Zilele trecute, intrigat fiind de vederea la televizor a unui incident cu violență petrecut în plin centru al Bucureștiului și la care nimeni nu a reacționat, mi-am amintit de o situație oarecum asemănătoare, dar cu un alt deznodământ, dintr-o altă țară, puțin cunoscută nouă românilor, Maroc.
În cazul văzut de mine la tv era vorba, așa cum ni s-a spus la știri, despre doi dealeri de droguri care au agresat în trafic niște tineri aflați într-o mașină blocată în trafic la semafor. Se pare că acei tineri „achiziționaseră” o pungă de marijuana pe care nu o plătiseră.
Despre cealaltă faptă, despre care vă vorbeam, am rămas impresionat și marcat pentru toată viața, pentru că așa ceva nu mai văzusem și, din păcate, nici nu am mai văzut de atunci și până acum. Acțiunea se petrecea cu mulți ani în urmă, pe vremea când eram un tânăr cadet de marină, venit dintr-o țară comunistă și care ajungea și el într-o țară străină, capitalistă, cum se spunea atunci. Era prima escală a navei școală Neptun din primul meu voiaj de practică, în portul Casablanca, Maroc.
Ieșisem și noi în prima noastră învoire la țărm, având curiozitatea și nerăbdarea specifice vârstei. Această nerăbdare ne-a fost taxată foarte dur de bucătarul navei, poreclit Albanezu', care ne avea „în subordine" în acea zi, pentru că grupa noastră trebuia să facă de serviciu la bucătărie la curățat cartofi și altele asemenea. Albanezu' era fratele unui cunoscut și îndrăgit actor de film și televiziune din anii '70 și până în anii 2000, dar total opus ca fire și caracter. Văzând el că nu ne poate opri să ieșim în oraș, ne-a ținut un discurs dojenitor si amenințător, de un comunism doctrinar îngrozitor, pe care nici activiștii de partid nu îl puteau susține.
În sfârșit, scăpați într-un final de Albanezu' cel îngrozitor, am ieșit în oraș în Casablanca. Printre punctele de atracție de acolo vizate era și bazarul. Cu puținii bani pe care îi aveam la dispoziție atunci, diurna noastră fiind de 0,90 dolari pe zi, ne-am dus întinși să cumpărăm câteva pungi cu cafea boabe, celebra cafea de Casablanca și săpunuri Lux și Zest. Cine își amintește, era acea cafea care răspândea aroma în tot blocul unde locuiai, până la intrare, de știa toată lumea când pregăteai cafeaua. Așa era pe vremea aceea. Despre săpunuri, tot așa, doar cei ce au trăit acele vremuri înțeleg ce vreau să spun. Pentru ceilalți însă, voi spune că erau printre cele mai bune cadouri ce puteau fi oferite prietenei (iubitei cum se zice acum), mamei, mătușii, dar și asistentei, doctoriței, profesoarei sau responsabilei de la librărie care îți rezerva câte o carte bună, ce se dădea numai pe sub mână. La fel și cafeaua.
Ajungând noi în bazar, compus practic din două străduțe înclinate, ce permiteau trecerea numai a cărucioarelor cu marfă și care se întâlneau la un capăt în forma literei Y, am văzut ceva ce nu mai văzusem. O mulțime de tarabe și dughene, pe stânga și pe dreapta, având o abundență de mărfuri, dintre cele mai diverse. De la mâncăruri specifice, cafea și mirodenii, până la obiecte vestimentare, cosmetice și electronicele acelor vremuri, era ceva de vis, de neimaginat pentru noi, niște tineri veniți dintr-o țară comunistă cu o atmosferă apăsătoare și o viață din ce în ce mai gri, fără nicio perspectivă de schimbare. Am omis să vă precizez că eram în luna iulie a anului 1989.
La un moment dat, pe una din străduțe, pe mijlocul ei mergea o doamnă singură. Era o doamnă între două vârste, având un aer distins, care îți atrăgea atenția, îmbrăcată foarte elegant și care purta la gât un colier foarte frumos din aur. Probabil că ieșise la cumpărături, dar nu avea aerul că se grăbește sau că avea vreo țintă anume, ea doar admirând în stânga și în dreapta mărfurile expuse. La un moment dat apare un tânăr, care trecând pe lângă ea, îi smulge colierul de la gât, după care începe să fugă înainte. În fuga lui cam ciudată, nu prea rapidă și ușor dezaxată, se uita din când în când, admirativ si victorios, la colierul smuls doamnei distinse. Doamna a țipat scurt. În acel moment, un negustor ce stătea pe jos în partea dreaptă a străduței, în fața dughenei lui, întinde un picior și îi pune piedică tânărului hoț, care cade pe jos rămânând surprins de ce i se întâmplase. Imediat alți 5-6 negustori au sărit și l-au imobilizat pe hoț, i-au luat colierul și i l-au returnat doamnei. După aceea l-au dus pe tânăr, vociferand și apostrofându-l, la un polițist ce se afla undeva pe o stradă lăturalnică. Aici am vrut să ajung de fapt. Așa ceva nu mai văzusem nicăieri și, cum spuneam, nici nu am mai văzut de atunci, deși situații similare am mai întâlnit. Gestul acelor oameni cred că este ceea ce se numește spirit civic. Credeți că am putea vedea o scenă similară și la noi? Vă las pe voi să răspundeți.
Revenind acum la subiectul nostru inițial al povestirii, cu niște povețe ale unui om trecut prin multe, oricât de cinic ar suna, în general, atunci când iei o pungă cu ceva, cu orice, de la cineva, e bine să o și plătești. E valabil și pentru cei ce iau o pungă cu marijuana de la dealerii de droguri, dar și pentru cei ce iau o pungă cu zahăr, făină și ulei de la politicieni în campania electorală. Este știut faptul că acest lucru dăunează grav sănătății și... integrității. În primul caz sănătății fizico-psihice și integrității corporale, pe când în al doilea, sănătății si integrității morale.
Concluziile finale ce se pot desprinde de aici sunt că, dacă vreți să vă fie bine, nu mai luați pungi! Și nu fiți indiferenți la ce se petrece în jurul vostru.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cu câțiva ani în urmă am avut de mers la București. Având puțin timp liber m-am gândit să mă plimb puțin pe afara- cart. Colentina. Mă plimbam prin vanzoleala din zona, printre vânzătorii de ziare și alte nimicuri, alaturi de alti oameni. La un moment dat vad un mic nespălat cu mana în poșetă unei doamne care era în fața mea. Automat i-am dat peste mana plina care încerca să iasă de acolo. Mica zdreanță a început să se smiorcăie iar proprietara poșetei și-a întors privirea către noi deorece a simțit zdruncinătura/ a văzut scena, a bâiguit ceva și a plecat imediat. Imediat după aia m-am trezit înconjurat de 4 golani bine hrăniți și mai mari că mine. Exceptând faptul că mi s-a șoptit la ureche faptul că voi fi omorât pe loc și ceva injuraturi, nu am mai reținut alte detalii. Intrasem într-o stare de tensiune maxima, gandindu-ma ce pot face în condițiile în care nu puteam mișca mainile fiind bine îngrămădit iar în fata ochilor vedeam doar tenuri închise la culoare. După o stare de blocaj, am inceput sa tip cat de tare am putut că mă omoară hoții. A avut efect ceea ce am făcut pentru că brusc s-au retras agresorii, doar amintindu-mi că o să mă caute ulterior. Au urmat ceva momente in care parcă mă simteam pe Luna. Când mi-am revenit puțin, am constatat că erau mai mulți de 20 de oameni care asistau la scena. Șocat fiind de faptul că niciunul dintre ei nu a sărit să mă ajute cumva in situația avută, mă trezesc că mă întreabă un domn cu parul alb care asistase la scandal daca mi-au făcut ceva indivizii. Deci....femeia care am ajutat-o nu s-a sinchisit cu nimic iar restul s-a uitat ca la teatru ca să vadă ce se întâmplă. Daca ar fi sa se repete chestia asta as face la fel dar din pacate, asta este România!
- da, exista si au existat, Ca sunt rare este cu totul altceva.
Pe urma a aparut sistemul 112. Vezi ceva sau patesti ceva, anunti si astepti. Astepti. Si stii ca daca ai anuntat cineva se va acupa de caz. Adica plasezi la altii problema spre rezolvare.
Stop. De acuma sunt sigura ca la noi va aparea spiritul civic.
Sa-mi fie cu iertare, insa nu cred 100% in tot ce mi se spune!