Plajele din Năvodari, Mamaia Nord și Mamaia Centru nu vor fi gata înainte de 1 iulie 2021. Anunțul este oficial și a fost făcut de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Cum recepția sectoarelor de plajă se va face la 01.07.2021, să nu vă mire că în primele două săptămâni din iulie vom avea șantiere pe plajele din Mamaia și Năvodari. Haideți să vedem cum s-a ajuns în această situație care a declanșat haosul.
Primul blocaj: 40 de beach baruri lăsate pe plajă
De la finalul anului trecut, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a pornit al doilea mare proiect de lărgire a plajelor. Valoarea totală a proiectului de lărgire şi protejare a plajelor de pe ţărmul românesc depăşeşte 840 de milioane de euro, iar mare parte din finanţare este de la Uniunea Europeană. Statul român contribuie cu 15% din suma totală și câştigă peste 220 de hectare noi de teren. Iar primele luni ale anului 2021 aduceau și alte vești bune: stațiunea Mamaia câștiga în opt săptămâni nu mai puțin de 3000 de metri noi de plajă. Dar cum minunile durează puțin în România, în februarie 2021 au apărut și primele blocaje. Constructorul olandez a anunțat autoritățile că nu poate finaliza lucrările de înnisipare din cauza beach barurilor lăsate pe plajă. În Mamaia, în zona vizată de extindere, funcționau peste 160 de beach baruri. 120 au fost demontate, dar 40 au rămas pe loc. Aceste 40 de construcții de lemn (cel puțin din lemn ar trebui să fie deși sunt unele unde cimentul a fost prietenul cel mai bun) au ajuns la o diferență de nivel de -3 metri. Da, cu minus!
Beach bar îngropat Mamaia
Dosarul DNA Constanța privind descărcarea arheologică din zona din care se extrage nisipul
La finalul lunii februarie 2021, vine o nouă întârziere. DNA Constanța deschide un dosar penal în rem pentru a verifica modul în care Ministerul Culturii a aprobat descărcarea arheologică pentru lărgirea plajelor, în etapa a doua a proiectului, de peste 750 milioane de euro. Inițial s-a crezut că este vorba despre mai multe monede antice.
Apoi, cei de la info-sud-est.ro anunță că de fapt este vorba despre o epavă.
Trec alte două săptămâni în care perimetrul din care era extras nisipul devine ZONĂ INTERZISĂ, iar olandezii aduc materie primă din alte locuri mai îndepărtate. Continuă să se adune zilele de întârziere!
Grăbiți-vă încet! Plaja e gata abia în iulie! Până atunci poftiți pe prosop!
Și vine ziua de luni, 5 aprilie 2021, când titularii contractelor de închiriere a sectoarelor de plajă primesc lovitura sub centură.
Administrația Bazinală de Apă anunță agenții economici că plajele vor fi predate pe data de 01.07.2021. Ce înseamnă asta? Nimeni nu are voie să amenajeze nimic până la acea dată. Cel puțin dacă nu vrea să încalce legea. Cu alte cuvinte, cel puțin până la o altă decizie a autorităților, până la începutul lunii iulie, de la Pasarela Regală din Mamaia (cea îngropată în nisip) și până la Năvodari se va face plajă doar pe prosop.
Să nu uit! Dacă acest termen rămâne în picioare, să nu vă surprindă că, în plin vârf de sezon estival, pe plajă veți auzi zgomotul unor bormașini în loc de cel al valurilor.
Articol preluat de pe Funky Travel.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
In plus, 40 de baruri pe plaja - ca noi numai beaches nu avem - nu au fost mutate. Respectiv 33% din totalul barurile, adica cam procentul de neam prost si nesimtiti din aceasta tara - apropo bar de ciment pe "beach", cum poti sa dai aprobare pentru asa ceva? Intr-o tara normala se dadea un termen, iar daca nu era respectat era daramat si factura trimisa catre proprietar. Atat de simplu...
Cu epava nu ma pot pronunta, poate vorba d-lui Presedinte: Ghinion, se mai intampla.