Foto: Guliver Getty Images
Din China coronavirusul s-a răspândit în Coreea de Sud și Japonia, apoi spre Iran, unde situația este actualmente tragică, iar Europa nu a fost scutită: epidemia COVID-19 a ajuns și în nordul și vestul Europei, din direcția din care se aștepta mai puțin: dinspre nordul Italiei - regiunea Lombardia.
Cazurile din Spania și Franța au depășit cifra de 1500, însă nordul Italiei este în continuare cel mai afectat, ceea ce a dus la declararea stării de urgență și închiderea frontierelor, având în vedere numărul alarmant al cazurilor la nivel național: în 15 martie, peste 20.000.
Până în data de 7 martie, sudul (mă refer în principal la Palermo, oraș în care am petrecut în interes de serviciu câteva zile și unde, la acel moment, fuseseră înregistrate doar 5 cazuri de coronavirus), nu realizase pericolul - întregul Palermo ieșea încă în oraș, la un aperitiv, o cafea sau pentru a cina. Restaurantele erau încă pline, lumea sfida amenințarea mută ce paralizase nordul, iar mulți spuneau că, în cazul în care niciun antidot nu are efect, vor coborî moaștele Sf. Rosalia, patroana orașului, care îi va izbăvi, așa cum se povestește că s-a întâmplat în vremurile ciumei negre.
Însă acest optimism local a fost curând curmat de măsurile drastice introduse de guvernul Conte... iar în momentul de față, lumea se mulțumește cu puțin: contacte via social media, cântece pe balcon, „excursii” până la supermarket și înapoi...
Căci abia odată cu fluxul sicilienilor, ce au început să se refugieze din nordul devastat de epidemie, autoritățile au înțeles necesitatea instituirii unei carantine la nivel național, autoizolarea aproape forțată (menținută de forțele de ordine și amenzi, după caz) și anularea zborurile internaționale.
Germania, în schimb, nu a introdus controalele la aeroporturi în luna februarie - căci pericolul constituit de coronavirus era considerat o problemă exclusiv asiatică... din păcate, aspectul global nu a fost înțeles nici măcar în actualul context internațional.
Se spune că federalismul ar fi motivul pentru care Germania nu a luat decizia de a restricționa călătoriile și viața publică mai curând. Căci încă de la jumătatea lui februarie s-ar fi putut lua măsuri pentru prevenirea unei eventuale crize: controalele la frontiere nu ar fi trebuit să înceteze odată cu avionul ce i-a recuperat pe cetățenii nemți din Wuhan... Pentru că, în timp ce pericolul se aștepta din direcția Asiei, acesta a apărut dinspre Europa.
Astăzi se vor închid ultimele granițe cu vecinii: Danemarca, Franța și Elveția - Polonia efectuează deja controale de cateva zile, Cehia a intrat în carantină. În 2-3 săptămâni s-ar putea termina totul, afirmă experții nemți - în cazul în care întreaga Germanie intră în carantină, ceea ce este foarte puțin probabil. Numeroase localuri au fost deja închise, iar orice fel de adunări de persoane, interzise. Patrulele de poliție se asigură de faptul că barurile și restaurantele pun in aplicare efectiv aceste reguli. Doar supermarketurile, farmaciile și băncile rămân deschise.
Contactele sociale trebuie reduse, recomandă autoritățile, însă psihoza creată de autoizolarea ce durează de câteva zile în Italia trebuie evitată: se pot face plimbări sau sport în aer liber, unde nu există niciun pericol de contagiere, atâta vreme cât aceste activități se efectuează individual ori în compania celor din familie. S-a repetat: Nu este vorba despre Ebola. Granițele rămân închise pentru persoane (cu excepția navetiștilor, deplasările pe motiv de serviciu fiind permise), nu pentru traficul de mărfuri, deci nu există motive pentru așa numitele „Hamsterkäufe”, cumpărăturile compulsive.
Grădinițele, școlile și universitățile vor fi închise începând cu data de 16 martie, pentru o perioadă de până la 6 săptămâni. Cursurile vor avea loc online, numeroase canale tv (ZDF, ARD) oferă un program educativ pentru copiii ce s-au pomenit într-un soi de „vacanță”.
Însă ce se va întâmpla dacă părinții nu pot ajunge la un acord cu angajatorul în ceea ce privește munca de acasă? Nu se știe încă...
Se vorbește despre suprasolicitarea cadrelor medicale, a personalului medical. Populația cu vârste peste 60 de ani este numeroasă în Germania...
Și consecințele asupra economiei sunt grave: în principal sectorul terțiar este afectat, turismul și sectorul cultural - toate evenimentele culturale, artistice și sportive (meciurile Bundesliga, un raison d'être pentru mulți) au fost anulate pe o durată nedeterminată... doar localurile în aer liber pot funcționa în continuare, doar dacă pot garanta distanța de un metru între clienți.
Guvernul încearcă să găsească soluții pentru cei afectați: se oferă credite în valoare de 10 miliarde pentru întreprinderile mici și mijlocii, se va reduce durata zilei lucrătoare, se vor reduce impozitele.
Este o premieră pentru Germania - din momentul în care WHO a declarat pandemia, pe 11 martie, parlamentele regionale au început să discute problema și să ia măsuri... în momentul de față sunt peste 4000 de cazuri la nivel național, iar statul bavarez a declarat pandemia un caz catastrofal, instituind starea de urgență la nivel regional, măsuri mai stricte decât în restul țării - în principal datorită granițelor cu diversele state vecine.
Situația este gravă, iar autoritățile sunt pregătite să acorde orice tip de asistență necesară cetățenilor aflați în țară ori în străinătate. Totul se desfășoară în mod sustenabil și sistematic, fără niciun motiv de panică. Se așteaptă o îmbunătățire a situației în următoarele săptămâni. Optimismul și calmul sunt, până la urmă, o caracteristică națională... vom vedea cât durează...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Scolile s-au inchis - astazi a fost ultima zi de scoala, copiii a trebuit sa mearga la scoala ca sa afle detalii despre ce vor face in perioada urmatoare, cat timp scolile vor fi inchise.
Vineri seara, firma unde lucrez ne-a recomandat ca de luni (azi) sa lucram de acasa. Astazi firma ne-a anuntat ca de maine lucratul de acasa e obligatoriu, firma se inchide si sistemul de alarma va fi activat, astfel ca nu putem merge la birou decat daca anuntam in prealabil persoana responabila cu alarma.
Lumea ia in serios Coronavirusul, politicienii au intarziat probabil cat au putut de mult luarea unei decizii pentru a proteja interesele economice ale firmelor.