Gaudeamus igitur! Cu realism, despre ce ne așteaptă: Nicuşor Dan nu e eroul fără pată pe care-l cred mulţi, dar alternativa era catastrofală

foto Yumiko Kurashige / AP / Profimedia

Sigur că m-am bucurat enorm de victoria lui Nicuşor Dan în alegerile prezidenţiale. Sigur că mi-am dorit să câştige şi l-am votat fără nicio ezitare. Sigur că nu s-ar fi pus niciodată problema să aleg alternativa. Dar euforia nu mă face să nu văd pe de o parte lipsurile lui – iar de acum, ca preşedinte, i le voi vâna şi i le voi taxa fără milă –, iar pe de alta problemele cu care rămânem în urma acestui an electoral complicat. Dar s-o luăm didactic.

citiți și

• Florin Negruțiu. Peste 4 ani „nu vom mai scăpa”. De azi, români, la muncă: șantierul zero, Educația

Trei carenţe majore în prestaţia noului preşedinte

1. Lipsa oricăror competenţe de oratorie şi construcţie a discursului

Acum pot s-o spun. Până acum am evitat evidenţierea acestui defect, pentru că nu era suficient de important în raport cu miza alegerilor. Dar acum el devine o problemă, pentru că vorbitul în public face parte din fişa postului preşedintelui (dacă nu doreşte să fie un alt dulap sau ficus): Nicuşor Dan are carisma unui plutonier şi capacitatea de a vorbi în public a unui bocanc. Am fost la manifestaţia pro-Europa de acum o săptămână din Piaţa Victoriei, la care a participat şi domnul Dan. Prestaţia sa, deşi mult aşteptată toată seara, a fost lamentabilă. Omul habar n-are de unde să apuce un discurs şi unde să-l ducă. Habar n-are cum se captează atenţia publicului, cum se gradează ideile, cum se foloseşte tonul vocii pentru a comunica cu auditoriul etc. Discursul său a fost un anticlimax total, adică a pornit îndoielnic, cu ceva emoţii, apoi s-a redresat un pic cu câteva idei despre Europa şi, tocmai când ar fi fost necesar să însufleţească publicul, să-l înflăcăreze, a început o „burtă” lăbărţată cu idei complet neunitare şi apoi a venit finalul dezamăgitor. În esenţă, ideile erau corecte, deşi cam clişeizate după părerea mea, dar, expuse aşa, nu puteau convinge pe nimeni. Avantajul său a fost că toţi cei din Piaţă eram deja convinşi că el trebuie votat. Numai că principalul atu al unui preşedinte îl constituie comunicarea cu cetăţĕnii, inclusiv cu cei care nu sunt de acord cu el, iar premisele nu sunt grozave. Totuşi, oratoria nu e ceva dincolo de abilităţile lui intelectuale: se poate învăţa şi se poate perfecţiona. Nu va ajunge niciodată vreun Cicero sau vreun Barack Obama, dar puţin mai bun decât e acum ar trebui să-şi dorească să ajungă.

2. Limba franceză vorbită de Nicuşor Dan este foarte departe de perfecţiune

Am râs cu toţii de franceza de nota 3 a lui George Simion. Şi bine am făcut: o asemenea Coană Chiriţă de secol XXI rar mai întâlneşti. Dar l-aţi ascultat pe domnul Dan vorbind franceză atunci când, plin de tact, a cerut scuze poporului francez pentru vorbele mârlăneşti ale contracandidatului său? Eu l-am ascultat şi mi-au sângerat urechile. Desigur, nu se compară franceza lui cu cea a lui Simion, care e aproape inexistentă, dar nu e nici pe departe franceza unui absolvent de École Normale Supérieure şi de Sorbona. Nu e vorba doar de accent, care a rămas – hélas! – est-european. E vorba de construcţia greoaie a frazei, de alegerea cuvintelor, care îmi arată că el nu prea mai are niciun contact cu limba franceză, lucru surprinzător pentru cineva educat în Franţa, şi, nu în ultimul rând, de o greşeală gramaticală de începător (la construcţia unei fraze condiţionale). O să spuneţi că acum caut nod în papură. Ei bine, dacă va insista să vorbească cu Emmanuel Macron şi alţi politicieni francezi în franceză, va constata foarte curând că şi francezii caută astfel de noduri în papură şi nu-i va fi moale deloc. Nu este un defect insurmontabil, orice limbă străină se poate reîmprospăta, dar mă mir cum cineva care a studiat la cel mai înalt nivel în Franţa poate vorbi o franceză atât de rudimentară şi „est-europeană”.

3. Lipsa de idei clare pe anumite teme care polarizează societatea

Sigur, pot înţelege că, din raţiuni strategice, a evitat cu obstinaţie să se pronunţe asupra unor teme sensibile care, oricum, nu ţin de atribuţiile preşedintelui, cum ar fi căsătoria cuplurilor homosexuale sau măcar parteneriatul civil. Dar au fost şi alte teme care ţin de atribuţiile preşedintelui şi pe care le-a abordat superficial sau deloc, cum ar fi implicarea concretă în războiul din Ucraina (dincolo de clişeul că trebuie să ajutăm Ucraina), viaţa grea a milioane de români din mediul rural sau din urbanul mic (nu am auzit mai nimic legat de cei care trăiesc de pe o zi pe alta şi care sunt complet lipsiţi de orizont, oameni capturaţi în acest moment de AUR). Înţeleg că preşedintele trebuie să fie un factor de unitate şi că trebuie să evite polarizarea societăţii, dar el nu este un monarh, cum s-a crezut, la un moment dat, Klaus Iohannis şi vor veni cât de curând vremuri în care nu va mai putea evita subiectele controversate din societatea românească.

E timpul pentru curăţenie în partide şi în BOR

Pe lângă lipsurile noului preşedinte, campania electorală care tocmai s-a terminat ne-a mai arătat şi că a venit vremea unei curăţenii generale în partidele mainstream, poate şi (de ce nu?) în AUR.

• Primul care trebuie să treacă prin acest proces de reformare din temelii este PSD, iar primul lucru pe care trebuie să-l facă, în opinia mea, este clarificarea propriei ideologii. În acest moment mie şi foarte multor români nu ne este clar ce fel de partid este acesta: e de stânga? e de dreapta? e de centru? ce treabă are el cu partidele social-democrate similare din Europa? Din această lipsă de claritate doctrinară, care nu este, aşa cum greşit se crede la noi, un moft a derivat şi principala dilemă a acestui partid în ultimele două săptămâni: să se poziţioneze alături de un candidat pro-european asociat cu „neomarxismul”, „LGBT-ismul”, „progresismul”, valori pe care orice partid de stânga europeană le îmbrăţişează, sau să se poziţioneze alături de un candidat al extremei drepte? Mare parte din liderii şi electoratul tradiţional ai partidului trăgeau spre candidatul extremei drepte, cu care simţeau că au mai multe în comun, dar au fost şi lideri şi votanţi pesedişti care au înţeles că aşa ceva e sinucigaş. De aceea, e nevoie de o nouă garnitură de lideri. Nu mai vreau să aud de alde Ciolacu, Stănescu, Grindeanu, Firea, Lia Olguţa şi alţii ca ei. Vreau să văd un partid social-democrat modern şi cu adevărat de stânga, nu un partid de troglodiţi, iar Victoria Stoiciu, Victor Negrescu şi Alfred Simonis sunt, fără îndoială, nişte figuri onorabile.
• USR trebuie şi el să depăşească stadiul de partiduleţ de adolescenţi devastaţi de hormoni şi de acnee. Trebuie să-şi schimbe statutul, să-şi facă şi ei ordine în idei (că nici la ei nu e clar dacă sunt de stânga sau de dreapta) şi să-şi aleagă un lider puternic şi care a dovedit că poate face performanţă în politică. Acesta nu poate fi decât Dominic Fritz.
• Dar şi în AUR e vremea curăţeniei. Eu îmi pot imagina şi pot accepta şi un partid „suveranist” cu condiţia ca membrii şi liderii acestuia să nu fie nişte golani ignari şi cu vocabular de stadion. Când AUR ne va propune un lider de tipul lui Jordan Bardella, cel care conduce actualmente cu succes mişcarea suveranistă din Franţa, un tânăr foarte bine pregătit şi fără apucături fascistoide, sexiste şi homofobe, eu voi fi gata să-i ascult cu atenţie argumentele. Până atunci, nu mă interesează derbedeii şi nesimţiţii.

• În fine, cea care trebuie mai să facă o curăţenie temeinică în propria ogradă este Biserica Ortodoxă Română, care, dincolo de discursul oficial al Patriarhiei, s-a purtat lamentabil în această campanie. Preoţi care l-au sprijinit pe faţă, mai ales la ţară, în oraşele mici şi în diaspora, pe Simion, ierarhi făţiş pro-Putin, în frunte cu Teodosie al Tomisului, călugări care au făcut propagandă deşănţată extremei drepte, toţi aceştia au făcut biserica de râs, au luat numele Domnului în deşert şi şi-au trădat poporul împingându-l, din ignoranţă şi orbire, în braţele Moscovei. Mai rău, un patriarh izolat în Sinod şi fără nicio autoritate, călcat în picioare şi de ultimul călugăr sau popă de ţară, a dovedit că nu înţelege importanţa crucială a momentului prin care trece poporul său şi a preferat să stea şi să doarmă dulcele, dar otrăvitul somn al neutralităţii. Aici recunosc că nu ştiu ce se poate face, dar poate şi noi, simplii credincioşi, ar trebui să fim mai vocali şi să le atragem atenţia preoţilor în biserică atunci când auzim o predică nelalocul ei, atunci cand aceştia o iau pe arătură şi-l laudă pe Putin sau ne asmut împotriva semenilor noştri de altă credinţă, de altă religie sau de altă orientare sexuală.

Sunt multe de făcut, dar cel mai important e că am scăpat, pentru moment, de catastrofa care ne aştepta dacă un extremist antioccidental manevrat de Kremlin ar fi ajuns în fruntea ţării. Gaudeamus igitur!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp