Dragostea în vremea pandemiei. Doi bătrâni din țări diferite trăiesc o poveste de dragoste și se întâlnesc zilnic la graniță, păstrând distanța regulamentară de 1.5 m

Foto: DW.com

În România, „un călăreț cu mască” ne-a arătat tuturor că dragostea de părinte e mai puternică decât orice pandemie. Ceva mai departe, la circa 1500 de kilometri, la granița cu Danemarca și Germania, doi bătrâni își trăiesc nestingheriți povestea de dragoste. Și cum, începând cu 14 martie, țara scandinavă și-a închis granițele, iar cei doi – ea o daneză rafinată de 85 de ani, iar el un neamț „încă verde” și destul de rotofei la cei 89 de ani împliniți – au fost nevoiți să se adapteze vremurilor covide. Astfel, ei se întâlnesc zilnic la graniță, păstrând distanțarea reglementară de un metru și jumătate. Ea vine cu mașina din orășelul Gallehus, iar el cu bicicleta din Süderlügum, aflat landul Schleswig-Holstein, tocmai la granița cu Danemarca. Ce poți face când te despart de persoana iubită o graniță și o aruncătură zdravănă de băț? Fiecare își aduce de acasă câte un scaun pliabil și nenumărate povești, tot atâtea subiecte despre și dincolo de coronavirus. Astfel, Inga și Karsten iau prânzul împreună, stau la cafea și la final, amândoi își ridică paharele pe care le ciocnesc, imaginar, în aer, deasupra barierei.

S-au cunoscut la piață, în vremuri mai așezate și timp care avea răbdare cu oamenii. Ea a fost impresionată că, pe lângă cartofi şi căpşuni, bărbatul cumpărase şi un buchet mare de flori. Inga, întocmai ca o adolescentă timidă, şi-a imaginat cum ar fi să i-l dăruiască ei şi aşa au intrat în vorbă.

Amândoi văduvi, singuri pe lume, cu boli, tabieturi și multă poftă de viață. Și-au unit singurătățile de doi ani și au fost nedespărțiți până în noaptea de 14 martie, atunci când frontierele au fost închise pentru a limita deplasările, ca măsură de oprire a răspândirii virusului.

„Ar trebui să ajungă dintr-un moment în altul. I-am spus să nu aducă neapărat ceva de băut.”/ Atunci nu bem”, mi-a spus el./ „Dar dacă vrei să bem un pahar, bem... Cum vrei tu”, i-am zis. „Vine cu bicicleta. E bariera asta chiar în faţă şi nu prea puteam să ne vedem bine. Dar, când vine el o dă la o parte. Şi o aşază la loc când plecăm fiecare la casa lui. Da, trebuie să apară”, le-a povestit Inga reporterilor nemți.

Într-un final, a ajuns şi Karsten. „- Bună!/ A adus şi ziarul...Uite aşa stăm amândoi aici, la poveşti, cam o oră pe zi./ - Ai adus şi vin, pot să văd?/ - Da, tare eşti curioasă./ - Ia uite! Cabernet Sauvignon./ Cred că a costat vreo trei euro sticla”: e modul în care decurge un rendez-vous între cei doi.

Personajele lui Gabriel García Márquez din „Dragoste în vremea holerei”, Fermina Daza și Florentino Ariza, reușesc să se revadă, după o absență de cincizeci şi unu de ani, nouă luni şi patru zile. Inga și Karsten, cuprinși de fiorul dragostei târzii, ivite pe neașteptate, nu au lăsat ca promisiunile iubirii să rămână proiectate pe ecranul plumburiu al fricii generalizate și al morţii, și au decis că dragostea nu merită așteptată, ci trăită. Zi de zi.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp