Într-un interviu pentru Republica.ro, Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Berlin, vorbește despre slăbiciunile Europei care s-au transformat în breșe pentru amenințarea teroristă, dar și despre felul în care ar putea face România față crizei provocate de aceasta.
„Știm să echilibrăm contrastele mari și reziliența și plasticitatea noastră sunt trăsături care astăzi lipsesc Europei. Astea sunt niște atuuri ale noastre, nu știu dacă vom fi în situația să ne folosim acest patent, aceste certificate. Dar cred că reușim. În definitiv, România este, alături de Polonia, în flancul de sud est al Europei, țara cea mai puternică și mai stabilă astăzi”, este de părere Emil Hurezeanu.
După atentatele din Europa, putem vorbi despre un război al civilizațiilor? Sau despre un război al necivilizației cu civilizația?
E mai tentant să intri în categorii ample și atrăgătoare din punct de vedere cultural, epistemologic. Noi, europenii, suntem ostaticii acestor categorii și sigur că avem o tradiție culturală a rapsozilor Apocalipsei, pe toate tonurile și în toate limbile. Cred că aceste delimitări sau aceste linii de fractură, de la Oswald Spengler la Samuel Huntington, denumesc pericole și stări care nu mai au valabilitate astăzi decât în măsura în care o hartă poate să explice prin relieful ei, prin poziția mărilor, a oceanelor, prin câmpie și munte, pericolele întâmplărilor oamenilor din interiorul lor. Adică, eu pot să constat de exemplu că în câmpia nord-estică europeană, care vine dinspre stepa rusă, traversând țările baltice, Polonia, până la Hamburg și apoi până în Olanda, există un fel de cale tradițională a tropismelor est-vest, pe unde sunt așteptați la un moment dat invadatorii ruși. Asta fac analiștii de la Stratfor. Asta nu înseamnă că se întâmplă și asta nu înseamnă că întotdeauna câmpia este o invitație la invazie mai mare decât muntele.
Bunăoară, drumul foarte periculos cu barca pneumatică din Turcia, venind din Siria, alungat de război, prin mare, fără certitudinea de a ajunge în Lesbos până în Germania este un drum practicabil astăzi și a devenit un fel de rută. Ruta balcanică este ruta prin care unii văd noul pericol al confruntării între civilizații. Lumea noastră, europeană, este transculturală și transreligioasă, este lumea globalizării, atunci când ne convine, și, dintr-o dată, o transformăm într-o lumea a confruntării și a conflictului între civilizații atunci când nu ne convine, și mai ales atunci când știm precis că, fără niciun merit facem parte din civilizația occidentală.
Află mai mult:
Atentatorii din Franța și Belgia erau născuți în civilizația occidentală, erau aici de două generații.
În realitate, iată cum se întâmplă lucrurile. Între Paris și Bruxelles avem de-a face cu două mari centre ale lumii și civilizației occidentale. Și aici, fără luptă, dar în urma transformărilor care țin de globalizare, trăiesc de ani de zile, în condiții nedigerate încă din punct de vedere administrativ și din punct de vedere politic și social mai mult decât civilizațional sau religios, milioane de musulmani.
5.000 de europeni care în ultimii ani s-au alăturat statului islamic s-au întors între timp între 40 și 50% și că ei predică islamismul, arborează drapele negre ale ISIS în parcurile centrale ale Londrei, fără să fie deranjați sau ajungând în proporție de 10% în justiție înaintea atentatelor
E rezultatul propriei noastre istorii sau, mai bine zis, a istoriei coloniale franceze și belgiene. Faptul că la Paris, acum zece ani, au ars sute de mașini într-o noapte. Faptul că acolo în urmă cu patru ani au fost atentatele cunoscute, cu 130 de morți. Faptul că acolo se vorbește despre existența unei stări de război. Faptul că un cartier întreg, Molenbeek, la Bruxelles, a devenit un fel de fortăreață inexpugnabilă a localnicilor care sunt islamici. Probabil că nu sunt toți islamiști, dar poliția belgiană se plânge că nu poate să instaleze mașini de ascultare sau de filaj în acest cartier pentru că imediat populația și-ar da seama că e vorba de un corp străin. În mai multe locuri din Germania, la Dortmund, poate și la Koln, dar într-o formulă mai soft, e vorba de comunitatea turcă, islamică, deja naturalizată în Germania, sunt zone întregi care nu mai fac parte din civilizația noastră, deși în mijlocul civilizației noastre.
Unde sunt problemele? Faptul că din Marea Britanie și Franța au plecat mai mulți recruți în ISIS decât din Somalia, care este un stat eminamente islamic, dacă nu islamist. Faptul că din 5.000 de europeni care în ultimii ani s-au alăturat Statului Islamic s-au întors între timp între 40 și 50% și că ei predică islamismul, arborează drapele negre ale ISIS în parcurile centrale ale Londrei, fără să fie deranjați sau ajungând în proporție de 10% în justiție înaintea atentatelor. Dar formând climatul care face posibile atentatele și ura.
Belgia este un stat în descompunere, în care populația valonă, francofonă, cu populația flamandă și cu populația germană nu se înțeleg. În care polițiile nu își vorbesc, serviciile secrete nu vorbesc polițiilor
Apoi există cazurile de neimaginat, dincolo de pericolele refugiaților, peste două milioane, care între timp vin pe ruta balcanică vestică spre Germania. Între ei pot să se strecoare și jihadiști care ajung la Paris sau la Bruxelles și provoacă atentate acolo unde sunt verigile lipsă sau slabe. Dar există cazul foarte celebru al unui atentator care este arestat în Renania de Nord-Westfalia, la Koln, pentru tentativă de atentat terorist, este eliberat, ajunge în Franța, unde e unul din atentatorii din noiembrie de la Bataclan. Și atunci, eu cred că sunt mai mulți factori endemici ai noștri, care ne privesc. Și aici, oboseala europeană, un anumit confort indiferent al europenilor, mai ales în țările vest europene, după peste 70 de ani de pace și prosperitate, au putut să ducă la acest paradox pe care analiștii îl numesc cel mai prosper stat eșuat care e Belgia. Și tocmai aici se întâmplă. Dar ce fel de stat e Belgia? Belgia este un stat federal, ceea ce Europa încearcă să fie fără să reușească. Dar este un stat în descompunere, în care populația valonă, francofonă, cu populația flamandă și cu populația germană nu se înțeleg. În care polițiile nu își vorbesc, serviciile secrete nu vorbesc polițiilor. Apoi, fiecare din polițiile statelor mari, occidentale, cu potențial exploziv se plânge că serviciile secrete le comunică puțin din informațiile pe care le dețin.
SRI-ul german are 2.700 de angajați la o populație de peste 80 de milioane. Serviciul de informații externe al Germaniei are peste 6.000 de angajați. Mulți spun că deja sunt destui. Comparați numărul de angajați ai SRI în România, cred că peste 14.000 de persoane la o populație mult mai mică și imediat că vom trage concluzii care țin de trecutul nostru, de faptul că avem probabil o nevoie etatist-securitară, care vine din trecut, cu abuzuri, cu arbitrar, dar care a ajuns și în prezent și care s-ar putea să explice pentru unii siguranța aparent mai mare din România în raport cu siguranța din Germania. Eu pun semne de întrebare aici. Dar ce vreau să spun aici? Vreau să spun că sunt problemele noastre, ale europenilor, are resurselor de autoapărare care țin de organizarea adminstrativă pe un fundal de fragilizare și vulnerabilitate.
De unde vin problemele noastre, ale europenilor?
Vin din criza economică, vin din criza morală, a indiferenței, a obișnuinței cu pacea prosperă. Obișnuința cu pacea prosperă nu are ca rezultat vigilența, atenția, și starea de alertă în fața unui pericol. Dimpotrivă, e un fel de hamac al Europei, în care noi toți ne legănăm. Unii, de multă vreme, în partea mătăsoasă a lui, alții cu gândul asigurator că facem parte din aceeași lume bună și urmează și noi să ne legănăm, dacă nu știm deja cum arată legănatul ăsta confortabil. În realitate, pericolele țin de o fragilizare a structurilor instituționale și administrative, într-o Europă care mizează pe tactici, și nu pe strategii, pe națiuni, fragmente, și nu pe unități marri, federalizatoare, pe egoism, și nu pe solidaritate.
Apoi există și o criză a organizării politice care vine din același biotop, care înseamnă forțe de descompunere și centrifugale, care se manifestă de la tendințele de desprindere de Marea Britanie a Scoției sau de desprindere a Cataloniei de Spania, până la dorința unor țări-cheie în interiorul zonei euro, de a nu mai face parte din zona euro, de a închide granițele, vezi un partid care se numește Alternativa pentru Germania și care a câștigat în mod dramatic în dinamică, exact în landul în care au trăit Richard Wagner și Nietzsche șamd.
Austria și Ungaria își închid granițele. La fel procedează Macedonia, o țară extra-europeană, cu Grecia, care este o țară intra-europeană. Germania se bazează mai mult pe Turcia decât pe propriii ei vecini din spațiul Schengen. Toate astea sunt de foarte rău augur
Apoi există și o stare de confuzie și o stare de dezarticulare geopolitică, care pornește de la absența unor centre de putere care să fi intrat în echilibru. Policentrismul încă nu și-a intrat în drepturi, există puteri noi, în curs de structurare, cum ar fi China, există o revenire a Rusiei din ceea ce americanii numeau putere regională, ceea ce Rusia nu a fost niciodată, care recurge la geopolitica secolului 19, cu ocupare agresivă de teritorii ca marcare a puterii, ceea ce credeam că nu mai e posibil, și mai este și o retragere tactică, din necesități interne, a SUA din zone tradiționale, cum ar fi Orientul Apropiat. Un fel de slăbiciune cronică a Franței, a Germaniei, a Marii Britanii și toate astea alcătuiesc un fel de plafon de nori joși și plumburii care țin de geopolitică. Toate la un loc creează condițiile unor fisurări majore, ale unor lupte de gherilă urbană, ale unor mari neînțelegeri, ale punerii sub semnul întrebării a ceea ce germanii numesc comunitate de destin. Toți credem în comunitatea de destin a Europei, libertatea de deplasare, libertatea capitalurilor, libertatea de expresie.
Vom începe să ne izolăm în interiorul propriilor noastre granițe? Vor începe țările din spațiul Schengen să se baricadeze și să schimbe fața Europei așa cum o știm?
Există deja mai multe tendințe de mici Europe în două-trei viteze. Ceea ce părea un scandal, când Joschka Fischer, ministrul de Externe al Germaniei la sfârșitul anilor ’90, un ecologist care guverna cu stânga și care vorbea de Europa în mai multe viteze. Noi credeam că astea sunt mici idiosincrazii ale vesticilor prosperi în fața poftelor noastre, ale esticilor lacomi. În realitatea s-a și întâmplat ca spațiul Schengen să înghețe. Austria și Ungaria își închid granițele. La fel procedează Macedonia, o țară extra-europeană, cu Grecia, care este o țară intra-europeană. Germania se bazează mai mult pe Turcia decât pe propriii ei vecini din spațiul Schengen. Toate astea sunt de foarte rău augur și primele reacții au fost închiderea liniilor ferate între Aachen și prima localitate din Belgia, la granița dintre Germania și Belgia, aeroporturile au fost închise, există această primă reacție, închiderea, securizarea spațiului și golirea de oameni. Asta este un spațiu anti-Schengen, în termeni consacrați, este un spațiu al securității proprii, controlabile de către propria ta forță, de represiune sau de prevenție. Aici suntem.
Atunci când cedezi libertatea pentru mai multă securitate, o pierzi și pe prima și nu o vei obține niciodată pe a doua în întregime. Teroriștii vizează ruperea acestui echilibru și transformarea libertății în supraveghere atotputernică. Atunci ar fi deja un succes al terorismului, care vrea de fapt să își impună valori autocrate, teocrate absolute
Nu trebuiau să se mai întâmple crimele astea ca, după valul de refugiați care este perceput diferit în mai multe țări, lucrurile să se fi și schimbat. Pericolul este destul de mare pentru că închiderea spațiilor și punerea de bariere vin în întâmpinarea unor rupturi, autoexcluderi deja consumate în interiorul EU, după criza economică, după criza euro, după criza provocată de partide populiste centrifugale. Toate astea s-au și întâmplat.
În opinia dvs, va începe în perioada următoare un proces treptat de restrângere a drepturilor și libertăților civile, dublat de creșterea puterii serviciilor de informații?
Eu cred că serviciile secrete trebuie să își redistribuie resursele, astfel încât să comunice cu polițiile și să comunice între ele. Știți că așa cum există Interpolul, care reprimă criminalitatea transfrontalieră obișnuită, există Europolul. Sunt foarte puține state care fac parte din Europol, care ar trebui să fie o alianță a serviciilor secrete și polițiilor într-o unitate antiteroristă. Sunt mari dificultăți de înțelegere între serviciile secrete ale Franței, ale Germaniei, ale Marii Britanii, probabil că ne ascultă pe toți americanii cu NSA, însă noi avem alte probleme. Europa este pățită, spre deosebire de dvs. eu sunt mai în vârstă și am prins, valul de atentate teroriste ideologic politizate din anii ’70, din Italia, Franța, Germania, atentatele din anii ’80 din Franța, cu bombele care explodau în plin Paris, cu zeci, sute de victime. Erau atunci crizele ideologice de la sfârșitul Războiului Rece, crize foarte endemice, pe care Europa le-a depășit fără mai multă securitate. Important este să păstrezi un echilibru între libertatea și securitate. Și citeam un american astăzi, care spunea: Atunci când cedezi libertatea pentru mai multă securitate, o pierzi și pe prima și nu o vei obține niciodată pe a doua în întregime. Și s-ar putea ca acesta să fie un spectru de amenințare mai mare, care să-i facă pe politicieni în Europa să încerce să păstreze cu orice preț echilibrul între libertate și siguranță. Pentru că teroriștii vizează ruperea acestui echilibru și transformarea libertății în supraveghere atotputernică. Atunci ar fi deja un succes al terorismului, care vrea de fapt să își impună valori autocrate, teocrate absolute. Asta fac acolo unde au pus mâna pe putere.
Vorbeați la început despre musulmanii din Germania. Care este deosebirea dintre aceștia și cei din Franța și Belgia. Cum se explică faptul că Germania este mai liniștită, deși pe teritoriul ei trăiesc mulți musulmani?
Se observă că în Franța și în Belgia există un răsad de islamism dezvoltat mai în voie, mai autarhic decât oriunde în Europa de Vest. De altfel s-a observat și faptul sociologic pe care analiștii îl descoperă cu virulență doar după astfel de întâmplări tragice. Și anume, că există o brigadă francofonă, recrutată din tineri islamiști francezi și belgieni în Siria, în Levant, și brigada asta comunică prin limbă mult mai ușor decât recruții islamismului originari din Germania sau din Marea Britanie, și ei arabi la origine sau unii nu. Specialiștii în terorism au constat acest fapt, care se poate explica și prin originile neclare, netematizate niciodată destul ale colonialismului francez și belgian, cu un fel de tranzit reparatoriu, dar prost administrat, între fostele colonii, nordul Africii, și chiar Africa profundă. Belgia este o țară mică, care a avut cel mai mare imperiu colonial în raportul dintre metropolă și colonii. Toate astea sună și a deconturi ale istoriei mai vechi și mai recente. Și aici ne întâlnim, pooate, cu liniile de fractură ale lui Samuel Huntington sau cu avertismentele declinaționiștilor, precum Spengler, care scriau că există cicluri civilizaționale care, la un moment dat, expiră. Și că tranziția dintre expirare și reîncarnare, cum știm că a fost între Imperiul Roman și ceea ce s-a întâmplat după poate să fie și de sute de ani. Eu cred că nu putem exclude nici această perspectivă mult mai largă, cultural antropologică, după cum nu putem să ne lăsăm nici de-a lungul ei, ca într-un flux, și să închidem ochii, resemnându-ne.
Germania este un stat puternic, în comparație cu Franța și Belgia. Ar putea fi aceasta o altă explicație?
E vorba și de gradul de mulțumire și de coerență social-economică a acestor țări, care nu mai este același. Belgia este o țară supraindustrializată, una din țările prospere, dar când auzi că este cel mai prosper stat ratat aproape că îți vine să te îngrozești. Dar, dacă te uiți mai bine, vezi că nu-și rezolvă problema federală, problema guvernelor, problema cerenței interne, fără islamiști, fără cartierul ăsta Molenbeek. E vorba de ce se întâmplă la Bruxelles între partea flamandă, partea valonă. Ai circumstanțe de încurajare a islamisumului militant și violent. Franța apoi nu-și poate depăși o anumită criză economică, este una din marile națiuni ale lumii, dar cu probleme economice și sociale mari. E Germania mai puternică, dar Germania e atât de puternică încât are un cancelar și un guvern de mare coaliție, dreapta stângă, care au încercat pentru mulți europeni și pentru mulți germane să obțină cuadratura cercului. Această alianță aproape imposibil de obținut la nivel instituțional.
În interiorul omului, armonia asta se regăsește mai ușor, în interiorul statului mai greu. Și anume, între umanitate, umanism și acțiunea statului. Toate astea confruntate cu milioane de refugiați din Siria, pe care nu i-a așteptat nimeni, puteau să ducă la respingerea fenomenului respectiv. Dar iată că Germania a reușit să facă această acoladă, să îmbrățișeze pericolul geopolitic, milioanele de refugiați cu datele importante ale lumii europene. Va reuși? Sunt destui de mulți politicieni în Germania și mulți cetățeni care cred că nu. Majoritatea germanilor sunt împotriva acestei politici și se va putea vedea asta atunci când vin alegerile federale. Până una-alta, ce s-a întâmplat la ultimele alegeri din trei landuri nu este o înfrângere dramatică a partidului de guvernare al doamnei Merkel, este un avertisment, pentru că a apărut a treia forță, această Alternativă pentru Germania, care este un partid cu mulți votanți, mai ales în landurile din est, dar nu numai, fără de care aproape că nu se mai poate guverna în comune și în landuri.
Vedem ce aduc alegerile din 2017. Austria, care și ea face parte din aria umanității și a umanismului, a recurs la închiderea granițelor, Ungaria, predominant catolică, care și ea vrea să facă parte din tradiția occidental a umanismului și a umanității, și-a închis prima granițele. Pe noi ne apără oarecum privilegiul geografic și geopolitic, că nu suntem în calea tuturor răutăților de data asta. Dar asta nu înseamnă că așa rămâne. Diferențele țin de atitudinea politicienilor, însă e adevărat că nu poți să ai o atitudine pro-refugiați decât dacă ești țară de puterea Germaniei. Care și-a răzbit crizele, care conduce Europa prin forța lucrurilor și care are un trecut care o obligă să nu repete erori împotriva umanității și umanismului. Acesta este marele pariu al Germaniei. Cât va putea fi menținut? Pentru că el are foarte mulți adversari în interiorul Germaniei. Societatea deschisă cu mai mulți dușmani decât prieteni. Aici suntem în Europa. În condițiile acestea solul germinativ al eșecurilor civilizaționale este puternic și poate să atragă barbaria.
Noi avem foarte multă iscusință politică a negocierii. Suntem un stat care a supraviețuit prin negocieri, prin calibrări.
Cum credeți că va arăta Europa de peste 20 de ani, având în vedere toate lucrurile pe care le-ați spus mai devreme?
Cred că Europa are un fond puternic de transformare, de regenerare, de înțelegere. Dar, dacă observ cum și-a depășit pragurile critice Europa, văd că totuși au existat și prăpastii sau tranșee sau chiar războaie atunci când s-a ajuns într-o criză și criza aceea a dus la un conflict sau la o ruptură, în urma căreia nu au mai fost repetate aceleași greșeli, dar s-au construit încet și sigur alte erori sau alte greșeli. Ar fi simplu să spunem asta, dar ar fi prea ușor, că suntem doar martori neputincioși al unor fluxuri sau refluxuri supraomenești care nu au legătură cu părerile noastre. Pe de altă parte, alternativa nu ar putea să fie decât distrugerea, războiul, perioade de tranziție și de neclaritate maximă. Nu cred că instituțiile europene și țările responsabile, care nu sunt doar în Europa, sunt pregătite să accepte un astfel de inter-regn care ține mai degrabă de zona lui Tarkovski decât de spațiul Schengen.
Spuneați mai devreme că, de această dată, nu suntem în calea tuturor relelor. Putem însă să stăm liniștiți într-un fel de oază în care nu ne atinge nimic? Și pentru câtă vreme?
Suntem parte din Europa și participăm prin liderii noștri la toate consiliile europene, la toate conclavurile comunitare, care articulează decizia europeană. Apoi suntem europeni pentru că milioane de oameni călătoresc, în mod cât se poate de comod și își câștigă existența în alte părți. Doar Germania asigură 300.000 de locuri de muncă în România. Suntem euroatlantici pentru că am sesizat, cu toate forțele noastre politice, uneori în contradicție, nevoia de parteneriat strategic cu Statele Unite, suntem europeni pentru că facem parte din același spațiu geografic care nu se modifică.
Facem parte din această lume. Pericolele sunt aceleași și pentru noi. Este un pericol al dezechilibrelor sociale, este un pericol al dezechilibrelor de valoare între salariul mediu într-un stat care se numește România și un alt stat care se numește Germania. Există un articol, parcă 104, în Constituția Germaniei care spune așa: venituri care să asigure un climat salarial de răsplată social. Și un mare filosof german, Jurgen Habermas spune: Dacă asta exista din 1949, de când s-a constituit RFG, de ce nu există un asemenea obiectiv în întreaga Europă? În absența unui asemenea obiectiv nu ne vom înțelege. Și asta se vede, asta ne marchează și pe noi. Pe de altă parte, noi avem foarte multă iscusință politică a negocierii, chiar dacă uneori nu mai pare că suntem așa, pentru că suntem un stat care a supraviețuit prin negocieri, prin calibrări. Cu o clasă politică pe care unii o admiră pentru că a reușit să mențină Principatele Române, apoi statul național, pe măsură ce s-a rotunjit, între jocuri de interese, între imperii, asigurând supraviețuirea acestui stat și a acestei națiuni.
Este aici o experiență mai profundă decât la prima vedere ne-am putea da seama și această experiență ține și de plasticitatea noastră și de ceea ce am văzut că scria Robert Kaplan în ultima lui carte dedicată României, referindu-se la contesa Waldeck, de fapt o ziaristă americană, care se dădea drept contesă și care stătea la București în anii ’40, la Athenee Palace, unde locuiau tot felul de spioni americani, germani, nemți. Ea spunea că românii știu să încaseze șocurile istoriei și să le facă față mai mult decât oricare dintre europeni. Avem o anumită formă de plasticitate, de diversitate federativă natural, și în provincii, și în ariile de influență ale altora în ceea ce ne privește. Știm să echilibrăm contrastele mari și reziliența și plasticitatea noastră sunt trăsături care astăzi lipsesc Europei. Astea sunt niște atuuri ale noastre, nu știu dacă vom fi în situația să ne folosim acest patent, aceste certificate. Dar cred că reușim. În definitiv, România este, alături de Polonia, în flancul de sud est al Europei, țara cea mai puternică și mai stabilă astăzi.
Citește mai departe:
Cristian Tudor Popescu - Bomba umană din Europa explodează în serie
Florin Negruțiu - Dacă e marți, e Belgia. Dacă e miercuri, e România?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dar cand citesc ca prin parcurile Londrei se arboreaza steagul negru al isis , iar prin Bruxelles sunt cartiere unde politia nu poate interveni incep sa inteleg.
Daca gastile noastre de rromulani, pe care nu prea ii da mintea afara din casa, dar vrem-nu-vrem, au oaresce inteligenta nativa, i-au speriat cu furturile, marunte sau nu, cu smecheriile si cu faradelegile, atunci este lesne de inteles ca gruparile teroriste, cu finantare, logistica si tot ce trebuie au o misiune usurata tocmai de starea de expectativa a autoritatilor.
Un simplu exemplu: Köln, viol stradal, lipsa unei relatari de presa timp de 5 zile (a se intelege evitarea cuvantului "refugiat").
Din nou, nu este o pasivitate a omului de rand, care are in europa un program de munca pana la ora 18:00, ci o colaborare perfecta intre politicieni si trusturile de presa. De cele mai multe ori, pentru a citi un articol cu privire la germania, trebuie sa accesez ziare americane, pentru ca la fel ca pe vremea RDG-ului, presa in Europa este cenzurata.
Se pare ca acest "sange nou" de care Europa avea mare nevoie (citandu-va) vine sa inlocuiasca o populatie batrana, lipsita de reactie.
Si din nou se va arunca scuza lipsei de integrare, nevoia de reforme sociale si bani aruncati in ajutoare sociale pentru familii defavorizate (a se citi "care nu vor sa munceasca). Va rog pe cei din Republica, daca e sa vorbim de deontologie jurnalistica, publicati din statisticile europene procentul de ajutoare sociale in functie de rasa, tara de provenienta. Presupun ca raspunsul se subintelege.
Nu vorbim aici de populatii defavorizate sau de cum rasa europeana e slaba, vorbim de coruptie si nimic mai mult. Introducand milioane de oameni agresivi, inferiori intelectual si din punct de vedere al civilizatiei intr-un mediu de toleranta cum e Europa, nu face decat sa intinda in mod voit capacitatea de protectie. Atentatele erau inevitabile.
Populatia europeana pe care o vede Dl. Hurezeanu leganandu-se a creat si creaza cele mai performante tehnologii, cercetari in medicina, arta etc. Cine incearca sa va indeparteze de sentimentul superioritatii intelectuale europene trebuie privit intotdeauna cu scepticism.
Daca nu ai fi complet indoctrinat, ai fi cautat pe google "literacy rates" pentru ambele tari.
Daca nu ai fi complet indoctrinat, ai sti ca din valul populational doar 50% sunt sirieni, restul o combinatie de afgani si populatii africane.
Daca nu ai fi complet indoctrinat, ai sti ca nu poti generaliza un singur caz la o populatie intreaga. De asemenea unul din cei mai buni prieteni pe care ii am e palestinian, foarte inteligent. Nu inseamna ca media se ridica pana acolo.
Asta e problema pe care o reclam. Se vorbeste enorm in media, fara cifre, doar din sentiment, la fel ca tine. Avem impresia ca asa este, din nefiricire nimeni nu verifica numerele. Cu atat mai putin cititorii.
La nivel de masa, civilizational, ei sunt la pamant. Nu confunda arabii de azi cu arabii de acum 1800 de ani ca nu e aceeasi civilizatie!