George Puiu, fost om de vânzări, a devenit învățător într-o comună și folosește drone, ochelari VR și laptopuri ca să facă școala mai atractivă pentru copii

„Nu aș vedea învățarea fără tehnologie. Drona, laptopul, ochelarii VR – toate devin instrumente prin care copiii descoperă lumea cu bucurie”, spune George Puiu, învățător în comuna Ghimeș, județul Bacău.

Parcursul său profesional e mai puțin obișnuit: a lucrat ani buni în vânzări, a trăit în Anglia unde a îngrijit bolnavi cu demență, dar dorința de a lucra cu copiii l-a adus, în cele din urmă, în învățământ. Timp de doi ani, prin programul Teach for Romania, a predat într-o comunitate majoritar maghiară, unde copiii „au învățat mai repede româna decât am învățat eu maghiara”.

În prezent, la Comănești, George Puiu este învățător și rămâne convins că educația poate schimba vieți, mai ales atunci când este dublată de pasiune, empatie și sprijin concret din partea societății. „Leul acela direcționat de Lidl pentru fiecare produs achiziționat, în cadrul campaniei din perioada 11 august – 7 septembrie, poate schimba un destin”, adaugă el. 

Ideile principale

• „Matematica și cititul devin mai atractive cu ajutorul tehnologiei”
• „Sunt emoții care se sculptează în suflet” – primele cuvinte scrise în română de un copil au rămas o amintire de neuitat.
• Recunoașterea contează: un sticker, un emoticon sau un simplu gest de apreciere îi dau copilului încrederea că este văzut și valorizat.
• Susține că parteneriatele precum cel dintre Lidl și Teach for Romania sunt „vitale” pentru ca învățătorii să poată ajunge la copiii din zone vulnerabile.

Interviul pe larg

Ați trecut de la cariera de vânzări, apoi experiența din Anglia și acum ca învățător. Cum s-a produs această schimbare și ce v-a motivat?

Sunt mai multe domenii în care am lucrat și, pe lângă ele, am și hobby-uri, nu la nivel profesionist, dar fiecare a adus un plus de valoare. Îmi doream mult să lucrez cu copiii. Am fost pe la Inspectoratul Școlar Județean, dar mi se spunea că sunt prea în vârstă, că e prea aglomerat sistemul, că salariile sunt foarte mici și m-au tot descurajat. Am continuat să lucrez cu copiii în alte moduri – am predat pictură pe sticlă, tehnologie și IT, chiar și în cadrul unui club de informatică.

Dar ideea de a lucra cu copiii persista în sufletul meu. La un moment dat am văzut o reclamă: Teach for Romania angajează oameni și îi plasează în învățământ. Acela a fost punctul care mi-a schimbat total viziunea. Am intrat, am fost acceptat. A fost cel mai lung interviu din viața mea – o lună întreagă. Și da, era exact ce îmi plăcea. Exact cum puneau problema: trebuie să fii dedicat, să lucrezi cu copilul de la firul ierbii, să duci învățarea acolo unde comunitățile sunt de obicei ignorate.

Și s-a potrivit ca o mănușă pentru mine. Inclusiv faptul că am lucrat în Anglia m-a ajutat: mi-am îmbunătățit engleza și de multe ori foloseam replici mici la clasă, iar copiii le învățau. La rândul meu, am învățat de la ei maghiară.

Cum au fost primii doi ani, în comunitatea majoritar vorbitoare de maghiară?

A fost o experiență foarte frumoasă în cei doi ani cât am lucrat în comunitatea maghiară. Am fost motivat mereu de drăgălășenia copiilor, mai ales din zone vulnerabile, care au o foame de cunoaștere, de cineva care să se aplece asupra lor și să-i învețe pas cu pas.

Nu eram obișnuit cu o navetă de aproape două ore pe sens. De multe ori plecam cu două ore mai devreme ca să prind trenul, iar după ore, încă două ceasuri, să mă întorc. A fost greu și din cauza iernilor lungi și năprasnice.

În schimb, copiii și comunitatea au fost minunați. M-au integrat ca pe unul de-al lor. Mulți spun: „am auzit eu de maghiari, că nu te lasă să treci, că nu-ți vorbesc în magazine”. Eu i-am văzut altfel. M-au integrat și m-au iubit.

Ce ați simțit atunci când elevii, care la început nu înțelegeau nimic în română, au început să scrie, să citească, să vorbească în limbă română?

E greu de exprimat în cuvinte. Sunt emoții care se sculptează în suflet. Țin minte un copil, Gyurico, cum îi spuneam, diminutiv maghiar de la Gheorghe. La început nu putea să scrie deloc. Pentru un copil care vorbește doar maghiara, e greu să se deschidă către cineva din altă zonă.

Țin minte că atunci când a reușit să scrie primele cuvinte în limbă română, a venit și m-a îmbrățișat. Copiii simțeau că dincolo de literele scrise pe tablă era o relație, o emoție. Și asta a rămas.

V-ați dorit să rămâneți în învățământ, după programul Teach for Romania. Ce v-a făcut să spuneți că nu vă mai vedeți făcând altceva?

Era opțiunea să rămânem pe politici publice sau alte roluri. Am preferat să rămân la catedră. Teach for Romania a venit cu o viziune care mi-a schimbat inima, mai mult decât mentalul sau cariera.

Mi se pare că impactul real e la clasă, aplecându-te asupra fiecărui copil care are nevoie de un plus de energie, de emoție. O fac din pasiune și sunt mândru că pot lucra cu aceeași energie ca la început.

Care este lecția cea mai valoroasă pe care ați învățat-o de la un copil?

O elevă mi-a spus că a început să scrie pentru că am motivat-o eu. Peste ceva timp m-a întrebat ce ar trebui să facă să devină învățătoare. A fost ceva ce s-a dus direct la inimă.

Am și amintiri dureroase. Am predat fizică și informatică la gimnaziu, iar o fetiță de acolo a murit. Am participat la înmormântare și familia mi-a arătat o recunoștință enormă, pentru lucruri minime pe care eu le făcusem din suflet. Asta mi-a arătat că și gesturile mici pot rămâne memorabile.

„Cu drona ridicată deasupra orașului, numărăm casele pentru exerciții de matematică”

Sunteți pasionat de fotografie, drone, geografie. Cum aduceți aceste pasiuni în clasă?

E simplu: dacă pasiunea e în sufletul învățătorului, găsește portițe în inima copiilor. Matematica, cititul – toate devin mai atractive cu ajutorul tehnologiei. Am drona, ochelari VR, laptopuri. Nu aș vedea învățarea fără tehnologie. Drona, laptopul, ochelarii VR – toate devin instrumente prin care copiii descoperă lumea cu bucurie. De exemplu, cu ochelarii VR, când citim despre panda, copiii îl văd pe ursuleț în pădure. Cu drona ridicată deasupra orașului, numărăm casele pentru exerciții de matematică. Facem dictări pe laptop. Învățarea devine o experiență plăcută.

Am avut și sprijin și am primit laptopuri donate. Uneori doi-trei copii împart unul, dar e un pas uriaș.

 Dacă ați avea în față toți copiii pe care i-ați avut ca elevi, ce mesaj le-ați transmite?

Le-aș spune să nu înceteze să iubească viața, cunoașterea și joaca, ca atunci când erau mici. Să vadă lumea prin ochi de copil, ca un diamant care strălucește în toate culorile.

Timp de aproape o lună, din 11 august până pe 7 septembrie, Lidl România a direcționat un leu pentru fiecare produs de școală cumpărat din magazinele Lidl, către programele Teach for România. Cât de importante sunt aceste parteneriate pentru cadre didactice?

Eu aș spune că sunt vitale. Mulți nu înțeleg că acel leu pe care Lidl l-ă direcționat pentru fiecare produs achiziționat în perioada campaniei, poate schimba un destin. E adevărat că suma poate părea mică și, de multe ori, oamenii tind să o ignore: „Ce contează un leu?” Dar acel leu, transformat prin campania Lidl, poate ajunge exact acolo unde este nevoie și poate face diferența. Când cumperi de la Lidl ce-ți place, faci un bine României, pentru că Lidl reinvestește în educație, angajați și producători locali.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp