Semnal de alarmă cu privire la copiii și adulții cu nevoi speciale. „Vor trebui să aleagă între hrană, taxe sau tratament”

sursa foto: Asociatia KinetoBebe

„Drepturile persoanelor cu dizabilități sunt considerate un lux pe care România nu și-l mai poate permite”, povestește cu amărăciune mama unui copil neurodivergent, care de peste 20 de ani face tot ce e omenește posibil, uneori și imposibilul, pentru acești copii și aparținătorii lor.

În familiile în care există persoane cu dizabilități, în special copii, lista de cumpărături se scurtează tot mai mult: lapte, pâine, medicamente, terapie. Nu pentru că nu e nevoie de mult mai multe lucruri, ci pentru că nu își mai pot permite. Mai nou, impozitul pe locuința modestă le amenință și ceea ce părea sigur – acoperișul deasupra capului.

Maria are o dizabilitate locomotorie și trăiește dintr-o indemnizație modestă, plus salariul pentru care muncește din greu ca analist de date. E singurul job pe care poate să îl facă remote, pentru că se deplasează foarte greu. În fiecare lună calculează, taie, amână. Costurile pentru tratament, transport adaptat, terapii și dispozitive medicale nu sunt opționale. Sunt condiția minimă pentru a putea funcționa. Eliminarea scutirilor de impozit înseamnă pentru ea un lucru simplu și crud: va trebui să aleagă între hrană și taxe.

Pentru Ioana, mama unui copil cu dizabilități fizice și psihice, vestea e bulversantă. Terapia ocupațională, logopedia și ședințele de kinetoterapie nu sunt „activități extra”. Sunt șansa copilului ei la un minimum de autonomie. Fiecare progres a venit cu efort, timp și costuri constante. Mama e singurul întreținător din familie, iar dacă bugetul - și așa modest - va fi diminuat de noi obligații fiscale, prima pe lista de renunțări va fi terapia. Iar întreruperea acesteia, spun specialiștii, înseamnă regres.

Actualele măsuri de austeritate impuse persoanelor cu dizabilități îmi aduc aminte de același tip de discriminare impus în anul 2010, în contextul modificărilor semnificative ale legislației sociale, inclusiv reducerea sau suspendarea unor indemnizații pentru persoanele cu dizabilități și a ajutorului pentru însoțitori. Criza economică a determinat Guvernul să taie cheltuieli bugetare, iar primele vizate au fost persoanele vulnerabile.

Mamele copiilor cu dizabilități au fost sever afectate, pierzând o parte din sprijinul financiar. Motivația, mai mult sau mai puțin declarată, e una profund discriminatorie la adresa femeilor și copiilor aflați în situații de viață extrem de dificile – o mamă nu își va lăsa copilul bolnav de izbeliște, chiar dacă e lipsită de mijloace financiare de a-l crește, educa sau purta prin spitale. Găsesc ele o soluție, doar nu o să arunce copiii în stradă. Sună dur, inuman, dar exprimă o realitate concretă, pe care o retrăim în această perioadă de nouă austeritate economică. Primii puși pe lista tăierilor bugetare sunt și cei mai copleșiți și lipsiți de apărare – femeile, copiii, bătrânii. Pe principiul „doar n-o să aibă inima să-și abandoneze copilul sau părintele în vârstă…”

Protejați persoanele cu dizabilități – scutiri fiscale și venituri decente

„Dizabilitatea vine cu cheltuieli suplimentare permanente: tratamente, dispozitive, transport, energie, asistență. Eliminarea scutirilor și indemnizațiile insuficiente adâncesc sărăcia. Această campanie nu este doar despre persoanele cu dizabilități, ci despre tipul de societate în care trăim cu toții”, declară Daniela Tontsch, președinta Consiliului National al Dizabilității din România (CNDR), care a inițiat o petiție în acest sens împreună cu comunitatea Declic.

În 2010, multe familii au raportat pierderea sau diminuarea semnificativă a indemnizațiilor pentru însoțitorii copiilor cu handicap, îngreunând accesul la terapii și tratamente. Reevaluarea cazurilor a creat confuzie și a lăsat numeroase familii fără resurse financiare esențiale în 2010-2011. Această perioadă a fost marcată de controverse, legislația suferind multiple revizuiri (Legea nr. 277/2010), iar drepturile au fost reevaluate în anii următori.

Vulnerabilizarea vulnerabilității – să alegi între a te hrăni și a-ți continua tratamentul vital

În 2026, scenariul se repetă – decizia Guvernului de eliminare a scutirilor de impozit pentru persoanele cu dizabilități împinge vulnerabilitatea la limită.

Eliminarea scutirilor de impozit pentru persoanele cu dizabilități riscă să transforme o categorie deja vulnerabilă într-una aflată în pragul excluziunii sociale. Pentru mulți dintre acești oameni, veniturile sunt limitate la indemnizații sau pensii modeste, iar costurile suplimentare generate de dizabilitate – tratamente, medicamente, dispozitive asistive, transport adaptat – sunt constante și, adesea, în creștere.

În lipsa facilităților fiscale, numeroase persoane vor fi puse în situația dramatică de a alege între a cumpăra hrană sau a plăti taxe și impozite locale. Sau să aleagă între a se hrăni și a-și continua tratamentul vital pentru a-și meține o calitate a vieții cât de cât funcțională.

Impactul este și mai sever în cazul familiilor care au copii cu dizabilități. Terapiile de recuperare – logopedie, kinetoterapie, terapie ocupațională și senzorială – sunt intervenții pe termen lung, esențiale pentru progresul și autonomia copiilor. Fără sprijin financiar adecvat, mulți părinți vor fi nevoiți să întrerupă aceste terapii, compromițând ani de efort și șanse reale la integrare socială și educațională. Deja mulți au pus terapiile la finalul priorităților, pentru a-și păstra locuința sau a-și asigura mâncarea de zi cu zi.

O astfel de alegere nu este doar o problemă bugetară, ci una profund umană, care afectează demnitatea și calitatea vieții. Este o discuție despre umanitate. Despre dreptul de a trăi fără teama că o decizie administrativă te poate împinge în imposibilitatea de a-ți plăti medicamentele sau de a continua terapia copilului. Da, părinții sunt puternici de dragul copilului, dar nu pot rămâne astfel la nesfârșit. Întrebarea nu este dacă ne permitem să îi sprijinim. Întrebarea este dacă ne permitem, ca societate, să îi lăsăm singuri.

Soluții de la ONG-uri care oferă burse de terapie pentru copii în situații vulnerabile

Soluțiile există: menținerea scutirilor pentru persoanele cu dizabilități grave, plafonarea impozitelor în funcție de venit, vouchere dedicate terapiilor, fonduri locale de sprijin pentru familiile vulnerabile, ONG-uri care preiau ceea ce statul nu mai poate face.

„Potrivit cadrului legal stabilit prin Legea nr. 448/2006, statul are obligația de a proteja și sprijini persoanele cu dizabilități, asigurând egalitatea de șanse și incluziunea socială. Eliminarea unor mecanisme de compensare fiscală ridică semne de întrebare cu privire la respectarea acestor principii. Este poate cea mai grea perioadă financiară din ultimii 10 ani și, din păcate, austeritatea pe dizabilitate lasă urme adânci în starea de sănătate a copiilor care au nevoie de recuperare pediatrică pe termen lung. Văd o scădere dramatică a ședințelor pe care părinții le pot susține financiar, precum și lipsa totală de predictibilitate în ceea ce privește continuarea terapiilor absolut necesare”, explică antreprenoarea socială Ana Raluca Chișu, fondatoarea Asociației KinetoBebe.

Ea a inițiat #BurseleDeTerapie, un proiect unic finanțat de Asociația KinetoBebe, prin campanii de fundraising dedicate. Programul oferă sprijin copiilor care au nevoie de terapii de recuperare de lungă durată, dar nu pot beneficia de tratamentele necesare în sistemul medical de stat, care nu este suficient de extins pentru a acoperi toate aceste nevoi. Obiectivul este asigurarea accesului gratuit la programe de terapie complexe pentru copiii cu afecțiuni ortopedice și neurologice, cu sindroame genetice, bebeluși cu deficiențe neuromotorii, copii cu tulburări din spectrul autist sau alte tulburări cognitive și de dezvoltare senzorială. În ultimii ani, asociația a oferit peste 10000 de burse gratuite de terapie pentru copiii cu dizabilități neuromotorii.

„Suntem foarte îngrijorați de răspunsul foarte timid al companiilor care susțin programul social Burse de Terapie. Daca până acum un an, reușeam să susținem peste 10.000 de ședințe gratuite, în ultimul an am susținut doar jumătate din cererile părinților, iar anul acesta se arată la fel de dificil”, declară co-fondatorul Asociației KinetoBebe, Bogdan Acatrinei.

Într-o societate care își asumă solidaritatea, măsurile fiscale nu pot fi aplicate uniform, ignorând realitățile celor mai vulnerabili. Politicile publice trebuie să protejeze, nu să penalizeze diferențele. Egalitatea de șanse are nevoie de politici publice reale, nu doar să fie bifată pe hârtie și în discursuri.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp