Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Dor de Ceaușescu

   Îl întâlnesc uneori, în nopțile fără somn, printre copacii prăfuiți și scheletele blocurilor etajate pe cerul scânteietor. Poartă același palton, descheiat la toți nasturii, plin de pete pământii, același fular cenușiu; căciula și-a pierdut-o pe undeva.

Nu mă bagă în seamă, nici nu pare să mă vadă. Molfăie o bucată de pâine neagră. Mestecă greu, firimiturile se opresc în țepii bărbii. Privește cu ochi albi spre granița nedeslușită dintre sus și înainte.

Apoi, cete de băieți și fete năvălesc din întuneric, dansând un rock numai de ei auzit, tăcuți și neînchipuit de veseli. Băieții poartă florile înfipte în găurile din piept, fetele, în găurile din tâmple. Spărturile din pieptul bătrânului sunt astupate cu cârpe și bucăți de ziar. Îl sâcâie, nu-l lasă în pace. Se rotesc înlănțuiți în jurul lui, îl salută militărește, se așază pe jos și se ridică toți odată, aplaudând. O fată îi pune în față un băiat în geacă gri, sclipitoare, își lipește ochiul de craterul dintre omoplații băiatului și face semne cu mâna: mai la stânga, mai la dreapta. Râd toți. Bătrânul fuge greoi, împiedicat.

Câteodată îi găsesc adunați în jurul focului. Bătrânul își încălzește mâinile în flăcări, ei murmură un cântec. Atunci mă întorc spre el și îl rog.

Întoarce-te, îi spun, întoarce-te și scapă-mă din zgomotul și furia asta orbitoare. Pune-ți iarăși tălpoaiele de piatră peste țară; îngheață apele, închide guri, leagă ochi și leagă-mă și pe mine, strâns, să nu mă mai pot risipi în patru zări. Mătură gunoiul nou și presară la loc gunoiul vechi, cu izurile-i râncede și cunoscute. Pune stăvilarele de lemn viiturii de vorbe, trimite-mă în temnița creierului, de unde cu atâta nesăbuință am fugit. Îmi lipsesc, bătrâne, ochii tăi seci, de mârlan dibaci și crud, hârâitul sinistru al vocii, mutra scroafei sălbatice cu care conviețuiai, haita de tovarăși ticăloși până la tandrețe. Izvoarele de ură care mi-au spulberat oboseala de a trăi. Dă-mi înapoi cărțile, singurătatea, risipa anilor. Aruncă-mă în margine, ca să mă pot ghemui din nou în centrul ființei mele. Pe mine, mie, redă-mă.

Nu răspunde niciodată. Privește volutele roșii, galvanizat de ură și dispreț, murmură ceva de neînțeles și dă din mână. Într-un târziu, focul moare și ei pleacă, se pierd în beznă, un moșneag cu părul vâlvoi și pulpanele paltonului fluturând, înconjurat de tineri cu fețe livide.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Platon a fost filosof, dramaturg, poet, analist politic, moralist – nu om de știință. Nu catadicsește să demonstreze niciuna dintre afirmațiile sale. Darmite să facă vreun experiment... Ca, de altfel, și Aristotel. Cei doi titani se bazează mai mereu pe ex cathedra, argumentul autorității. Ce spun e adevărat pentru că o spune Platon sau Aristotel. Majoritatea filosofilor greci nu își probau în niciun fel apoftegmele. De ce?

Citește mai mult

Dosarele Epstein / sursa foto: Profimedia

Carevasăzică qanonii au avut dreptate. Doar că nu era o pizzerie, ci o insulă. Și nu erau (doar) democrații, ci toată lumea, de la extrema stângă (Chomsky) la extrema dreaptă (Bannon, Thiel), de la președinți și consilieri prezidențiali la actori și regizori, de la multimiliardari la cercetători și profesori, de la membri ai familiilor regale la burghezi banali.

Citește mai mult

Invatamant superior / sursa foto: Profimedia

Eu m-am mirat că în universitățile occidentale este posibil să existe profesori universitari proveniți direct dintre practicieni, unii nici măcar n-au studiat respectiva disciplină pe care o predau, în facultățile absolvite de ei. Contează doar priceperea practică. Cum se spunea la noi pe vremuri: teoria ca teoria, dar practica ne omoară. În mod evident, în societatea occidentală, inclusiv la nivel universitar, se pune accent mult mai mult pe activitatea practică.

Citește mai mult
text și voce: Cristian Tudor Popescu
sound-bars icon