Sari la continut
Prevenție

Care este singurul lucru pe care-l poți controla când te lovește un atac de panică. Psihoterapeutul Vlad Ionescu: „E exact ca alarma de la mașină”

Milioane de oameni au sperat la unison că pandemia se va sfârși și ei își vor recăpăta viețile. Și tocmai când acest lucru părea posibil lumea a fost zguduită din nou de izbucnirea războiului din Ucraina. Un nou război rece la orizont, amenințări nucleare, atrocități inimaginabile, rețele de socializare ticsite de violență și ură sunt ingredientele care ne-au aruncat sănătatea mintală în aer.

Suntem cu toții afectați de tot ce se întâmplă în jurul nostru. Incidența anxietății și a depresiei s-a triplat în timpul pandemiei, iar izbucnirea războiului nu a făcut decât să înrăutățească situația. Psihologii ne spun că din nefericire cei mai afectați de aceste afecțiuni sunt copiii și tinerii care nu reușesc să facă față realității în care ne-am trezit cu toții. Mai mult decât atât, există semne clare care indică că din ce în ce mai mulți oameni (în special tineri) s-ar putea confrunta cu atacuri de panică. Două studii recente ne arată o creștere constantă și îngrijorătoare a căutărilor pe Google a simptomelor atacurilor de panică.

Ce sunt atacurile de panică, cât sunt de periculoase și cum să le facem față, aflăm de la psihoterapeutul Vlad Ionescu care ne-a ajutat să înțelegem, într-un interviu anterior, ce trebuie să facem și în cazul anxietății.

Idei de ținut minte:

- Atacul de panică este o stare emoțională, foarte intensă, de teamă, care are un debut subit și extrem de neplăcut.

- Un atac de panică nu este periculos, el este asemeni unui sistem de alarmă, am putea spune că este exact ca alarma de la mașină. Atacul de panică se simte foarte inconfortabil, dar este o reacție de alarmă, menită să ne facă atenți la ceva din mediul imediat care ne amenință, menit să ne pregătească pentru acțiune, nu ne face rău, nu are cum să ne facă rău. Este în sine un mecanism defensiv al organismului și nu rănește organismul.

- Semnele fizice sunt: creșterea pulsului și senzația de pericol iminent. Ne vine să o rupem la fugă, cât de tare putem, să ieșim, să punem distanță între noi și stimulul perceput periculos. Ni se modifică ritmul respirației și pentru a ține pasul cu pulsul crescut, se modifică conotația pielii. Avem tot felul de senzații la nivelul pielii de la furnicături la tensiune musculară foarte crescută.

- Pulsul crește foarte repede și în cazul acesta rămânem fără aer, așa că avem senzația că ne sufocăm pentru câteva secunde, până ne reglăm respirația. De asta este important să respirăm într-un atac de panică, să ne reglăm respirația, să ne controlăm ritmul respirației . Este singurul parametru pe care noi putem să îl controlăm.

Interviul pe larg:

Oana-Martha Igrișan: Vlad, poți să ne spui ce este un atac de panică și cum se manifestă el?

Vlad Ionescu: Da, pot. Este o stare emoțională, foarte, foarte intensă. De teamă, are un debut foarte subit și este extrem de neplăcut. Majoritatea oamenilor încearcă să îl evite pe al doilea și așa ajungem într-un moment de panică.

Primul atac de panică, de obicei, este întâmplător, este neașteptat, separat de context, nu este cauzat de ceva, un pericol imediat , nu este reacție de frică, așa cum am înțelege o fobie, de exemplu. Cum am înțelege o fobie de un stimul specific, ci pur și simplu o stare care excalează foarte repede și coboară apoi. Intensitatea senzațiilor scade, poate să dureze între câteva minute și jumătate de oră și majoritatea oamenilor încearcă să îl evite pe al doilea.

Care sunt semnele fizice ale unui atac de panică? Adică ce ni se întâmplă? Ce simțim când avem un atac de panică?

Semnele fizice sunt aceleași, de fapt, cu reacția dintr-o fobie, dintr-o frică specifică. Ne crește foarte tare pulsul, avem o senzație de pericol iminent. Ne vine să o rupem la fugă, cât de tare putem , să ieșim, să punem distanță între noi și stimulul perceput periculos. Se modifică ritmul respirației, pentru a ține pasul cu pulsul crescut , se modifică conotația pielii. Avem tot felul de senzații, din cauza cărora avem tot felul de senzații la nivelul pielii de la furnicături la furnici sub piele sau pe piele, tensiune musculară foarte crescută.

Ce îmi spui tu aici seamănă foarte bine și cu infarctul, de exemplu. Cum știm că nu facem un infarct? Și nu trebuie să sunăm la 112 și nu trebuie să fugim la spital, cum ne dăm seama?

În general, la primul atac de panică, da, poate apărea această interpretare și poate apărea această nesiguranță. Poate este o amenințare serioasă la sănătatea noastră.

Acum un atac de panică, nu este periculos, un atac de panică este un sistem de alarmă, este ca alarma de la mașină. O alarmă la mașină, care în momentul în care dacă nu o oprești îți aruncă în aer mașina, nu ar funcționa, nu ar cumpăra-o nimeni, nu ar instala-o nimeni pe mașină. Așa că atacul de panică, întotdeauna, este complet inofensiv. Se simte foarte inconfortabil, dar este o reacție alarmă, este menit să ne facă atenți la ceva din mediul imediat care ne amenință, menit să ne pregătească pentru acțiune, nu ne face rău, nu are cum să ne facă rău. Este în sine un mecanism defensiv al organismului, nu rănește organismul.

Da, se poate simți, într-adevăr, pentru că sunt o groază de senzații la nivelul pieptului. Pulsul crește foarte repede și în cazul acesta rămânem fără aer, așa că avem senzația că ne sufocăm pentru câteva secunde, până ne reglăm respirația. De asta este important să respiri într-un atac de panică, să îți reglezi respirația, să îți controlezi ritmul respirației . Este singurul parametru pe care noi putem să îl controlăm. Nu putem să ne controlăm pulsul, voluntar, nu putem să ne controlăm, nu știu, tensiunea musculară, voluntar, într-o oarecare măsură. În schimb, ne putem controla respirația, întotdeauna.

Deci, practic, ca să trecem de un atac de panică, trebuie să respirăm. Cum să respirăm? Poți să ne spui?

Da, intenționat, voluntar, cu atenție, cu foarte multă atenție. Acesta cred că este cel mai important lucru, să ne aducem aminte că în timpul unui atac de panică este foarte util. Oamenii care trăiesc un atac de panică pe pielea lor, hotărăsc ce funcționează pentru ei și descoperă pe pielea lor ce funcționează.

Respirația, în momentul în care coborâm cu atenție asupra respirației, în momentul în care de oriunde suntem noi atenți. Alegem să respirăm : voluntar, voit, atenți, conștienți de respirația noastră. Este un mesaj pasiv către organism că avem timp să facem asta, ceea ce înseamnă că nu suntem într-un pericol iminent, nu sare tigrul imediat din copac pe noi. E ok. Repetarea acestui fel de a respira cu atenție. În general, se recomandă o respirație adâncă, acum din nou fiecare, este nevoie ca fiecare să experimenteze cu aceasta. Să îți dai seama, cum este confortabil pentru tine să respiri. Dacă într-adevăr, poți respira abdominal: să îți simți diafragma, să simți abdomenul mișcându-se înainte și înapoi. Să îți imaginezi că umpli când respiri, umpli întâi abdomenul și apoi plămânii și la fel, când dai aerul afară da-i aer din plămâni și apoi din abdomen. Că sunt cumva două faze într-o singură respirație, că este mai degrabă o respirație pe care o simți în plămâni, simți că trebuie să îți umfli pieptul, în general, aceasta este o respirație mai scurtă și mai superficială. Indiferent, atâta timp cât o faci cu atenție are șanse să coboare nivelul de activare fiziologică al organismului și cumva să scurteze durata atacului de panică.

Oricum ar fi, odată ce un atac de panică debutează, este un singur drum în față. Este ca un tunel, este o lumină la capătul tunelului, întotdeauna. Nici o persoană în momentul acesta și care are un atac de panică, adică nu va rămâne până diseară în atacul de panică, va rămâne cu o stare de anxietate, probabil, reziduală. Dar nu va rămâne la nivelul intensității atacului de panică. Dar, o dată ce a debutat, un singur drum, drept înainte, respiri și la un moment dat organismul înțelege ceea ce încerci tu să îi transmiți. Suntem în siguranță, ne ancorăm în realitate, simt scaunul de sub mine, îmi simt mâinile, preiau înapoi controlul asupra organismului. Mă uit în jur, îmi orientez atenția către realitatea imediată ca să văd că poate chiar este un pericol. Odată ce mi-am reglat respirația organismul înțelege că ok de fapt nu suntem în pericol, am înțeles, mulțumesc, putem să ne liniștim acum și adrenalina se consumă.

Respirația este cea mai importantă. Singura pe care putem să o facem într-un atac de panică.

Da, pentru că atacul de panică, din nou, este un mecanism defensiv, vechi. Majoritatea schimbărilor dintr-un atac de panică, survin înainte ca noi să apucăm să ne gândim la ce se întâmplă, să realizăm ce se întâmplă. Reacția de panică este menită și utilă, doar dacă este mai rapidă decât gândul, dacă este mai rapidă decât procesarea verbală, procesarea cognitivă a informației. Altfel nu are nici o utilitate, dacă eu trebuie să mă gândesc: „Vine mașina spre mine, trebuie să mă dau la o parte” păi m-a călcat. Nu ai timp să gândești, când chiar ești în pericol și un atac de panică, din nou, este aceeași reacție cu o fobie, cu o reacție normală de panică de ceva mă amenință, vine ceva, vrea cineva să mă lovească, vine ceva spre mine, vine o mașină, vine un animal spre mine. În momentul acela atenția mea trebuie să renteze foarte repede și să ignor foarte mult din ceea ce se întâmplă în jur, ca să pot reacționa la pericolul iminent care îmi amenință integritatea fizică.

Atacul de panică, acesta este rolul lui, rolul fricii este de fapt, să ne orienteze atenția foarte clar asupra unui pericol iminent. Atacul de panică este aceeași reacție, doar că de cele mai multe ori, fie este pur și simplu întâmplător, e un fel al organismului de a trage alarma, dar nu e legat de un pericol imediat. Organismul încearcă să ne atragă atenția unui lucru care nu este imediat evident. Nu este o mașină care vine spre noi, nu este un tigru, încearcă să ne atragă atenția asupra a ceva important și ceva care ne amenință și ceva ce este foarte greu de dus în viața noastră sau periculos, dar nu este un pericol imediat. Și cumva în momentul acela începem să credem că este un infarct. Pentru că mintea nu poate să înțeleagă de ce avem reacția aceasta dacă nu vine un tigru spre mine, nu vine o mașină spre mine, nu mă amenință cineva cu cuțitul. De ce am reacția aceasta? Ok, poate sunt bolnav, poate este ceva în neregulă, poate înnebunesc. Mintea începe să adune aceste gânduri. Săraca minte, încearcă, prin aceste gânduri să explice ce am trăit, ce tocmai am trăit și nu se pupă cu contextul. Am avut un atac de panică stând în metrou sau în autobuz sau stând pe scaun la mine acasă. Nu are sens, nu eram într-un pericol imediat, nu exista un pericol iminent.

Și totuși organismul ți-a atras atenția. Ai grijă ceva nu este în regulă. În contextul acesta, în care ne aflăm acum cu război, cu toată tensiunea aceasta generală. Atacul de panică se poate activa pe temerea aceasta, adică să ne așteptăm, chiar dacă nu am avut niciodată un atac de panică. Din cauza contextului, pot apărea atacuri de panică, mai ușor? Adică suntem predispuși în fața unor asemenea evenimente la atacuri de panică? Sau nu are legătură neapărat? Mai degrabă anxietate decât...

Aș zice că nu. Da, este mai probabil în perioada aceasta și mai funcțională anxietatea. Aici dacă vorbim, nu vorbim de patologie. Vorbim pur și simplu de noi oamenii pe pământ, noi toți oamenii cum trăim. În momentul acesta este mult mai probabil să experimentăm mai degrabă anxietate decât panică. Pentru că anxietatea este orientată spre viitor, în momentul acesta pericolul unui conflict armat sau cumva pericolul relocării sau orice urmează. În general, evenimentele neprevăzute solicită efort de pregătire din partea noastră și în contextul acesta, anxietatea are această funcție. Anxietatea ne orientează și pornește mai degrabă cognitiv, ne ajută să ne proiectăm în viitor și să plănuim pentru un potențial pericol.

„Să plănuim” – cheie, într-un atac de panică nu ai timp să plănuiești. Atacul de panică este doar reactiv, adică doar reacționezi.

Deci anxietatea are și o componentă pozitivă.

Ca și panica, frica.

Că ne atrage atenția.

Atacul de panică, cumva și anxietatea și panica sunt diferite instanțe de frică, care este o emoție fundamentală, adaptativă, o emoție utilă care ne ajută în viață.

Deci să nu îți fie frică de nimic nu este o teorie așa bună?

Nu este funcțională. Adică, sunt persoane care nu simt frica. Dar, de obicei, acestea sunt anomalii, sunt anomalii neuro-fiziologice care „interzic” cumva accesul la emoția respectivă sau o fac imposibilă. Cum există persoane care nu simt durerea și care au foarte mult de suferit, din cauza aceasta, pentru că se rănesc fără să își dea seama. Adică, în momentul în care nu simți durere îți împingi corpul dincolo de orice limită posibilă. Durerea este acolo ca să te protejeze, ca să îți protejeze integritatea fiziologică.

La fel și atacul de panică, anxietatea.

Exact, ne face atenți că: „Băi ești într-o situație în care s-ar putea să pățești ceva. Nu e bine, nu e în regulă unde ești. Fă ceva ca să schimbi asta. Vino cu atenția respectivă și respiră.”

Când este cazul să apelăm la un ajutor de specialitate? Când un atac de panică trece în patologie? Dacă putem să spunem așa.

Atacul de panică, în sine, nu cred că trece niciodată în patologie. El este săracul doar o instanță, un eveniment. În momentul în care anxietatea poate fi, poate deveni sau în momentul în care vorbim despre o anxietate tulburată. Mai degrabă prefer și nu doar eu, comunitatea științifică în ultima vreme preferă...Anumite părți ale comunității științifice preferă această terminologie de anxietate tulburată, nu de tulburare de anxietate. Pentru că, din nou, anxietatea este o emoție normală, umană, care are o funcție. Momentul în care ea începe să devină tulburată, este momentul în care o dată nu își mai îndeplinește funcția. Scopul ei în momentul în care apare este să ne ajute să plănuim pentru viitor. Scopul fricii în momentul în care apare este să ne ajute să ne protejăm de un pericol, frica sub toate formele ei panică, anxietate. În momentul în care nu mai face asta, în momentul în care eu mă tot pregătesc și mă tot pregătesc și mă tot pregătesc și fie mă pregătesc degeaba și pericolul nu mai vine, fie încerc tot timpul să găsesc pericolul în jur și nu îl găsesc. Deci emoția nu mai are cum să își atingă scopul, nu mai are o funcție, nu mai este legată de context. În momentul respectiv, tendința este să încerc să o evit pentru că este foarte dureros, nu are nici un sens, nu îi văd beneficiul, așa că încerc să o evit. În momentul în care încerc să o evit s-ar putea să îmi tai din viață foarte multe activități sau accesul în diferite zone, contactul cu diferite persoane. S-ar putea să îmi tai din viață elemente care sunt importante pentru mine, acela este momentul în care un specialist ar fi de ajutor. În momentul în care panica, anxietatea nu își îndeplinesc scopul, nu își îndeplinesc funcția, nu ne ajută, nu au o împlinire și mai mult încep să ne perturbe activitatea de zi cu zi și contactul cu valorile noastre, cu lucrurile care sunt importante pentru noi, cu oamenii, cu activitățile care au sens pentru noi și care ne aduc vitalitate și satisfacție în viață.

Proiect susținut de Rețeaua de sănătate REGINA MARIA – partener principal de obiceiuri sănătoase.

Un demers educativ, menit să stimuleze mintea și corpul pacientului modern.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Vanu Vanu check icon
    "Un atac de panică nu este periculos, el este asemeni unui sistem de alarmă"
    Cu tot respectul pt studiile domnului, invitația mea e sa mai studieze.
    (Off topic : scoala noastra de psihologie are nevoie de infuzie de calitate. De vreo 30 de ani gandesc asta)
    • Like 1


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult