Pe ușa interioară a dulapului meu de acasă, de la Cluj, am un poster pe care l-am desenat în 1994 după o copertă de disc, pentru a-l face cadou prietenei mele cele mai bune. (Foto: George Călin/ Inquam Photos)

N-am crezut niciodată că voi ajunge ziua în care, în România, să fie regretat regimul de sinistră amintire al lui Ceaușescu. (Foto: Agerpres)

Am fost, sunt și rămân ostil tuturor celor care bagatelizează Revoluția, o tratează drept loviluție, complot, conspirație sau mai știu eu ce. foto: Profimedia

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Între 1 Decembrie (1918) și 22 Decembrie (1989) nu sunt în calendarul lunar decât 22 de zile, timp în care ne-am obținut libertatea. Sunt zile ce depășesc agenda strictă a timpului, deși ele sunt situate la o anumită distanță temporală, dar prin prisma libertății dobândite de poporul român, ele comprimă aceste diferențe, se supra-situează simbolic derulării timpului, sunt asociate în devenirea istorică drept complinitoare în planul libertății poporului român.

Suntem în 2004. Am cinșpe` ani, locuiesc în Giurgiu, sunt clasa a opta și urmează să dau examenul de Capacitate – română, matematică și istorie. Sunt un pic stresată – cu româna și matematica n-am probleme, dar la istorie e altă poveste. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Așa ne-am trezit, la 35 de ani de la Revoluție, în pragul unei noi „revoluții”. Una lipsită de judecată, cu idealuri fantaste, desprinse de realitate și clădite-n ficțional. (Foto: Daniel Mihăilescu/ Profimedia)

Pentru că i-a fost respinsă cererea de obținere a titlului de „luptător cu rol determinant pentru victoria Revoluția din decembrie 1989”, premierul l-a demis pe Mihai Dodu, secretar de stat la Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. Un detaliu de reținut: secretarul de stat demis este fiul lui Daniel Dodu, ucis în ziua de 21 decembrie 1989, adică atunci când Nicolae Ceaușescu încă deținea puterea la București. Foto - Inquam Photos/ George Călin

„COPIII NOȘTRI VOR FI LIBERI”. În urmă cu treizeci și patru de ani aceste cuvinte erau scrise pe un afiș mare la Revoluție și exprimau cel mai frumos motiv pentru care merită să lupți și să mori: copiii să aibă libertate.

Generalul Cătălin Ranco Pițu, fost procuror-șef la Secția Parchetelor Militare, a declarat la emisiunea „În fața ta” de la Digi24 că, din probele adunate în dosarul revoluției, reiese că în decembrie 1989 a avut loc o revoluție autentică, începută la Timișoara, continuată la București cu o lovitură militară executată de o grupare politico-militară anteconstituită, condusă de Ion Iliescu.