Dintre toate provocările lumii moderne, a ține vie prietenia creștinilor nu pare cea mai simplă. S-au strâns suficiente defecte de comportament pentru ca spusa lui Olivier Clement să fie reală atunci când vorbim despre demnitatea creștinismului și nedemnitatea creștinilor.
În aeroportul din Havana, la limita între Țara Nimănui și Cer, demnitatea creștină și-a redobândit sensul: bătrânii știu să facă pace. Așa a fost și la București, atunci când papa Ioan Paul al II-lea și Patriarhul Teoctist s-au întâlnit (7-10 mai 1999) pentru a dovedi că foștii prizonieri ai comunismului pot contribui la exorcizarea urii din lume. Gestul profetic al celor doi lideri de astăzi poartă marca întâlnirii de la București.
Cele două emisfere ale europenismului, ce păreau ireconciliabile, s-au apropiat și pentru că magnetismul emoției generale, care a strigat în piețele Bucureștiului „unitate, unitate!”, a arătat că este posibil. Tot la posibilitate ca formă de supraviețuire urii sociale imposibile pe care o trăim fac apel și astăzi Papa Francisc și Patriarhul Kiril.
Unii o văd ca o manevră politică, alții drept propagandă și iluzorie punte de unitate. Eu cred că avem de a face cu încă o lecție de istorie la modul în care Dumnezeu dă lecțiile. În limita unui stat rupt de Dumnezeu cu mulți ani în urmă, ai căror lideri, frații Castro, foștii seminariști catolici epuizați în dogmatismul socialist au ucis orice boare de creștinism, pentru ca apoi să constate că freatismul acestuia renaște actuala Cubă, în spațiul care a născut cea mai amplă criză a Războiului Rece, criza rachetelor (timp de 14 zile în octombrie 1962 lumea s-a aflat cel mai aproape de iadul nuclear), pare că întrebarea unui lider sovietic iritat de poziția Papei Ioan Paul II de atunci, „câte divizii de tancuri are papa”, și-a aflat răspunsul.
Cu ceva timp înainte, Papa Francisc a fost în Cuba derulând o vizită pastorală plină de întâlniri remarcabile, cu Fidel și Raoul Castro, urmate de întâlnirile cu Patriarhul Bartolomeu și mesajele de deschidere către Ortodoxie din ultima vreme. Munca diplomației bisericești pentru o astfel de întâlnire este remarcabilă și nu vizează roade imediate. Nu avem de a face cu o politică în sensul neclasic la care s-a ajuns astăzi, ci de o mărturie lucidă de politică socială, culturală și de mentalitate care poate genera energia umană necesară trasării unor noi linii de forță, inclusiv în geopolitica lumii fără Dumnezeu. Presa a insistat pe îmbrățișări și zâmbete, dar nu doar pentru aceasta s-au întâlnit cei doi. Îndrăznesc să spun că în contextul în care Patriarhul Kiril a fost ministrul de externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, iar Cardinalul Bergolio liderul Conferinței Episcopale a Bisericii catolice din America de Sud, cei doi nu sunt la prima întâlnire. Comunitățile rusești din America de Sud nu sunt puține. Am cunoscut în Santiago de Chile una dintre ele, puternică, organizată și constituită ca o voce foarte puternică în societatea de chiliană. Așa este și în Argentina, Venezuela, Brazilia ori Paraguay, ultimele două țări fiind vizate de vizita Patriarhului în zilele ce urmează. Știu de demersurile făcute pe axa diplomatică Vatican-Moscova sub Ioan Paul II ori Benedict pentru o astfel de întâlnire. Mitropolitul Ilarion Alyfeev este unul din artizanii acestui efort. Dar dincolo de efortul diplomatic este voia lui Dumnezeu, modul în care acordă distincții unor geografii fizice și spirituale ce păreau perimate pe eternitate, redesenându-le sacralitatea.
Mesajul comun remis publicității de cei doi prieteni - lideri însumează o serie de griji și direcții de mărturisire comună: pierderea unității creștine din slăbiciune umană și păcat, frățietatea, reconciliere cu biserica greco-catolică, îngrijorare pentru exterminarea unor popoare și culturi, apel pentru împiedicarea izgonirii creștinilor din Orientul Mijlociu, limitarea actuală a drepturilor creștinilor din Europa, unitate întru mărturisire, deplângerea situației din Ucraina și îndemnul la prudență, solidaritate socială și acțiune în favoarea păcii, îndemn la negociere în conflicte, acțiuni comune și coordonate împotriva terorismului, atenția spre persoanele în suferință, prezența migranților la poarta țărilor bogate, criza familiei și regretul că alte forme de coabitare sunt în prezent puse pe același plan cu familia, apel la dreptul inalienabil la viață, la respectarea posibilității de a veni pe lume și atenția sporită la bioetica legată de manipularea vieții umane. O sinteză a dramei lumii pe care o trăim? O sumă de idei culese din lumea largă și redate lumii pentru a fi digerate prin media? Cred că este mărturia unor îngrijorări comune, unor responsabilități asumate împreună.
Această întâlnire între un papă și patriarhul Rusiei marchează o schimbare de atitudine a Rusiei, nu a Vaticanului, Patriarhia Rusiei fiind ultima care a acceptat mâna întinsă de Papă. Îmbrățișarea din aeroportul Havanei dovedește că Hristos ne vrea împreună.
E un pas înainte în unitatea creștină? Istoria ne-o va dovedi. Arată însă limpede voința creștinilor de a nu mai fi socotiți second hand în asumarea lumii. Dovedește forța comună a creștinilor în a spune lucrurilor pe nume, în redefinirea unor probleme legate de viață și moarte. Poate că este cel mai limpede document al gândirii ultimilor ani în ce privește programul de reasumare a Evangheliei, ceea ce nu este puțin. Am citit zeci de comentarii care fac din întâlnire una care schimbă raporturile de forță în Ortodoxie, care consemnează amestecul politicului în diplomația bisericilor, care poate deveni un atu în mâna Patriarhului Kiril la întâlnirea din Creta care urmează să reformuleze o serie de direcții pastorale ale Ortodoxiei. E bine să înțelegem că Ortodoxia la nivelul ierarhiei sale interne va menține o serie de valori imuabile dezvoltării sale istorice. Ierusalimul, Antiohia, Alexandria și Constatinopolul nu pot fi minimalizate de câteva clipe de emoție. Fie ea chiar universală.
Această întâlnire între un papă și patriarhul Rusiei marchează o schimbare de atitudine a Rusiei, nu a Vaticanului, Patriarhia Rusiei fiind ultima care a acceptat mâna întinsă de Papă. Îmbrățișarea din aeroportul Havanei dovedește că Hristos ne vrea împreună. Muncind, iertând, reafirmând mărturiile care altă dată umpleau de Duh Sfânt lumea. Suntem într-un moment de răscruce pentru lume, odată în plus Hristos Domnul ne cheamă să reasumăm Crucea. Cu toate umilințele, riscurile și bucuriile ei. Pentru lumea democrației de mucava întâlnirea dintre cei doi este o lecție. Nu există lideri dacă nu caută pacea și binele aproapelui. În ambianța Crucii, dinaintea Icoanei Maicii Domnului, însoțiți de tălmaci, dar mai ales de Duh, doi Părinți îmbătrâniți în slujirea Bisericii au dovedit că suntem din același neam. Al Înviatului!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
http://www.evz.ro/cum-l-au-transformat-papa-francisc-si-patriarhul-chiril-pe-vladimir-putin-in-atletul-crestinatatii.html
http://www.gandul.info/puterea-gandului/papa-patriarhul-si-umbra-lui-putin-15074197?utm_source=newsletter&utm_medium=li395_mi117524&utm_content=articol&utm_campaign=Cat+de+sinceri+sunt+romanii+cand+vorbesc+despre+sex.+%27%27Multi+dintre+noi+nu+constientizam+cand+ne+concediem+rolurile+de+barbat+si+de+femeie%27%27&utm_term=li395_mi117524_s250797
pravoslavnicul prelat rus este ambasadorul lui Putin, se prea poate ca el să fi făcut parte dintr-un scenariu de imagine. asta numai Dumnezeu știe cu certitudine - și EL va avea grijă să ne facă să înțelegem dacă e așa. apropierea supusă dintre anumite biserici (...) și stat nu este un fenomen nici nou, nici aducător de bine (cu excepția binelui unora - a celor care profită de asta). sunteți prea inteligent ca să mă tem că nu ați pricepe, cumva, acest aspect. Doamne, ajută!