Foto: sameer mahadik / Panthermedia / Profimedia
Arhitect metaverse, manager de drone, director de productivitate, și nu de producție, specialist în transportul autonom, expert în tehnologie cuantică sau poate creator de conținut VR ori designer de alimente sintetice. Sunt unele dintre meseriile pe care le-ar putea avea copiii noștri. Lista este deocamdată destul de scurtă și mai degrabă intuitivă pentru că cele mai multe dintre joburile din viitor nu s-au inventat încă.
Un raport publicat de Dell, realizat de Institute of the Future împreună cu 20 de specialiști în tehnologie, academicieni și experți în afaceri din întreaga lume, arată că 85% din joburile din 2030 nu există în prezent. „Ritmul schimbării va fi atât de rapid încât oamenii vor învăța ‘din mers’ să folosească noi tehnologii precum realitatea augmentată și realitatea virtuală. Capacitatea de a dobândi cunoștințe noi va fi mai valoroasă decât cunoștințele în sine”, se arată în raport.
Această învățare „din mers” este practic ceea au experimentat deja cei care lucrează, de exemplu, în digital marketing, designerii de aplicații, arhitecți de software sau de cloud ori operatorii de drone, meserii care nu existau în urmă cu 10-15 ani și, în consecință, nici școli în care să le înveți.
Numai că ritmul în care tehnologia a avansat în ultima decadă este net inferior avansului galopant din prezent, iar asta face și mai dificilă încercarea de a găsi un răspuns la întrebarea „Cum îi pregătim pe copiii noștri pentru viitor?”, în condițiile în care știm că roboții, IA și alte tehnologii disruptive vor schimba fundamental piața muncii, iar școala, și cu atât mai puțin cea românească, nu se poate adapta „din mers” la ritmul impus de tehnologie.
„Sistemul de educație fabrică aceiași oameni identici. Ceea ce este total greșit, pentru că trebuie să le dai șansa de mici să descopere ce îi pasionează pentru ca apoi să aprofundeze învățând independent. Copiii au nevoie de mentorat și de școală ca să le dea un ritm și metode de a învăța, ceea ce nu se întâmplă. Școala nu face decât să livreze niște informații, le cere să le memoreze și apoi să le verse. Școala trebuie să fie mentorat, un coaching personalizat în care copilului să i se spună: `Ia să vedem, tu ce studiezi? Uite niște surse, caută acolo. Spune-mi ce ți-a plăcut, în ce fel asimilezi?’ Pentru că fiecare învață în mod diferit, iar școala trebuie să-l ajute să-și descopere aceste tehnici”, spune Doru Șupeală Managing Director al SPOR – Școala Pentru Oameni Responsabili, consultant de marketing, management și business.
Abilități pentru viitor
Dincolo de capacitatea și disponibilitatea de a învăța continuu lucruri noi, copiii care vor intra pe piața muncii în următorii 10-15 ani, au nevoie să-și dezvolte și alte abilități care să îi ajute pe de o parte să se adapteze rapid la schimbări, iar pe de altă parte să umple golurile lăsate de tehnologie: empatia și comunicarea, reziliența, gândirea critică, curiozitatea, creativitatea și colaborarea, imaginația și inventivitatea.
„Nu cred că sunt industrii care vor dispărea cu totul în următorii ani, dar cu siguranță vor fi roluri și sarcini în fiecare industrie care nu vor mai exista. (...) Numărul joburilor care presupun muncă fizică sau manuală va scădea, la fel și joburile administrative.
Tehnologia poate fi învățată să copieze orice presupune rutină și este previzibil, dar încă nu poate copia și replica creativitatea și complexitatea gândirii umane. Dacă vom evolua, inova și inventa dincolo de ceea ce știm deja, va fi prin ingeniozitatea umană”, spune futurologul australian Morris Miselowski, care apreciază că până în 2038 va crește numărul joburilor care necesită abilități sociale și emoționale sporite, abilități pe care computerele nu le stăpânesc încă.
Copiii trebuie sa experimenteze cât mai mult
Meseria de medic nu va dispărea, chiar dacă cel mai probabil diagnosticul și tratamentul vor fi stabilite de un supercomputer. Asta i-ar permite însă doctorului să aloce mai mult timp pentru îmbunătățirea stării de spirit și a stării generale a pacienților. Nici profesorii nu vor dispărea, iar avansul tehnologiei îi va scăpa de conceperea sarcinilor de lucru sau de corectarea testelor, iar ei vor putea acorda mai mult timp pentru a imagina contexte mai interesante, în care copiii să învețe empatia și alte abilități sociale, dar și pentru a-i încuraja și motiva pe elevi. La fel constructorii, electricieni sau instalatorii care vor folosi tehnologia pentru a fi mai buni și mai productivi.
Indiferent de meseria pe care și-o vor alege, pentru o adaptare cât mai blândă la noile realități de pe piața muncii, principiul vocațional devine mai important ca niciodată.
„Noi ne-am dus spre anumite meserii într-un proces decizional mercantilist. Fă-te medic că se câștigă bine… Viitorul este însă despre vocație, nu mai e despre bani. Și atunci trebuie să-i dezvolți copilului partea asta, să stai aproape de el și să vezi ce-i place și să-l lași să experimenteze, pentru ca mai apoi, între 14 și 25 de ani, să o facă singur. Acesta va fi viitorul, al joburilor pe care le vei face cu plăcere înțelegând un context general și având versatilitate, și în care soft skills-urile vor conta foarte mult.
Există acest interval de 14-25 de ani în care se dezvoltă gândirea critică și înțelegerea consecințelor, a legăturii cauză-efect. Până ajung în proximitatea acestei perioade, trebuie să-i lăsăm să fie. Să le dăm niște repere, să-i ajutăm să urmeze un fir roșu. Iar firul roșu nu este un job, ci un mod de a gândi logic, liber astfel încât să înțeleagă consecința pentru ei, cât și pentru cei din jurul lor atunci când iau decizii.
Trebuie, de asemenea, să experimenteze cât mai mult. Noi avem acum grijă să-i ținem într-o bulă. Să nu se bată, să nu fumeze, să nu spargă un geam. Șansa lor în viitor este legată de toate aceste experiențe. Pentru că ei nu mai au capacitatea să experimenteze pe ei altceva decât le va furniza tehnologia. Ei vor fi asimilați de tehnologie. Eu am decis să nu le dau copiilor mei tehnologie până la 12 ani pentru că altfel dezvoltarea lor ar fi condiționată de tehnologie. Riscul este ca astfel să se anuleze gândirea critică. Accesul la tehnologie nu trebuie restricționat total, dar trebuie să fim aproape de ei”, spune Marius Motofei, expert în dezvoltarea afacerilor, dezvoltarea de produse și servicii, marketing și operațiuni pentru companii din Europa, Asia și SUA.
Rolul părinților devine așadar crucial pentru că nu mai este suficient doar să-i trimitem pe copii la școală.
„Trebuie să facem coaching cu ei, adică să le dăm șansa, să-i asistăm în a-și descoperi vocația, ariile de interes, să le dăm resurse ca ei să exploreze ceea ce îi pasionează. Vă dau un exemplu. Ana Dumbravă este campioană mondială la CS:GO, iar din asta se câștigă foarte bine. Și-a găsit o arie de competență și a învățat singură. A fost însă încurajată și susținută de părinți. Asta trebuie să facem cu copiii noștri. Să le deschidem cât de mult orizontul, să descopere lucruri și să investim în ariile care îi pasionează, care le plac și pentru care pare că au vocație”, spune Șupeală.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Educaţia comunistă, bazată pe perceptele sovietice (politehnizare şi policalificare) a servit o economie centralizată, în care statul mişca mase se persoane ca pionii pe o tablă de şah. Educaţia comunistă a fost o educaţie vocaţională. Comuniştii nu aveau nevoie de cultură generală, ci de furnici specializate pe un anumit tip de activităţi. Cultura generală ar fi stimulat gândirea critică, principalul duşman a unei societăţi totalitare. Învăţământul în comunism a fost şi a rămas din păcate organizat pe parcele. Legăturile dintre materii - aşa numita transdisciplinaritate - nu există. Desigur, comuniştii nu puteau nega public rolul culturii generale, însă un învăţământ mozaicat, feliat, servea mai bine intereselor de robotizare a societăţii: fiecare cetăţean pe parcela lui, cu capul plecat, executând operaţiile pe care le-a deprins din şcoală.
În esenţă, învăţământul se bazează pe un parcurs care, tehnic, poartă denumira latină de CURRICULUM. Există două tipuri de curriculum: modular şi spiralat.
CURRICULUMUL MODULAR
Considerăm că o materie poate avea conţinuturi cuprinse de la A la Z. În învăţământul modular materiile nu se predau de la A la Z. Se consideră că secvenţa A-D reprezintă un nucleu de bază (cultură generală), în timp ce secvenţa E-Z reprezintă partea complexă sau vocaţională.
Nucleul A-D presupune un efort minim. În sistemele modulare, un profesor de orice specialitate poate preda orice materie, pentru că secvenţa A-D reprezintă CULTURĂ GENERALĂ, însemnând o sumă de informaţii PE CARE TREBUIE SĂ LE CUNOASCĂ TOATĂ LUMEA.
Nucelul A-D serveşte şi la identificarea acelor elevi care dovedesc aptitudini vocaţionale. De exemplu, educaţia matematică poate detecta acei elevi care arată uşurinţă şi voinţă pentru a studia matematica. Astfel, secvenţa D-Z este mutată pe un modul opţional, pe care elevul îl poate aprofunda.
Avantaţele acestui tip de curriculum sunt certe:
- doarece secvenţa A-D presupune un efort minim ne putem asigura că asimilarea este generală, pentru toată lumea;
- secvenţa A-D poate fi predată comasat, cum ar fi o materie generală numită ŞTIINŢE sau ARTE (literatură, muzică, arte plastice). Procedeul asigură o înţelegere globală, transdisciplinară, specifică unei culturi generale solide;
- dificultatea modulelor vocaţionale (matematică, fizică, chimie etc.) este rezolvată de liberul arbitru. Un elev pasionat de matematică va aborda subiectele cele mai dificile, pentru că esenţa vocaţiei este LIBERUL ARBITRU.
CURRICULUMUL SPIRALAT
În curriculumul spiralat toate materiile sunt predate în secvenţă completă, de la A la Z. Principalele probleme sunt:
- secvenţa A-D este predată timpuriu, la o vârstă nepotrivită. Este ca şi cum ai construi o casă fără fundaţie;
- secvenţa E-Z este predată indiferent de afinităţile şi liberul arbitru, devenind deseori un chin. Argumentul că această secvenţă produce vreun progres nu are o bază ştiinţifică solidă; e ca şi cum am susţine că devii rezistent dacă iei bătăie în cartier, cu lanţul peste ceafă. Probabil că îţi va lipsi un ochi, dar ai voinţa formată. Sunt argumente ridicole, servite lăutăreşte;
- predarea secvenţei complete (A-Z) nu presupune o plasă de siguranţă în cazul segmentelor care nu sunt înţelese. În sistemul modular, o anumită secvenţă (să spune M-R) poate fi repetată fără a mai repeta tot şirul. Poate fi repetată până se fixează. În sistemul spiralat trebuie reluată întreaga secvenţă, înclusiv secvenţele celorlalte materii. Cu alte cuvinte, dacă nu reuşeşti să fixezi o anumită secvenţă la geografie, poţi relua tot anul (repetenţie).
Învăţământul românesc se desfăşoară încă pe curriculum spiralat. Motivul este uzina clădită de educaţia comunistă. Învăţământul românesc seamănă cu defuncta fabrică 23 August: multe materii şi mulţi profesori. Materiile comasate, predate de un singur profesor, sunt de neconceput.
Din fericire tânăra generaţie începe să înţeleagă, iar amintirile sistemului spiralat vor determina schimbarea pe care o aşteptăm cu toţii. Ei nu sunt interesaţi de orele de catedră sau de un învăţământ mozaicat, ca o fabrică socialistă. Schimbările pe care aceşti tineri le vor face vor alinia educaţia cu restul sistemelor performante europene. Schimbarea se coace bob cu bob. Din fericire.
E interesant totuși că acest subiect trezește și un anumit soi de naționalism (noi, românii, mai buni ca ceilalți). Există totuși și un leac: la baza multor sisteme performante stau cercetările unor pedagogi români, care n-au găsit înțelegere în sistemul comunist. Vorbim de Basarab Nicolescu, de matematicianul Solomon Marcus etc. Așa că naționaliștii să stea liniștiți: fundația e și românească. Ce avem acum e doar un sistem comunist, fardat puternic și total nefuncțional.
Aș clasa abordarea mercantilă ca și vocațională. Putem vorbi de vocația de programator, care este și bine plătită. Cultura generală nu asigură o profesie, dar formează suportul sau coloana vertebrală a oricărei profesii. Un programator care ascultă muzică preclasică în timp ce lucrează are o altă deschidere, chiar dacă nu-și câștigă existența cu muzica preclasică.
În problema voinței personale, e adevărat că elevul e încă imatur, însă aici intervine rolul psihologilor și consilierilor școlari, care, împreună cu părinții, pot decide cu o acuratețe impresionantă. Din păcate, la noi psihologul are de multe ori doar rol decorativ.