Foto: Guliver Getty Images
Am fost la vot. Pentru Parlamentul European. Într-o zi de joi, pe 23 mai 2019, că așa e în Regatul Unit. În debandadă cu Brexitul, s-au organizat pentru alegeri. Cu campanie electorală și fluturași electorali, trei în cutia poștală și unul primit pe stradă de la un activist timid din partea unui partid ecologic. Nu știe nimeni cât va dura mandatul unui europarlamentar, dar pentru cine a guvernat un imperiu, organizarea unor alegeri e piece of cake. Nu sunt cetățean UK, nici măcar rezident permanent. Dar deoarece figurez cu o cameră închiriată în datele consiliului local, mi-au trimis cu poștă un formular de completat, dacă vreau să votez la alegerile pentru Parlamentul European.
Sunt în Anglia din 2014 și e a doua oară când sunt invitat la vot, prima dată acum 6 luni, la alegerile pentru Parlament. Ceea ce e frumos în povestea asta e că, după ce am completat și trimis înapoi formularul prin poștă (plic autotimbrat), am primit un cartonaș, așa ca o carte poștală, cu numele și adresa mea, data votului și adresa și programul secției de votare. Două străzi mai încolo, o plimbare de 10 minute. Pe la ora 11 am ajuns la secție. Ca la noi, un membru al comisiei mă întâmpină la ușă și îmi arată o masă lungă la care stau așezați patru membri ai comisiei. Unul mă preia, îmi ia cartonașul, caută pe o listă și îmi zice că e mai greu de găsit codul de pe cartonaș pe lista, deoarece nu sunt puse în ordine. Mă găsește, ia un liniar și mă tăie de pe listă. Îmi cere să îi confirm numele. Îl spun pe litere în alfabetul englez, că în românește sună cam nebritanic.
Dă din cap, mulțumește, și doamna de lângă el îmi întinde un buletin de vot. Mă uit roată să văd vreo cabină de vot, nici vorbă, e un sfert de cabină, căreia îi lipsesc pereții laterali și ușa de intrare. Un perete panou cu o poliță la nivelul buricului pe post de măsuță. Mă uit roată, sunt cu spatele la sală, dar perfect vizibil cum îmi manevrez buletinul de vot. Nimeni nu e curios. Pe poliță e un creion, cu vârful cam tocit, legat cu sfoară că să nu pleci cu „ștampila” acasă. Sfoara cam scurtă, deoarece nu reușesc să duc creionul mai jos de mijlocul buletinului de vot, care e tipărit mai mult pe verticală și trebuie să îl rulez că un papirus. Rulez până ajung la partidul cu care vreau să votez, sfoara e suficientă cât să fac un X în căsuța dorită.
Împăturesc buletinul și îl bag în urna de vot. Asta e democrația britanică. Încredere totală. Britanicii nu au buletine de identitate. Am rămas șocat când am auzit. La noi Evidența Populației e atât de evidență, încât fără buletin ești nimeni. Aici îți poți dovedi identitatea cu permisul de conducere. Dacă ai. Sau cu pașaportul. Dacă ai. În rest, îți confirmi numele. Și votezi.
Îți spui numele, și gata. Radiere și ascuțitoare la comisie și urnă mobilă pe uliță. Dacă un popor are verticalitate, regulile sunt respectate. Dar și verticalitatea se învață.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.