua spre Abu Dhabi. Acum e un oraș dintr-o altă galaxie. Cum au reușit asta? Cu bani, muncă, mândrie națională, viziune și or mai fi multe în lista asta. Și o disciplină de fier, altfel s-ar fi ales praful de toate. Se construiește 24 din 24, mai ales noaptea - din cauza vremii. Ziua nu se lucrează între orele 12-16 iar dacă muncești în pauză iei amendă pe loc. O comentezi? Mai iei una. Și dacă tot am început cu cifrele, să mai zic câteva, aflate de la Walid: populația e de 1 la 5, un arab la cinci străini. Sunt 250 nații, jumătate sunt indieni. Toți rezidenții lucrează. Trebuie să lucreze. E o obligație.

Autocarul intră într-un pasaj subteran ai cărui pereți sunt acoperiți cu faianță - trebuia asta? Nu puteau să-i lase așa, la tencuială sau gletuiți, la gri? Ba da, dar nu au vrut. Amănuntul ăsta nu e despre fală ci despre simț estetic și imaginea de curat-curățenie-grijă pe care o ai când privești chiar și în fugă acești pereți. Cei din Emirate sunt bogați dar modul lor de gândire este altul decât al bogaților pe care îi știu eu.

Niciun graffiti pe niciun zid, pe nicio clădire. Nu vezi reclame spânzurate pe fațadele blocurilor, nici măcar bannere uriașe cu portretul Șeicului Zayed bin Sultan Al Nahyan cel iubit și respectat, socotit Părintele Națiunii. Arhitectura trebuie văzută, structurile trebuie să impresioneze iar oamenii, de orice nație, trebuie încântați. Clădiri mari, impetuoase, cu gust și imaginație, beton, oțel și sticla. Totul e la locul lui. Nimic agresiv. Liniile curbe alternează cu cele drepte. Culorile sunt crem sau albe. Așa arată armonia și e o plăcere să o privești. Dubai e locul unde Arhitecții și Inginerii au aterizat, ca trimiși ai unei alte planete, să le arate pământenilor că se poate. Că totul se poate.

În camera de hotel, de la etaj, privesc orașul; se înserează acum. Luminile din clădirile de birouri se sting rând pe rând. Bulevardele încep să strălucească. Stopurile mașinilor alunecă în viteză și se unesc undeva la orizont unde începe marea. În depărtare becurile puternice de pe brațele macaralelor descriu cercuri albe pe cerul violet. Zgârie nori, malluri, blocuri de locuințe, cartiere întregi; Dubai încă se dezvoltă. Marii bogați ai lumii, cei care joaca într-o ligă pe care noi o putem cel mult bănui, sunt aici și gândesc acum pentru generațiile ce vor veni. Build to last.

Am în minte vorbele Șeicului Zayed bin Sultan Al Nahyan ”Bogăția nu stă în bani. Bogăția stă în oameni” și mă gândesc la milioanele de români pe care țara mea i-a lăsat să plece fără să-i mai poată întoarce niciodată. Mi se pune un nod în gât, tâmpit sentimental ce sunt.

Articol publicat pe mircea-radu.ro.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ne minunăm de Dubai, de cele construite de Dubai. Acolo nu vorbim despre conducerea prin trimitere la democrație, dar tot de-acolo ar trebui vorbit și despre cei care muncesc în regim de sclavagism. Este bine că pe Marte sunt peisaje frumoase, dar privindu-le putem respira?
    • Like 0


Îți recomandăm

Theodor Paleologu, diplomat și președinte al Fundației Paleologu. Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Pe fondul ascensiunii extremismului la nivel mondial, mulți se întreabă acum ce s-a întâmplat cu societatea și de unde a ieșit la lumină ura aceasta aproape perceptibilă fizic între oameni care nici nu se cunosc personal. Căci trăim, iată, vremuri în care amenințarea și injuriile sunt elemente la ordinea zilei. Mulți aproape că le ignoră, pentru că, pe nesimțite, ele s-au normalizat. Drumul de aici la agresivitate fizică e scurt. Și asupra acestui pericol atrag atenția mulți oameni ai cărților, care știu din istorie ce se întâmplă cu societățile în astfel de perioade.

Citește mai mult

Ferma Cernat

În ciuda tuturor costurilor și dificultăților, am simțit la acești oameni o dragoste profundă pentru pământul care ne hrănește pe toți. „Banii au un singur dezavantaj: nu se pot mânca”, râde dl. Moldovan.

Citește mai mult

 Chris M

Pentru Chris Simion-Mercurian, scriitoarea și regizoarea de teatru care a pornit visul, și pentru partenerul ei, Tiberiu Simion-Mercurian, întreaga călătorie a însemnat nouă ani de eforturi, sacrificii și momente de criză, dar și întâlniri și emoții imposibil de trăit altfel. „Nouă ani a durat. A început în 2016. A fost foarte complicat. Și foarte impredictibil.

Citește mai mult

Radu Jude la Paris

Adevărul e că nu ieșim în lume cu prea multe. Cu excepția performanțelor câtorva sportivi, începând cu David Popovici, a câtorva companii private care au trecut granița și aspiră la statutul de unicorni și a filmelor din „noul val”, România nu iese prea mult în evidență. De aceea, orice „ieșire în lume” face foarte mult bine imaginii unei țări în deficit uriaș de imagine internațională.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Marina Axentii

La doar 27 de ani, Axentii Marina (foto) se află pe un parcurs academic remarcabil. Originară din România, ea este doctorandă în domeniul Ingineriei Produselor Alimentare la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, iar în prezent își desfășoară activitatea de cercetare peste ocean.

Citește mai mult