Fondurile străine vor să cumpere ieftin. Ne vindem?

Foto: Inquam Photos

Vreau să mă refer în acest comentariu la o afirmație făcută recent de un director de la Amundi, cel mai mare administrator de active financiare din Europa. Conform presei, domnia sa a declarat că renunțarea la pilonul 2 de pensii private „ar fi un lucru foarte bun pentru investitorii instituționali străini. Pentru bursa de la București ar arată deplorabil, pentru că s-ar schimba jucătorii, însă în niciun caz nu vor fi scăderi la jumătate. Dacă într-adevăr s-ar pune problema acestor vânzări, cu siguranță vor apărea investitori instituționali”. 

Cred că merită făcute câteva clarificări legate de astfel de afirmații. Bursa de la București ar putea arăta deplorabil, dar nu pentru că se schimbă jucătorii. Prezența investitorilor străini pe o bursă este de natură a-i crește acesteia prestigiul și este un lucru de dorit. O situație în care fondurile de pensii ar trebui sa vândă acțiunile deținute ar presupune, într-adevăr, existența unor contrapartide cu o putere financiară similară sau mai mare.

Astfel de contrapartide nu pot fi decât fondurile de investiții străine. Deci, da, ipoteza este corectă, activele deținute de fondurile de pensii private din România, deci cu capital românesc, ar trece în proprietatea capitalului străin. Este un lucru care trebuie avut în vedere, mai ales în contextul în care dependența excesiva a companiilor românești de capitalul străin în economia românească este o temă recurentă și controversată.

Dacă bursa de la București are șanse să arate deplorabil, asta va fi din cauza scăderii prețurilor. Este bine știut în rândul investitorilor avizați că, în orice ipostază, o situație de vânzare forțată este o oportunitate speculată la maxim de toți cei care sunt în situația de a fi cumpărători. Prețurile oferite sunt semnificativ mai scăzute decât cele în condiții normale de tranzacționare, tocmai pornind de la faptul  că vânzătorii nu prea au de ales și trebuie să își lichideze deținerile.

Însă în situația bursei noastre ar mai exista un element care ar duce la o și mai mare scădere a prețului: riscul de lichiditate. Fondurile de pensii din România sunt investitori pe termen lung, a căror strategie este mai degrabă „buy and hold” (cumpără și păstrează). Din acest motiv, lipsa de lichiditate a bursei românești e mai ușor de tolerat în condițiile în care ajustările de expuneri nu sunt imperios necesare pe termen scurt și se pot face gradual, inclusiv prin modul de alocare a fondurilor care intră lunar.

Însă pentru investitorii instituționali străini, riscul de lichiditate contează mult, chiar foarte mult, acesta fiind nu de puține ori motivul pentru care mulți dintre ei au evitat România de-a lungul timpului. Perioada de timp de care ar avea nevoie pentru a-și lichida un portofoliu de acțiuni românești în cazul unui exit precipitat, în care fiecare zi ar însemna o scădere adițională de preț, este mult prea lungă. În aceste condiții, modalitatea prin care cei suficient de curajoși că să investească ar încerca să își minimizeze pierderile va fi oferirea unui preț suficient de scăzut pentru a compensa eventualele pierderi induse de o vânzare mult prea lentă. Deci da, bursa de la București ar putea arăta deplorabil. Să mergem mai departe...

„Însă în niciun caz nu vor fi scăderi la jumatate”. Hm, și asta ar trebui să ne liniștească? Adică dacă prețurile ar scădea cu „doar” 30% ar fi un motiv de a nu fi îngrijorați? Mă îndoiesc foarte tare că acesta este un motiv de ne relaxa. Fondurile de pensii private românești au investiții de aproximativ 1,5 miliarde de euro  pe bursa de la București. O scădere de 30% ar însemna dispariția a aproape 500 de milioane de euro din banii acumulați pentru pensie de peste 7 milioane de participanți. 

Consecințele ar fi însă chiar mai extinse și i-ar afecta pe majoritatea celor care i-au fost gazde la Conferința AAF domnului director de la Amundi. Deoarece o eventuală ajustare dramatică a prețurilor la bursă ar avea un impact negativ asupra tuturor fondurilor de investiții care dețin acțiuni românești. Deci cu precădere a fondurilor de investiții din România. Asta înseamnă că ar fi afectate nu doar economiile celor care au bani în Pilonul 2, dar și ale celor care au hotărât să economisească suplimentar prin plasamente în fonduri de investiții cu expunere la acțiuni, indiferent dacă au sau nu pensie la pilonul 2.

În concluzie, existența unor investitori instituționali străini, care să cumpere acțiunile fondurilor de pensii românești în caz de lichidare, este doar aparent o veste bună. Vestea cu adevărat proastă este că prețurile vor trebuie să fie suficient de scăzute pentru a-i motiva pe aceștia să cumpere. Iar pierderile participanților la pilonul 2 ar fi pe măsură.

Vindem? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp