Despre jalea domnului profesor Maci

Foto: Damien Meyer/ AFP/ Profimedia

Într-o serie de articole, precum și într-un interviu recent acordat în cadrul emisiunii „În fața ta”, profesorul Mihai Maci deplânge calitatea învățământului românesc. Evaluarea lui este corectă și bine întemeiată. Că învățământul românesc a luat-o la vale serios și că nimeni nu are de câștigat dintr-o asemenea degradare este cât se poate de clar. Învățământul românesc ia note din ce în ce mai proaste la din ce în ce mai multe materii. Am avut ocazia să stau la taclale cu alți oameni implicați în diferite niveluri de învățământ și m-am îngrozit și eu de starea de fapt. Deși, la drept vorbind, nu aveam nevoie de concluziile lor pentru a mă îngrozi. Să amintim doar că România este singura țară din Calea Lactee în care oameni în toată firea, ba chiar din păturile mai educate, ascultă cu toată seriozitatea de sfatul numerologilor. Numerologii, știți voi, sunt cei care îți spun care îți e destinul în funcție de cifrele din data nașterii și numărul de la pantof. 

Aș vrea totuși să atrag atenția că a zăbovi în faza critică, a jeli susținut, este în realitate un mod de a participa indirect la insuficiența observată. Valoarea practică a unei asemenea analize este minimă. Ea nu face decât să calce pe o potecă de mult bătătorită. Învățământul primar și secundar românesc suferă de o boală sistemică și nu reușim să-i dăm de cap – sunt de acord, dar îmi lipsește entuziasmul revelației. Îl provoc pe domnul Maci să-mi găsească un individ care să susțină contrariul. Cine este acest optimist ingenuu pe care încearcă dl. Maci să îl convingă de teza că situația e gravă și că spectrul incurabilului bântuie de ceva vreme? 

Dacă în analiza critică dl. Maci este aspru și tenace, în chestiuni de soluții autorul este vizibil mai rezervat.

„Vă spun varianta mea [sic!] fără a avea nicio pretenție cu privire la lucrurile pe care le spun [sic!!]. La sfârșitul clasei a IV-a, un elev ar trebui să știe să citească clar, fără să se bâlbâie, fără să se încurce, în cazul cel mai bun cu dicție și cu o ușoară retorică. Ar trebui, în egală măsură, să știe să scrie un text minimal de jumătate de pagină în care să povestească ceva despre el, să povestească ceva ce a cunoscut, a citit, a văzut și așa mai departe. Perfect coerent, fără greșeli gramaticale, cu o frazare bună și inteligibil pentru oricine citește lucrul respectiv, începând de la caligrafie, până la conținut. În egală măsură, ar trebui să socotească, adică să facă mental Calcule de adunare scădere înmulțire și împărțire cu numere până la maximum monedei naționale, adică până la 500.”

Aceste sfaturi sunt, și spun asta cu toată dragostea, niște clișee inutilizabile. Doar lăsând deoparte tot felul de detalii dezmințitoare ne vom putea bucura, la auzirea acestor formule, de senzația călduță a descoperirii unor soluții. Desigur, într-o lume ideală și simplificată, KPI-urile învățământului primar ar putea fi reduse la aceste puncte iar școlile ar produce pe bandă rulantă acest cititor-scriitor-socotitor descris de dl. Maci. Mărturisesc că eu nu aș fi întrunit niciunul din criteriile domnului Maci la vârsta la care am absolvit ciclul primar (și nu-mi aduc aminte ca cei de lângă mine să fi fost cu mult mai avansați). Și trebuie să mărturisesc că nu regăsesc în acest profil diversitatea nemaipomenită pe care o întâlnim în competențele, ambițiile și personalitățile copiilor. Însă mult mai important: nu de profilul stilizat al absolventului ideal duceam lipsa.

Aș zice chiar că exercițiul unei asemenea schițe e destul de cinic. E ca și cum ai descrie în amănunt cum se prepară friptura perfectă unei audiențe care n-are nici de pâine. „Qu’ils mangent de la brioche” vorba reginei Franței în timpul Revoluției Franceze. Învățământul românesc are, asemeni stării a treia în vremea Revoluției, urgentă nevoie de ajutor, nu de încă un diagnostic. Are nevoie de fapte concrete care să rezolve situația sau, mult mai realist, să o amelioreze într-un un colțișor cât de mic. Avem nevoie de pași mărunți și eventual reversibili (pentru cazul în care ne înșelăm cu privire la tratament) dar care să rezolve ceva, orice. Dacă soluțiile utopice („România educată!”) s-au dovedit a fi ineficiente, poate e timpul să trecem la soluții locale, dar reale – ceea ce Karl Popper a numit piecemeal engineering. Pacientul a fost diagnosticat de mult, tratamentul total ne scapă, iar rănile sângerează din ce în ce mai mult. O examinare empirică din ce în ce mai precisă a situației e inutilă. Vrem bandaje, nu sondaje! 

Cu riscul de a fi acuzat de lipsă de modestie, aș vrea să dau un mic exemplu de care sunt responsabil. Podcastul de Filosofie încearcă să descâlcească marile idei filosofice într-un limbaj accesibil și piperat cu glumițe care să asigure „engagement-ul” tinerilor. Nu e perfect, dar e ceva. Știu că impactul e mic, dar nu este zero. Podcastul poate fi ascultat (și reascultat) gratuit de oricine are acces la Internet. Fiecare episod îmi rupe o bucată din viață, mă chinuie și îmi „dă de mă julește”, pentru că deformația mea profesională este să vorbesc în termeni tehnici colegilor de breaslă, nu elevilor de liceu sau celor neinițiați. E o aventură riscantă. Unii tineri – și am chelit îndeajuns cât să îi pot descrie de la distanță drept „tineri” – mă văd mai degrabă ca pe un bătrân care încearcă din răsputeri, cu șapca întoarsă și tatuaje, să rămână cool și ratează ridicolul inadecvării sale. Alții sunt pur și simplu impenetrabili, convinși că viața este despre bani iar filosofia nu face bani – punct. Dar primesc frecvent mesaje pozitive de la copii și tineri care, dacă eram un pic mai neglijent, ar fi putut să fie ai mei. Unii îmi cer sfaturi despre cărți de filosofie „mai ușoare”, alții îmi spun că au ascultat Podcastul cap-coadă și că i-a pus pe citit.

Spun toate acestea pentru a oferi un exemplu contrastant. Rămân multe alte activități posibile. De ce nu organizează dl. Maci mini-turnee prin licee în care să arăte băieților și fetelor ce FOMO ar trebui să aibă cu privire la cărțile de filosofie? De ce nu arată că poți fi șarmant – cum dl. Maci sigur este! - cu ceea ce știi și cu ceea ce știi să explici, nu neapărat cu ce stilist faimos ți-a proiectat blugii sau ți-a făcut genele? Contactul cu liceenii nu e treaba mea – s-ar putea răspunde. Dar dacă durerea e insuportabilă, mai contează cine oblojește pacientul? 

O ultimă idee, foarte diferită în conținut, dar cu aceeași chemare către acțiune. Putem asuma că mult-râvnita ameliorare va veni atât de jos în sus printr-o îmbunătățire a învățământului primar, cât și de sus în jos printr-o îmbunătățire a celor care funcționează drept exemplu, a elitei și super-elitei din universități. Dl. Maci se concentrează pe prima categorie – dar cum rămâne cu a doua? Dincolo de apreciabila cultură și activitate jurnalistică, dl. Maci nu strălucește în domeniul academic. Spun asta fără a-l viza ca persoană, ci uitându-mă obiectiv, de-o manieră pe care el sigur o va aprecia, la activitatea lui academică. Un CV complet nu am reușit să găsesc, deși mi-am dat toată silința pe primele 8 pagini de Google și pe pagina Universității din Oradea (unde motorul de căutare pare convins că ceea ce caut este de fapt Facultatea de farMACIe). Am găsit cu greu un CV învechit și fără listă de publicații. Pe Google Scholar, dl. Maci este absent. Pe ResearchGate apare o singură publicație – din 2017. Repet: spun toate acestea doar pentru că subiectul este relevant în contextul unei îmbunătățiri a sistemului „de sus în jos”. Dacă mâine ar ateriza pe Pământ proverbialul marțian și ar dori să discute cu expertul numărul unu al României pe probleme de educație, acesta ar fi fără îndoială dl. Maci. Însă, cel puțin pe foaie, expertiza lui pare să sufere de tocmai de beteșugurile pe care le observă cu atâta acuitate în sistemul de învățământ românesc: o relativă stagnare, performanțe netrasabile și o vagă impresie că momentele de glorie se află în trecut. Pentru a pune toate acestea într-o formulă familiară, am putem spune astfel:

„Un profesor universitar trebuie să aibă o pagină personală ușor de găsit, o listă de publicații completă și actualizată constant, o descriere pe larg a expertizei și eventual a cursurilor de care este responsabil. În egală măsură, el/ea trebuie să aibă publicații academice constante în reviste academice de top (Q1 și Q2), un h-index apreciabil în funcție de domeniul de activitate (cel puțin 5 în domeniul științelor sociale), precum și apariții, eventual ca PI în proiecte de cercetare europene.”

Schimbarea sistemică va avea nevoie și de abordări de ansamblu, desigur. Creșterea salariilor profesorilor, regândirea manualelor, investiția în infrastructură educațională etc. Însă nu văd cum aceste politici generale pot putea avea efectul scontat fără acțiuni concrete din partea celor ca dl. Maci care au capacitatea de a face mult bine. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp