E bine. Investitorii străini au repatriat zeci de miliarde de euro

„Scandalos! În ultimii 10 ani investitorii străini au repatriat din România venituri de zeci de miliarde de euro!" E o afirmație care mă mir că nu a apărut pe nicio pagină de ziar cu litere îngroșate și mari, sau că nu a fost încă rostită de nicio personalitate cu o agendă populistă. 

Câte breaking news-uri și talk-show-uri nu s-ar face pe o astfel de temă, câte forumuri online nu s-ar umple de comentarii indignate, câte site-uri naționaliste nu ar încărca și împărți informația, câți compatrioți nu s-ar arata imediat scandalizați de o astfel de situație... O informație care nu ar face decât să dovedească faptul că România este spoliată din greu de capitalurile străine. Zeci de miliarde de euro ieșiți din România în loc să se regăsească în salariile românilor. Incalificabil.

Dar haideți să privim mai atent la această valoare și să punem lucrurile în context. Balanța de plăți a României arată că nerezidenții au realizat venituri din investiții directe de 24 de miliarde de euro în ultimii zece ani. Asta înseamnă aproximativ 2,4 miliarde pe an. La un sold al investițiilor străine directe de 35 de miliarde de euro acum 10 ani și un estimat de 69 de miliarde de euro la sfârșitul lui 2016, randamentul anual calculat prin raportarea la soldul mediu al investițiilor străine a fost cam de 4,6%. Merită subliniat faptul că în investițiile străine directe au fost incluse aporturile de capital, profiturile reinvestite și creditele acordate în interiorul grupului de firmele mamă. Vi se mai pare mult?

Este cam ceea ce ați obține investind într-un titlu de stat în lei la 20 de ani. Practic toate sumele pe care le veți primi în această perioadă vor dubla plasamentul dumneavoastră inițial. Deci statul vă va returna în timp dublul sumei primite. Și suspectez că pe dumneavoastră nu vă va acuza de lăcomie pentru asta.

Desigur, luate izolat, sumele par imense și pe asta contează și cei care le folosesc rupte din context. Ei vor fi cei care se vor scandaliza peste zece ani pentru faptul că investitorii au cumpărat țara pe gratis pentru că și-au repatriat integral toate sumele investite. Omițând însă un lucru extrem de important. Valoarea unui euro obținut astăzi din investiție este cu mult mai mare decât valoarea unui euro incert obținut peste douăzeci de ani. Pentru că pur și simplu habar nu ai de ce context economic și politic vei avea parte în următorii douăzeci de ani. Motiv pentru care nici nu va exista vreodată o rată de succes a investițiilor de 100%. O parte dintre investitori vor pierde banii investiți, parțial sau total.

Iar ca să înțelegeți la ce mă refer, vă întreb: ce scenariu de fiscalitate ar trebui să folosească un investitor pentru următorii 10 ani în planul sau de afaceri? Îmi veți răspunde că habar nu aveți, nici măcar pentru 2018. Quod erat demonstrandum… 

Ce ați face în acest caz? Ați încerca să recuperați investiția mai repede, nu? Ar fi un comportament absolut rațional. Cu cât profilul de risc al unei țări este mai ridicat, cu atât investitorii așteaptă un randament investițional mai mare, pentru a justifica riscul pe care și-l asumă. Acesta a fost în mod constant și cazul României în ultimele decenii, motiv pentru a acuza "lăcomia investitorilor", care însă nu a fost în majoritatea cazurilor decât expresia relației fundamentale care guvernează toate piețele financiare, indiferent de coordonatele geografice: risc mare-randamente investiționale mari.

Deci inconsecvența politicilor economice din România, răzgândelile, ezitările, declarațiile pripite au sfârșit prin a stimula apetitul pentru rate mari de rentabilitate: fie prin oferirea de prețuri sub media regiunii pentru activele românești, fie prin repatrierea rapidă a veniturilor din investiții, care ar fi rămas probabil într-o cantitate mai mare în România dacă mediul legislativ și economic ar fi fost mai predictibil. Cu alte cuvinte, inconsecvența are un preț. 

Fără doar și poate că au fost și mai sunt excese. Până la urmă, transferul de profit către exterior nu s-a inventat în România și este o problemă cu care se confruntă toate țările. Dar în mod cert, România nu ar fi avut nicio șansă să atingă nivelul actual de dezvoltare fără contribuția substanțială a capitalului străin. Mult trâmbițata reindustrializare nu ar fi avut și nu va avea nicio șansă fără intrările constante de capital străin. Ne place sau nu, România nu are suficient capital autohton și, aparent, nici nu avem vocația de a-l acumula, ci mai degrabă de a-l risipi îndată ce se acumulează. Din acest motiv, culpabilizarea capitalului străin pentru propriile noastre slăbiciuni va sfârși prin a ne duce în fundătura subdezvoltării.

Datele financiare ale companiilor luate în izolare pot induce mesaje eronate sau manipulatoare dacă nu sunt judecate în context. Când cineva vine și spune: „Firma X a realizat venituri de sute de milioane de lei pe an din salariile sau pensiile românilor", pasul următor ar trebui să fie să ne întrebăm: „Dar ce cheltuieli a avut? Cât a investit în România? Cât și-a recuperat din investiția inițială? După cât timp?"

Deoarece capitalul va alege doar destinațiile unde se va putea înmulți prin asumarea unui risc rezonabil. Adevărul incomod este că nu noi îl alegem pe el, ci el ne alege pe noi. Și coada e destul de mare... Ceea ce înseamnă că profit, profit repatriat, dividende, nu ar trebui să fie vorbe de ocară. Beneficiile politicianiste pe termen scurt sunt minore în comparație cu pierderile serioase de imagine pe termen lung.

 Jocul cu cuvintele trebuie să înceteze.

Articol publicat pe blogul autorului.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp