Foto: Inquam Photos
În spațiul media au apărut recent câteva articole legate de propunerea ca disciplina religie să devină materie de bacalaureat. Majoritatea acestor articole - negativ-agresive. De ce așa, când atâta lume se declară creștină în țara noastră? Răspunsul ar putea fi acela că opiniile favorabile nu doresc neapărat a se face auzite. Preoții nu se grăbesc să scrie în media - chemarea lor principală este în actul liturgic și adresarea lor spre credincioși, adică spre cei care caută și bat pentru a li se deschide. Călugării - cu atât mai puțin. Nu mulțimea argumentelor contează pentru monahi, ci pacea, păstrarea duhului, comuniunea cu Dumnezeu și cu aproapele. Ei știu că celălalt are nevoie de rugăciune, nu de argumente, iar cuvintele pe care le ascultă urechea nu le ascultă neapărat și inima, dacă nu există precondiția dragostei și a rugăciunii. Cearta poate să învingă, dar ea nu poate să convingă.
Ca atare, cearta ne revine doar nouă, laicilor, pe diverse arene (platforme media, rețele de socializare). Partea proastă este că România nu are nevoie de încă o temă de dihonie, așa scindați și obosiți de traiul zilnic, cum suntem. Partea bună este că majoritatea românilor nu dau mare atenție acestor discuții, nu se inflamează mai mult decât este cazul. Apa trece, pietrele rămân. Oamenii își fac în continuare treaba, se trezesc dimineața, își fac o rugăciune și o cruce (nu doar într-un avion în picaj, cum zice un banc, indicând locul în care nu există atei). Își trimit copilul la școală după ce acasă ei, părinții, l-au învățat „Tatăl nostru” și „Îngerelul”. Simt comuniune cu cei adormiți (rareori sunt familii în care să nu se facă parastase), se cunună și se botează. Din păcate, uneori mai inerțial, alteori mai din convingere, dar cântărirea aceasta a credinței este extrem de tainică și de intimă. Nu putem noi ști, din afară, unii despre alții, cât de credincioși suntem sau când este ceasul trezirii fiecăruia la o chemare mai înaltă și la părăsirea mândriei (piatra de poticnire a omului modern).
Dar să ne referim la cele câteva articole negative legate de religie la bac. Chestiunea oportunității acestei propuneri nu mi se pare atât de importantă (personal, sunt mai curând neutră), dar poate surprinde virulența unor oponenți, care profită de prilej nu pentru a se poziționa contra acestei prevederi concrete (ea devine un pretext), ci pentru a lovi Biserica, în ansamblul ei. Oricum am da-o, apariția acestui discurs agresiv nu era doar nenecesară, ci și nefundamentată. Deși ni se vorbește insistent de drepturile omului și de principiul democrației ca reprezentativitate, se pare că refuzăm accesul creștinilor și la una, și la alta. Deși se vorbește și despre curriculum la alegerea elevului și libertate de alegere, se pare că, iarăși, aici nu mai este cazul. (Pentru că, se înțelege, religia nu ar urma să înlocuiască proba obligatorie, româna, sau a profilului, ci ar intra în calupul disciplinelor la alegere, de la ultima probă.)
Ce este și mai deconcertant este că printre semnatarii acestui discurs militant ateist sunt și unii absolvenți de studii universitare. Sau, de fapt, de ce să ne mire? Sfântul apostol Pavel ne avertizează: scientia inflat, caritas aedificat. Cunoașterea semețește, iubirea zidește. Este capcana intelectualului (mi-o amintesc, din anii mei de ateism), de a se crede atoateștiutor, autosuficient și special. Bunicul, care nu avea multă carte, mă asculta cu uimire când i-am ținut câteva prelegeri antireligioase. Nu a căutat argumente (poate nu le avea, sau poate simțea inutilitatea de a mi le spune), doar m-a privit cu uimire și mi-a zis scurt: „Cum să vorbești așa? Vai de tine”.
În tot cazul, ceea ce se întâmplă se înscrie în firesc și în continuitate istorică perfectă. Nu a existat vreo epocă a umanității fără vrăjmășie împotriva Bisericii. Tocmai de aceea Biblia ne încurajează spunând că pe Biserică, mireasă a lui Hristos, porțile iadului nu o vor birui. E bine de știut. Ea părea ștearsă din cartea istoriei încă de când apostolii și ucenicii au fost martirizați. Apoi, la miile de persecuții și execuții care au urmat, e de mirare că s-a extins în întregul Imperiu Roman. Nero, Decius, Dioclețian sunt printre marii prigonitori ai creștinismului, vinovați de un adevărat genocid în primele secole. Ereziile (arianism, iconoclasm etc) au fost alte vrăjmășii împotriva Bisericii. În perioada iluministă, întâlnim un Voltaire, de pildă, dar și pe Jean Meslier și Denis Diderot.
Unuia din aceștia doi (nu se știe sigur) îi este atribuită paternitatea frazei: „neamul omenesc nu va fi fericit și liber decât atunci când, cu mațele ultimului rege, îl vom spânzura pe ultimul preot”. Deviză reluată de bolșevici, care erau pe cât de antimonarhici, pe atât de anticlericali. Și pentru că i-am menționat pe bolșevici, să ne gândim și la rudele lor autohtone, comuniștii anilor 50, care editau cărți în care scriau Dumnezeu cu „d” mic, închideau și dărâmau biserici, umpleau pușcăriile cu preoți, înlocuiau Crăciunul cu „Sărbătorile de iarnă” și cu Moș Gerilă, înlocuiau grafia î.Hr, d.Hr, cu î.e.n și e.n. Ultimele două doresc a se impune global și azi, inclusiv periodizarea care irită - faptul că pe scară largă s-a impus numărătoarea anilor de la nașterea lui Hristos - înlocuită cu b.c.e (before common era) și c.e.
Să nu știe ei, acei militanți atei, cât de veche și repetitivă este această luptă împotriva Bisericii? Că nu aduc nimic nou? Cei mai mulți o știu, cu siguranță. Dostoievski spunea că inima omului este un câmp de luptă între Dumnezeu și diavol. Extrapolând, probabil e valabil și la nivel de societate.
Apoi: să nu știe ei, oare, că a cunoaște religie creștină în România echivalează cu a cunoaște cea mai mare parte din istoria și cultura română? Implicit, a interzice tinerei generații accesul la această cunoaștere înseamnă a-i refuza o parte definitorie, esențială a propriei istorii? Că înseamnă a-i tăia posibilitatea de înțelegere profundă a literaturii, etnografiei, artei plastice naționale? Să nu știe oare că satul românesc se coagulează spațial și spiritual în jurul turlei bisericii? În urmă cu câțiva ani, TVR rula o minunată emisiune, „Izolați în România”. Rareori putem găsi pe un spațiu tv de vreo treizeci de minute o concentrare mai mare de bun-simț, duioșie, nădejde, înțelepciune ancestrală, modestie și putere de caracter. Iar toți oamenii aceștia simpli, bătrâni și săraci, sunt parcă reuniți de o lumină a credinței, a raportării la un timp sacru. Duminica, majoritatea se regăsesc la biserică, venind cu greu din cătunele lor risipite, adunați nu de preot, ci de Dumnezeu căruia i s-au rugat peste săptămână, în aproape fiecare ceas.
Biserica a avut o contribuție uriașă la unire. Când acest vis era îndepărtat, irealizabil politic, ea a păstrat vie ideea de unitate națională prin limbă și credință. Siguranța austriacă urmărea numeroși preoți în Transilvania și Bucovina. Episcopul Dionisie Erhan era prigonit în Basarabia. La adunarea de la Alba-Iulia, din decembrie 1918, chemarea a fost lansată de Biserică, singura ce avea o amplă rețea în teritoriu, prin preoțimea de la sate. Țăranii, anunțați în parohiile rurale, au venit cale și de câteva zile, unii pe jos, unii în căruțe. S-au adunat peste 100 000 de oameni la acel 1 Decembrie 1918. Oare ce eveniment din zilele noastre a mai strâns o sută de mii de români, deși suntem și mai numeroși ca atunci, și mai ușor de adunat (în privința mijloacelor de comunicare și de transport, nu și a solidarității)?
Regele Carol, susținut de numeroși intelectuali (chiar și de junimiștii destul de antidinastici), dorea construirea unei catedrale naționale. Proiectul s-a amânat, trebuia realizat de Ferdinand, care l-a suspendat sine die din pricina războiului mondial. Apoi, când la putere au venit comuniștii, le-a devenit tuturor destul de clar că ei nu vor continua acest proiect de țară (au reluat un alt proiect carlist, canalul Dunăre-Marea Neagră, executat însă preponderent prin abuzul asupra deținuților politici).
Istoria Bisericii Române este așadar inseparabilă de istoria României. Domnitori profund creștini, mari ctitori de biserici. Boieri care se călugăreau în a doua parte a vieții (așa a făcut și principesa Ileana, fiica lui Ferdinand și a reginei Maria). Mari filantropi religioși (familia boierească Dalles, Brătianu, Văcărescu sau Cantacuzino). Deviza casei regale - Nihil sine Deo - Nimic fără Dumnezeu. Școala născută în tinda bisericii. Primii învățători - preoții și dascălii bisericești. Primul abecedar - ceaslovul și psaltirea. Preoți de război trimiși pe toate fronturile armatei române (de la unii dintre ei ne-au rămas emoționante jurnale de campanie). Mari artiști români - susținători ai bisericii și monahismului românesc (unii dintre ei, ctitori de așezăminte, precum scriitoarea Aurora Cornu-Preda, prima soție a lui Marin Preda). Exemplele din literatura română (domeniul meu profesional) nu le mai aglomerez, pentru a nu lungi excesiv prezentul articol. Atunci întrebările care se ridică ar fi: ce facem cu istoria asta? O împărțim în perioadă așa-zis obscurantistă, care trebuie ștearsă cu buretele, și rămânem la epoca de după 1947? Sau o trecem elegant sub tăcere? O falsificăm? De asemenea, cum să procedăm cu literatura și artele plastice, cu antropologia și folcloristica? Să ne prefacem că acest filon determinant creștin-ortodox nu există? Ce ni se propune, mai exact?
În încheiere, subliniez părerea că suntem într-o falsă polemică. Majoritatea conaționalilor pare neinteresată și neacaparată de inflamări pe care le percepe ca stridente. Biserica însăși, prin reprezentanții ei, pare mai curând rezervată în comunicate publice, probabil pentru a păstra pacea și a nu sufla inutil în tăciunii aprinși de alții. În vremea asta, ea își face treaba, în tăcere. Chemarea sa nu e activismul social și nici zânzania mediatică, ci mistica rugăciunii, viața liturgică, timpul sacru al sărbătorii. În paralel, Biserica a însoțit românii în diaspora mult mai eficient decât o fac cele câteva consulate, a susținut patrimoniul (nimeni nu l-a conservat mai bine ca ea, prin atelierele sale de restaurare și prin promovarea meșterilor și artiștilor), a investit în sate, a făcut filantropie, a dat viață unor colțuri sălbăticite și pustiite prin reclădire de vetre monahale etc. În același timp, încearcă să cultive educația (așa cum a făcut de la început și cum dorea și Spiru Haret), să conserve tradiții, apartenența națională, să protejeze familia, femeia, văduva, orfanul, copilul. Totul preponderent în tăcere și discreție. Atunci, de unde ura unora dintre noi? Ce ne-a făcut ea și ce ne-a făcut până la urmă Hristos, capul bisericii? Care e mesajul acela care ne irită uneori? Iubește-ți aproapele? Apelul la conștientizarea vieții veșnice? Deznădejdea definită ca un păcat, iar curajul - ca o virtute? Modelul hristic de iubire, ascultare, smerenie și jertfelnicie? Desigur, religia e departe de a fi o doar o morală (asta probabil fac codul bunelor maniere și codul penal). Ea e un mod de viață care ne conectează la ceea ce e etern și sfânt în noi, învățându-ne că există speranță, iertare și întoarcere a fiului risipitor. În definitiv, întoarcerea la acea Iubire mai tare ca moartea.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
"Deși ni se vorbește insistent de drepturile omului și de principiul democrației ca reprezentativitate, se pare că refuzăm accesul creștinilor și la una, și la alta. " - total absurd. Crestinii au dreptul la vot ca oricare alti cetateni, au dreptul la exprimare la fel ca oricare alti cetateni. Unii sunt de parere doar ca religia poate nu ar trebui sa aiba treaba cu scolile de stat, pentru ca nu toti cetatenii si nu toti copiii sunt crestin ortodocsi. Asta nu exclude studiul religiei la biserica sau in cadrul unor scoli particulare. Religia ca ora optionala e un compromis acceptabil, atunci cand se si pune in practica in mod corect. Ca religia ar fi sau n-ar fi disciplina de bac, chiar si optionala... multe discipline studiate in liceu nu ajung sa fie probe de bac, nici macar optionale. Altele pot fi. Din punctul asta de vedere da, intr-adevar religia ca obiect optional la bac este o maaaaare non-problema.
Sa luam restul pe rand.
Sunt multi elevi care opteaza inca pentru ora de religie. Nu ma surprinde, si eu as opta pentru asta, desi sunt ateu. E un 10 usor de luat, ridica media. Cati elevi / cate eleve or opta pentru acea ora si din alte motive, mi-e greu sa spun. Poate majoritatea chiar sunt credinciosi, poate doar si-au facut in calcul.
"De ce se reproșează folosirea banului public pt biserici, catedrală, de ex?" - asta e simplu, ordinea prioritatilor. Daca am avea retea feroviara ca in Germania, un sistem bun de autostrazi, sistem medical ca in Viena, scoli la fel de bine dotate in toata tara, curent electric si canalizare pentru toti, daca bisericile care sunt si monumente istorice ar fi bine intretinute, nu cred ca ar avea prea multa lume o problema cu a se contrui 50 de catedrale, nu doar una. Eu unul cel putin n-as mai fi deranjat deloc. Pe aceeasi nota da, poate ar trebui sa se faca proteste legate de contructia unui mare stadion, din exact aceleasi motive. Avem spitale care stau sa cada pe pacienti, mancate de igrasie, si noua ne arde de mega-stadioane? Serios??
"Te duci în cabinetele medicale si rar sa nu vezi măcar o icoana. " - greu de spus daca acele icoane sunt acolo pentru medici sau pacienti. Religia aduce un plus de comfort emotional, asta asa e. Are insa si niste dezavantaje. Medicina ca stiinta insa n-are legatura cu religia. Poti sa iei un om care n-a auzit nici de Iisus, nici de Vishnu si sa-l inveti medicina, are toate sansele sa fie un medic foarte bun. Poti sa-l inveti sa-si gestioneze stresul si sa aiba grija si de psihicul pacientilor, nu doar de corpul lor fara sa te folosesti de religie. Multe din tarile mai rasarite din Europa (cele din vest si nord, mai ales) au in populatie un procent semnificativ de atei. Acolo ma indoiesc ca atat de multi doctori au icoane in birou. Si totusi acele sisteme medicale sunt net mai bune decat al nostru.
"Nu există tensiune cunoaștere-religie. " - ba, cam exista. Cand mai multe dovezi stiintifice din mai multe domenii indica destul de clar ca varsta Pamantului si a universului se masoara in miliarde de ani, iar un crestin vine si spune ca nu, ca daca adunam varsta personajelor din Biblie de fapt ajungem la cateva mii de ani, atunci avem o problema. Faptul ca multi medici, din Romania mai ales sunt religiosi e o chestiune de natura emotionala, nu rationala. Strica agheasma aia cu ceva? Nu, atunci dam si cu ea, ca cine stie! OK, bun, daca asta ne face sa simtim mai bine e foarte frumos, dar nu dovedeste cu nimic ca agheasma, si nu leacurile medicale pentru care niste oameni de stiinta au depus munca grea si complexa ar fi fost factorul decisiv in vindecare.
"Exista extrasenzorialitate, o lume care scăpa simțurilor limitate. Ne-o spun și literatura, și metafizica. " - literatura ne povesteste si despre Harry Potter, iar metafizica, sa ma scuzati, nu e un domeniu stiintific sau de incredere. Pentru ceea ce scapa simturilor limitate contruim, dupa cum putem, aparate de masura. Tratam problema corect, nu dupa ureche, nu emotional-superstitios ca sa ajungem la un raspuns cat mai clar si posibil de reprodus.
"Omul nu e doar o aglomerare de țesuturi susceptibile sa ajungă la UPU pe o targa. Nu e doar un corp degradabil. Constiinta ne-o spune, fiecăruia. Conștiința nu ne înșală." - nu avem de unde sa stim ca omul nu e doar o aglomerare de tesuturi, chit ca una foarte complexa. Acea complexitate nu poate da impresia,ca suntem mai mult decat suntem de fapt. Multe chestii ne pot insela. Noi ne putem insela pe noi insine prin ceea ce se cheama "wishful thinking". Si mie mi-ar placea sa cred ca suntem mai mult de atat, si poate chiar suntem, dar nu am dovezi suficiente in sensul asta. Asa ca accept ca nu stiu, cel putin deocamdata.
"Cumva, din păcate, se ivesc polarizari, așa cum scriam, deci poate ca nici nu trebuia sa scriu deloc, ci sa adopt acel model monahal de comunicare pe care ziceam ca îl admir." - da, din pacate apar niste polarizari, duse de multe ori prea departe. Dvs. puteti sa scrieti ce doriti, cum doriti. O intrebare interesanta dupa parerea mea ar fi urmatoarea: cu ce scop scrieti ceea ce scrieti? Daca doriti pur si simplu sa va descarcati, atunci stilul chiar nu conteaza, ca o fi mai emotional sau partinitor. Daca doriti insa sa CONVINGETI cititorii ca un anumit punct de vedere este corect, atunci un stil mai obiectiv v-ar ajuta mai mult. Parerea mea, eu oricum v-am apreciat si inca va apreciez articolele, chiar daca uneori nu suntem pe fix aceeasi lungime de unda :)
"Sa vedeți cum sunt copiii ăștia în unele scoli. Efectiv lăsați de izbeliște, de societate, școala, uneori și de familie. Intri, predai, închizi ușa și treci mai departe, la viata ta. Îti pasa spre zero. Cu cât îți pasă mai tare, cu atât te complici mai mult. Ierarhia, familia, societatea, cu atât te pot dușmani mai tare. " - asta este extraordinar de trist, si de adevarat. Specia umana are muuuulte lipsuri si probleme si, din pacate, nu cred ca se vor rezolva prea curand. Dar incepem sa construim uneletele cu care sa incepem sa le rezolvam. Poate.
1. Undeva la 80% - dacă nu mai mult - consideră că o istorie a religiilor (explicarea fenomenului, implicațiile culturale și sociologice etc.) ar fi binevenită și, evident, mai potrivită decât religia confesională;
2. Ideea de a elimina orice formă de religie, fie ea și din perspectivă sociologică sau culturală, pe care o susțin anumite persoane mai înfierbântate e stupidă! Toată istoria artei e bazată pe religie! Ce facem, rupem paginile în care apar icoane sau picturi cu subiect religios?
3. Eliminarea completă a oricărei urme de religie din școli nu are nicio utilitate. E clar că cei care acceptă religia o practică, mai mult sau mai puțin. Oricum, oamenii își exercită religia, merg la biserică/moschee/templu liber, fără constrângeri.
4. Religia la bac n-ar fi o catastrofă, în condițiile în care e opțională. Mulți copii merg la orele de catehism organizate de parohie; ar putea fi chiar util.
5. Ideea că un contact cu ideile religioase ar duce la convertire e absurdă. Dacă luăm contact cu ideile budiste devenim budiști? Șintoism? Taoism? Și ce se întâmplă cu religiile antice? Unele chiar au supraviețuit: zoroastrismul are cam 20.000 de membri în toată lumea.
Mi se pare o falsă problemă. E drept că nu aș vedea ca probă la bac religie confesională, dar sunt și copii care merg la olimpiada de religie. Nu-i obligă nimeni. Ulterior își pot lua doctoratul în teologie. E ok și asta. E liberate, fiecare poate face ce își dorește cu viața sa.
Ceea ce autoarea omite, intenționat sau nu, să ne spună este "Care biserică?" Ideea de unitate națională prin limbă și credință a fost păstrată vie de către Școala Ardeleană, mișcarea culturală transilvăneană pornită din sânul Bisericii Române Unite cu Roma.
După ce România a declarat război Austro-Ungariei în 1916, Episcopii Ortodocși români din Ardeal, au dat o circulară prin care condamnau intrarea trupelor românesti în Transilvania circulară semnată de mitropolitul Vasile Mangra și de episcopii Miron Cristea de la Caransebeş şi I. Papp de la Arad. Episcopul ortodox de Caransebes Miron Cristea, viitorul patriarh al României Mari scria, după intrarea Romaniei in razboi, in august 1916, că va „zdrobi cu cârja sa de episcop țeasta primului soldat regățean care va indrăzni sa pășeasca pe pământul Transilvaniei".
Deși episcopii ortodocși Miron Cristea şi I. Papp au participat la Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, nu li s-a încredinţat nici unuia din ei onoarea de a citi Proclamaţia Unirii, aceasta fiind citită de episcopul Iuliu Hossu, ierarh al Bisericii Române Unite, greco-catolice, cel care, în anii războiului a susținut fără încetare că "dreptatea va învinge".
Acest episod antiunionist al clerului ortodox român nu e singular. In 1866 preoțimea ortodoxă din Moldova, având în spate Rusia, încerca să rupă Unirea Principatelor prin tentativa de lovitură de stat de la Iași din 3 aprilie 1866, încheiată cu sute de morți. Mitropolitul Calinic Miclescu a chemat poporul la luptă, proclamând "că Dumnezeu nu vrea Unirea cu veneticii de la București".
Pentru istoricul literar Pompiliu Eliade(1869-1914) clerul răsăritean reprezintă „făptura cea mai inertă şi mai zadarnică din Moldova şi din ţara Românească", care, atunci când se întâmplă să aibă vreo chemare politică, aceea este, fără îndoială, aservită Rusiei.
La peste un secol de la acest verdict, ideologul lui Putin, Alexandr Dughin a vizitează România în 2014, ocazie cu care s-ar fi întâlnit și cu stareți de mănăstiri din județele Neamț și Suceava.
Articolul de mai sus e tendențios, oferind un punct de vedere partizan.
1. Este vorba de o materie OPȚIONALĂ. Puteți deschide DEX-ul pentru a afla ce înseamnă OPȚIONAL. ( OPȚIONÁL, -Ă, opționali, -e, adj. Cu caracter de opțiune; facultativ. Referitor la o opțiune; prin opțiune; de voie, la alegere.)
2. E vorba de o disciplină numită RELIGIE, nu religie ortodoxă. Religia include și islamul, mozaismul etc. Elevii care țin de islam vor da examen din religia respectivă, dacă avem aglicani (și avem o biserică anglicană) vor da din materia respectivă, elevii protestanți și neoprotestanți vor da din materia respectivă etc.
E simplu de înțeles.
Problema nu e religia. Toți avem o formă de religie. Mulți cred că există Marele Arhitect, Principiul Unic, începutul, principiul ordonator etc. Ateii au cred în Știință, Viață, Soartă etc. A avea o religie este un lucru normal. Problema apare când vrei să impui principiile tale întregii societăți.
-Eu cred că așa trebuie să stea lucrurile - întreaga societate trebuie remodelată după cum cred eu.
Diversitatea e cheia. Diversitate religioasă, de opinii, de preferințe sexuale etc. Iată, Biserica Anglicană a îmbrățișat diversitatea sexuală. O evoluție normală și adaptată societății în care trăim.
3. Nu cred că religia CONFESIONALĂ e cea mai bună opțiune. Sunt pentru introducerea unei materii - chiar obligatorii - care să se numească EDUCAȚIE RELIGIOASĂ, și care să includă elemente de istorie a religiilor, sociologia religiilor, elemente de cultură - rolul religiei în fenomenul cultural - noțiuni de etică, religie comparată etc. Nu mi se pare normal ca un tânăr să creadă că Iisus și Thales din Milet sunt una și aceeași persoană. Riscăm să devenim inculți.
1.Ro e stat laic, acceptarea Religiei ca proba, chiar și opțională, de bac denota un amestec al Bisericii în politica educationala.
2.Nr. de elevi, nr. de catedre de Religie, audienta bisericii sint factori interdependenti care concura la prezervarea privilegiilor și a puterii nedeclarate a Bisericii.
3.Materia Religie predata în variante de confesiuni nu poate decât dezbina, e de preferat o disciplina holistica ce sa vizeze istoria religiilor, curente, elemente sociologice, arta de tip religios și alte lucruri bine gândite pt a oferi copiilor o perspectiva cultural-integratoare.
Dacă sint împotriva religiei la bac și chiar pt limitarea ei în școală nu înseamnă că sint un ateu militant, cum se insinuează în articol, pur și simplu consider ca credința, acea credință pe care autoarea o vede în actele preoților nu are vreo legătură reala cu religia trâmbițata și practicata de aceiași preoți presupuși slujitori ai Domnului.
1. Articolul amestecă lucrurile rău. Nu se va preda niciodată IBR (Istoria Bisericii Române). Nici măcar IBU (Istoria Bisericii Universale). Se predă dogmatică, simbolică și ceva cult. Evident, fiecare cu felia lui, că n-o să se predea teologie ortodoxă sau catolică unui elev adventist.
2. Nu poți face prozelitism în școală. Mai sunt și atei. Mai sunt și elevi de altă religie (islam, cult mozaic etc.)
(Articol) Ce ne-a făcut ea și ce ne-a făcut până la urmă Hristos, capul bisericii?
Ăăăă... scuze, dar... religie nu înseamnă neapărat creștinism. Printre semnatarii acelei petiții se numără și alte religii.