Dragoș: o poveste despre cei care se întorc

Dragoș a fost primul om pe care l-am întâlnit în Romcim. Nu a fost o întâmplare. El se ocupă de securitatea și sănătatea în muncă, de health, dar și de emergency. Fabrica are și o divizie de pompieri. Siguranța e pe primul loc în această fabrică.

Ne bucurăm să constatăm că aici, la această margine de Medgidia, toți poartă mască – și nici măcar unul nu o poartă altfel decât s-ar cuveni. Nu intrăm nicăieri dacă nu suntem vaccinați sau nu avem un test covid la zi, nu înaintăm până nu se știe până și ce grupă de sânge avem (în presă, protecția muncii nu s-a făcut niciodată atât de riguros!) și până nu suntem instruiți.

Acum șaptezeci de ani, la o margine a orașului Medgidia, regimul politic de atunci a ridicat o mică fabrică de ciment. În apropiere era o carieră de marnă. Fabrica aceea aparține acum companiei Romcim, care este parte a grupului CRH, lider mondial în materiale de construcții. Pe 27 octombrie se sărbătorește „ziua cimentistului” de către câteva mii de oameni care cred că a fi „cimentist” nu e chiar de colo. Pentru că nimic din lumea concretă nu ar fi posibil fără beton. Și betonul nu ar fi posibil fără ciment. Acest proiect vă este oferit cu susținerea Romcim. Descoperim, împreună, povești de viață ale unor oameni care în mod normal nu apar în presă.

Dragoș, spuneam, e un om serios și așa și trebuie să fie. E manager SSM (Sănătate și Securitatea în Muncă), Health și Emergency de doar șapte luni. Dar a mai lucrat în fabrică între iunie 2011 și 2016.

Zero incidente. Acesta este obiectivul. Pentru asta, oamenii trebuie să fie tot timpul instruiți

Apoi a plecat în străinătate, pentru noi experiențe, tot în domeniul cimentului. A muncit, de exemplu, în Arabia Saudită, la cea mai mare firmă de creare de fabrici, nu în operare.

Dragoș are doar treizeci și șase de ani, dar a cam văzut lumea. Nu ca turist. A muncit: în Vietnam, în Filipine, în Arabia Saudită și tot așa. Desigur, în multinaționale care au aceeași cultură organizațională peste tot. Dar tot a văzut și a gustat culturile locale și asta l-a făcut un om mai bogat, un om cu orizont.

Sigur, mai există câte un incident din când în când, un coleg care și-a zdrelit degetele, n-a respectat procedurile. Le tratăm serios, nu discutăm. Orice zgârietură se tratează, se analizează și vedem ce s-a întâmplat. Nu s-a respectat o procedură, nu ne-am făcut noi treaba cum trebuie?

Știe că industria cimentului e însoțită de mituri și că e greu să lupți cu mitologia. Dar crede că adevăratele probleme altele sunt.

Care ar fi acelea? „Competențele. Nu mai avem profesioniști care să vină din urmă, de când s-au desființat școlile de meserii. De aceea și desfășuram un program de școală duală – se vor pregăti nouă electricieni, elevi care au acum 14 ani. Nici n-am echipamente așa de mici pentru ei. E clar că de acum companiile sunt obligate să-și crească viitorii angajați”.

Un alt mit e că e o industrie a bărbaților. Realitatea e că în industria cimentului în România chiar nu funcționează prejudecăți de gen. „La laborator, de pildă, sunt mai ales femei, doar doi domni lucrează acolo. Când am plecat eu acum cinci ani erau directoare numai femei, cred că un singur director bărbat aveam”, spune Dragoș. Așadar: sunt mai multe femei la conducere. „Poate de-asta și merge treaba”, spunem. „Poate”, răspunde Dragoș.

El este unul dintre românii care s-au întors în țară – „pentru familie și pentru că venise și pandemia”. S-a întors și asta, crede, e bine și pentru el, și pentru fabrică – e antrenat în străinătate, are experiența muncii în alte culturi.

La opt dimineața, cel târziu, e la muncă. Stă în Valul lui Traian, se trezește la șase și douăzeci de minute. Vrea, cu anii, să facă o carieră în management. Vedeți dumneavoastră, în industria cimentului nu există scurtături.

Peste 400 de oameni intră zilnic pe poarta fabricii Romcim din Medgidia, angajați și contractori.

Fapte

Fabrica are revizii anuale. Dacă a fost o campanie de producție lungă și s-a făcut mult clincher, o astfel de revizie durează treizeci de zile.

Regulile sunt stricte. Fabrica joacă și un factor educațional – într-un asemenea loc înveți să respecți reguli, pentru că de ele nu depinde doar producția, ci însăși siguranța și sănătatea ta, fabrica e și o școală de a deveni responsabil.

Oamenii au voie să intre cu telefonul în fabrică, sigur că da. Telefonul e o extensie a muncii. Informații, stânga-dreapta, îl folosesc mai mult ca aparat de fotografiat. Sigur, nu te apuci să vorbești la telefon în mijlocul unei operațiuni, nu stau muncitorii pe Tik Tok

Pe partea de securitate, la Romcim sunt chiar mai stricți decât prevede legea. De exemplu, în cazul lucrului la înălțime, toți muncitorii sunt legați, toți poartă hamuri, de la o înălțime chiar mai mică de doi metri.

„Cimentul e o industrie care generează dioxid de carbon prin natura procesului”, ne spune Dragoș. Dar se fac eforturi semnificative pentru a reduce amprenta de carbon pretutindeni în lume, iar emisiile industriale sunt reglementate prin legislație europeană, care se aplică și în România, cum e și firesc.

Toți oamenii din fabrica Romcim poartă uniforme. Toate uniformele celor care lucrează „pe cicloane”, acolo unde sunt temperaturile mai ridicate, sunt din bumbac, pentru că poliesterul se topește mult mai ușor și ar intra într-o eventuală rană.

E bine să fii parte a unui grup internațional. Diferența o face know-how-ul. Învață unii din experiența celorlalți și industria progresează. De asemenea, există și concurență în interiorul fiecărui grup, fiecare vrea să aibă fabrica mai sus în clasament.

Pentru a rămâne competitivă, o fabrică trebuie modernizată permanent.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp