„Doamna, știți ce greu e să nu ai mamă?” „Copiii - problemă” și profesoara care i-a învățat să viseze. Povestea Liviei Mohîrța: „Cum să predai matematică, atunci când în spatele fiecărei fețe stă atâta durere și nesiguranță?”

Liliana are 13 ani și părinți traficanți de droguri. Cântă - nu pe scenă, așa cum visează, ci într-o casă mică unde trăiește cu bunicii ei. Din cauza problemelor părinților ei, lumea îi spune Lilianei că soarta îi este deja scrisă. Dar ea visează să devină soprană.

Alături de ea, în aceeași clasă, Viorica, adoptată, respinsă de bunica ei, are accese de furie, Maria și Ioana repetă obsesiv aceeași întrebare, ca și cum ar vrea să se convingă că cineva le aude: „Doamna, știți ce greu e să nu ai mamă?”. Una e crescută de o bunică alcoolică, cealaltă de o bunică ce-și arată preferința doar pentru frații băieți.

Sunt doar câteva dintre cele 17 povești adunate într-o clasă cu „copii - problemă”. Povești grele, care par să lase puțin loc pentru matematică și fizică. Și totuși, cineva a văzut dincolo de etichete.

Profesoara care a schimbat traiectoria

O cheamă Livia Mohîrța. inginer de formație, cu ani buni de antreprenoriat și psihoterapie în spate, a decis în 2019 să își lase cariera și să intre într-o sală de clasă prin programul Teach for Romania.

„Educația este cea mai importantă investiție, cu cel mai mare randament”, spune Livia. A simțit că nu mai e suficient să doneze bani sau cadouri de sărbători. Era nevoie de prezență, de implicare reală.

„Doamna, dacă termin opt clase, pot să fiu portar aici?”

La școala din Cernica, județul Ilfov, orele ei nu au mai fost doar despre ecuații și formule. Au fost despre descoperire. Copiii au experimentat laboratoare virtuale de la universități de top, au urmărit lecții de fizică transmise din spațiu, au participat la quiz-uri interactive în loc de teste rigide.

Dar adevărata magie s-a întâmplat în afara clasei. Copiii au mers pentru prima dată la muzeu, la film, au luat metroul, trenul, avionul. „Un elev cu risc de abandon m-a întrebat la vizita într-o companie de IT: Doamna, dacă termin opt clase, pot să fiu portar aici? Atât de mici erau orizonturile lui. Tot ce duci în clasă e învățare. Important e să fii autentic.”

Contractul inimii

Cum să predai lecții atunci când în spatele fiecărei fețe e atâta durere? Livia Mohîrța a înțeles că programa nu poate fi primul pas. Așa că a adus în școală un instrument din lumea de business: contractul.

Împreună cu elevii, a scris un pact simplu: ea se angaja să îi asculte, să îi respecte, să le ofere stabilitate; ei promiteau să se respecte între ei și să își asume responsabilitatea.

Contractul nu a fost despre reguli, ci despre încredere. Și din acel moment, copiii au început să colaboreze, să se deschidă, să prindă curaj. „Nu au nevoie de disciplină impusă, ci de comunitate și siguranță emoțională. Când simt că sunt văzuți, învățarea prinde aripi.”

Astăzi, Livia Mohîrța nu mai predă la clasă. Rolul ei este să formeze și să asigure mentoratul pentru directori de școli în cadrul Teach for Romania. Dar fiecare Liliana, fiecare Viorica, fiecare Maria pe care i-a ascultat și i-a ridicat rămân dovada că educația nu înseamnă doar manuale și note, înseamnă să vezi copilul din spatele etichetei. Și să îi spui, prin fapte, că are voie să viseze.

Livia Mohîrța și-a reinventat cariera pentru a urma pasiunea pentru educație, după ce a acumulat experiență ca antreprenor, psiholog și trainer de dezvoltare personală. Ca alumna Teach for Romania, coordonează pilonul strategic Directori școlari, formând și mentorând liderii care fac diferența în școli. Timp de doi ani, a fost profesoară de matematică și fizică la Cernica, reușind să transforme orele în experiențe interactive și memorabile pentru elevi, ducându-i în vizite la companii și chiar cu avionul, pentru prima dată. Cu un background în inginerie, MBA, psihologie și psihoterapie, Livia Mohîrța combină cunoștințele și pasiunea pentru învățare, inspirând schimbare în educație.

„Educația nu e doar despre lecții, ci despre șanse reale la o viață mai bună”

Însă educația nu poate fi susținută doar prin pasiune, ci are nevoie de resurse reale – de la materiale didactice și transport, la mentorat și formare continuă. Profesorii care intră în comunități vulnerabile au nevoie de sprijin financiar și logistic ca să poată inova și să rămână conectați cu elevii lor. Parteneriate precum cel cu Lidl România arată că întreaga societate poate contribui la educație: până pe 7 septembrie 2025, un leu din fiecare produs de școală cumpărat din magazinele Lidl va fi direcționat către programele Teach for Romania. Fondurile nu se traduc doar în bani, ci în burse, resurse și programe care oferă profesorilor validare și energie să continue munca lor. „Educația nu e doar despre lecții, ci despre șanse reale la o viață mai bună. Cu sprijinul vostru, profesorii pot schimba destine”, spune Livia Mohîrța. Astfel, fiecare gest – chiar și cel al unei companii – devine parte dintr-o poveste de schimbare, care dă copiilor șansa la un viitor mai bun.

Idei din interviu:

• „Nu e suficient să sperăm – trebuie să contribuim personal ca lumea să se îndrepte în direcția dorită.” Aceasta a fost motivația pentru a deveni profesor activ, nu doar donator.
• „Ce ne place la ora dvs este că nu ne spuneți că răspunsurile noastre sunt greșite.” Elevii au simțit că învățarea poate fi explorare și nu judecată.
• „Învățarea devine relevantă atunci când o legăm de viața reală.” Vizitele la muzee, la companii sau chiar zborul cu avionul au fost metode de a conecta cunoașterea cu experiențe concrete.
• „Copiii din medii vulnerabile nu au nevoie de disciplină impusă, ci de comunitate, de reguli clare construite împreună, de siguranță emoțională.” „Contractul” clasei a creat un spațiu de încredere.
• „Trebuie să creez contextul ca echipa să strălucească.” Experiența de profesor a ajutat-o să sprijine directorii școlilor să dezvolte leadership în cancelarie și în clasă.

Interviul pe larg:

„Mama care învață”

Ce v-a determinat să faceți tranziția de la psihologie și antreprenoriat la a preda copiilor din medii defavorizate?

Educația și cunoașterea au fost dintotdeauna pasiunile mele – copiii mei îmi spuneau „mama care învață”. După 25 de ani de antreprenoriat, am ajuns să cred cu tărie că educația este cea mai importantă investiție, cu cel mai mare randament. Dacă ai succes, e pentru că undeva, cândva, cineva ți-a întins o mână sau ți-a dat o idee care te-a pornit pe drumul cel bun. Și cred că suntem datori vieții până când, la rândul nostru, ajutăm pe cineva mai puțin norocos.

Mult timp am făcut asta prin donații: bani, pachete de Crăciun și de Paști pentru copii sau bătrâni. Era, în felul meu, o „tranzacție morală” cu propria mea conștiință. Însă acum 14 ani, în preajma Crăciunului, am avut un moment de cotitură. Fiul meu, care pe atunci avea 14 ani, m-a sunat să mergem împreună la un centru de zi cu pachete pentru copii. Am ajuns acolo pe la ora două după-amiaza și am găsit in jur de zece copii între 6 și 14 ani, obosiți, dar cu ochii sclipind de bucurie că aveau vizitatori. La plecare, doamna de la centru ne-a spus simplu: „Să știți că suntem aici și mâine, și poimâine, și în fiecare zi. Copiii au nevoie de dumneavoastră nu doar acum, de Crăciun, ci și în restul anului – să îi ajutați la teme, să îi țineți în brațe, să le citiți o poveste.”

Atunci am înțeles că e nevoie de mai mult decât gesturi ocazionale – e nevoie de timp, de prezență, de implicare reală.

În 2018 m-am alăturat Teach for Romania ca voluntar și am descoperit o comunitate care crede în același lucru: că schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Iar în 2019 am făcut pasul în lateral din lumea afacerilor și am intrat direct în clasă, într-o școală rurală de lângă București. Am ales să nu mai fac doar donații, ci să ofer experiența, energia și timpul meu pentru ceea ce cred cu adevărat că poate schimba România: educația.

Ca femeie antreprenor, am simțit mereu că ceasul biologic și cel al carierei se învârt în sensuri opuse – când cariera prinde viteză, copiii sunt mici și au nevoie de tine, iar când copiii zboară din cuib, cariera e deja pe culme. Dar odată cu Teach for Romania, am înțeles că e momentul să dau ceva înapoi și să investesc în viitorul altor copii.

Dacă vrem cu adevărat o schimbare, nu e suficient să sperăm – trebuie să contribuim personal ca lumea să se îndrepte în direcția dorită.

„Ce ne place la ora dvs este că nu ne spuneți că răspunsurile noastre sunt greșite”

Cum ați adaptat experiența profesională pentru a transforma lecțiile de matematică și fizică în momente interactive și relevante pentru elevi?

În 2019 am intrat în program și, pentru doi ani, am ales să mă implic direct în educație într-o școală rurală de lângă București. Mi-am dorit să ofer timp și experiență personală pentru a face ca orele de matematică și fizică să nu fie doar despre formule și teorii, ci despre descoperire, curiozitate și bucuria de a înțelege lumea.

Pandemia a venit cu o provocare uriașă, dar și cu o oportunitate. În cele cinci săptămâni de academie online și apoi în cursurile de pedagogie digitală, am învățat să folosesc rapid aplicații și resurse internaționale. Elevii mei au avut acces la laboratoare virtuale de la universități de top (cum e Phet – University of Colorado), la lecții de fizică transmise chiar din spațiu sau la documentarele lui Brian Cox. A fost felul meu de a le arăta că știința nu e doar în manual, ci peste tot în jurul nostru.

Am schimbat și modul de evaluare: în loc de teste clasice, am folosit quiz-uri interactive și Kahoot. Știam din literatură că evaluarea tradițională poate genera anxietate, mai ales pentru copiii din medii vulnerabile, care se tem de eticheta „nu ești suficient de bun”. Am vrut ca orele mele să fie un spațiu de încredere și curaj, nu de teamă.

Încercam să leg conceptele abstracte de povești din viața lor. Țin minte cum am predat noțiunea de fracții prin povestea celor cinci pâini a lui Creangă, împărțite între prieteni – un exemplu simplu, dar care a prins imediat sens pentru ei.

Cel mai frumos feedback pe care l-am primit de la un elev a fost: „Ce ne place la ora dvs este că nu ne spuneți că răspunsurile noastre sunt greșite.” Întotdeauna porneam de la perspectiva lor și construim împreună argumente până ajungeam la răspunsul corect. Cred că asta i-a făcut să simtă că vocea lor contează și că învățarea e un proces de explorare comună, nu o judecată.

Care credeți că este cel mai important element care face ca învățarea să fie eficientă pentru copiii din comunități vulnerabile?

Cred că cel mai important element este expunerea copiilor la experiențe și medii diferite de cele din comunitatea lor. Chiar dacă școala la care predam era la câțiva kilometri de București, mulți dintre elevii mei nu merseseră niciodată cu metroul sau cu trenul. Țin minte o fetiță care, la prima ei călătorie cu metroul, s-a lipit de mine și m-a întrebat speriată: „Doamna, dar dacă își ia zborul?” Era pentru ea o experiență complet necunoscută, dar și o ocazie să descopere o lume nouă.

Am început cu pași mici – vizite la muzeu, la film, plimbări cu trenul. La finalul programului am reușit chiar să îi duc cu avionul până la Cluj. Pentru mulți, a fost prima dată când au văzut un avion pe interior, dar și prima dată când au simțit că și lor le este permis accesul la acele experiențe.

Învățarea devine relevantă atunci când o legăm de viața reală, de lucruri concrete și apropiate de universul copiilor. Așa cum spune și Vygotsky în teoria proximei dezvoltări, putem construi cunoaștere doar plecând de la ceea ce le este familiar și accesibil. Dacă pornești de la lumea lor, cu toate lipsurile materiale sau emoționale, și o împletești cu noi experiențe, copiii încep să facă pași siguri către necunoscut.

Într-o vizită la o companie de IT, un elev care venea cu un istoric de abandon m-a întrebat: „Doamna, oare dacă termin 8 clase, pot să fiu portar aici?” 

Tot ce duci în clasă e învățare. Sunt atenți la fiecare detaliu. Important este să fii autentic.

E discriminatoriu să credem că ei „nu pot” sau „nu știu”. Adevărul este că au nevoie de mai multă apropiere, acceptare și încurajare. Atunci când simt că sunt văzuți, sprijiniți și provocați cu blândețe, motivația lor crește. Și odată cu ea, capacitatea de a învăța și de a visa mai departe.

„Cum să predai matematică sau fizică, când în spatele fiecărei fețe stă atâta durere și nesiguranță?”

Povestiți-ne despre metoda „contractului” pe care ați introdus-o în clasă. Cum a schimbat relația dintre dvs și elevi?

Am fost diriginta unei clase cu 17 elevi, într-o școală unde clasa paralelă avea 28. Prima întrebare pe care am pus-o a fost: de ce? Răspunsul era dureros – acești copii fuseseră etichetați drept „probleme”. În fiecare an avuseseră alt învățător și alt diriginte. În realitate, nu erau „copii-problemă”, ci copii ale căror povești nu fuseseră niciodată ascultate.

Fiecare elev era o lume nespusă:

• Liliana, cu părinți traficanți de droguri, crescută de bunici, visa să devină soprană.
• Viorica, adoptată, respinsă de bunica ei, avea accese de furie când i se spunea că ar putea fi trimisă „înapoi la casa de copii”. Dorea să devină dansatoare într-o trupă.
• Maria și Ioana îmi spuneau cu o simplitate sfâșietoare: „Doamna, știți ce greu este să nu ai mamă?”. Maria era crescută de o bunică alcoolică și visa să fie medic veterinar.
• Ioana, cu trei frați, suferea că bunica gătea doar pentru cei doi frați și îi spunea că e fată și ea trebuie să știe să gătească.
• Raluca era nouă în sat după divorțul părinților, iar Irina fugise la Timișoara după un băiat cunoscut pe internet, neputându-se înțelege cu mama pe care n-o mai văzuse de ani de zile fiind plecată la muncă în altă țară.

Cum să predai matematică sau fizică, când în spatele fiecărei fețe stă atâta durere și nesiguranță? Am înțeles că primul pas nu era programa, ci construirea unui spațiu de siguranță.

Am adus atunci în clasă un instrument din lumea de business: contractul. În afaceri, un contract presupune o ofertă și o acceptare, un schimb de considerație care creează reciprocitate de obligații. Am transpus acest principiu în școală.

Am construit împreună un „contract al clasei”: eu îmi luam angajamentul să îi ascult, să îi respect și să le ofer stabilitate; ei, la rândul lor, își luau angajamentul să se respecte între ei, să își asume responsabilitatea pentru ceea ce fac și să persevereze.

Acest contract nu era o listă rigidă de reguli, ci un pact de încredere și predictibilitate. Copiii au început să colaboreze, să își împărtășească poveștile, să se simtă văzuți. Contractul a devenit fundația unei culturi a reușitei, în care fiecare elev știa că are un loc și o valoare.

Am înțeles atunci ceva esențial: copiii din medii vulnerabile nu au nevoie de „disciplină” impusă, ci de comunitate, de reguli clare construite împreună, de siguranță emoțională. Acolo unde există colaborare și încredere, învățarea nu doar că se întâmplă, dar prinde aripi.

„Când am predat fracțiile, nu am început cu definiții, ci cu pâine adusă în clasă”

Ați folosit experimente și activități practice pentru a le explica concepte abstracte. Care a fost impactul acestor metode asupra elevilor?

Copiii din medii vulnerabile au nevoie de multă activitate concretă pentru a putea face saltul către abstract. De aceea, am încercat să aduc în clasă cât mai mult din lumea lor și să leg conceptele teoretice de experiențe reale.

De exemplu, când am predat fracțiile, nu am început cu definiții, ci cu pâine adusă în clasă. Am împărțit-o împreună și am discutat despre jumătăți, sferturi, proporții – printr-o poveste simplă și familiară, matematica a devenit vie și ușor de înțeles.

Când am vorbit despre numere raționale, am profitat de vizita la clasă a partenerilor noștri de la o bancă. Copiii i-au putut întreba direct unde se folosesc aceste numere în viața de zi cu zi – la credite, la dobânzi, la economii. Pentru ei, a fost fascinant să vadă că matematica nu este doar în manual, ci are aplicații concrete, care chiar le pot influența viitorul.

La fizică, am făcut experimente practice: cu mingi, sticle de apă, planuri înclinate improvizate. În pandemie, am dus lucrurile și mai departe: am folosit resurse digitale moderne – de la laboratoarele virtuale PhET (University of Colorado) până la lecții de fizică transmise chiar din spațiu. Elevii mei, dintr-un sat de lângă București, au descoperit că lumea cunoașterii nu are limite geografice.

Pentru evaluare, am evitat testele clasice care aduceau anxietate și am introdus quiz-uri interactive și Kahoot. Cel mai frumos feedback pe care l-am primit a fost: „Ce ne place la orele dvs. este că nu ne spuneți că răspunsurile noastre sunt greșite. Ne ajutați să gândim mai departe.”

Impactul a fost uriaș: copiii au prins încredere, au început să întrebe mai mult, să fie curioși, să descopere bucuria de a învăța. Asta cred că este cheia – să faci din cunoaștere o experiență vie, relevantă și plină de sens.

„Să privim prin lentila profesorului care învață”

Cum ați valorificat experiența de profesor pentru a-i sprijini pe directorii din programul Teach for Romania?

Nu privesc rolul meu de profesor și pe cel de tutor al pilonului de directori ca pe o comparație sau o ierarhie. Pentru mine, experiența de la catedră m-a ajutat să înțeleg mult mai bine cum se desfășoară procesul managerial într-o școală și ce așteptări reale există de la un director.

Am încercat să îmbin teoria din cursurile de leadership și management cu practica de zi cu zi și să le adaptez la nevoile și personalitatea fiecărui director. Cred că leadershipul începe cu autocunoașterea: trebuie să știi cine ești, ce valori ai și cum poți susține o echipă. Asta am încercat să construiesc alături de directorii din program – să privim prin „lentila profesorului care învață”, pentru a clădi apoi o cultură a reușitei în școală și în cancelarie.

Am lucrat mult pe maparea competențelor unei echipe, exact ca într-o companie. Am discutat despre procese, despre cum pot fi scalate și adaptate astfel încât să funcționeze într-un mediu educațional. Împreună am finalizat și programul postuniversitar LETS (Leadership Educațional pentru Transformare Sustenabilă), al Universității din București, care a oferit un cadru solid pentru aceste transformări.

Un exemplu care mi-a rămas aproape de suflet este cel al unei directoare de școală mică din mediul rural, care la începutul programului se simțea copleșită de birocrație și lipsa de resurse. Am lucrat împreună pe clarificarea rolurilor în echipa de profesori și pe stabilirea unor procese clare, ca într-o organizație. După câteva luni, a început să organizeze întâlniri regulate de feedback cu profesorii și chiar a lansat un parteneriat cu primăria pentru a aduce voluntari care să ajute copiii la teme. Ceea ce m-a impresionat a fost că ea însăși spunea: „Am învățat că nu trebuie să fac singură totul. Trebuie să creez contextul ca echipa să strălucească.”

Pentru mine, cel mai valoros lucru a fost să îi văd pe directori cum încep să modeleze leadershipul în rândul profesorilor și apoi al elevilor. Pentru că, în final, asta este miza noastră: să construim o școală în care leadershipul să devină contagios, să crească din cancelarie spre clasă și apoi în comunitate.

Mesajul nostru, ca organizație, este simplu și puternic: a fi profesor este cel mai frumos și de impact rol din lume. Profesorii formează viitori lideri, schimbă destine și deschid drumuri. Iar rolul directorilor este să le creeze contextul și sprijinul necesar pentru a-și îndeplini această misiune extraordinară.

Care sunt abilitățile esențiale pentru un director de școală care dorește să transforme educația?

În primul rând, cred că este esențială o mentalitate de creștere și flexibilitate cognitivă. Un director trebuie să înțeleagă că „așteptările scăzute” sunt o formă de discriminare. Dacă tu, ca lider, pornești de la premisa că elevii sau profesorii „nu pot”, atunci nici nu le vei oferi șansa să demonstreze contrariul.

Un al doilea aspect important este deschiderea către învățare și mai ales către dezvățare – adică renunțarea la credințe, obiceiuri sau practici care nu mai servesc școlii de astăzi. Mulți directori se confruntă cu două sisteme culturale simultan:

- „Sistemul” cultural micro, cultura cancelariei, unde uneori noțiunea de „echipă” lipsește, iar colaborarea e înlocuită de relații ierarhice sau chiar de tensiuni. Cultura organizațională toxică este o realitate care generează stres și blochează inițiativa.

- „Sistemul” cultural macro, adică așteptările informale ale societății despre ce „trebuie” sau „nu trebuie” să facă un profesor („nu e normal ca un profesor să...”, „un profesor bun e mereu înțelegător” etc.). Un lider educațional are rolul de a filtra aceste credințe și de a le transforma în direcții sănătoase pentru școală.

Apoi, extrem de importantă este abilitatea de a asculta cu adevărat – de a crea un spațiu colaborativ în școală, unde fiecare voce să conteze. Colaborarea la nivel de cancelarie este esențială, pentru că ea modelează comportamentele elevilor. Dacă profesorii lucrează împreună, își oferă feedback și construiesc soluții comune, atunci elevii vor învăța prin exemplu direct ce înseamnă să colaborezi.

Un exemplu concret pe care l-am văzut în program este cel al unei directoare care a introdus „contracte de echipă” în cancelarie: fiecare profesor și-a asumat un rol clar și un set de comportamente care susțin învățarea. La început a existat rezistență, dar în timp a apărut un nou tip de încredere – profesorii au început să ceară sprijin unii de la alții, să împărtășească resurse și chiar să planifice ore integrate. Elevii au simțit imediat această schimbare și, la rândul lor, au început să colaboreze mai bine la clasă.

Un director de școală care dorește să transforme educația are nevoie, așadar, de viziune, curaj și modestia de a învăța permanent. Pentru că, în final, rolul lui nu este doar de manager, ci de lider formator de lideri – în cancelarie, în clasă și în comunitate.

Aveți un background complex – inginerie, MBA, psihologie, psihoterapie. Cum influențează aceste experiențe modul în care formați și mentorați cadrele didactice?

Toate experiențele mele au avut un fir comun: învățarea. Ingineria mi-a dezvoltat gândirea analitică, MBA-ul m-a învățat cum funcționează economia și cum iei decizii strategice, psihologia și psihoterapia mi-au dat cheia înțelegerii oamenilor.

În lucrul cu profesorii și directorii, asta se traduce printr-o combinație de rigoare și empatie. Cred mult în puterea colaborării și în valoarea educației ca motor de transformare. Încerc să le ofer nu doar tehnici sau teorii, ci și încrederea că schimbarea este posibilă.

Că este nevoie să înțelegi comunitate și specificul ei că este important să folosesc comunitatea ca sursă de putere. Am văzut școli în care părinților le era teamă să intre ( unii fusseră elevi în școală respectivă și probabil au avut traumele lor) .

În cei doi ani în care am avut acest rol am încercat să îi susțin în a-și identifica propriile surse și resurse din școala și comunitatea lor: într-o școală am văzut cum doamna care făcea curațenie era tare îndemânatică la partea de susținere a rețelelor de calculatoare din școală. Copiii o respectau pentru asta și o ajutau la curățenie.

Ori de câte ori se aflau în impas sau într-un blocaj, prin discuții și întrebări de coaching sau consiliere ad hoc identificam soluții și idei care puneau lucrurile în mișcare .

Profesorii care predau în comunități vulnerabile au nevoie nu doar de pasiune și vocație, ci și de resurse concrete

În contextul experienței dvs. cu Teach for Romania, cât de important este sprijinul financiar și logistic pentru profesorii care predau în comunități dificile?

E esențial. Profesorii care predau în comunități vulnerabile au nevoie nu doar de pasiune și vocație, ci și de resurse concrete (naveta, traineri si intalniri cu mentorii). Mai ales cand vorbim de profesorii la început de drum.

De la materiale didactice la oportunități de formare și suport logistic, toate fac diferența între a supraviețui și a reuși în carieră. Sprijinul financiar le dă oxigen pentru a putea inova și pentru a rămâne conectați cu elevii lor.

Până pe 7 septembrie 2025, Lidl România direcționează câte 1 leu pentru fiecare produs de școală cumpărat către programele Teach for Romania. Ce înseamnă pentru cadrele didactice astfel de parteneriate cu jucători privați?

Aceste parteneriate arată că educația nu e doar responsabilitatea profesorilor sau a școlilor, ci a întregii societăți. Când un actor privat investește în educație, transmite un mesaj puternic: cred în viitorul copiilor din România.

Fondurile obținute nu sunt doar bani – ele devin burse, resurse, programe de sprijin care cresc calitatea actului educațional. Pentru cadrele didactice, înseamnă validare, recunoaștere și energie să continue.

Privind înapoi ne inspiră să privim înainte. Susținerea și contribuția celor de la Lidl stabilesc fundamentul pentru posibilități infinite, colaborări și impact pozitiv în viitor.

O companie poate crea lucruri și venituri, dar este nevoie de o comunitate pentru a schimba lucrurile. La fel se întâmplă și în educatie: o organizație poate crea programe, dar este nevoie de o comunitate de oameni ca cei de la Lidl pentru a schimba lucrurile.

Cei care aleg să contribuie fac mai mult decât să doneze – devin parte dintr-o poveste de schimbare

Care este mesajul dvs. pentru cei care aleg să susțină programele Teach for Romania prin inițiative precum cea a Lidl – și ce impact concret pot avea ei asupra viitorului copiilor?

Fiecare gest contează. Poate părea mic, dar pentru un copil care primește caietele, ghiozdanul sau o experiență de învățare în plus, este uriaș.

Sprijinind Teach for Romania, deveniți parte dintr-o mișcare care spune răspicat: a fi profesor este cel mai valoros și de impact rol din lume. Profesorii formează viitori lideri, schimbă comunități și, uneori, chiar țara întreagă.

Educația nu e doar despre lecții, ci despre șanse reale la o viață mai bună. Cu sprijinul vostru, profesorii pot schimba destine. Cei care aleg să contribuie fac mai mult decât să doneze – devin parte dintr-o poveste de schimbare, una în care fiecare copil are șansa la o educație de calitate și la un viitor mai bun. Așadar, vă îndemn să vă alăturați eforturilor noastre pentru a oferi o educație de calitate tuturor copiilor, indiferent de mediul din care provin. Fiecare donație contează și poate face o diferență semnificativă în viețile acestor tineri și în viitorul societății noastre.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp