Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Elena Udrea, condamnată definitiv la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. UPDATE. Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria. Ea fugise din țară, înainte de pronunțarea deciziei instanței

Elena Udrea

Elena Udrea a fost condamnată la şase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, după ce ÎCCJ a respins joi contestaţia în anulare depusă de fostul ministru al Turismului. Ea a părăsit România, în cursul dimineții, înainte de pronunțarea sentinței, fiind prinsă ulterior pe teritoriul Bulgariei. 

UPDATE: Elena Udrea se afla în Sofia când a fost anunțată sentința și a plecat spre Kulata, la granița cu Grecia, în momenul în care a aflat că fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare cu executare, au declarat surse judiciare pentru G4Media. Elena Udrea va fi adusă vineri la Judecătoria Blagoevgrad, potrivit acelorași surse.

UPDATE: „În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și autoritățile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei. În continuare, se desfășoară activități specifice, în vederea predării femeii către autoritățile din România”, se arată într-un comunicat transmis de Poliția Română.

UPDATE: Udrea a fost prinsă în Bulgaria, la graniță cu Grecia. 

UPDATE: Comunicat al Poliției Române: Astăzi, în jurul orei 15.30, Poliția Capitalei a primit, de la instanță, documentele privind executarea pedepsei cu închisoarea, pentru 3 persoane, respectiv o femeie și doi bărbați.

Astfel, având în vedere decizia instanței, conform procedurilor legale, polițiștii Serviciului Investigații Criminale din Poliția Capitalei și polițiști din cadrul I.P.J. Ilfov s-au deplasat la domiciliile celor 3 persoane vizate, precum și în locurile pretabile a se afla acestea.

Față de cei doi bărbați a fost pusă în aplicare măsura, urmând a fi încarcerați.

Femeia nu a fost găsită la domiciliu sau la adresele cunoscute, fapt pentru care a fost declanșată procedura pentru punerea în urmărire.

Facem precizarea foarte clară că persoana care nu a fost depistată nu avea dispuse măsuri preventive sau interdicții.

Imediat după primirea documentelor la nivelul Poliției Capitalei, în jurul orei 15.30, s-au efectuat verificări, în urma cărora a reieșit că aceasta a părăsit teritoriul României, în cursul acestei dimineți, anterior momentului pronunțării de către instanță a sentinței definitive. Reiterăm faptul că, până astăzi, la momentul pronunțării instanței, nu erau dispuse măsuri preventive sau interdicții.

Se continuă activitățile specifice, pentru depistarea și încarcerarea persoanei.

UPDATE: Elena Udrea a fost dată în urmărire de Poliția Română. O fotografie a fostului ministru a fost publicată pe site-ul poliției

UPDATE: Polițiștii care au mers la locuința Elenei Udrea, pentru a pune în executare mandatul de executare a pedepsei, nu au găsit-o acasă pe aceasta. Elena Udrea ar fi ieșit din țară prin vama Giurgiu, scrie G4Media.

STIREA INITIALA

În dosarul „Gala Bute'', Elena Udrea a depus o contestaţie prin care solicita anularea condamnării de 6 ani de închisoare. Avocaţii săi au invocat decizia Curţii Constituţionale privind modalitatea nelegală de constituire a completurilor de cinci judecători de la Instanţa supremă.

„Cu majoritate, respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi condamnaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe şi Obreja Rudel împotriva deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2303/1/2017", se arată în decizia ICCJ, scrie News.ro. 

Magistrații de la Curtea Supremă au condamnat-o pe Elena Udrea, în iunie 2018, la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Fostul preşedinte al Federaţiei de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat la 5 ani de închisoare în același dosar. Magistraţii au menţinut sentinţele pronunţate de instanţa de fond şi în cazul celorlalţi inculpaţi: Tudor Breazu, fost asistent personal al Elenei Udrea - 3 ani de închisoare cu executare, Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea - un an și 6 luni cu suspendare, Gheorghe Nastasia - fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului  - 4 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, Ana Maria Topoliceanu, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii - 3 ani de închisoare cu suspendare și Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme -2 ani și 6 luni cu suspendare.

Dosarul „Gala Bute” a ajuns la instanţa supremă în aprilie 2015, faptele fiind de luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani.

În rechizitoriul dosarului procurorii au arătat că în 24 iunie 2011 a fost încheiat un contract de servicii, atribuit prin negocierea fără publicarea unui anunţ de participare, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi SC Europlus Computers SRL, firma lui Rudel Obreja, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box, scrie digi24.ro.

În baza acestui contract, la 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.

Procurorii spun fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanţarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului constituie în întregime un prejudiciu adus ministerului. 

„Prin încheierea contractului s-a urmărit în realitate asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menţionate, iar achiziţia de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu există o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparenţă de legalitate contractului. Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziţie publică şi au fost achiziţionate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanţare europeană”, potrivit rechizitoriului întocmit de procurori.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Fiind cam escroaca,grobiana si sigura de sine iar de la un moment dat,inainte, cam tantalauca (epatare,obstinatie,fitaraie pe bani nemunciti) Udrea isi merita soarta.
    • Like 1
  • Cred ca , ar trebui sa , functioneze cat mai repede posibil ;
    --Marea Confiscare , caci asa avem destule exemple , de bun trai , si milionari in ccontinuare dupa ,cativa ani simbolici de puscarie ! vezi cazul ,nastase-bombonel ,,,stie cineva ,sa fie ,mai sarac ,decat inainte de ,puscarie ?
    ---Dragnea le fel ,, fenechiu ,,etc etc,, La fel va fi si cu ,,Celebra Blonda ,,va face cativa ani de forma ,apoi ptr buna comportare ,etc, va fi eliberata , cu trambite mari ,Si viata merge inainte ,Personal ,,ma revolta altceva in cazul Udrea ;
    -- Ce avocat i-a scris intampinarea la tribunal ?? Usor de raspuns ,
    --- Celebrul ,,tu Dorel ,un Bun exemplu de Corectitudine , de cinstit ,corect onest ,NU ???????
    ----MA INTREB ASA INTR-O PARERE , ?
    ---- CE AU BUN DE INVATAT STUDENTII VIITORI AVOCATI , JUDECATORI ETC,,,DE LA ACEST INDIVID ,COUPT PANA-N MADUVA OASELOR ??? SI CAT DE CORECT MAI FUNCTIONEAZA JUSTITIA DIN ROMANIA ,MAI ALES ,IN FORMAREA CADRELOR ?
    • Like 1
    • @ Dan Capitan
      Si adauga-o si pe nemernica ,hoata, mincinoasa, impertinenta, pupila unuia dintre cei mai mari ticalosi borfasi varanul voiculescu, securistul ordinar si talhar, firea, nenorocita care a devalizat fondurile primariei capitalei, si-a batut joc de bucuresteni si de cei mai saraci cu minciunile si parada ei de "binevoitoare", a dat pomeni tuturor hraparetilor profitori din banii contribuabililor bucuresteni si popilor, porci nesatui. Si nemernica asta trebuie judecata si intemnitata, impreuna cu consilierii psd, condusi de avortonul badulescu care au sprijinit-o in toate hotiile. ICCJ a casunat, la ordin, pe familia basescu, pe udrea. F. bine daca au cu adevarat dovezi, dar se pare ca au comis mari abuzuri, cu incalcarea constitutiei, grav, doar doar ii condamna. Pe protejatii "marelui partid" pepiniera criminalilor, tradatorilor si vanzatorilor de tara, hotilor nesatui, multi dintre ei analfabeti cu licenta, psd, cand ii ia la judecat? Pe criminalul iliescu il tot amana. Nu au dovezi? Nu au trait evenimentele?
      • Like 0
  • dan check icon
    Se pare ca securistii nostri sunt mai corupti ca ai lor.
    Lasand gluma poate ar fi cazul ca Predoiu sa revina cu picioarele pe pamant si sa modifice legile astfel incat sa nu mai fuga astia
    inainte de senti ta.
    • Like 2
    • @ dan
      Va referiti la acest Predoiu? De la el asteptati treburile astea? Ha ha ha!!!
      • Like 2
    • @ Nicu Niculescu
      Se vorbeste ,,prin targ ,precum ca ,,Predoiu si Udrea ar fi consateni ,, ambii din Plescoi !!
      --Pai ,in acest caz ,no koment !!
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult