Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Fără exaltare, ce știm în acest moment despre contraofensiva ucraineană

razboi Ucraina - tanc

Foto: ryna Rybakova / AP / Profimedia

11 iunie 2023, probabila situație din dimineața de duminică ( sinteză obținută din coroborarea mai multor surse primare/twitter mai ales, celelalte sunt mult în urmă față de evoluția reală):

1) Forțele Armate ale Ucrainei (UA) au atacat în noaptea de sâmbătă spre duminică (avantajul tehnologic al echipamentului care le permite să vadă pe timp de noapte, probabil, mai ales trupelor speciale implicate în infiltrarea dispozitivului de apărare al trupelor ruse);

2) UA nu au trecut, pe nici o direcție, de linia de apărare fortificată rusă (deși, în unele locuri, au trecut de prima linie și luptele se dau la a doua linie de apărare rusă);

3) În mai multe locuri, UA au lărgit frontul, dar penetrarea este încă limitată;

4) Avem trei direcții de atac asupra liniei de apărare statice rusești, două pe frontul Zaporojie ( 1) spre Tokmak, de la Orichiv și pe lângă Nipru; 2) de la Velika Novosilka spre sud) și una pe frontul Donbass (Bahmut); 

5) Centrala nucleară de la Zaporojie nu este în pericol;

6) După barajul de la Nova Hohovka, apele au început să se retragă, Niprul urmând să ajungă la lățimea și configurația (aproape de cea) inițială;

7) Canalul cu apă spre Crimeea este (aproape) fără apă (există imagini cu el aproape gol);

8) Ucrainenii lovesc în adâncimea teritoriului ocupat de ruși (au lovit un comandament pe limba de nisip Arbat - probabil cu Storm Shadow lansat de pe Su-24), așa cum rușii au făcut-o anterior (un aerodrom din vestul Ucrainei, probabil, căutând distrugerea acestor bombardiere tactice, Su-24 (terminologia românească, avioane de vânătoare-bombardament, având o capacitate limitată să se apere de atacurile din aer));

9) Apar imagini cu pierderile fiecăreia dintre părți (ucrainenii au dat imagini cu un convoi de tunuri tractate surprins de artilerie, probabil, răspuns la mediatizatele două Leopard 2, 13 Bradley și nouă MRAP-uri). În continuare, este de așteptat ca pierderile ucrainene să fie semnificative, până la străpungere sau, în caz de eșec, la renunțarea, fie și temporar, la atacuri. Totul ține de perseverență și determinarea, de la general la soldat, să continue (El Alamain, operația Supercharge....și nici nu au mai avut ce rezervă mobilă să înfrunte după ce au trecut, o Africa Korps decimată retrăgându-se);

10) Ucrainenii au trimis forțele speciale în sprijinul ofensivei (șeful GUR, gl. Budanov este pe front). Rușii le aveau deja acolo, dar folosite ca simple trupe de infanterie (de exemplu, Brigada 22 Spetnatz);

11) Cel mai recent ajutor american este axat pe rachete AA (Patriot) și sisteme AA (Hawk, cu rază medie de acțiune...vechi, dar bune). Înfruntarea dintre aviația rusă și apărarea antiaeriană la trupe ucraineană va fi mai vizibilă după ce ucrainenii vor fi trecut de apărarea statică rusă, acum bătălia se dă între elicopterele ruse (Ka-52) și apărarea antiaeriană cu rază scurtă SHORAD/VSHORAD ucraineană ( MANPADS, Strela 10, Striker AA, Avenger). 

12) Există un război al dronelor (de observare, acestea trebuie eliminate pentru a împiedica dirijarea focului de artilerie, respectiv a dronelor sinucigașe - rușii experimentează contrabateria folosind drone sinucigașe Lancet. Ucrainenii au Ghepard-ul, dar acesta are o rază de acțiune limitată, doar 5 km. Chiar și la trupe, este necesară o AA completă, stratificată, sistemele completându-se);

13) Există un război din ce în ce mai dur al minelor plantate anterior sau plantate acum, cu sisteme de plantare de la distanță;

14) Ambele părți caută să identifice cât din rezerve (și unde) a angajat adversarul și unde sunt rezervele neangajate (încercând lovirea lor, așa cum afirmă rușii că ar fi făcut lângă Zaporojie).

15) Ambele părți au pierderi semnificative. Forțele armate ale Ucrainei au angajat în luptă, probabil, cam 50% din trupele alocate ofensivei, dar, chiar și acestea nu sunt angajate complet (această evaluare luați-o cu o doză mare de scepticism). Rușii își țin, încă, neangajată rezerva mobilă, Divizia 19 Infanterie Mecanizată (cu cel puțin două regimente);

16) Rușii continuă să se apere bine, conform doctrinei și chiar dacă există unele retrageri (mai ales unitățile cu mulți mobilizați), nu avem retragerea în panică a unor unități mari (imaginile arată o companie, cel mult două retrăgându-se dezorganizat).

17) Rușii afirmă că au superioritatea la EW (război electronic), dar aceasta ar putea fi doar una „cantitativă" (densitatea de sisteme, unul la 10 km, și bruiajul brut - putere în semnal mare. Ucrainenii vor trebui ca, ajutați de occidentali, să perfecționeze răspunsul, HARM sau simplă lovire cu artileria cu bătaie lungă, dacă se reușește localizarea lor). 

Rușii sunt favorizați de faptul că au o apărare fortificată bine organizată (așa cum au avut ucrainenii la Bahmut sau au, în continuare, la Avdievka), însă, odată depășită aceasta, este o mare întrebare dacă trupele ruse mai pot avea mobilitatea tactică necesară pentru a asigura apărarea din mișcare și așa o defensivă greu de realizat - este necesar un sistem de comandă și control bun cu ofițeri buni...acum este nevoie doar ca soldații să fie buni (să nu uităm faptul că rușii au câștigat o mare bătălie prin această tactică a apărării fortificate în adâncime, Kursk, cu eșalonul unu întârziind inamicul, iar contraatacurile venind din eșalonul doi. Firește, alte vremuri, altă densitate de trupe, alte echipamente, dar conceptul operațional este același).

Adaug o serie de hărți care prezintă direcțiile unde ucrainenii atacă linia fortificată rusă și unitățile angajate de partea ucraineană (elementele adăugate sunt dovezile date de geolocalizarea imaginilor apărute). Totul trebuie privit cu o doză de scepticism, în sensul în care sunt aproximative.....dar asta e tot ceea ce avem. În acest moment, în afară de mult lăudatul avans de la Bahmut (aici, foarte probabil, Blahodatne a fost eliberat...ar fi prima localitate importantă eliberată....dar nu este pe direcția principală de atac, care este și trebuie să fie tăierea culoarului sudic), avem eforturi ucrainene mai ales pe direcția Velika Novosilka (cea unde a început atacul, încă de duminică) și Tokmak ( de la Orichiv spre sud. Unii spun că ucrainenii au trecut de Robotyne, alții neagă). 


Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu---

Pohta lui Trump de a înșfăca Groenlanda e chiar mai puțin justificată decât cea a lui Putin de a înșfăca Ucraina. RSS Ucraineană a făcut parte din imperiul sovietic. În partea de sud-est a țării există o minoritate rusă și rusofilă. Ucraina nu e membru UE sau NATO. Populația Groenlandei, formată din inuiți, e total diferită de cea nord-americană. Groenlanda nu a aparținut niciodată SUA, din 1814 face parte din regatul Danemarcei. Toți groenlandezii sunt cetățeni danezi de drept. Groenlanda e membru UE și NATO.

Citește mai mult

MERCOSUR. Sursa foto: Profimedia

O piață comună cu Mercosur elimină bariere tarifare și netarifare din calea exporturilor. Mai ales a exporturilor de valoare adăugată mare: autoturisme, tractoare (cele de la Reghin se vând ca pâinea caldă în Chile, în dauna chinezilor), echipamente electrice etc. Pentru noi, ca țară, liberul schimb cu Mercosur aduce beneficii nete, dă un impuls pozitiv extraordinar economiei noastre. foto: Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon INDIA LIFE

În loc să ne pierdem timpul comentând destinul Americii (despre morți numai de bine) sau contemplând ficțiuni „indo-pacifice”, ar fi mai bine să începem să construim lumea indo-atlantică. Oceanul Indian, Marea Roșie și Marea Mediterană (cu Marea Neagră în nord) formează un continuum maritim – adică de departe cel mai scurt și mai ieftin coridor comercial care poate lega Asia de Sud (în principal India) și Asia de Sud-Est, de Europa. foto Profimedia

Citește mai mult

Psihologii trag un semnal de alarmă cu privire la proiectul de redefinire a profesiei lor: „Dacă un șofer lucrează într-un sat unde oamenii nu au bani, statul i-ar spune că el nu a condus niciun kilometru în acel an, deși a salvat vieți în fiecare zi!”

În prag de sărbători, pe sub radarul opiniei publice, a fost depusă în Parlament o propunere legislativă (B708/2025) care promite să „organizeze” profesia de psiholog. În realitate, analiza documentelor și vocile experților din domeniu conturează un scenariu alarmant: un amestec de birocrație sufocantă, bariere financiare absurde și o centralizare a puterii care transformă Colegiul Psihologilor într-un „stat în stat”. sursa foto: Profimedia

Citește mai mult