Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Frăția microberarilor: la parterul unei case din București, trei tineri îi învață pe români să-și facă propria bere. „Vrem să fim parte a revoluției berii”. Generația B

Brew Brothers

La parterul unei case din București, unde găsești saci cu diferite tipuri de malț, hamei adus din SUA ori Noua Zeelandă, drojdii și recipiente în care fierbe berea, trei tineri îi învață, la sfârșit de săptămână, pe cursanți să își facă propria bere artizanală.

În iulie anul acesta, Andrei Conea și frații Alex și Mihai Marinescu au deschis Brews Brothers, unde oferă cursuri pentru berari amatori, vând echipamente pentru făcut berea acasă, dar și abonamente prin care pun la dispoziție spațiul, materia primă și ustensilele necesare pentru cei care vor să își facă regulat bere. Totul a început atunci când Mihai, project manager la o bancă din Londra, a făcut un curs de berărit artizanal în Marea Britanie, țară unde există mii de berării artizanale.

„Acum trei ani am fost la el în vizită și, pentru că tot făcuse cursul, i-am dus cadou un kit de făcut bere. Pentru că stătea la bloc și-a pus problema: Dar unde să fac? Și am început să ne gândim: Nu ar fi tare să existe un loc în care să te duci să îți faci berea și să ai tot ce îți trebuie? Ne-am tot întâlnit, am tot vorbit și la finalul lui 2016 am făcut firma”, povestește Andrei Conea.

În tot acest timp, Andrei și Alex se întâlneau să facă bere în casa părinților lui Alex și Mihai din apropierea Bucureștiului, iar Mihai li se alătura când ajungea în țară. Primele echipamente le-au confecționat artizanal: pentru plămădire, au luat o ladă frigorifică pe care au găurit-o. Pentru răcirea berii prin imersie, procedeu ce trebuie să aibă loc înainte de punerea drojdiei, au improvizat ei o spirală. Au tot experimentat și au văzut că berea pe care o fac este bună, iar internetul era plin de rețete, mai ales din SUA și Marea Britanie, unde există comunități puternice de home brewers, pasionați care își fac berea acasă.

„Rețetele erau toate cu livre, galoane, grade Fahrenheit, dacă nu știi la ce să te raportezi este o limbă străină. Și ne-am spus: Ok, noi le punem la dispoziție un loc unde să facă bere, dar cum să o facă? Și așa am ajuns la partea de cursuri”, explică Andrei Conea. Alex spune că, dacă are la dispoziție toate cele necesare, oricine poate învăța să facă bere, odată ce deprinde pașii care trebuie urmați și câteva reguli de bază. „Trebuie să urmezi rețeta, dacă poți să gătești, poți să faci și bere”, crede el.

„Vrem să simțim că suntem parte din revoluția berii. Am băut prea multă bere proastă până la vârsta asta”

Investiția inițială a fost de 30.000 de euro și pentru a putea susține businessul fără a face împrumut la bancă, toți trei și-au păstrat joburile: Mihai este project manager la o bancă britanică, Alex se ocupă de digital marketing pentru o compania mare, Andrei e freelancer și dezvoltă site-uri web. „5 zile pe săptămână suntem aici. Eu sunt aici după ora 3 în fiecare zi”, spune Andrei. Vor să se împrumute de abia în momentul în care vor face o investiție mai mare. La anul, cei trei asociați vor să autorizeze spațiul pentru producția de bere, astfel încât berile făcute acolo să poată fi vândute. Deocamdată, obiectul lor de activitate este organizarea de cursuri. 

„Noi nu vindem berea, scopul nostru este să îi învățăm pe alții să facă treaba asta. Văd o creștere pe orizontală: după cursuri, clientul se întoarce la mine să își facă berea, cumpără echipamente și ingrediente. Sunt oameni care se gândesc să meargă mai departe și să își deschidă ei o microberărie și vor să vadă care e procesul, mulți sunt pasionați de bere, unii vin de curiozitate. Sper ca peste niște ani de zile o parte din cursanții noștri își facă propriile lor berării craft. Să simțim că suntem și noi parte din această revoluție a berii, că am băut prea multă bere proastă până la vârsta asta”, spune Andrei Conea. 

În România, a început să se creeze o altă cultură a berii odată cu primele pub-uri din Centrul Vechi care au început să aducă și beri artizanale. Acum, din ce în ce mai multe baruri aduc beri produse în microberării din colțurile lumii. Cei trei asociați importa materia primă din Marea Britanie. 

Goana după hameiul special

„Avem de la hamei din Africa de Sud, din Noua Zeelenadă, până la multe hameiuri americane. Avem hameiuri clasice, de viță veche, europene. Malțul este doar din Aglia: malțuri de bază care sunt pur și simplu orz malțificat, malțuri cristalizate, care dau mai mult zahăr, malțurile prăjite, care sunt pentru culoare, malț cu aromă de ciocolată, cafea, de semințe prăjite, malț din grâu, malț din secară. Fiecare malț pe care îl pui mai daugă ceva: gust, culoare, textură, spumă”, explică Andrei Conea. 

De Halloween au făcut, împreună cu cursanții, o bere cu aromă de dovleac, iar de Crăciun pregătesc o alta, care va conține o cantitate foarte mică de tărie pentru un gust special.

Într-o zi, la Brewers Brothers a ajuns un berar care a fondat, în anii '80, o asociație a berarilor amatori în Suedia. „Acolo legislația în materie de alcool e foarte restrictivă, iar ei la sfârșitul cursurilor nu dau berea cu drojdie in ea, pentru că după adăugarea drojdiei se transformă în alcool, până atunci este doar must. Noi, la sfârșitul cursurilor dăm o butelcuță de 5 litri în care e berea făcută în timpul cursului care are și drojdia în ea. Poți să o lași două săptămâni la fermentat și după aceea e berea ta. El ne-a povestit o grămadă de lucruri despre cum își iau echipamente, cum caută hameiuri speciale. Pe lângă Sighișoara au găsit și s-au dat jos din autocare să îl culegă”, povestește Andrei.

După o rundă de făcut berea, cursanții își pot lua acasă butelcuța pe care trebuie să o lase la fermentat la o temperatură aflată între 18 și 25 de grade. „Trebuie să fie un loc ferit de lumină, însă nu în dressing. Am avut un cursant care a ținut berea în dressing și nu a fost ok, pentru că se pot întâmpla și accidente”, povestește Alex.

Dacă la începutul businessului au crezut că partea de magazin online va merge cel mai bine, în scurt timp au avut surpriza să vadă că oamenii sunt foarte interesați de cursurile pe care le fac ei înșiși sau pe care le fac cadou prietenilor. O altă supriză a fost că în jur de 30-35% dintre cei care iau parte la cursuri sunt femei. „Mulți clienți au veni de pe Facebook, dar după ce lucrurile au început să meargă și din recomandări”, spune Alex.

Speră ca la anul, odată cu obținerea autorizației pentru producție, să poată vinde primele beri făcute de berarii amatori în spațiul și cu ingredientele puse la dispoziție de ei. „Cantitățile nu or să fie mari, o să fie trecerea de la o șarjă de 20 de litri, la una de 200 de litri”, spune Andrei.

Generația B este generația românilor care și-au luat destinul în propriile mâini. Ei sunt motorul evoluției, sunt cei care depășesc obstacole și cei care fac lucrurile să se întâmple. Oriunde s-ar afla, în țară sau în afara ei, acești oameni arată imaginea unei Românii care merge înainte.

Îi scoatem în față, le facem portretele, îi prezentăm pentru ca alții să își găsească inspirația în exemplele lor. De la ei vei învăța cum să faci un business, vei vedea ce înseamnă viziune, inovație și dorința de a reuși.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Români trumpiți sunt destui, și în țară și peste hotare. Nu-mi imaginez că românii adevărați, trumânii, ar putea avea o tresărire morală și umană în legătură cu ce spune și ce face ticălosul lor: aruncă un ultimatum de 48 de ore Iranului, pe rețeaua sa Truth Social, la 1 trecute fix noaptea, să deschidă Ormuz sau dă cu bombardeaua în ei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Camera care crește odată cu tine: cum arată designul pentru adolescenți în 2025

Camera de tineret este, probabil, cel mai personal spațiu dintr-o locuință. Este locul în care un copil de 10 ani începe să devină altcineva - mai complex, mai revendicativ, mai conștient de sine. Pe pereți apar afișe cu artiști, pe rafturi se adună cărți, căști, obiecte care spun ceva despre cine ești sau despre cine vrei să fii. Este spațiul în care se fac teme și se ascultă muzică tare, în care se doarme cu telefonul lângă cap și se plânge după o zi grea.

Citește mai mult

Turisti Columbia

Columbia e departe azi de ce vedem în Narcos. Cocaină se mai produce în junglă, dar clanurile s-au mutat în Mexic. Cu toate astea, mulți turiști occidentali își doresc o Columbie în care să trăiască un sejur de experiențe extreme și aduc vagoane de bani să-și satisfacă nevoile. Evident că cererea fiind mare, oferta e pe măsură.

Citește mai mult

CT Popescu

„Niels Bohr a fost un fizician danez, laureat Nobel pentru Fizică în 1922. Pe când era student, Niels Bohr a fost întrebat de profesorul său de fizică: Cum se poate măsura înălțimea unei clădiri cu ajutorul unui barometru? Bohr a propus aruncarea barometrului de pe acoperișul clădirii și măsurarea timpului în care acesta ajunge la sol. Bohr cerea nota maximă, iar profesorul voia să i-o dea pe cea mai mică.

Citește mai mult