Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Experiența „Hamace la înălțime” sau cum să-ți înfrângi demonii în vârf de munte

Gabriel Dan Chiriac. 51 de ani, manager în turism, pasionat de parașutism, alpinism și scufundări. O carte de vizită în doar câteva cuvinte a celui care a reușit să convingă sute de turiști să plătească pentru a-și învinge temerile. Rețeta lui este simplă: învață să te relaxezi într-un hamac aflat la aproape 200 de metri înălțime.

Experiența „Hamace la Înălțime” se petrece în județul Gorj, în localitatea Baia de Fier. Fiecare persoană plătește 50 de lei, cost care include închirierea echipamentului necesar (ham cu două carabine de siguranță și cască de protecție), drumeția montană asistată până la hamace și, bineînțeles, relaxarea de o oră și jumătate în instalația construită într-un peisaj de vis.

„Fiecare trebuie să se descopere, mai devreme sau mai târziu”

L-am rugat pe organizatorul acestei experiențe să-mi spună de ce a ales să investească într-un astfel de loc, mai ales că sunt mulți turiști care ar putea refuza să plătească bilet tocmai din cauza fricii. „Face parte din jocul cu viața! Un joc în care fiecare trebuie să se descopere, mai devreme sau mai târziu. Cei care practică sporturi extreme sunt angrenați în acest joc zi de zi. Hamacele la înălțime constituie însă un prag definitoriu pentru oamenii obișnuiți. Un loc în care ești pus față în față cu tine însuți și unde fiecare decide dacă este pregătit să treacă la un nivel superior de evoluție”, susține Gabriel Dan Chiriac. 

Teoretic, orice persoană peste vârsta de 4 ani și până la 100 kg poate participa la atelierul de hamace. Doar trebuie să fie dispus să-și înfrângă demonii, mai spune organizatorul. „Întotdeauna evoluția a însemnat risc și sacrificiu. Iar cine nu riscă – nu căștigă! Este nevoie de un amestec de puțină tehnică + puțină condiție fizică + multă determinare. Toate sistemele de siguranță sunt supradimensionate astfel încât experiența să fie una pozitivă. Pe timpul desfășurării atelierului, participanții sunt în permanență asigurați dublu sau triplu pentru a fi preîntâmpinat orice eveniment neplăcut. Atât timp cât se respectă întocmai indicațiile coordonatorilor nimeni nu are de suferit”.

„Odată grupați sus pe stâncă, inima începe să bată”

Tudor Vultureanu este unul dintre cei care a ales să-și învingă fricile și a trăit experiența propusă de Gabriel Dan Chiriac. „Pentru a participa încă nu știu exact ce m-a convins, poate soția care își dorea foarte mult, poate dorința de a-mi înfrânge frica de înălțime. Cert este că citind un interviu dat de domnul Dan, organizatorul proiectului, am aflat că într-adevăr frica de înălțime se tratează astfel și toți participanții după o perioadă scurtă în care stau suspendați devin relaxați și își înving teama”, povestește Tudor.

Tudor recunoaște că măsurile de siguranță și procedurile ce trebuie respectate sunt draconice. „Inițial, am crezut că domnul Dan ar fi lucrat undeva în armată, după cum supraveghea parcurgerea noastră a traseului sau cum coordona fetele alpiniste ce ne coordonau. Ulterior, am aflat că este instructor de alpinism și parașutism, cu nenumărate trofee obținute în carieră. Echipamentele de siguranță de-asemenea erau premium, practic toată activitatea aș putea spune că era mai sigură decât plimbatul liber prin parc. Permanent eram asigurați în două puncte pe două corzi diferite. Hamacele, din ce am citit, sunt pentru astfel de condiții, totul este pregătit și monitorizat până în cel mai mic detaliu, practic riscurile să ți se întâmple ceva sunt inexistente”. 

Legat de experiență, Tudor susține că totul a început ca o joacă. A plecat de la premisa că poate să coboare dacă nu se va simți pregătit și că, oricum, nimic nu îl obliga să stea suspendat într-un hamac. „De urcat pe munte o fac săptămânal, așadar rămânea dilema dacă voi păși în hamac sau nu. Traseul până la varf este relativ ușor pentru oricine. Urcarea pot spune că este infimă și de-asemenea riscul să poți cădea dezechilibrat până la vârf este nul. Odată grupați sus pe stâncă, inima începe să bată. Încerc să mă consolez și să analizez dacă merg mai departe sau nu. Între timp aflu că în eventualitatea unui abandon urmează să cobor pe poteca clasică situată în spatele stâncii de vizavi. Ca să ajung acolo, este nevoie să traversez cu picioarele pe o sufă suspendată, ce traversează canionul. În partea de sus, alte două sufle de care mă țin cu mainile și de care îmi asigur echipamentul. Norocul meu a fost că am trecut printre ultimii și am avut în față tineri, unii și sub 18 ani care au traversat fără emoții și de care ulterior am aflat că erau parașutiști“.


Tudor recunoaște că traversarea a fost ușoară, cu ochii deschiși, dar setați a fi în ceață fără a privi în jos. „Odată ajuns la locul de îmbarcare am fost suspendat cu o a treia carabină cu role și dat în jos pe o șufă paralelă către linia de hamace unde urma să stau. De coordonarea mișcărilor ce trebuiau făcute pentru a ajunge în hamac se ocupă la fiecare în parte doar domnul Dan. Mai exact odată ce ajungeai în dreptul acestuia, trebuia să îl deschizi, urcai piciorul drept, după cel stâng și apoi tot corpul. Ulterior, trebuia ca una din cele două asigurări să o pui pe șufa ce ținea hamacele. Cealaltă rămânea pe șufa de transport. De-asemenea în final trebuia să eliberezi carabina cu role pe care Dan o trăgea către margine pentru a trimite un alt participant. La final, totul se făcea în sens invers. Acolo sus primul minut este greu, până accepți să te uiți și în jos, lucru pentru care de altfel ai venit .”

Concluzia lui Tudor este că oricine poate să încerce această experiență, pentru că nu ți se poate întâmpla nimic. „Ține doar de tine să îți învingi emoțiile până ajungi în hamac după care totul devine o joacă de la care nu mai vrei să pleci.”

Fotografii de Tudor Vultureanu

Articol preluat de pe Funky Travel

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Riscuri inutile sau jocul cu viața...
    Cîți specialiști din aceștia au murit ca niște eroi împunși de o vacă...
    • Like 0
  • Servus!
    Zâmbet și apreciere pentru articol.
    Tot cu bine,
    purice
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult