Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De cinci ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Grupurile de whatsapp de părinți există pentru că noi, părinții, avem zero încredere că instituția către care ne trimitem copiii e capabilă să-și îndeplinească misiunea

Mărturisire: Recunosc, sunt unul dintre părinții români extrem de norocoși: deși sunt pe niște grupuri de whatsapp legate de școala copilului, nu am avut decât rarissim parte de conversații de tipul celor care uneori mai apar pe social media sau care sunt sursă de inspirație pentru nenumărate momente de comedie. Stand-up sau așezată.

Fiind zilele trecute în fața unor întrebări generalissime legate de „starea educației” și „ce e de făcut”, am spus câteva lucruri la fel de generale și am trăit o revelație pe care aș vrea să o las la final. Am spus așa: indiferent și independent de ce scrie în lege, fie în cea prezentă (cea încă în vigoare), fie în cea aflată acum în dezbatere, tot, absolut tot ce este educație e despre oameni: e despre profesori, părinți și copii. Sigur, pentru ca educația să își împlinească misiunea, știința de carte trebuie să ajungă în forma corectă, în mediul potrivit și cu fondul corect la elev care trebuie să aibă dispoziția și receptivitatea corecte venite din mediul familial. Și, cumva, toate aceste trei vârfuri ale celebrului triunghi al factorilor implicați în educație (elev, familie, profesor) să aibă tot ce le trebuie pentru a performa.

Aceasta e doar teorie, însă, mi se va spune, și parțial e corect. Voi mai spune, ca să adaug încă ceva generalități, că, deși am fost întrebată atât eu, cât am și asistat la sute de dezbateri formale sau informale legate de legea curentă, îmi e indiferent dacă Inspectoratele Școlare se vor numi Direcții Generale sau Nava-mamă Locală a Educației, îmi e indiferent dacă în licee sa va intra cu media între nota la Religie și un număr aleatoriu luat dintre primele 100 sau toate zecimalele lui PI, îmi e indiferent dacă Limba Română va fi parte mai mare sau mai mică a unui examen mai mare sau examen separat la Bacalaureat. În general, îmi e foarte greu să mă ambalez pe vreun subiect fără să spun înainte: dacă și numai dacă educația va fi despre elev, dacă și numai dacă educația va fi livrată de profesori cu știință de carte dar și extrem de convinși că scopul lor e ca această știință de carte a lor să fie înțeleasă, receptată și internalizată corect de copil, atunci putem discuta mecanisme care să ajute acest act: feluri de a retribui și motiva profesorul, feluri de a bonusa suplimentar performanța, atât cea a profesorului cât și cea a elevului și a școlii, feluri de a ne asigura că banii sunt corect gestionați, feluri de a ne asigura că oferim șanse egale tuturor copiilor și așa mai departe.

Instituțiile, și cele din educație nu fac excepție, au apărut pentru că noi, cetățenii am delegat anumite funcțiuni pe care noi nu le puteam îndeplini de unii singuri statului. Suntem datori statului cu impozite din care să finanțeze aceste instituții și cu încrederea că statul, prin aceste instituții, face mai bine acest lucru. Problema e, și nenumăratele discuții pe care le avem pe niște extrase de lege arată exact acest lucru: că noi, cetățenii acestei țări, nu mai avem încredere în nicio instituție, cu atât mai puțin în cele școlare, că ele își pot îndeplini menirea. Și atunci pornim mereu cu suspiciunea că ne vor fura, că vor găsi feluri în care să ne nedreptățească pe noi sau pe copiii noștri, că ne vor scoate din schemă cumva, că în general ne vor răul și că în niciun caz ele nu sunt acolo să ne rezolve problemele, ci, mai grav, să ne încurce și să se amuze cinic la final: „Ha, ai văzut că nu se putea?”. Sigur, avem și o lungă istorie în care statul, prin reprezentanții lui plătiți la diverse instituții, care mai de care mai nepotriviți în rolurile pe care erau puși, s-a asigurat că nu putem gândi altfel.

Și atunci, pentru fiecare „acest lucru ar putea funcționa” rostit de un cetățean la o lectură onestă a legii va urma un „Nu va funcționa, uite, știu eu cum o să fie, am pățit eu”. La fiecare „trebuie să dăm autonomie școlilor” vor urma 100 de exemple (reale, evident) de încălcări flagrante ale regulilor de etică și logică elementară petrecute anterior. La fiecare „trebuie să avem încredere că subiectele vor fi corecte” vor apărea 100 de exemple de profesori care au dat subiecte (sau subiecte similare) unui cerc limitat de elevi, de elevi care au venit cu foi gata rezolvate și așa mai departe.

E foarte ușor să stai pe margine și să spui (ca mine): „trebuie să începem să avem încredere că lucrurile se pot schimba, altfel ne pierdem mințile” sau, ca profesorii, „trebuie să recăpătăm încrederea și prestigiul profesiei”. Pentru că niciunii dintre noi nu suntem dispuși să facă primul pas înspre celălalt. Profesorii pot livra mai mult și mai bun (sau așa ne spun ei pe sute de grupuri) dar nu sunt suficient plătiți, părinții pot acorda mai multă încredere profesorului dacă aceștia vor livra educație de mai bună calitate, elevii pot învăța mai mult dar doar dacă profesorii ar preda subiecte mai interesante ȘI AȘA MAI DEPARTE. În acest staring game infinit și imposibil de tranșat, eu aleg să sper atât că profesorii au pe undeva acele abilități și disponibilități pe care le vor debloca și demonstra de îndată ce vor fi corect remunerați, că noi, părinții, îi vom trimite pe copii mai pregătiți și mai dispuși să primească educație, și nu note, știință, și nu cifre pentru niște medii care nu spun nimic, că oficialii vor vrea dintr-o dată să educe populația, nu să găsească în educație locuri călduțe pentru diverși și diverse care trebuie să aibă și ei un salariu de la stat, că șefii școlilor vor fi cei care au interesul ca actul educațional și nu cum întoarcem bani la partid/cine m-a trimis aici. Pentru că e nevoie de doi ca o relație să funcționeze, iar în educație e nevoie de încă și mai mulți, și dacă nu vrem să rămânem pentru eternitate „fiecare pentru el însuși” ca să nu folosesc expresii mult mai colocviale, trebuie să ajungem și în punctul în care, pentru a 100-a oară, să sperăm că cel din fața noastră e acolo nu ca să ne încurce, ci ca să ne ajute.

Voi închide revenind la ideea de la care am plecat: grupurile de whatsapp de părinți există pentru că noi, părinții, avem zero încredere că instituția către care ne trimitem copiii e capabilă să-și îndeplinească misiunea. Și atunci mimăm acolo un dialog care e de fapt o sumă de câteva zeci de monologuri în care noi știm mai bine cum trebuie să se petreacă educația. Venim fiecare cu ce bagaj avem: preocupați de perdele sau de caiete noi, de felul cum costumăm copilașii sau cum îi echipăm de excursie, de câți „bănuți” punem în plic pentru a împlini o lipsă sau alta, de cum trebuie predată o materie dsau corectat un test, toate discuțiile acoperă, ca într-o căsnicie eșuată dar în care noi alegem să investim în haine, poze din concedii în care toată lumea zâmbește, mobile și covoare noi, că avem 0 încredere unii în ceilalți. Profesorii au 0 încredere în elevi și încă și mai puțină în părinții lor, elevii în profesori și părinții în profesori. Și atunci, în loc să scriem „pe curat” ceva ce ar avea sens, am creat grupurile de whatsapp, niște sesiuni de terapie de cuplu la care de fapt nimeni nu vrea să participe pentru că de fapt toți știm unde vom ajunge.

Depinde de noi dacă ne vom crește copiii într-un mediu cu mobile și perdele noi dar comple nefuncțional sau vom face cu toții toți pașii în spate și ne vom oferi acel moment 0 de la care să putem construi altceva. Până atunci, părem, ca societate, exact ca părinții care se străduie să vopsească relații eșuate în relații funcționale de dragul copiilor dar în care, în rarele momente de sinceritate, nu mai credem niciunii dintre noi.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Bună, dacă este de interes pentru părinții care au copii de grădiniță întreb și eu dacă sunteți de acord sa va lăsați copiii la poarta grădiniței pentru ca feneile de servici sa aibă mai puțin de curățat gresia pe holuri, știind ca e posibil ca din cauza asta copilul sa plângă vreo ora două pana se liniștește, iar apoi în dimineața următoare drama sa se adâncească progresiv. Consider că odată trecuta mascarada restricțiilor am putea sa ne spunem părerea clar iar instituțiile de învățământ sa tina cont de părerea părinților care până la urmă functioneaza din taxele plătite de noi. O zi bună!
    • Like 0
  • A.N. check icon
    As vrea sa va transmit ceva. Sunt profesoara. V-am mai citit articole, citesc si edupedu, ati (s-a) afirmat ca ati fost in grupurile de lucru ale acestor proiecte de lege. Poate sunt doar zvonuri. Scuzati, dar consider ca sunteti intr-o confuzie. Se vede (sau asa vad eu) ca sunteti un om inimos si bine-intentionat, o persoana cu initiativa, energie, care lasa confortul personal pentru ca are o idee si un ideal. Spre deosebire de alti autori ai proiectului (nu toti, mai sunt oameni buni) profilul dvs e departe de cel al unui oportunist. Acei oportunisti, nu inteleg cum se impaca cu constiinta lor (of, cacofonie). Imi pare rau ca sunteti si dvs, cei de buna credinta, afectati, din pricina unor politicieni. E multa presiune si nu stiu daca o meritati. Pe de alta parte, cred ca e necesar sa intelegeti si un punct de vedere advers. Dincolo de lozinci si “sa fie bine ca sa nu fie rau”, e nevoie de o foarte buna cunoastere a elevului si a scolii.
    Mai e ceva, de data asta in articolul de mai sus. Acolo faceti un portret al profesorului ca si cand ar fi in cel mai inalt grad interesat de prestigiul profesional si de marirea salariului. Nu este chiar asa, iar generalizarea nu e doar ofensatoare, ci e una din cauzele blazarii si a iesirii oamenilor din sistem. Cei mai multi dintre noi suntem interesati in cel mai inalt grad de elev, adica, pana la urma, de performanta profesionala. Asa cum un medic isi doreste sa ii reuseasca operatiile (ca altfel nu se poate privi in oglinda, inainte de a-si pune probleme de bani), asa ne dorim si noi sa fim profesori buni. Ca nu ne iese intotdeauna, e o alta poveste. Este si problema studiilor universitare, unde exigentele au scazut dramatic! Este si problema ca nu mai mergem la carti si studiu continuu, pentru ca avem familii solicitante sau pentru ca in lumea asta nebuna pana si intelectualii pierd vremea pe facebook sau youtube. Da, nu suntem perfecti si suntem produsele acestei societati. Dar majoritatea sunt destul de pregatiti si isi pun tot sufletul in meseria asta, vocationala pana la urma. Cunosc profesori foarte dedicati, care se preocupa de elevi, de felul in care isi tin orele, de comunicarea cu parintii. Deci nu e chiar conform realitatii sa presupunem din start ca profesorii sunt interesati doar de bani si prestigiu. Daca mai sunt si uscaturi, trebuie sanctionate acelea, nu taiati toti copacii. Nu va imaginati cat este de putin productiv acest dialog de ostilitate cu profesorii. Exista tineri care se blazeaza repede si ies din invatamant nu din pricina salariului, ci din pricina presiunilor si a unei desolidarizari cu profesorul. Stiti cum e: poti sa ai o zi minunata, cu elevi minunati, cand te duci acasa il retii in special pe acel elev dificil, care face bullying (de ex), sau pe acel parinte care te dispretuieste. Nu conteaza ca toti ceilalti te pretuiesc, mintea umana retine mai usor emotiile negative, din pacate. Apoi mai vine si un director care nu te intelege, vin si niste examene…
    Ar fi multe de spus, in special despre cum filosofia educationala care a stat la baza proiectului risca sa duca la mediocritate si inechitate. Aveti o cariera in zona educationala (desi nu ca profesor), sa fie cat mai rodnica si sa ajutati cat mai multi copii. Nu renuntati! Romania are nevoie de oameni ca dvs, dar poate un pic de echilibru ar fi foarte benefic. The best is yet to come! Succes!
    • Like 2


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult