Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

„- Veți fi deportată!…” Toată corona-nebunia a început după ce am avut „norocul” să fac o escală de 6 ore la Beijing

Aeroport Beijing

Foto: Aerport Beijing, Guliver Getty Images

Pe cât de mult iubesc Asia, pe atât de puțin mi-aș fi putut închipui un astfel de final al călătoriei mele în Filipine. 

De-a lungul timpului, am trecut prin destule situații limită în voiajele mele în jurul lumii, însă nu mi se mai întâmplase să fiu deportată. Da, deportată. Și toate acestea din pricina psihozei provocate de noul coronavirus în sud-estul Asiei. 

Pentru mine, Asia a fost mereu un soi de paradis, un refugiu departe de lumea dezlănțuită; însă de astă dată m-am confruntat cu o altă realitate locală: incompetența autorităților de a lua măsuri adecvate unei situații spinoase. 

Este adevărat, noul virus corona a ucis până acum (15.02.2020) aproximativ 1500 de persoane, iar criza a luat amploare la nivel global în ultimele săptămâni, însă în luna ianuarie lucrurile stăteau altfel... se vorbea în principal de provincia Hubei și de Wuhan, epicentrul crizei. 

Povestea mea a început pe data de 26 ianuarie, când am tranzitat teritoriul chinez în drum spre Manila. Zborul Air China din Paris (achiziționat în noiembrie 2019) includea o escală de vreo 6 ore în Beijing. Din pricina epidemiei din Wuhan, în capitală se declarase deja starea de urgență, orașul fusese închis circulației rutiere din afară, iar festivitățile cu ocazia Noului An Chinezesc (25 ianuarie), anulate - însă nu zborurile... La Beijing, autoritățile s-au asigurat de faptul că niciun pasager nu tranzitase provincia Hubei în ultimele luni și au oferit doritorilor o viză de tranzit: am profitat de ocazie, ca mulți dintre tovarășii mei de drum.

Faptul că trenul și metroul erau încă în funcțiune era un semn că situația era ținută sub control, chiar dacă aspectul general al centrului nu era de bun augur: metropola era pustie, lipsită de viață... nici măcar Piața Tienanmen nu bucura privirea cu peisaje mai animate din puncte de vedere uman - capitala fusese deja cuprinsă de panică.

Piața Tienanmen/ Guliver Getty Images

După câteva ore de plimbare am revenit la aeroport, gata pentru zborul spre Manila. Ni s-a luat temperatura, ni s-a controlat viza de tranzit și am fost poftiți la bordul aeronavei. Toate operațiunile efectuate cu maximă eficiență și minim efort.

Pe 27 ianuarie am ajuns cu bine în Filipine, iar eu mi-am continuat călătoria. Au urmat 10 zile de incredibile experiențe și noi cunoștințe: de la haosul din Manila, un gigant de milioane de suflete, la minunățiile naturale de pe insulele Palawan, Cebu, Panglao și Lapu Lapu, meleaguri unde orice legătură cu restul lumii, și deci cu orice fel de risc virologic părea iluzorie...

Însă chiar în acea perioadă s-a depistat primul caz de coronavirus în Manila, bolnavul fiind originar din Wuhan. Toate canalele tv vorbeau numai de posibila pandemie și de deciziile WHO, alimentând psihoza generală, deși în Filipine nu se mai înregistraseră alte îmbolnăviri: din acest motiv, zborurile domestice nu fuseseră afectate de schimbări și putusem călători pe teritoriu filipinez fără nicio dificultate. 

În data de 4 februarie m-am hotărât însă să părăsesc Filipinele: am revenit la Manila pentru a zbura spre Bali. 

La aeroport, procesul de check-in a decurs în mod normal, știam că nu există restricții de călătorie și că voi putea solicita viza turistică (VOA) la intrarea în Indonezia, urmând să petrec 3 nopți pe insulă înainte de a reveni la Berlin. Filipinele și Indonezia nu erau afectate de virus, deci nu aveam motiv de îngrijorare. 

Am ajuns în Denpasar/Bali în dimineața zilei de 5 februarie, în compania unui prieten și tovarăș de drum, și aici încep peripețiile: prezint pașaportul la control, ofițerul răsfoiește cu interes paginile împânzite de ștampile felurite și se oprește asupra celei ce devenise riscante. 

Aeroport Bali/ Guliver Getty Images

„- Ați fost în China?" 

„- Da, anul trecut în Shanghai și acum 10 zile, în timpul unei escale a zborului Air China”.

Ca și cum aș fi rostit o formulă magică, individul dispare - cu pașaportul meu! Amicul meu ce venise din Germania prin Hong Kong (zonă autonomă ce nu ține la marcarea teritoriului în actele turiștilor), trecuse triumfător de control și mă aștepta nedumerit de cealaltă parte, la binecuvântata ieșire... 

Eu nu am aceeași soartă: după 5 minute de tăcere sunt rugată să mă retrag într-un colțișor al sălii, fiind informată că nu pot intra în Indonezia: noul regulament nu permite intrarea călătorilor ce tranzitaseră China cu mai puțin de 14 zile în urmă. 

Stupoare! 

„- De când?", întreb.

„- De azi dimineață", mi se răspunde sec. 

Amicul meu este în stare de șoc, eu nu-mi pot crede urechilor.

„- A fost doar o escală în Beijing, nu la Wuhan (nota bene!!), verificați pașaportul, veți vedea; am trecut de controlul medical, ne-a fost permisă intrarea în Filipine, nu a fost nicio problemă”… dar pare că vorbesc la pereți.

Și imediat urmează lovitura de grație; mi se comunică solemn:

„- Veți fi deportată”! 

Mi se alătură o familie din Brazilia, încercăm cu toții să ne explicăm situația, dar nimeni nu dorește cu adevărat să ne înțeleagă. Suntem escortați spre următorul avion înapoi spre Manila.

Eram deportată în calitate de „persona non grata”, pașaportul fiindu-mi confiscat de compania aeriană Cebu Pacific, în posesia căreia avea să rămână pentru următoarele 24 de ore.

Ajung la aeroportul din Manila cu speranța de a-mi putea continua călătoria măcar pe teritoriu filipinez, având încă 4 zile până la zborul spre Europa, destul timp pentru încă 1-2 insule. În fond, îmi petrecusem ultimele 10 zile în Filipine, nu ar fi trebuit să existe probleme, corect? Greșit.

Aeroport Manila/ Guliver Getty Images

Între timp și Filipinele schimbaseră regulile jocului. Mi se spune așadar că nu pot părăsi aeroportul și că trebuie să revin de urgență în Europa. Explic iarăși situația - degeaba. 

Pașapoartele noastre „necesare completării de documente importante” rămân confiscate, iar noi nevoiți să așteptăm noi ordine. 

Așteptăm. Și iar așteptăm. Primim ceva de „mâncare” (orez uscat cu pește prăjit, aparent comestibil) și ne continuăm așteptarea. 

6 ore în care suntem urmăriți ca și cum am fi fost delincvenți. Suntem priviți straniu când facem vreo mișcare, deși noi suntem cei ce poartă măști, nu „gardienii noștri de carantină”, care nici măcar nu ne-au supus vreunui control medical. Scriu Ambasadei României (căci la telefon nu răspundea nimeni), cerând ajutor: nicio reacție - mare surpriză! 

Încerc să vorbesc cu cineva de la Cebu Pacific, compania aeriană responsabilă de „arestul” nostru. Nimic. Orice posibil interlocutor dispăruse.

Într-un târziu își face apariția o angajată a Cebu P, care ne spune că trebuie să părăsim imediat Filipinele și să ne și plătim propriile zboruri! Eu sper că este o glumă proastă, dar ea pare serioasă. Încerc să-mi păstrez calmul: reprezentam nu doar interesele proprii, dar și pe cele ale familiei braziliene, care, în lipsă de cunoștințe de limbă engleză, are nevoie de sângele meu rece. 

„- Am plătit deja zborul dus-întors spre Bali și cel spre Europa, nu sunt dispusă să plătesc niciun cent în plus!”

Brazilienii se alătură revendicării mele, sătui de a mai plăti bilete spre țări ce le refuzaseră intrarea (Thailanda și Singapore).

Angajata părăsește scena doar pentru a reveni mai târziu și pentru a mă informa că Turkish Airlines nu ar accepta călătorii „în situația mea”: ciumă, Ebola sau despre ce vorbim? Doar Swiss Air ar fi dispusă de a-și asuma „riscul”. 

Avem deci: Manila - Dubai (cu Cebu Pacific), apoi Dubai - Zürich - Berlin (cu Swiss Air).

Dacă sunt de acord?

„- Desigur, atâta timp cât plătiți voi."  

O oră mai târziu mi se confirmă veștile bune:

„- Cebu Pacific va suporta toate cheltuielile noastre". Traduc verdictul și recoltez aplauze din partea publicului brazilian. 

„- Când sunt zborurile?"  

„- Mâine”.

Aplauzele încetează. Trebuie să petrecem noaptea la aeroport, într-un fel de refugiu improvizat rezervat „persoanelor non-grata" sau solicitanților de azil...

Suntem cazați în „camere” fără uși (încă o experiență nouă pentru mine) și asigurați că vom primi mai multe informații în ziua următoare. Sfârșitul actului II. 

Angajata dispare, eu aștept deznodământul...

Privind partea plină a paharului și cearșafurile aparent curate, profit de avantajele wifi și îmi vărs amarul online, în discuțiile cu atâtea persoane ce-mi știau deja povestea și îmi admirau pragmatismul/ ironia/ cinismul.

„- Ce nu te omoară te face mai puternic”, conchidem.

Ultimul act. Dimineaţă. Nimeni prin preajmă. Internetul funcționează încă. 

Un individ în uniforma Cebu Pacific îmi cere numele. Eu, în uniforma dizidentului fără voie, îmi cer pașaportul. Dar ajungem la un consens: are informații despre zborul meu spre Dubai și îmi înmânează pașaportul mult dorit! Apoi fuge să ia biletele în timp ce eu îmi „savurez” micul dejun: peștele prăjit cu care mă familiarizasem. 

După vreo 30 de minute, primesc (în sfârșit!) itinerariul de călătorie, îmi înșfac valiza și ies din carcera temporară. Descopăr și răspunsul tardiv al Ambasadei, care se oferă să discute cu Cebu Pacific!... Din nou, nu sunt surprinsă.  

„Gardianul” meu mă însoțește la controlul de la biroul Imigrații, unde ofițerul se uită mirat în pașaport și mă întreabă:

„- Ați fost alaltăieri în Manila, ce s-a întâmplat?"

Mă simțeam ca un personaj dintr-o nuvelă de Kafka... Autoritățile nici nu știau ce se întâmplă. Epuizată, dar și amuzată, îmi repet povestea, angajatul Cebu P. mă dublează în tagalog, iau în primire biletele și mă întorc la lumea reală:

„- Poarta dvs este la etajul 3”.

Versiunea mea a „Terminalului" lui Tom Hanks se apropria de sfârșit!

A fost prima dată când m-am bucurat să văd toate acele magazinașe ticsite de suveniruri și produse duty-free pe care le ignor de obicei.

Chiar și brioșele de la aeroport aveau gust! Nu, libertatea era cea care avea gust - sună a reclamă kitsch, dar e cât se poate de adevărat...

Niciodată nu fusesem atât de fericită să mă întorc în Europa - cu stigma „deportatului" în memorie, nu în acte, dar măcar fără a fi avut de-a face cu vreun virus corona...

8 ore mai târziu, în Dubai, la ghișeul Swiss Air, am fost întrebată de motivul pentru care cumpărasem biletul spre Berlin doar cu o zi înainte: avusesem vreo problemă în Manila?

„- Nu, îmi era doar dor de casă", am răspuns cu maximă seriozitate. Individa mi-a privit cu atenție poza din pașaport (nu sumedenia de ștampile!), mi-a înmânat biletele și mi-a înapoiat documentul, care ar fi echivalat încă 4 zile de „carantină”... mă puteam considera deja acasă.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Din cauza astora ca tine o sa ajunga problema la nivel global si o sa fie panica mondiala.Pentru ca tu vrei sa te distrezi in loc sa pui pe primul loc sanatatea tuturor care traiesc in aceasta lume.Si te mai si plangi.Jalnic
    • Like 0
  • Delia MC Delia MC check icon
    Celor care o acuză pe autoare de iresponsabilitate le pun o singură întrebare: ei ce ar fi făcut în loc? Spuneau: mă sacrific, nu mă urc in avion să scap de coșmar, poate după 12 zile totuși am virusul.... rămân aici. Dacă și Swissair închidea poarta?
    Se uită foarte repede că:
    -la început autoritățile chineze au vrut să facă treaba cât mai neobservată. Când s-au aflat dimensiunile problemei era târziu. A evoluat totul extrem de repede
    -calea de contaminare de pe suprafețe a fost indicată mai apoi
    -în concediu omul nu stă geană pe net, citește din când în când câte o știre.
    -deportată cum, unde? Lăsată de izbeliște, nici la deal și nici la vale. Ca persona non grata? O deportare ca asta dacă-i și în acte rămâne un stigmat pe viață
    -să văd eu pe ăla care se bucură când i se spune valea de aici dar plătești dumneata, banii deja dați, dați rămân. Zborurile alea costă, nu glumă. Vine adică o donșoară și zice senină deportare, banii luați, aici nu intrați dar mă doare undeva unde vă duceți. Nici o soluție. Numai cu scandal a reușit. Parcă am mai auzit asta...
    -s-a uitat cineva pe hartă? Unde-i Wuhan și unde-i Beijing?
    - Hongkong nu-i cumva China? Numai că ei nu-s atât de formali. Mda, tot departe. Inclusiv de mentalitatea chineză. Care diferență între Beijing și Hongkong? A, ștampila.
    - ambasada română nici nu raspunde la telefon. Pe statul roman nu-l doare nici în spate. Nemții i-au repatriat pe ai lor, pe barba lor, pe riscul lor. Bine, carantină, tot ce trebuie dar au făcut. Ai noștri?
    Toți știu mai bine ce ar fi făcut în loc. Oare?
    Pur și simplu a fost la locul nepotrivit la momentul nepotrivit.
    • Like 1
    • @ Delia MC
      Stelian check icon
      Daca as fi fost in aceeasi situatie as fi fost la fel de frustrat.
      Dar n-as fi ajuns in situatia aceea din motive personale, care nu tin de subiect.
      Dar despre noul virus se tot scrie de pe la sfirsitul lui decembrie, inceput de ianuarie. Iar la 26 ianuarie deja chinezii fusesera obligati sa spuna mult mai mult decit ar fi vrut.
      Ramin la parerea ca indonezienii trebuiau sa-i bage pe loc in carantina, fara a-i lasa sa umble brambura prin alte aeroporturi, sa respire si sa expire aerul din avioane, etc. Ca nu s-au imbolnavit? Pura coincidenta. Sau noroc chior!
      Credeti in continuare in ce spun chinezii? Foarte bine, n-aveti decit. Dar priviti care e realitatea aia care scapa. Daca un crematoriu arde peste 300 de morti pe zi, mortii sunt numai 1500? Ca n-au diagnostic de corona virus fiindca n-au fost testati cu kitul oficial? Gluma buna! Daca ar fi fost diagnosticati ca morti din cauza acestui virus statisticile ar fi sarit in aer, iar lumea ar fi in prag de isterie. Comunistii stiu foarte bine sa minta si sa manipuleze datele ci cifrele.
      Hongkong nu e China continentala. Pai se pare ca ajuns si la Beijing, din moment ce orasul era pustiu!
      • Like 3
    • @ Stelian
      Delia MC Delia MC check icon
      Au încercat să mușamalizeze de la început. Sigur că o fac și acum.
      Din câte știu, kitul oficial se produce în cantități insuficiente și nu e prea sigur.
      Indonezienilor nu le-a păsat decât să nu intre cineva potențial contaminat în țară.
      În Filipine o fi frumos dar când e vorba să ai de-a face cu autoritățile...sunt, bănuiesc cel puțin la fel de "competenți" ca ai noștri. Încercarea de prostire pe față din partea companiei aviatice filipineze e revoltătoare.
      Problema e și că autoarea e româncă, adică statului român nu-i pasă. Poți să mori liniștit intr-o magherniță în carantină că nu răspunde nici la telefon. Iar atunci când ar răspunde poate nu mai poți telefona că ăia te-au aruncat cine știe unde.
      Ea.s-a întors la Berlin. Ăia de ce după doar o zi n-au sărit în sus? Germania s-a ocupat exemplar de cazurile lor, probabil au evaluat riscul, după 2 săptămâni e totuși improbabil. La fel și cei de la Swissair.
      Teoretic și practic n-a încălcat nici o lege, de asta n-am înțeles valul de dezaprobare. Am vrut să fac un pic de lumină, că lupi moraliști și invidioși - nu dvs- se găsesc cu duiumul.

      PPS: înafară de carantină, 3 zile, cât ar mai fi trebuit să fie absolut sigur că n-are virusul, rămân 2 probleme:
      1. Călătoria în țări destul de incapabile să dea o soluție unei astfel de probleme, să spunem dezinteresate și birocratice
      2. Cel mai rău e că românii sunt în continuare văzuți ca cetățeni de categoria a doua. Din păcate. Dacă era un francez sau un neamț în locul ei altfel s-ar fi discutat....

      • Like 1
  • Autoarea mentioneaza in articol faptul ca este detinatoarea unui pasaport cu "paginile împânzite de ștampile felurite [...]". Ca si posesor de multi ani al unui pasaport care a fost de multe ori reinnoit nu datorita datei de expirare, ci fiindca nu mai era loc pe nici o pagina pentru diferitele stampile si vize si fara sa fiu bagat in aceeasi categorie cu dumneaei sau sa fiu acuzat de lipsa de modestie, vreau sa ii aduc in vedere faptul ca ORIUNE ai merge, IN ORICE tara te-ai duce pe aceasta planeta, TREBUIE si ESTI OBLIGAT sa respecti si sa te supui regulilor si legilor respective, la care se adauga si OBLIGATIILE datorate organismelor internationale, la care tarile din aceasta lume sunt membre semnatare, dupa caz.
    I-as mai evidentia faptul ca unele dintre aceste reguli se pot modifica chiar si IN TIMPUL unui zbor de lunga durata. Acest lucru mi s-a intamplat personal cu ceva ani in urma, deci stiu foarte bine despre ce vorbesc.
    Faptul ca dansa a fost deranjata de reactia autoritatilor fata de riscul raspandirii acestui coronavirus, denota faptul ca, in pofida "sumedeniei de stampile" acumulate in pasaport, n-a invatat/inteles/acceptat aceste reguli firesti si normale, de altfel, Sau le-a ignorat cu buna stiinta, ceea ce ar fi mai grav.
    Foarte grav este si faptul ca, la intoarcerea in tara, nu a anuntat autoritatile referitor la motivul repatrierii, mai ales ca era in perioada de incubatie a virusului. Nu era decizia dumneaei daca trebuia sau nu sa fie investigata pentru o eventuala contaminare cu acest coronavirus. Datoria dansei, dintr-un anumit respect, fata de toti ceilalti conationali (printre care se numara, in primul rand prieteni, rude, cunostinte, vecini, colegi etc.) era sa ii protejeze fata de un potential risc de contaminare. N-a facut-o, ceea ce este foarte grav!
    O vorba romaneasca spune: "Daca taceai, filozof ramaneai!"...
    • Like 4
  • Ca orice roman care se respecta autoarea iubeste regulile dar sa nu ni se aplice persoanei in cauza. Din moment ce a fost in China si regula era ca nimeni din China nu intra , mi se pare cam infantil sa ne miram si sa ne vaitam. Domnia sa a avut norocel cu Swiss Air nu pentru ca erau mai destepti ci pentru ca pe linia aeriana respectiva nu se inchisese usa ... In rest mai nimic.
    • Like 7
  • Articolul subliniaza nedreptatea suferita de o turista nevinovata, cetatean al lumii, victima persecutiilor autoritatilor abuzive, din tarile vizitate, declansate de paranoia epidemica a coronavirusului din China. Reiese ca turista a fost foarte confidenta in masurile luate de autoritatile Chinei in stabilizarea epidemiei, orasul era pustiu dar metroul functiona, semn ca situatia era sub control, mai ales ca a trecut si prin controlul medical eficient la intoarcerea in avion, avand temperatura normala-perioada de incubare pentru coronavirus este de doua saptamani!
    Nu s-a gandit niciodata, in conceptia ei de cetatean al lumii, ca poate fi victima propagandei comuniste Chineze: veniti, vizitati in tranzit capitala, totul e sub control! A fost autoarea asa de sigura ca in metrou nu s-a tinut de bara folosita cu cateva momente inainte de un om infectat? A fost un act iresponsabil, pe 26 Jan. epidemia era deja un pericol mondial, a pus in pericol viata ei si a persoanelor din jurul ei din avion si din locurile vizitate. Nu am nici un fel de compasiune pentru experienta autoarei, victima propriei iresponsabiltati, autoritatile respective au actionat responsabil in fata pericolului epidemiei.
    • Like 5
  • Stelian check icon
    Doamna, ca aveti incredere in ce scriu si raporteaza autoritatile comuniste chineze e problema dumneavoastra.
    Dar unii nu au si si-au luat masurile necesare, adica n-au fost inconstienti.
    Spuneti ca ati si iesit in Beijing.
    Cu atit mai rau!
    Virusul asta atit de ciudat care dupa unii are incubatia intre 3 si 24 de zile, ca ramine zile pe sticla lemn si alte suprafete imi da fiori teribili.
    Daca ati ajuns in Romania si nu ati fost pusa in carantina e grav pentru autoritatile romanesti. Filmarile de pe net arata scene ingrozitoare acolo. Si ca de obicei, autoritatilor comuniste nu le pasa de numarul de morti. Tot de acolo, din China a plecat si SARS in 2002. SI nici pina azi nu exista vaccin impotriva SARS.
    In Wuhan exista 2 laboratoare de inalta securitate ce fac studii pt arme biologice. Nu unul, ci doua! O fi coincidenta ca virusul asta a aparut exact acolo? Fiecare crede ce vrea, dar in coincidente nu cred. Si nici in teoria ca virusul a suferit o mutatie genetica exact acolo de la nu stiu ce animal la om.
    Indonezianii au reactionat corect pentru ei ca tara, dar nu corect pentru umanitate. Trebuia sa fiti plasati in carantina acolo imediat, nu sa umblati creanga prin alte aeroporturi, sa luati contact cu alti oameni.
    In trecut, tarile ce primeau emigranti ii p[rimeau si ii plasau in carantina ceva vreme, tocmai de frica unor boli teribile.
    • Like 5
  • Cetăţeană Dorina Achelăriței, de ce n-aţi declarat adevărul în Dubai, la ghișeul Swiss Air? Aţi considerat gîndirea dvs de turist răsfăţat mai presus de siguranţa a milioane de oameni? Aţi procedat incorect grav.
    • Like 6
    • @ Marius Rosiu
      Cred că nu ați citit bine articolul și ce am scris despre controalele din China. Pe 27 au intrat in Manila 200 de persoane din Paris... eram cu totii infectati?? In Dubai am spus adevărul si in plus, Swiss Air purea vedea totul in pasaport, daca ar fi dorit... in plus, ei nu aveau niciun fel de restricții de călătorie, Filipinele corespondasera deja cu ei. In caz contrar, nu mi-ar fi cumpărat biletul.
      • Like 2
    • @ Marius Rosiu
      Și dat fiind că nici măcar nu mă cunoașteți si nu ati inteles povestea, vă recomand să păstrați calificările de "turist răsfățat" pentru cei ce-l merită, mie nu mi se aplică.
      • Like 3
    • @ Marius Rosiu
      Dorin check icon
      Cetățeană?? Puți a SECU s-au a procuror comunist.
      • Like 1
    • @ Marius Rosiu
      Glumești??? Sau ești "glumeț"!!!???
      • Like 1
    • @ Dorina Achelaritei
      Răsfăţul e ceva benefic pînă la un anumit nivel; şi de o anumită calitate. Iniţial doar bănuiam reţeta gingăşiei dvs, acum mi-aţi oferit personal codul. Presupun că nu aveţi răsfăţata pretenţie ca cineva să vă cunoască altfel decît din ceea ce aţi aşternut în text. Căci din el am extras relativ lejer impresia, secundară de altfel. Gravitatea este că n-aţi făcut carantină, dar asta nu vă deranjează nici măcar acum. Şi revenind la delicata dvs ofensă, cred că părerea unui psiholog v-ar scoate de-a binelea din ţîţîni.
      • Like 4


Îți recomandăm

Statuie mască

„Primul lucru care contează atunci când faci o donație este ca gestul respectiv să te facă să te simți că ai făcut cu adevărat o faptă bună. Dacă cauza respectivă reușește să te facă să te simți ca un mic erou, te face să te simți bine că ai ajutat, reușește să te facă donezi”, spune Nicoleta Deliu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult