Am lucrat cu Cristina la ProTV, spre sfârșitul anilor `90. Mi-a rămas în amintire dorința ei uriașă de a învăța continuu meserie. Discutam înainte de emisiune despre cum se face jurnalismul, după care, în direct, urma proba practică, fără menajamente – de două-trei ori i-au dat lacrimile, era foarte sensibilă.
De atunci, am rămas prieteni. Cristina Țopescu a fost un om fundamental bun și cinstit. Nu pot să cred că s-a sinucis. Dacă ar fi făcut asta, și-ar fi pus mai întâi câinii la adăpost, nu îi lăsa să moară de foame și de sete.
Mă suna când avea o problemă profesională și îi era frică să nu greșească. Sau, pur și simplu, ca să stăm de vorbă, îi făcea bine.
Frică îi era și pentru tatăl ei, o presimțire a determinat-o să realizeze ultima emisiune-interviu cu Cristian Țopescu în care m-a rugat, cu cerul și pământul, să intervin telefonic. Mai întâi am refuzat, nu voiam să mai am de a face în vreun fel cu ultimul post de televiziune în care a lucrat Cristina, propagandizat până la vomă. Am acceptat după ce mi-a povestit cât de greu îi era să reziste acolo, cum era atacată constant de șefi ai postului că nu e „pe linie”. O voiau dată afară – n-au apucat, a plecat ea.
Scriu aceste rânduri pentru că tristețea însinguratei morți a Cristinei s-a amestecat cu furia. La zisa televiziune au apărut șefi și trepăduși care au „mărturisit” despre ce bună era Cristina. Și cât sunt de afectați de dispariția ei...
Chiar și după 30 de ani de gazetărie trebuie să mai învăț că fățărnicia nu are niciodată margini.
Oare o pătrunde și până acolo unde e acum Cristina?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
