Sari la continut
Prevenție

El și ea la terapia de cuplu. Ce vede terapeutul: „Industria hollywoodiană ne-a făcut un mare deserviciu, pentru că vedem acolo mesajul că dragostea este simplă”

Probleme de cuplu

Oana Martha Igrișan, într-un dialog cu psihoterapeutul Elena Iorga, Clinica Oana Nicolau, Regina Maria

Relațiile de cuplu sunt complicate, iar în echilibristica dintre doi oameni intervin adesea poveștile pe care ni le spunem, așteptările, Hollywood, serialele siropoase, literatura și verdictul conform căruia „dragostea durează doar trei ani”. Dacă la toate aceste ingrediente aduci 2 ani de pandemie, rezultatul este mai puține căsătorii, mult mai multe divorțuri și mai multe vizite la terapeutul de cuplu.

Am vorbit cu Elena Iorga, psihoterapeut Clinica Oana Nicolau, Regina Maria, despre misiunea terapeutului de cuplu și ce trebuie să facă partenerii pentru a avea un cuplu fericit. Și poate că cel mai important lucru pe care l-am aflat este că terapeutul de cuplu nu este întotdeauna acolo ca să salveze cuplul, ci, cel mai adesea, să-i învețe pe indivizii să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți împreună sau separat.

Interviu pe scurt:

  • Oamenii sunt atât de centrați pe a avea o relație, încât de multe ori pentru a avea o relație renunță la a avea un sine. Cum poți avea o relație fără un sine?
  • Este important să poți rămâne acolo în relație cu acea curiozitate despre ce simte sau cum vede celălalt lucrurile acum, ce nevoi are el acum. Ca să poți avea această curiozitate, ai nevoie să poți simți durerea ta, pentru că fie prin atac, fie distanțare emoțională, noi ne distragem atenția de la ceea ce simțim... Dificultățile noastre nu vin din lucrurile urâte, dureroase, care ni se întâmplă, ci din toate giumbușlucurile pe care le facem ca să nu simțim durerea lucrurilor care s-au întâmplat.
  • Când suntem reactivi emoționali, luăm decizii care să ne ajute să evităm o emoție, nu decizii care să ne ajute să rezolvăm ceva, să construim ceva pentru noi. Dacă reactivitatea emoțională este conectată cu emoțiile mele, nu o să vorbesc despre ceea ce simt, o să vorbesc despre ceea ce nu este ok la tine.
  • În cupluri există foarte multe reproșuri. Sigur, oamenii pot avea dreptate, dar dreptatea pusă în cuvinte greșite îndepărtează partenerul, acesta nu mai este coechipier, este adversar. Este important, deci, felul în care ne spunem lucruri, este important să transformăm reproșurile în dorințe/cerințe. Dar oamenii nu pot să facă asta în general pentru că agresivitatea este mult mai acceptată social decât vulnerabilitatea.

Interviul pe larg:

Cum a arătat situația în ședințele pe care le-ai avut cu pacienții tăi, în timpul pandemiei în ceea ce privește cuplurile? Ai avut mai multe solicitări? Ai observat mai multă tensiune sau mai multă dorință de a găsi soluții pentru supraviețuirea cuplului?

Numărul de terapii a crescut, au crescut și cele individuale, și cele de cuplu. Nu îmi dau seama dacă cele de cuplu ca urmare a pandemiei, dar au fost mai multe.

Tensiunea cu dorința de a găsi soluții cam merg mână în mână. Și din perspectiva faptului că toată lumea vrea să se simtă bine, vor să scadă tensiunea, dar și pentru că oamenii caută soluții. Dificultatea este că majoritatea soluțiilor pe care oamenii le găsesc întăresc problemele pe care le au. Sunt unele soluții care întăresc problemele, cum ar fi: „Dacă l-am rugat ceva și nu a făcut, atunci îl cicălesc mai mult, poate o să facă”. 

De regulă, cuplurile vin cu ideea că ceva trebuie schimbat, dar la celălalt. De aceea eu spun că soluția întărește problema - deoarece fiecare vine cu o soluție care este în afara contextului de ascultare și conectare. 

Soluțiile cu care oamenii vin inițial (pentru că oamenii vin în cabinet, deoarece ceva nu le-a ieșit de unii singuri) sunt din categoria în care nimeni nu-și asumă responsabilitatea pentru propriile probleme. Și nu văd circularitatea, nu văd cum contribuie fiecare la situație - o circularitate negativă în care fiecare prin comportamentul pe care îl are, întărește un comportament nedorit la celălalt. Cu cât este mai supărat un partener, cu atât se exprimă mai virulent, și acestea nu îl apropie pe partenerul său, îl îndepărtează mai mult. Și cu cât unul se distanțează mai mult, cu atât celălalt se duce mai mult către el, iar ei nu își dau seama cum ceea ce fac le întărește problema, rămân în aceeași dinamică. Și asta fac eu în cabinet - fac evident un tipar de comportament care nu le este de ajutor și pentru ei este o mare iluminare când își dau seama fiecare ce face. Uneori până la iluminare oamenii se simt foarte supărați, ambii parteneri sunt supărați pe mine, pentru că nimeni nu vrea să-și asume responsabilitatea și uneori se simt învinovățiți: „Cum adică, tot eu trebuie să schimb?” fără să audă că i-am spus și partenerului același lucru.

Cum funcționează terapia de cuplu? Pentru cei care nu au fost niciodată la terapie de cuplu? Poți spune ce se întâmplă, vin ambii parteneri, vin separat? Cum se întâmplă terapia de cuplu și dacă ea funcționează de cele mai multe ori, din experiența ta.

Interesant că ai întrebat dacă vin separat sau ambii parteneri. Lucrez de multe ori pe cupluri, cu un singur partener, deoarece celălalt crede că nu este problema lui sau nu vrea să vină, din diverse motive. Partenerul care este mai disponibil să se schimbe intră în terapie și lucrăm tot pe ideea de cuplu, deoarece pentru cuplu nu este neapărat necesară prezența ambilor parteneri, dar este necesară conștiința relației de cuplu. Dar, de obicei vorbesc despre terapie de cuplu când vin amândoi și funcționează așa: oamenii vin cu o problemă, mi-o povestesc, iar eu știu că trebuie să îi ascult astfel încât să pot să le traduc problema în termeni de nevoi neîndeplinite, de răni de atașament și de tipare disfuncționale ca să înțeleagă oamenii de unde pot să o apuce, ce le întreține problema în ciuda încercărilor pe care le-au făcut.

Poți explica puțin pentru cei ce o să citească. Când vorbim de răni de atașament, să intrăm un pic în niște exemple ca să înțelegem despre ce este vorba? Cam la ce se referă lucrurile acestea?

La faptul că noi nu venim în relațiile noastre dintr-un vid, venim cu bagajele noastre din alte relații și din familiile în care ne-am născut și cu viața pe care am trăit-o până la momentul respectiv. Viață care nu a avut numai întâmplări frumoase, în care s-au mai întâmplat și evenimente care ne-au rănit. Și noi am tras niște concluzii despre viață, despre oamenii din jur, despre noi înșine. În urma lor am rămas cu niște nevoi neîndeplinite, de exemplu: a fi iubiți, a fi apreciați, a răspunde cineva când strigăm noi. Afacerile acestea nefinalizate în relații, ne fac pe noi să nu fim prea prezenți în relațiile pe care le avem și să nu răspundem la ceea ce se întâmplă în prezent, să fim reactivi. Adică, să răspundem dintr-un loc din trecut la ceea ce se întâmplă în prezent sau ca și cum am răspunde altcuiva. Acestea se văd din rapiditatea cu care răspundem, ca și cum am fi pe pilot automat și asta arată că nu am ales conștient un răspuns. Emoția ne-a inundat atât de tare, încât noi nu am putut să stăm și să gândim, să reflectăm, pentru a nu răspunde automat presiunilor emoționale. Dacă ne uităm în spate, putem identifica un tipar de răspuns pentru anumite situații sau persoane. Acesta este un semnal că suntem pe pilot automat și suntem reactivi. Această reactivitate se manifestă prin una din aceste două extreme: fie atacăm pe cineva, fie ne distanțăm emoțional.

Oamenii care își manifestă reactivitatea prin retragere emoțională, par că se descurcă mai bine; persoana respectivă este calmă, nu s-a implicat, dar dacă ne uităm la ambele reacții, deși par atât de diferite, fiecare închide o ușă, se închide calea de comunicare dintre cei doi parteneri.De aceea opusul reactivității este responsivitatea. Asta înseamnă să poți rămâne acolo în relație cu acea curiozitate despre ce simte sau cum vede celălalt lucrurile acum, ce nevoi are el acum. Atacând sau distanțându-ne emoțional, noi ne distragem atenția de la durerea resimțită.

Acest lucru este valabil atât în relația de cuplu, cât și în celelalte tipuri de relații. Faptul că ne distragem atenția de la ceea ce simțim este ceea ce ne creează problemele. Dificultățile noastre nu vin din lucrurile urâte, dureroase, care ni se întâmplă, ci din toate giumbușulucurile pe care le facem ca să nu simțim durerea lucrurilor care ni s-au întâmplat. Când suntem reactivi emoțional, luăm decizii care să ne ajute să evităm o emoție, în loc să luăm decizii care să ne miște către ceea ce vrem sa construim în viețile noastre.

Aș vrea să mergem un pic către pandemie, către perioada acesta peste care am trecut sau peste care nu am trecut, încă nu ne este foarte clar și ne-a adus în momentul acesta care nici el nu este foarte fericit și din nou pune foarte mare tensiune pe oameni și probabil că și pe cupluri. Voiam să te întreb care au fost, din punctul tău de vedere, cele mai afectate cupluri? Cuplurile cu copii, cuplurile tinere, cuplurile mai experimentate? Care cupluri au avut cele mai multe probleme în perioada acesta, în care viața a fost complet dată peste cap?

Fiecare a avut dificultățile sale, chiar și cuplurile la început de drum.Eu am observat că acestea au avut un drum diferit de cele care s-au găsit înainte de pandemie, pentru că mulți au sărit peste etape și s-au mutat mai repede împreună, din cauza perioadei cu interdicțiile. Dar, cred totuși că cele mai mari dificultăți le-au avut cei cu copii, deoarece acolo există mai multe planuri pe care trebuie să gestionezi schimbarea. Există un buget mult mai mic de timp, partenerii sunt mai epuizați din diverse motive. Și atunci, fiind așa mai hăituiți, sar și ei peste anumite etape. Sar peste etapa de conectare, la soluții și se ascultă mai puțin. Dar de cele mai multe ori, oamenii au mai multă nevoie să se simtă ascultați decât ar avea nevoie de soluții.

Ce înseamnă relaționare sănătoasă în cuplu?

O relaționare sănătoasă este una în care reactivitatea este scăzută, sunt deschis și responsiv față de partenerul meu. Pentru că suferința în relație își are cauzele în deschiderea și responsivitatea scăzută, pentru că nu mai suntem acolo pentru celălalt. Fiecare arată cu degetul, reproșăm în loc să cerem, reproșăm în loc să ne vedem propriile temeri și greșeli. Dacă reactivitatea emoțională este conectată cu emoțiile mele, nu o să vorbesc despre ceea ce simt, o să vorbesc despre ceea ce nu este ok la tine. Arăt cu degetul ca să îmi rămână mie masca neatinsă, neșifonată.

Și de fapt aceasta se răsfrânge și asupra societății în care trăim, că practic ce facem în cuplu facem pe urmă la locul de muncă, în societate, în grupul nostru, în comunitate. Și de fapt ceea ce se întâmplă în cuplu, segregarea cuplurilor. Oamenii se polarizează, se despart și așa mai departe, devine și o chestiune socială, adică niciodată în istoria omenirii nu au fost atât de multe divorțuri câte sunt în perioada aceasta. Am tot auzit că în pandemie „munca invizibilă” a ieșit la suprafață. Adică toate acele mici chestiuni pe care cineva le făcea în casă: vase, haine (pus în mașină, scos, întins) sau alte chestii de genul ăsta au fost observate de partenerul neimplicat în ele. Aceste mici ”iluminări” crezi că au avut un efect pozitiv asupra cuplurilor? Dacă merită de a face efortul acesta de ai arăta celuilalt ce facem noi de fapt în cuplu?

Da, este important să arătăm. Eu, în terapie, nu am întâlnit cazurile acestea, pentru că oamenii care au văzut că hainele nu se duc singure în șifonier călcate și spălate și și-au validat aceste eforturi, probabil că nu au ajuns la terapie. Sigur că atunci când stai acasă vezi mai multe. Dar, eu în terapie am văzut tot oamenii care vin să își reproșeze lucruri despre împărțirea treburilor gospodărești.

Crezi că și copiii ar trebui să vadă ceea ce părinți lor fac pentru ei? Adică să înțeleagă că vasele nu se spală singure, mașina nu se încarcă singură, pachețelul nu se pune singur. Toate lucrurile acestea crezi că îi ajută să devină adulți sănătoși care să aibă pe urmă o relație sănătoasă? Crezi că este important să facem asta pentru copiii noștri?

Da, mi se pare că este important și pentru relația cu copiii - să vadă ceea ce noi facem pentru ei, că noi ne preocupăm de ei și facem niște eforturi. Mi se important și să vadă ceea ce face un părinte, pentru că el învață prin imitație. Este bine să vadă că nimic nu se face fără efort, apropo și de ideea că în cuplu trebuie să vină lucrurile fără efort. Ar fi ideal să vadă ambii părinți implicându-se.

Cum ar trebui să arate echilibrul în cuplu? Cum comunici? Când vorbim despre sexualitate în cuplu? Cum își exprimă sexualitatea? Cum se face acest fine-tuning, tot așa prin deschidere, prin reactivitate scăzută, prin responsivitate?

În practica mea, am observat că partenerii se exprimă des prin reproșuri. Oamenii pot avea dreptate, dar pun în cuvinte nemulțumirile lor într-un fel care îndepărtează partenerul, nu mai fac împreună echipă pentru îmbunătățirea relației. Este important, deci, felul în care o spunem, este important să transformăm reproșurile în dorințe / cerințe.

Dificultatea de a face asta vine și din faptul că agresivitatea este mult mai acceptabilă social decât vulnerabilitatea. Ca să poți transforma reproșurile în dorință, în primul rând trebuie să te conectezi tu la nevoia ta neîndeplinită, la emoția din spatele acestei nevoi, care nu este furie sau indignare; este dezamăgire, sentiment de singurătate, uneori de abandon, este o poveste pe care tu ți-o spui despre intenția partenerului, despre ce însemni tu pentru partener, despre relația voastră.

Din experiența mea, când oamenii reușesc să se simtă suficient de securizați ca să vorbească așa vulnerabil despre emoțiile lor, de cele mai multe ori primesc un răspuns de apropiere de la partenerul lor. Atunci când putem admite disperarea pe care o resimțim în spatele malițiozității, de exemplu, avem șanse ca partenerul să fie mult mai responsiv față de noi. În cazul în care nu se întâmplă asta, cel puțin ni se clarifică poziția proprie față de situația respectivă, văd niște opțiuni și am reușit să mă uit dincolo de reacția mea pe pilot automat: sunt conștient de ceea ce simt, ce nevoi am și ceea ce aș dori de la partenerul meu, în mod concret. Nu întotdeauna vom obține ceea ce vrem de la partener; comunicarea non-violentă nu este o tehnică de manipulare. Ci ne ajută pe noi să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile nevoi. Dacă, pe de altă parte, o perioadă ai fost asertiv și deschis și vulnerabil și nu ai primit nimic înapoi, poți să îți dai seama inclusiv că o opțiune este să ieși din relația respectivă.

Eu traduc acum ceea ce am înțeles eu: terapia de cuplu este terapia care ne face nouă ca indivizi să ne fie bine, nu înseamnă că salvăm relația cu orice preț. Chiar și cu prețul fericirii personale. Ceea ce înseamnă că facem în așa fel încât fiecare individ să fie pe plus după ce se termină relația. De fapt acesta este definiția terapiei de cuplu, că o facem pentru fiecare individ, pentru sufletul fiecăruia?

Da, așa este, poate că oamenii nu o să se simtă întotdeauna pe plus, dar o să fie mai conștienți. Nu întotdeauna rezultatul unei terapii este satisfăcător pentru amândoi, dacă unul vine cu dorința de a salva cuplul și celălalt nu își mai dorește. Oamenii au nevoie de ajutor inclusiv pentru a se despărți. Chiar și atunci poți obține ceva prețios – poți păstra relația cu omul care a însemnat ceva pentru tine și poți obține un nivel mai mare de conștientizare de sine. Oamenii sunt atât de centrați pe a avea o relație, încât de multe ori pentru a avea o relație renunță la a avea un sine și cum poți avea o relație fără un sine?

De fapt, aceasta este întrebarea: „poți avea o relație fără un sine?”

Uneori, oamenii țin atât de tare de o relație, încât devin orbi la propriile nevoi. Nici măcar nu își mai pun întrebarea dacă în relație, ei acționează conform valorilor lor, dacă relația este aliniată cu ceea ce contează cel mai mult pentru ei.

De fapt, terapia de cuplu îi face pe oameni mai conștienți de dinamica din relație, de cine sunt și ceea ce vor. Noi toți vorbim foarte mult despre ceea ce vrem de la partener, dar foarte puțini ne punem întrebarea dacă noi suntem partenerii pe care ni i-am dori.

Este foarte frumos spus, și aceasta cu a avea un sine, de fapt aceasta este cea mai frumoasă definiție a unui cuplu „Să ai un sine”, în cuplu dacă nu ai un sine, nu poți să ai o relație, adică poți să ai, dar aceea va fi un dezastru, relația respectivă.

Este o relație după standardele care ni se arată în toate filmele romantice, hollywoodiene, o legătură în care unul îl completează pe altul, de parcă dacă te-ai simți complet, nu ai mai putea să stai lângă altul. Dar aceasta este ideea - să alegem să fim alături de celălalt, nu să fim deoarece ne acoperă o lipsă.

Ce ar trebui să facă cuplurile să mențină vie flacăra și cuplul funcțional?

Ce se întâmplă diferit în prima parte a unei relații este că suntem atenți la tot, avem toate simțurile activate - mirosim, privim, atingem, ascultăm, ne dăm voie să fim inundați pe toate căile cu informații despre partener. Și, fiindcă știm încă puține despre omul pe care îl avem în față, proiectăm în spațiul necompletat încă de informații ceea ce ne dorim noi să găsim acolo. Aceasta combinație face posibila îndrăgostirea.

Dupa un timp, credem ca știm tot ce e știut despre partener și îl punem într-un sertăraș. Este un lucru adaptativ - mintea organizează informațiile pe categorii, ca să ne ajute să funcționam în lumea aceasta plină de informații, în condițiile în care noi avem capacitatea de a cuprinde cu atenția doar 5+/- 2 elemente.

Dar în unele situații, aceasta funcție adaptativă lucrează împotriva noastră, ca în cazul relației de cuplu. Pentru a menține flacăra avem nevoie să ne amintim că niciun om nu este același în fiecare zi, tot așa cum nu te poți scălda în același râu de două ori. Să ne setăm intenția de a ne privi/ atinge/ mirosi/ asculta partenerul cu o minte nouă, curioși ca niște copii care nu au mai văzut așa ceva în viața lor.

Este interesant. Deci cuplurile ar trebui să evolueze împreună? Să aibă hobby-uri comune? Să facă lucruri împreună? Pentru că altfel viața te duce pe drumuri diferite. Crezi că sunt importante lucrurile acestea?

Mi se pare important, are sens să avem ceva ce ne unește.

Dincolo de copii și de responsabilitățile casnice. Că trebuie să menționăm asta, deoarece unii vor zice „ne unește creditul de la bancă, creditul de la mașină”

Niște valori comune, să vedem niște lucruri cam la fel, altfel este greu să îl admiri pe partener dacă ți se pare că este în afara sistemului tău de valori. Și niște activități. Până la urmă de aceea te-ai gândit să stai lângă acel om până la sfârșitul vieții - ca să fiți împreună, nu separați. Este recomandat ca fiecare să aibă și timp pentru sine, în care să se hrănească sufletește cu ceva în afara relației de cuplu. Când reușim să facem asta, aducem indirect un suflu nou în relație.

Acesta îmi amintește că Esther Perel, care este un celebru terapeut de cuplu, spunea că trebuie să păstrăm misterul, să păstrăm o doză de mister în cuplu, să le păstrăm doar ale noastre. Crezi și tu acest lucru? Că este important să avem și lucrurile noastre să nu punem tot pe masă?

Da, cred și eu că relația este ca o punte între doi oameni. Dacă nu luăm și un pic de distanță, nu avem peste ce să construim puntea.

Eu am observat în terapie că oamenii înțeleg acest concept și se străduiesc să își creeze acest spațiu în mod artificial. Nu este nevoie. Dacă ești prezent, sunt atâtea situații în care în mod firesc apare necesitatea de a face lucrurile separat, că așa te duce viața, fiecare are nevoi diferite. Să folosim momentele acestea devenind conștienți de felul cum ne încăpățânăm să facem totul împreună.

Ne opunem vieții. „Be like water” , cum zicea Allan Watts. Mi se pare cel mai bun sfat în contextul acesta, adică să lăsăm lucrurile să curgă între noi și făcând ceea ce ne place.

Există mai multe studii care arată că divorțurile au crescut în ritm accelerat imediat după ce starea de lockdown a fost ridicată. Unul dintre studiile din Marea Britanie, condus de o mare firmă de avocatură, arată că numărul cererilor de divorț a crescut cu peste 120%. În egală măsură a crescut considerabil (conform unor studii realizate în SUA și alte țări occidentale) indică că numărul de persoane care accesează aplicațiile de dating a crescut simțitor și utilizatorii au declarat că ei caută relații monogame. Crezi că de fapt cuplurile moderne trăiesc iluzia iubirii hollywoodiene si de aceea se despart atât de repede pentru ca mai apoi să proiecteze aceste vise pe o alta persoană?

Eu cred că ne-a făcut un mare deserviciu industria hollywoodiană, pentru că vedem acolo mesajul că dragostea este simplă, că dacă este dragoste, totul curge de la sine. Iar realitatea arată că tot ceea ce putea să curgă de la sine, a curs la început. Știm și de la fizică - orice sistem lăsat în voia sorții involuează, merge către entropie, spre dezorganizare. Este nevoie de niște eforturi, cum ar putea să fie ușor? Oricât de minunat ar fi celălalt, cum ar putea să fie ușor să stai ani de zile mai multe ore pe zi alături de cineva de care te diferențiază standardele de curățenie, istoria de viață, preferințele sexuale, culinare, prietenii etc. Nu are cum să fie ușor; va trebui să facem niște compromisuri, va trebui să facem o muncă interioară să ne dăm seama ce este negociabil și ce nu este negociabil pentru noi.

Aș mai adăuga faptul că oamenii se gândesc la dragoste ca fiind un sentiment și sentimentele prin natura lor sunt fluctuante, sunt temporare. Dar putem să mai privim dragostea și ca verb, ca pe niște acțiuni pe care alegem să le facem.Poate că nu o să simt iubirea chiar în momentul acesta în care avem un conflict, în care eu simt că nu ai dreptate. Poate nu simt iubirea acum, simt doar nervozitate și dezamăgire, dar pot să acționez cu iubire și să nu îți întorc spatele și să nu închei discuția; să rămân aici și să înțeleg cum vezi tu lucrurile sau ce nevoie neîndeplinită ai acum, ce îți trebuie de la mine ca să te liniștesc, să te securizez, astfel încât să nu mai fie o problemă că suntem diferiți. Pentru că în relațiile securizate diferențele nu sunt o problemă, ele chiar sunt dătătoare de viață.

Avem nevoie să ne simțim securizați în relațiile noastre. Când privim diferența ca pe o amenințare, nu mai putem să rămânem responsiviîn conversație. Avem, deci, opțiunea să acționăm cu iubire, chiar dacă nu simțim iubire, așa cum putem acționa curajos când ne este frică.

Dacă ar fi să dai un sfat cuplurilor, care este acela? Din punctul tău de vedere, care este cel mai important lucru pe care trebuie să îl facă un cuplu?

Partea aceasta de deschidere, de vulnerabilitate, ca să putem fi noi înșine și să ne securizăm unul pe altul în relație.

Ai spus și tu mai devreme că agresivitatea este mai acceptată social decât vulnerabilitatea și de fapt ar trebui să întoarcem balanța, să fie vulnerabilitatea mai acceptată decât agresivitatea.

Nu ne place să trăim într-o lume în care agresivitatea este mai acceptată decât vulnerabilitatea. Războaiele sunt oglinda acestei atitudini.

A vorbi despre ceea ce simțim și a cere deschis ce avem nevoie mi se par două abilități de bază pentru o relație securizantă.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult