Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Din ancheta Recorder cu firma fantomă eu am rămas cu două dileme: furtul de identitate și ușurința cu care se poate opera în Registrul Comerțului prin împuterniciți - schimbarea de proprietari a trecut ca prin brânză de ONRC

Recorder - firmă fantomă

 foto captură Recorder  

Din ancheta Recorder cu firma fantomă eu am rămas cu două dileme care, părerea mea, stau la baza întregului lanț ulterior de probleme, inclusiv cele care țin de MFP și de ANAF.

Prima dilemă este legată de furtul de identitate. Cineva a pretins că este altcineva, a primit împuternicire de la un notar, cel mai probabil, pentru a acționa în numele altcuiva. Asta a fost prima problemă care a deschis calea pentru următoarele. Două identități au fost furate aici, cel puțin: cea a noului proprietar al firmei și cea a vechiului proprietar.

A doua dilemă este ușurința cu care se poate opera în Registrul Comerțului prin împuterniciți. Până să ajungă problema ANAF, schimbarea de proprietari a trecut ca prin brânză de ONRC, una din cele mai nereformate instituții guvernamentale. Degeaba, la semnalarea contabilei sale, proprietarul a făcut plângere că i-a fost furată identitatea și, apoi, proprietatea. Este inexplicabil cum, cu o simplă împuternicire, poți face ceva atât de complex, fără să verifice nimeni. Și aici avem iar câteva momente la care ONRC a fost praf: la transferul firmei pe noul proprietar, tăcerea la semnalarea preluării ilegale prin furt de identitate, majorările de capital decise de un proprietar fals și vânzarea afacerii unor elvețieni.

Rămâne memorabil momentul acela cu proprietarul cel nou care, fix când era intervievat, „vindea" firma pe 25 de milioane de euro și el abia avea venituri de pe o zi pe alta. Eu nu știu cine a putut încasa dividendele depunând declarațiile de venit anuale pentru altcineva... Sunt totuși niște impozite acolo, nu puține, ce trebuiau plătite pe niște venituri declarate.

Problemele majore din această speță de manual trebuie căutate și în altă parte, înainte de ANAF. Sau, mai ales în altă parte. Până să fie economice sau fiscal, ele sunt juridice, penale chiar. Un eșec instituțional generalizat.

Notă redactiei: ZF a descoperit alte două firme fantomă: cazurile Romnef Steel Company, fostă Milly Prod Com şi Zeus Corporation, fostă Carldon Com.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mihai check icon
    Interesant că nimeni nu bănuiește implicarea unor oameni din servicii în afaceri de genul, că trebuie să ai legături serioase și pârghii pentru asemena scheme de înșelăciune.
    • Like 2
    • @ Mihai
      Andrei check icon
      Gașcă puternică: Servicii+inspectori anaf+contabili+IT+cash pentru investiția inițială.
      • Like 2


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Ondrej Safar, CEO Distribuție Oltenia

L-am avut invitat pe Ondrej Safar, CEO Distribuție Oltenia, la podcastul Habits by Republica. O conversație captivantă, cu accent pe transformarea sectorului energetic din România în ultimii treisprezece ani, pe revoluția prosumatorilor, felul în care funcționează leadership-ul într-o companie cu mii de angajați și motivul pentru care energia a devenit una dintre industriile strategice ale Europei.

Citește mai mult

CTP--

În sfârșit, N. Dan își dă visul pe față: să spargă PNL și să-l lipească cu scuipat de PSD. Veștea, prim-vice PNL, a fost desemnat, ca și consumabilul Tomac, cu acordul lui Grindeanu și compania. Prima lui misiune – să-i rupă picioarele președintelui PNL Ilie Bolojan. Pe lângă acel „ceva întunecos și rece” pe care îl simțeam în campania electorală în N. Dan, mai adaug un cuvânt: ticălos.

Citește mai mult

Adina Cuturela si fiul

Sunt mai puțin de două săptămâni până la Evaluarea Națională de clasa a VIII-a și, ca părinte, simți presiunea din aer. Creștem numărul orelor de meditații, calculăm note și medii, facem scenarii. Copiii învață până târziu și toți aleargă spre un finish line al cărui sens nu e întotdeauna clar pentru ei. foto: arhiva personala Adina Cuturela

Citește mai mult