Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Green Book, Capernaum, Buster Scruggs. Dar va câștiga, probabil, storcătoarea de lacrimi, Roma

secventa film Oscar - editorial

Dacă ar fi să definim Oscar 2019 cu niște cuvinte cheie, ca pe net, acestea sunt: storcătoare de lacrimi, istoriseli, blaxploitation (rețete de succes cu negri), gaysbian, adică, homosexualul, prietenul nostru. Fiecare dintre cele 8 nominalizate pentru Cel mai bun film, precum și cele din categoria Cel mai bun regizor poartă cel puțin una dintre etichetele de mai sus.

1. Black Panther – este primul blockbuster cu supereroi din istorie nominalizat la Best Picture. De ce? Pentru că, dincolo de cascadele de efecte speciale, CGI și performanțele de sunet și imagine, vorbește despre Wakanda, forța Africii profunde în raport cu Statele Unite – Roots, Black Power, Black Revenge – și cu lumea întreagă, pe care negrii ar putea s-o cucerească sau s-o distrugă, dar n-o fac, pentru că îi împiedică niște african-americani corecți politic. Nu va câștiga, dar orișicât: Wakanda for Ever!

2. Blackkklansman. Cum zice și titlul, e vorba de un polițist negru care se dă suprematist alb, om al KKK. Klaniștii autentici sunt prezentați ca niște incurabil tâmpiți și amuzanți, în vreme ce polițistul negru și marele său prieten alb, alt polițist, put de deștepți. O comedioară antirasistă marca Spike Lee, care nu cred că va contribui la împiedicarea lui Trump să obțină al doilea mandat.

3. Bohemian Rhapsody. Am ratat de la bun început contactul cu istoriseala vieții în artă a lui Freddie Mercury pentru că, parafrazând celebra replică „Ăsta nu e tata!”, m-am trezit exclamând „Ăsta nu e Freddie!”.

Domnule, Freddie era mai înalt, mai puternic, impunător, un monstru sacru care dădea pe dinafară din ecran, ceea ce Rami Malek n-avea cum să fie, oricât s-a chinuit să imite ticurile faciale și verbale ale originalului. Sforțarea mimetică nu cred că e metoda potrivită când joci un personaj de notorietate mondială.

O idee mai creativă mi s-a părut cea a regizorului Armando Iannucci, în The Death of Stalin, un film remarcabil, care l-a enervat pe Putin – poate de aceea n-o fi fost nominalizat la nimic?

 În loc să canonească o engleză cu accent rusesc, soluția hollywoodiană clasică (de pildă Doctor Jivago sau The Brothers Karamazov), Hrusciov vorbește cu accent New York, Jukov-Yorkshire, iar Stalin își mormăie ordinele de lichidare în cockney! Efectul de real produs de „englezele” diferite este uimitor...

Însă ultimul sfert de oră din BoRap, reenactment al marelui concert Live Aid din 1985, face toți banii. Montajul de imagine și sunet, filmările aeriene, imaginile create pe computer se încheagă într-o undă electrizantă care te zguduie, poate mai tare decât spectacolul Queen așa cum a fost.

4. The Favourite. O istoriseală regală din Anglia începutului de secol XVIII. Dezmăț costisitor de costume și decoruri opulente, imagini curbate „artistic” cu wide angle de operator, ca să arate că poate. Totul pentru a spune o poveste cu lesbiene în triunghi, regina Anne și două favorite, Sarah și Abigail. Istoria nu consemnează o astfel de orientare sexuală a reginei Anne of Stuart și nici că ar fi fost nebună, menționează doar că suferea de gută, o boală invalidantă. Ceea ce nu-i împiedică pe realizatori s-o înfățișeze ca pe o lesbiană isterică până la demență, căci asta face audiență. O varză colorată.

5. Green Book. Avem și aici un homosexual, pe deasupra și negru, rol cu care Mahershala Ali este obișnuit din Moonlight. Numai că spre deosebire de acea dramoletă insipidă Oscarizată fraudulos, Green Book este o dramedie excelentă despre America segregației rasiale a începutului anilor `60, povestită antrenant, cu umor de calitate. Pe lângă Ali, surprinzătorul Viggo Mortensen întruchipează absolut memorabil un găman caftitor de night club, dar cu inimă mare.

Schimburile „culturale” dintre italianul newyorkez din topor și rafinatul pianist clasic de culoare, educat la Leningrad, m-au cocoșat de râs. Nu veți ghici niciodată cine este compozitorul Joe Pan!...

Green Book n-o să ia Best Picture sau Best Director, cum ar merita, dar, poate, măcar Oscarul pentru scenariu original și Mortensen să câștige la Actor în rol principal.

6. Roma. Dumnezeu să mă ierte, probabil că au dreptate cei care zic că sunt o bestie, căci n-am înțeles de ce e așa de bun acest Roma. Alfonso Cuarón este un regizor extraordinar, a dovedit-o în Children of Men sau Gravity. Roma însă, nu e decât o melodramă latino-adormitoare, pe tema fetei sărace, sedusă și abandonată, în care totul e pus cu mâna ca să stoarcă emoțiuni și lăcrămioare. Foarte bine fotografiată alb-negru, dar performanța rămâne tehnică, nu sublimează artistic.

Nu știu de ce Cuarón face greșeala să creadă că ceea ce-l mișcă pe el, pentru că sunt amintirile sale din copilărie, musai să mă atingă și pe mine.

Roma are șanse să grebleze Oscarul mare și altele, regie, scenariu original, interpretare feminină, Yalitza Aparicio, dar subsemnatul, fiind lipsit de suflet, deja l-am uitat...

7. A Star is Born. Altă storcătoare de lacrimi, în genul „În sufletul ei se dă o luptă”. Remake după clasicul cu același nume din 1937, al lui William Wellman, cu Janet Gaynor și Fredric March, care a obținut atunci Oscarul pentru cea mai bună poveste originală.

În pană de idei, Hollywoodul respune povestea fetei care răsare și a bărbatului care apune, cu Lady Gaga și Bradley Cooper, actori mult mai slabi decât Gaynor și March. Prin urmare, compensează cântând, au voci bune amândoi. Bradley barem, cu ochii lui albaștri expresivi ca două eleștee și zâmbetul „american” stupid și sistematic, ar putea să redevină un cântăreț de succes și să lase în pace actoria și regia. O inovație cutremurătoare față de 1937 constă în faptul că el, Maine, nu se mai aruncă în mare, se spânzură în garaj. 

8. The Vice. Istoriseala obositoare a vicepreședinției lui Dick Cheney în mandatele Bush mi-a adus în minte o singură întrebare: de ce nu s-a făcut un documentar cinstit în legătură cu asta? Că există destule înregistrări, nu e vorba despre viața lui Tutankhamon.

De ce trebuia să se îngrașe peste 20 de kile Christian Bale și să maimuțească probabil perfect felul de a vorbi sau, mai degrabă, de a mârâi, al cinicului Cheney? Păi, ca să ia Oscarul pentru cel mai bun actor, cum l-a luat și Leo DiCaprio, în The Revenant, mâncând ficat de bizon autentic și chiar înotând îmblănit în râu printre ghețuri.

Rețin montajele de băgat degetul în ochi, la modă pe vremea lui Eisenstein: Cheney lăsându-se rugat de Bush să fie vice alternează cu imagini ale unei undițe care începe să tresară că mușcă peștele. Sau evoluții politice montate paralel și insistent cu cordul scos din peptul lui Cheney în operație. Shocking, ce să zic...

Și dacă tot au reconstituit discursul penibil al lui Colin Powell la ONU, încercând să justifice invadarea Irakului în urma „dibuirii” unor arme de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein, de ce au omis momentul colosal cinematografic al prezentării, de către altfel seriosul Secretar de Stat, unei țevuști găsite prin deșert drept dovadă?

În selecția pentru Cel mai bun film într-o limbă străină, apare o perlă: Capernaum, al libanezei Nadine Labaki. Ca subiect, existența groaznică a unor copii ai străzii, ar putea trece drept tot melodramă, ceea ce nu e. Regia excepțională a lui Labaki face ca pe ecran să curgă viață, nu întâmplări plasate de autor ca să stoarcă lacrimi. Capernaum propune, probabil, cel mai bun baby actor – de fapt e fetiță, o cheamă Boluwatife Treasure Bankole și este etiopiană – din istoria cinematografului!

Și un alt film care are șanse să nu ia nimic, deși e minunat: The Ballad of Buster Scruggs al fraților Coen.

După toate story-urile rupătoare de inimi de mai sus, puteți vedea și auzi în Buster Scruggs cât de emoționante devin cuvintele istorice ale lui Abraham Lincoln din discursul de la Gettysburg: „Government of the people, by the people, for the people, shall not perish from the earth” când sunt rostite de un actor care moare, după ce n-a apucat să trăiască...    

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Si totusi The Green Book a castigat Best Picture :) ...
    • Like 0
  • Liviu C. check icon
    Freddie Mercury avea 1,77m, iar Rami Malek are 1,75m. Nu e o diferenta atat de mare. In alta parte CTP sugereaza ca Sascha Baron Cohen era o alegere mai buna, dar el are 1,91m si e cam ciudat sa pui un evreu așchenaz sa joace rolul unui indian.
    • Like 0
  • Eu chiar nu stiu de ce un baiat de "cartier", CTP, isi da asa de mult cu parerea despre tennis si despre Oscar!? :) Dar mi-am adus aminte: ii place sa joace tennis si ii place cinematografia. :)
    Oricum, parerea mea este ca aceste hobby-uri trebuie sa le tii pentru tine, pentru ca aici esti foarte emotional si subiectiv. Si mie nu imi plac barbatii "emotionali"! :)
    La baietii "emotionali" le spun intotdeauna sa se duca la rude, sau la "templul" lor, sa "lacrimeze" cat vor ei acolo, si daca sunt gata, "ready for action", sa vina inapoi!
    Si dupa aia sa ne continuam afacerea bine! Afacerea la care suntem buni! Nu aia "emotionala"!

    Cineva m-a intrebat odata in US. How do you feel that the boss called us to work Saturday and Sunday? M-am uitat la el pentru vreo 5 secunde si i-am raspuns: Do you think that I am looking as a woman? El mi-a spus ca Nu! Si atunci i-am dat replica finala: You ask a woman how she is feeling, you never ask a man how he is feeling, because it is irelevant. You should ask a men: "What do you Think?!" :) about working Saturday and Sunday! That is the right question for a "man"!!!
    Si i-as fi spus: I think it is great as long as I get my "thing"! :)

    Si as spune inca odata pentru Plesu si Liiceanu: it is great to think, but it is even Greater to do Action! :)
    • Like 0
    • @ Silviu Pop
      Noi suntem cei care ne dam cu parerea ca simpli amatori, dansul e doctor in cinematografie. Ar trebui sa ne intrebam cine suntem noi de ne dam cu parerea.
      • Like 2
    • @ Petre Mihai Nicolae
      Pai da,... cine esti tu? sa-ti dai cu parerea? :) Tu esti NOI? Ha! :)
      • Like 0
    • @ Silviu Pop
      fc check icon
      a-ntreba o femee ce simte e ca a aștepta un robinet să se schimbe singur....
      • Like 0
    • @ Silviu Pop
      Aceeași întrebare și pentru tine, Cine ești tu să îi spui lui CTP în casa lui să își țină părerile pentru el? Nu își convine ce scrie/ce spune, nu mai citi. Dacă nu ești capabil să accepți existența unor păreri care sunt contrare alor tale, atunci nu mai intra pe Internet. Nici mie nu mi-au convenit anumite opinii ale dânsului despre o parte din filme dar nu sar la beregata lui să îi recomand să stea în banca lui și să îți părerile pentru el?
      Mai ești și misogin pe deasupra.
      • Like 2
    • @ Silviu Pop
      Victor66 check icon
      Din cauza acestei mentalitati cretine, care spune ca barbatii nu au voie sa simta emotii (mai putin furia), avem atatia nevrotici si alti suferinzi.
      • Like 1
  • fc check icon
    criteriul de selecție (hiba-buba democrasiei) tre' să fie inima și nu mereu. sunt recolte fără gust, ani seci. poate că anul ăsta ar trebui să se-nceapă cu locul doi sau trei în josu. dacă pudrăm cadavre sau opere de museu se cheamă că a fugit inspirația cu altu' ș-asta cere tăcere. dacă viețile negre contează ar trebui să conteze și viețile sutelor de milioane de animale masacrate în numele papilelor și nu sucului gastric. dacă america are mâinile roșii ar trebui ca și statueta suflată să aivă măcar mănuși roșu-sângeriu. anul cesta inima mea nu dă nici un premiu, ultima oară dându-l când cu forma apei (care are-o bubă tristă). ca o paranteză, oscar nu se poate declina în mai mult de opt categorii. p-acolo...
    • Like 0
  • sang check icon
    Jo Pen. Atat a putut emite Tony Lip gandindu-se la Chopin. De altfel, prima piesa din tot turneul interpretata cu suflet de dr. Shirley este tot de Chopin. Si in ce contrast. Delicios filmul,
    • Like 0
  • La ora asta se mai fac două tipuri de filme, filme de propagandă progresistă și basme cu supereroi gen Marvel. Practic după oferta cinematografică progresistă de tip clasic (comunistă) acum am parte de o ofertă cinematografică neoprogresistă. Nu am mai fost la cinema de numai știu când, nu mă duc să văd varianta americană a ,, Răsună valea ".
    • Like 3
    • @ Adrian Ionescu
      Alien check icon
      Finutzule, dacă nu te duci la cinematograf de unde știi că-s filme proaste? Ți-au zis altii? Le pui etichete fără sa le vezi? Sau le furi de pe torenți și o faci pe moralistul?
      Ceva îmi spune ca nici de citit nu citești mare lucru (in afara poate de braitbart punct com) însă sunt sigur ca ești un foarte bun critic de carte.
      • Like 1
  • Am putea spune; câștigătorul cel mare ar trebui să fie inocența.
    • Like 0
  • Adrain D check icon
    Multumesc pentru recenzie!
    • Like 0
  • Excelent articolul. "Scris bine si argumentat"!
    • Like 0
  • Excelent articolul. "Scris bine si argumentat".
    • Like 0


Îți recomandăm

Protest 10 august

„Dacă se rostesc astfel de cuvinte cum face Liviu Dragnea, adică moarte, omor, bătăuşi, droguri, fascişti, toate sunt calculate, repetate de domnul Dragnea şi de consilierii săi pentru a construi o justficare în ochii opiniei publice a unor intervenţii asupra manifestanţilor anti-PSD care, până acum nu au comis nicio violenţă”, spune Cristian Tudor Popescu. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult