Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Firea, Pandele, Budăi: reflexul grotesc al neomului

Marius Budăi

Foto: Inquam Photos/ George Călin

Toate luările de poziție ale reprezentanților statului în dosarul atrocităților petrecute la azilele de bătrâni din Voluntari arată cât de jos a ajuns selecția în partide. Cei puși o vreme să conducă ministere sau aleși să conducă primării nu înțeleg ce înseamnă funcția publică, nu o asociază cu răspunderea și responsabilitatea, nu identifică o problemă, nu-i înțeleg enunțul, nu recunosc faptul că problema există și deci nu sunt capabili să-i găsească soluția.

Asistăm, de o săptămână, la un spectacol ridicol, grotesc, la o competiție a plasării vinei de la unul la altul și a disculpărilor generale. 

Reprezentația ministrului Marius Budăi, cu o mapă de fotografii în mână, plângându-se că el și instituția pe care o conduce au fost păcăliți cu poze trucate de cei care au luat autorizațiile pentru centrele unde se produceau actele de tortură, nu poate arăta decât incompetență crasă.

Cu toate astea, nici domnul Budăi, nici partidul care l-a desemnat să ocupe funcția, nici liderul PSD nu consideră că ar trebui să-și dea demisia sau să fie demis. Cu alte cuvinte, domnul Budăi nu are nicio vină că oamenii săi au autorizat definitiv niște lagăre pe post de aziluri, chiar și după ce atrocitățile au apărut în presă. Domnul Budăi nu are nicio răspundere pentru că, în funcție fiind, a decis să nu prelungească protocolul de colaborare cu ONG-ul care a atras atenția asupra problemelor din aceste centre la finalul anului 2022 și începutul anului 2023 (Centrul de Resurse Juridice).

Incompetența sa și a oamenilor săi este clar dovedită, ba chiar clamată ca scuză (au fost trași pe sfoară cu niște poze trucate), ticăloșia e limpede- îl penalizezi pe cel care dezvăluie problema, dai autorizație definitivă celui cu problemele semnalate.

Ce ar fi trebuit să facă ministrul Muncii ca să plece acasă? Să fie prins biciuind un bătrân să care mai repede gălețile cu dejecții de la fosa septică la o groapă? Să fi fost filmat în timp ce turna un borcan cu ardei iute tăiat în lăturile care erau servite drept mâncare pacienților din aceste centre? (așa cum dezvăluie interceptările procurorilor că procedau angajații la bucătărie, ca să-i chinuie pe cei internați).

Mergem la Voluntari - reprezentația primarului Pandele în fața reprezentantului Digi24 (se poate vedea aici) seamănă cu spectacolul unei hoațe prinse în autobuz la furat din poșete - urlă, țipă, se jură că nu fură, aruncă blesteme, acuză, se jură iar, își face o cruce, își ridică fustele, își face iar cruce, se îneacă-n lacrimi, gesticulează, invocă pe mama, invocă pe tata, conspirația mondială, corporațiile care fură miliardele. Poate-poate, la final, se va înțelege că de fapt tu ești hoțul, ea e victima.

Primarul baron Pandele de Voluntari - despre care se știe cum își stăpânește moșia (acolo nu zboară nici musca fără să-i dea el și apropiații lui autorizație de survol) nu știa că pe teritoriul său s-au deschis niște centre de tortură, nu știa că oamenii cerșesc dezbrăcați, că zac în condiții inumane. Asta chiar dacă poliția locală este (și la Voluntari) armata de slugi și informatori a primarului și ar fi trebuit să afle despre caz de pe stradă, în simple misiuni de patrulare sau schimbând trei vorbe cu localnicii. 

Cu alte cuvinte, ca să poți să spui că primarul Pandele ar avea o vină în acest scandal, ar fi trebuit să fie prins în flagrant în timp ce le fura felia de pâine cu margarină servită drept mic dejun amărâților din centru. Ca și în cazul ministrului Budăi, primarul Pandele nu se poate decide dacă e incompetent ca primar, pentru că sub nasul lui s-au petrecut atrocitățile sau mafiot care i-a lăsat pe apropiați să-și facă de cap prea mult și lucrurile au scăpat de sub control.

Singurul gest mai aproape de normalitate petrecut în acest scandal aparține consilierei Gabrielei Firea, care s-a autosuspendat din funcția pe care o deținea la stat, pentru a nu-i afecta imaginea prietenei și șefei sale. 

Reacțiile fostei primărițe sunt un amestec de isterie, plasare a responsabilității și țipete de vânzătoare la taraba care pupă icoana când o prinzi că trage la cântar. Și-a pus doamna mâinile-n șold și-a pițigăiat glasul și ne arată ea nouă cum stă treaba, cum e cu teoriile conspirației și ea nu are nicio vină.

În toate investigațiile de presă publicate la începutul anului, există un om care are legătură cu toți- Gabriela Firea. 

E greu de crezut că fosta primăriță ar fi avut vreun câștig direct de pe urma afacerii cu centrele de tortură de la Voluntari și Afumați, însă câteva informații sunt certe: 

- sora sa lucrează în domeniu și a fost șefă la Asistența Socială locală din Voluntari chiar în perioada în care abuzurile aveau loc (transferată apoi prin avansare în funcție la Ilfov);

- consiliera (și prietena cea mai bună în același timp) a făcut parte din conducerea Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz la înființare și după- această entitate opera cele două aziluri din Voluntari în care se întâmplau atrocitățile;

- fostul șofer și badigard este arestat în dosar, procurorii consideră că e cel care a pus la cale aceste orori- el conducea afacerea.

Gabriela Firea și apropiații săi patronează domeniul asistenței sociale de mulți ani, din diferite instituții, prin diverse pârghii. 

Sigur că ea nu a fost surprinsă cu o rangă în mână lovind cu sete un bătrân cu dizabilități. Însă nu ai cum să nu te întrebi cum a reușit să se înconjoare de oameni care au diferite roluri în acest scandal. Asta arată calitatea umană a indivizilor care gravitează în jurul său și poate indica setea ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse de a-și crea monopol în domeniul asistenței sociale, prin mufarea apropiaților în funcții cheie. Modul acesta de a administra lucrurile comportă și riscuri- când greșesc, aceștia sunt „oamenii lui Firea”, fie că ei îi place sau nu.

Rețeta este cunoscută și a fost exersată la Primăria Generală a Bucureștiului- competența și pregătirea unui om valorau zero în fața fidelității față de stăpâna care i-a pus pe scaune în direcții, servicii, societăți și companii înființate.

Dacă Marcel Ciolacu ar vrea să demonstreze că este un lider care știe ce vrea și pregătit să facă altfel de politică, i-ar presa pe Marius Budăi și Gabriela Firea să plece de la ministere și să ia o pauză consistentă de la politică. S-ar distanța vizibil și de primarul de la Voluntari, pentru că atrocitățile s-au produs în parohia sa. Până la schimbarea legilor legate de asistența socială, ar relua colaborarea cu ONG-urile și le-ar transforma în partenerii statului. Acestea ar putea deveni santinela sistemului, iar cazurile de abuz s-ar reduce drastic.

O ultimă idee- am găsit definiția fidelă a analfabetismului funcțional și modul în care se manifestă limpede. Poate fi găsită în comentariile de la postările de pe Facebook ale Gabrielei Firea. În fața ororilor și actelor de tortură la care au fost supuși niște oameni lipsiți de apărare, fanii reacționează cu buchete de trandafiri, mulțumiri, încurajări și vorbe de ocară la adresa celor care au dezvăluit faptele. Să postezi cu „Doamne-ajută!” | „Să fiți binecuvântați dumneavoastră și primarul Pandele” | „țineți-vă tare” | „nu vă lăsați”- arată că ai simțul critic amputat total, că nu te impresionează tragedia acestor bătrâni cu dizabilități bătuți, înfometați, torturați și că nu mai ai capacitatea de a discerne între bine și rău.

Gabriela Firea și Florentin Pandele, într-o emisiune de Paște la România TV

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Daca inca nu au fost demisi acesti calai, nici n-o sa se mai intample. In trei zile totul va fi uitat, ca de obicei, romanii se vor intoarce in mocirla de zi cu zi cu gandul ca “bine ca nu mi s-a intamplat mie”. Rusinos.
    • Like 2
  • Daniel00 check icon
    Ce vrea sa ne spuna nea Pandele, ca este o victima... la fel ca si sleahta lor de abuzatori si de profitori? Propun ca acei batrani supravietuitori sa fie pedepsiti la inchisoare... pentru ca acolo cred ca vor avea conditii mai umane. Mi-e scarba...
    • Like 0
  • Intradevar este dureros ce se întâmpla. Dar observ cu părere de rău ca și noi facem la fel ca ei (reprezentanții instituțiilor), trebuie sa dam vina pe cineva. In țara asta toată lumea da vina pe toată lumea. Daca vrem sa avem o viata mai buna, trebuie sa începem cu noi. Nici Ciolacu nici Ciuca nimeni nu ne v-a ajuta ei doar spun ca o fac, dar defapt pe ei ii interesează doar funcția pe care o au.
    • Like 0
  • DanT check icon
    Reactiile tuturor sunt previzibile, scandalul poate lasa urme la vot. S-ar putea sa fie singurele efecte negative. In rest, cu justitia se descurca ei. Desi, dupa cazul Piedone, e foarte posibil ca nici la vot sa nu fie probleme, stim ca nu trebuie sa subestimam niciodata capacitatea maselor de a se autoflagela. In rest, daca Budai e un om cu un grav deficit educational, duamna si sotul sunt acel gen de indivizi fara nimic sfant, ipocriti pana in maduva oaselor, farisei cinici, manipulatori fara scrupule, oameni pe care eu in cred in stare sa faca asa ceva fara nicio problema. Pentru ca vin alegerile si sunt bani multi de muls din sistem. Aici vorbim de jaf organizat, de crime premeditate, nu de indolenta statului.
    • Like 4
  • MC check icon
    Cred cu tarie ca buboiul adevarat este la politie si tot ce tine de MAI - acolo domnesc adevaratii protectori ale tuturor “metastazelor” din diverse domenii- uitati-va la alte tari unde oamenii legii intervin si chiar reusesc sa eradicheze situatii asemanatoare- ori la noi, toti infractorii in mod obligatoriu au in solda lor cadre din institutiile de ordine, indiferent cum s-or numi ele. Daca cineva (eventual premierul?!) ar incepe niste investigatii serioase asupra banilor care circula dinspre tagma infractorilor catre “proptelele” lor din aceste instituti… cred ca am avea o alta dimensiune (mai aproape de adevar) a realitatii nemeritate in care balteste aceasta tara! Pana atunci insa, vom asista doar la “aratatul pisicii” catre fam. Pandele &Firea , spre satisfactia muta a dlui Ciolacu.
    P.S. - de iesit in strada, ca la 10 August, cred ca nu mai putem spera…Sau, cine stie?!
    • Like 3
    • @ MC
      Într-adevăr buboiul este faptul că statul român este unul mafiot, adică autoritățile sunt corupte și țin partea infractorilor, deși vor să pară că nu e așa.
      Dar în speța de față, a azilelor groazei, nu avem personaje pozitive. Nici Firea nu e Zâna Zorilor, dar nici nu i se poate imputa mare lucru, în mod oficial. Neoficial, e clar că ori știa despre ticăloșiile astea și le-a ascuns, ori nu știa, dar e și acest lucru inadmisibil. Iar stilul grețos și politicianist al soților Firea-Pandele ține departe oamenii de bun simț. Oricum politicianismul soților Firea-Pandele e un aspect, iar linșajul mediatic la adresa lor din aceste zile e cu totul altceva. Repet, în acestă speță NU avem personaje pozitive. Unii sunt avizi de putere și lacomi (Firea și soțul ei) iar alții sunt ca hienele care vor să linșeze mediatic pe cineva fiindcă așa li s-a ordonat la unitate. Sictir ambelor tabere!
      • Like 2
    • @ Dan Cojocaru
      Arată a linșaj mediatic, dar dacă tot ați pomenit de stat mafiot, acest cuplu nu este parte a acestui stat? El primar, ea ministru... Adică, statul e mafiot dar hai să nu-i deranjăm pe mafioți că riscăm să devenim un stat funcțional, normal. Reacția lui Pandele (link în parag. 7 din acest articol) sau a lui Firea, te umplu efectiv de revoltă. Pandele e de părere că așa e peste tot prin țară și atunci de ce se leagă presa numai de Voluntari? Zice el, pe un ton sarcastic: “Ați găsit răul în Voluntari...”. Oricum, insolența cu care încearcă să minimizeze gravitatea situației e pur și simplu dezgustătoare. Pentru el, totul se rezumă la circ mediatic și mai puțin la tragedia acelor bătrâni lipsiți de apărare. Te uiți la el și te minunezi când îl invocă pe Dumnezeu în calitate de martor... Iar Firea, în loc să schelălăie, ar fi trebuit să își manifeste în primul rând îngrijorarea și compasiunea în această speță, mai ales din perspectiva funcției pe care o deține. Practic, Firea se acuză singură.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Specimene asemanatoare acestu cuplu hidos ar trebui linsate fizic. Asta atata timp cat nu avem justitie, politie si alte autoritati. Este singura metoda de a scala de ei si de a baga frica in ei deopotriva lor.
      • Like 0
    • @ Andrei Tarlea
      Ambii sunt de aceeași factura. Niste dejectii umane.
      • Like 0
    • @ Zugravu Mircea
      Anarhia nu rezolvă nimic. Avem justiție, poliție și alte autorități. Trebuie doar să fie depolitizate și să-și facă treaba, să nu mai fie comandate de nimeni din sfera politicului sau de către baronii locali. Și să nu mai fie abuzuri, ca în cazul lui Horodniceanu. Vedeți aici:
      https://adevarul.ro/stiri-locale/iasi/dosar-penal-pentru-politistii-care-l-au-oprit-in-2281948.html
      • Like 0
    • @ Andrei Tarlea
      Sa fim seriosi. Avem doar cosumatori de bani si beneficiari ai profiturilor aferente.
      • Like 0
    • @ Andrei Tarlea
      N-am zis că Firea și Pandele ar fi nevinovați, ci doar că oficial nu li se poate imputa mare lucru, cel puțin deocamdată. Dar într-adevăr, suspiciunea rezonabilă este că au și ei partea lor de vină și că ar fi și ei parte a statului mafiot. Spun numai că oricât ar fi de intens și de orchestrat (din motive politice ale taberei adverse) linșajul mediatic, totuși oficial, vinovăția se stabilește abia în urma unei decizii definitive a ultimei instanțe. Sigur, noi ca votanți nu avem nevoie de confirmări oficiale, asta e frumusețea. Putem vota și numai pe bază de suspiciuni rezonabile, iar asta e bine, fiindcă justiția română, așa cum spun unii analiști (vezi Bogdan Chirieac), este nefuncțională. Până să dea justiția o decizie, îmbătrânim cu toții și în plus, poate fi chiar o decizie greșită. De exemplu în cazul lui Piedone avem 2 decizii care se bat cap în cap. Cu siguranță una dintre ele a fost greșită. Dar la vot ținem cont mai mult de suspiciunile și impresiile personale, care la unii sunt într-o parte iar la alții în partea opusă. În legătură cu Firea-Pandele am și eu același tip de suspiciuni ca Dvs, anume că avem de-a face cu niște elemente chiar mafiote. Dar în cazul lui Piedone cred mai mult în ultima decizie a instanței, cea de eliberare. Cred că inițial condamnarea sa a fost pur politică, la dorința de ”sânge” a opiniei publice, care a și convenit de minune unei anume tabere politice. Ca o paranteză, cred că și ultima decizie a fost cumva tot politică (nu intru acum în amănunte), fiindcă sistemului de justiție român (și el însuși mafiot ca și restul statului român) nu-i pasă practic deloc de soarta niciunui acuzat. În cazurile ”fierbinți”, importante, deciziile se iau pe baze politice / oculte. Dar în sine, decizia de eliberare a fost zic eu, corectă. Am încheiat paranteza.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      100% de acord cu ce ați scris. Subscriu.
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult