Sari la continut

Copii infractiuni / sursa foto: Profimedia

Să facem doi pași în spate și să gândim limpede. România schimbă legea. Copilul de 13 ani răspunde penal și face închisoare pentru omor. Cu ce rezolvă asta problema mare, reală, incomodă? Problema nu e că nu pedepsim suficient. Problema e că ajungem să avem adolescenți atât de alienați social, cu o educație atât de puțin umanistă, atât de abrutizați emoțional, încât ajung la violență extremă. De ce sărim reflex la pedepse și nu la prevenție?

Citește mai mult

Poliția rutieră

Am apelat serviciul de urgențe, speriat cum n-am mai fost vreodată în viața mea și am povestit printre înjurături și bușituri în uși ce mi se întâmplă. Aveam să aflu mai târziu la sediul poliției că în afară de telefonul meu la 112, au mai fost înregistrate alte două apeluri raportând același eveniment.

Citește mai mult

Interlopi

Ce înțeleg în urma „misiunii reușite"- așa cum o numesc oamenii legii- victimele diverselor infracțiuni, între care cei care au rămas fără proprietăți din cauza cămătarilor, fetele forțate să se prostitueze, comercianții cărora li se percep taxe de protecție? Ce șanse au ei în fața interlopilor, dacă șefii Poliției Române se duc cu vorba bună și chipiul în mână să le „impună" respectarea legii?

Citește mai mult

Vilă abandonată

Proprietățile abandonate sau neîngrijite sunt o problemă nu numai în orașele mici din România, dar și în centre urbane cosmopolite precum Cluj-Napoca și București. Este aproape imposibil să te plimbi pe străzile Bucureștiului fără să dai de un teren acoperit de gunoaie – nu de puține ori amplasat chiar între două vile somptuoase – sau de clădiri care stau să cadă la cea mai mică adiere de vânt sau la o brumă de cutremur.

Citește mai mult

Penitenciar Targsor

Condamnat la 8 ani de închisoare în prima instanță, Darius Vâlcov este azi consilier de stat în funcție al premierului Viorica Dăncilă și a cerut, recent, aministie și grațiere pentru o serie de fapte penale. „Un moment zero în anul centenar este un moment potrivit pentru toată lumea”, a spus Vâlcov la Antena 3. (Foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad)

Citește mai mult