Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Greva STB, în a treia zi. O parte dintre angajați și-au reluat lucrul sâmbătă seara. Primarul Nicușor Dan: „Vremea sindicalismului de tip mafiot a apus”

tramvai - greva

Foto Facebook Nicusor Dan

Greva angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti (STB) continuă şi sâmbătă, pentru a treia zi la rând, cu toate că Tribunalul Bucureşti a decis vineri că aceasta este ilegală. Sâmbătă seara, o parte dintre șoferi și-au reluat lucrul. Directorul general al STB, Adrian Criț, a anunțat că șoferii riscă desfacerea contractului de muncă dacă nu ies astăzi pe traseu. Totodată, șoferii care ies azi pe traseu nu vor fi cercetați disciplinar, potrivit unei decizii adoptate Consiliul de Administrație al STB. Sâmbătă dimineața, la ora 8:00, pe traseele din Capitală circulau 15 tramvaie și autobuze, din cele peste 1.000 care trebuiau să iasă din depouri.

UPDATE: Depourile STB Colentina și Titan funcționează în integralitate la această oră. Liniile de tramvai 14 și 21 au acum trafic în regim normal. Salut decizia rezonabilă a vatmanilor și a șoferilor care respectă legea și hotărârea instanței și ies la muncă. Îi încurajez pe toți să reia rapid activitatea și să facă ceea ce e corect.

Am primit deja la numărul de telefon 0800.800.868 reclamații despre intimidări și agresiuni ale liderilor sindicali la adresa șoferilor și vatmanilor care doresc să muncească. Mulțumesc polițiștilor că reacționează imediat la sesizări și sunt sigur că o vor face în continuare. Nimeni nu are dreptul să împiedice angajații STB să reia lucrul!” a scris sâmbătă seara primarul Capitalei, într-o postare pe Facebook.

UPDATE: Nicușor Dan: „Vremea sindicalismului de tip mafiot a apus, iar ce se întâmplă în aceste zile este ultima acţiune a acestui tip de sindicalism mafioto-politic”

UPDATE: Primarul de la Sectorul 6, Ciprian Ciucu, a scris pe Facebook că greva de la STB este „ilegală, imorală, penală și politică”. Edilul amintește că nerespectarea hotărârii unei instanțe „înseamnă încălcarea legii.” Acțiunea grevistă a fost declanșată odată cu apariția raportului de audit care arată, continuă Ciucu, „pentru prima dată”, că „STB este furată de la mic la mare de 30 de ani”.

Greva de la STB este „penală”, în opinia primarului de la Sectorul 6, pentru că „oamenii sindicalistului Petrariu, cel care si-a ținut bocancul zeci de ani pe gâtul RATB/STB, îi amenință pe șoferii care vor să respecte legea și să reia lucrul”. Mai mult, Ciucu îl compară pe sindicalistul de la STB cu liderul sindicatului de la Metrorex, Ion Rădoi. „Greva de la STB este politică. Sindicalistul care a orchestrat-o este momentan la fel de puternic cum era Rădoi deunăzi. S-a impus/a fost recrutat pe listele PSD. Să facem un exercițiu de imaginație: ar mai fi orchestrat el această grevă împotriva unui primar din partidul său? Nu.”

„Bucureștiul (și bugetul PMB) a ajuns unde este și din cauza subvenției imense, subvenție din care se hrănește de 30 de ani un întreg sistem parazitar, deghizat în haine sindicale. La prima mișcare în care se încearcă oprirea risipei și de creștere a eficienței, oamenii sunt mobilizați fix împotriva echipei care își asumă stoparea furturilor. Nici ei nu știau ce revendicări au în afară de «să plece directorul». Se vede din lună, toată această conspirație politică este cusută cu ață albă. Cer PSD să se delimiteze Petrariu, să îl excludă din partid și să nu îi mai alimenteze acestuia ego-ul de vătaf care a controlat zeci de ani cea mai mare societate din București!”, mai scrie Ciprian Ciucu. 

UPDATE: Pierderile provocate de grevă sunt estimate la circa 20 de milioane de lei, spune Adrian Criț, care avertizează că, dacă angajaţii nu îşi vor relua activitatea, STB ar putea intra în insolvenţă. (sursă: Hotnews.ro).

UPDATE: Câțiva vatmani care au ieșit azi pe traseu ar fi fost agresați de unii greviști din STB. În anunțuri postate în vestiare, spărgătorii de grevă sunt numiți „trădători”, scrie pe Facebook Vitalie Cojocari. Un șofer din Autobaza Floreasca a vrut să iasă cu mașina pe traseu, dar „a fost atacat, i s-a spart geamul”, adaugă reporterul ProTV, care citează surse. Liderul de sindicat Vasile Petrariu spune însă că nu are informații despre violențe sau despre liste ale rușinii și că geamurile ar fi fost sparte de călători furioși.

Sursa foto: Facebook Vitalie Cojocari

STIREA INITIALA

„La ora 8: 00 sunt 15 vehicule în traseu: – 2 vagoane de la Depoul Dudeşti, respectiv 401, 415, de pe linia 1; 5 vagoane de la Depoul Colentina, trei de pe linia 21 (-056, 016, 027), unul de pe linia 14 (123) şi unul de pe linia 36 (vagonul cu numărul 104); trei autobuze de la Giurgiului ( 6626 de pe linia 104; 6510 de pe linia 610; 4789 de pe linia 420); un autobuz de la Floreasca (6273, linia 442); două autobuze de la Obregia (4628 de pe linia 465 şi 6329 de pe linia 241) şi două autobuze de la Titan (4977 de pe linia 408 şi 4851 de pe linia 472)”, a spus Adrian Criţ pentru Agerpres.

Negocierile de vineri seara dintre primarul Nicușor Dan și sindicaliști au eșuat. Angajații cer creșteri salariale și demisia directorului general al STB. Primarul general a amintit că există două hotărâri judecătoreşti executorii referitoare la grevă şi că sute de mii de persoane sunt afectate de protest. Liderul sindicaliștilor, Vasile Petrariu, a transmis că Nicuşor Dan a refuzat dialogul şi nu a stat nu a stat „nici măcar un minut” la negocieri.

Primarul Nicuşor Dan a solicitat vineri seara Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor care au organizat greva de la STB, în special a liderului sindical Vasile Petrariu, a declarat sâmbătă dimineaţă Adrian Criţ, directorul STB, notează sursa menționată.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Marius check icon
    Spiritul de turma functioneaza foarte bine la "mitici"!!!! Ca au salarii de 4-5000 pe luna? Las' ca le ia cotizatia "benevola" la sindicacat si au ei 15.000. Si daca tot sunt o "turma" cu un pastor, STB-ul sa faca bine si sa angajeze din sursa externa soferi. IAr pe cei concediati sa-i angajeza din nou (daca vor) ca si debutanti. Sa vada cum este sa-ti pierzi beneficiile si privilegiile.
    Brusc si dintr-o data toti cumpara piese de schimb pentru masini, dar lipsa de motorina a ajuns la 220 de tone..... Or face barter.....

    Si daca tot vor sa demonstreze, sa-i lase inafara portilor autobazelor..... Pot sa faca si-un pelerinaj prin voluntari pe la madam Firea-Pandele.....

    Apropos, de Radoi ce se mai aude? Ca se pare ca este mic copil cu o zi de greva la metrou pe langa Pietrariu asta.....
    • Like 2


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon străzi in Bucuresti - iarnă 2026

„Poliția rutieră e ca și cum nu ar exista în România, nu are cine să aplice legile. E un fel de Mad Max pe străzi, sub blânda oblăduire a autorităților. Deficitul de infrastructură este și el important, însă vine pe planul 2.” (Circulație în condiții de iarnă în București, ianuarie 2026/ Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

pod Bulgaria - Romania

Trebuie începută o relație mult mai pragmatică, cu rezultate concrete, cu Bulgaria și dezvoltate atât relațiile bilaterale cât și schimburile comerciale între cele două țări. Ar fi de dorit să renunțam la aerul de condescendență cu care tratăm Bulgaria și cetățenii săi. În competiția inerentă cu Bulgaria nu stăm prea bine. Am ales câțiva indicatori cu scopul de a avea o imagine care să reliefeze punctele tari și slabe ale fiecărei țări. foto: Profimedia

Citește mai mult

Contribuabili la coadă la impozite

Hotărât lucru, impozitele locale pe proprietăți imobiliare și autoturisme e subiectul care-i preocupă cel mai mult pe cetățenii români, în primele săptămâni din 2025. (Foto: Alex Nicodim/ Inquam Photos)

Citește mai mult