Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos
„Ca antreprenor, te uiți la ce se întâmplă în țara asta și ți-e frică... m-am oprit să fac investiții”, spunea un binecunoscut om de afaceri român. Cum e posibil așa ceva? Cum poate o economie care crește în ritmul celei autohtone să produca astfel de reacții? Cum e posibil ca o politică fiscală care stimulează economia și cererea să facă mediul de afaceri ca, în loc să izbucnească în urale, să ceară cu scepticism fundamentarea unor astfel de decizii?
În primul rând, salut această schimbare de atitudine a mediului de afaceri care nu mai vânează victorii pe termen scurt, „ciupeli" de taxe și alte beneficii, și care-și dă seama că, pe termen lung, firmele nu vor avea cum să prospere într-o țară care nu are fonduri publice pentru dezvoltare. Din ce motiv cea mai înaltă rată de creștere din Europa generează îngrijorări în loc de entuziasm? Pentru că deja se cunoaște reversul medaliei, vizualizat în imaginea de mai jos.
Graficul arată evoluția creșterii economice a României în intervalul 1996-2017, în comparație cu media Uniunii Europene și în comparație cu economia unei țări mult mai apropiate de noi din punctul de vedere al moștenirii și al punctului de plecare: Polonia.
Este o imagine deosebit de ilustrativă pentru principala caracteristică a economiei românești: marea volatilitate. Perioadele de înaltă creștere economică, în care România era campioana Europei, au alternat cu perioadele de scădere economică, în care din nou România furniza rate record, dar de data asta în sens negativ. (De remarcat stabilitatea economiei Poloniei care, chiar și în 2009, in pofida crizei, a continuat să aiba o performanță pozitivă.)
O astfel de situatie ar trebui să mire? Câtuși de puțin. Una dintre consecvențele guvernelor postdecembriste a fost prociclicitatea politicilor fiscale. Cu alte cuvinte, stimularea fiscală a unei economii care deja avea un bun ritm de creștere. De fapt, lucrurile ar fi trebuit sa se întâmple exact pe dos: o politică fiscala prudenta în perioadele de creștere economică și politici fiscale stimulative în perioadele de recesiune. Desigur, răul primar a constat în politicile fiscale relaxate în perioadele de creștere, care au făcut ca, ulterior, în perioadele de încetinire economică, stimularea fiscală saă nu mai poată fi aplicată din lipsa de resurse. Mai mult, în unele cazuri, lipsa de resurse a necesitat corecții importante, tăieri bugetare, care nu au făcut decât să amplifice evoluția economică negativă. Iar guvernele din acele momente nici măcar nu au avut de ales.
Ceea ce mă duce la principala temere a mediului de afaceri. Cât de sever se va ajusta economia românească în condițiile unor evoluții externe negative, având în vedere politica fiscală relaxată actuală, care nu face decât să adauge cărbuni la un cazan deja încins la roșu? Pentru că probabil nimeni nu se iluzionează cu faptul că ciclicitatea evoluțiilor economice a dispărut. Chiar dacă asistăm în momentul de față la una dintre cele mai îndelungate perioade de creștere economică din istoria SUA, cu larga contribuție a politicilor monetare neortodoxe, inevitabil, momentul recesiunii va veni. Iar marea majoritate a economiștilor consideră că următorii 5 ani ar putea furniza un astfel de context.
Chiar și fără ca SUA să ne fie un partener comercial semnificativ, efectul de contagiune va fi cert: prin filiera economică a UE, prin filiera piețelor financiare care vor evita riscul țărilor emergente. Ținând cont de nivelul cheltuielilor publice cu salariile si pensiile și de decizia de scadere a impozitelor, toate fundamentate pe rate înalte de creștere, cât de pregatită va fi România ca să facă față unei inversări de creștere?
Fără doar și poate, pentru a face față veniturilor bugetare în scădere și pentru a evita explozia deficitului bugetar, finanțabil în acele momente la dobânzi în creștere, impozitele vor trebui crescute sau salariile publice tăiate, sau locurile de munca din sectorul public împuținate sau pensiile tăiate, dar, cel mai probabil, toate la un loc. Ceea ce, in final, se va concretiza într-o prăbușire a consumului. (De prabușirea investitiilor nici nu mai vorbesc, deoarece au fost intotdeauna primele sacrificate).
Toate aceste măsuri ar lovi masiv în companiile active în România și, în primul rând, în cele care produc pentru România. Iar peste toate acestea va veni ca „stimulent" suplimentar creșterea impozitării. Antreprenorii români au mai văzut acest film. Și, din acest motiv, cu cât creșterea economică este mai ridicată și politica fiscală mai relaxată, cu atât mai mare este îngrijorarea legată de cum va arăta inevitabila corecție care va urma. Pentru că, dincolo de orice cadouri pe termen scurt, ceea ce mediul de afaceri va aprecia întotdeauna va fi predictibilitatea și stabilitatea.
Ceea ce nici politicile fiscale, nici mediul politic nu par să ofere în acest moment.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mai departe nu știu, autorul pare un fel de prezicător, mai degrabă, nu de analist.
Cea mai mare discrepanță se pare că a fost între 2007 și jumătatea anului 2008, când toată lumea intrase în colaps și doar în creierul lui Tăriceanu bubuia economia, dublând cu ocazia asta pensiile, gurile rele spunând că în speranța unui rezultat favorabil la alegerile de la sfârșitul anului, lucru care nu s-a confirmat.
Grafica reliefează însă doar niște date relative (procente), pentru o imagine mai concludentă fiind necesară și creșterea PIB-lui în valoare absolută, sau chiar o corelare a celor două informații.