Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Iar vei spune că mi-am căutat-o?!

Fată abuzată

Foto: Getty Images

O tragedie care s-a întâmplat în Londra în ultimele zile a deschis o discuție în Marea Britanie despre cât de sigure se simt femeile pe străzile capitalei și nu numai.

O tânăra de 33 de ani, Sarah Everard a fost dată dispărută în data de 3 martie după ce familia și cunoscuții nu au mai putut da de ea. Aceasta se întorcea acasă pe jos în jur de nouă seara după ce vizitase o prietenă care locuia la câteva cartiere distanță de ea în sudul Londrei.

Forțe impresionante ale poliției au căutat-o câteva zile în Londra, cât și în alte părți din împrejurimea capitalei, au vizionat toate camerele de luat vederi stradale de pe ruta pe care se presupune că tânăra a parcurs-o în drum spre casă, cât și imaginile surprinse de camere de luat vederi private și au adus câinii antrenați pentru găsirea persoanelor dispărute cu care au căutat atât în gurile de canalizare, cât și în lacurile din împrejurime. Deși Londra este orașul cu cele mai multe camere de luat vederi stradale din lume după orașele din China (627.727 de camere la o populație de 9.3 milioane de locuitori), o singură imagine cu tânăra dispărută a fost dată presei, o imagine surprinsă de o camera de luat vederi privată pentru că pe ruta pe care această a luat-o, fiind străzi rezidențiale, camerele de luat vederi lipseau.  Ancheta a dus în cele din urmă la arestarea unui agent de poliție care era anchetat într-un alt caz pentru comportament indecent. Acuzația: suspiciune de răpire și crimă. Rămășițele tinerei au fost găsite într-o pădure din Kent.

Toată acoperirea media pe care acest caz a avut-o, cât și îndemnul la vigilență și evitarea ieșirii pe stradă neacompaniate a femeilor din zonă a făcut ca în societatea civilă să se nască o discuție despre cât de sigure se simt femeile.

Cât o să mai dureze până ce atenția nu o să mai cadă asupra precauțiilor pe care femeile trebuie să le ia, ci pe cât ar trebui sporite pedepsele pentru abuzatorii sexuali? Cât ne va lua până la începerea unei discuții în societate despre felul în care bărbații pot ajuta în a face femeile să se simtă confortabil pe stradă și în spații publice? Un studiu UN Women UK spune că 80% dintre femeile  de toate vârstele din Marea Britanie au fost hărțuite sexual în spații publice (fie verbal sau fizic).

Pentru orice locuitoare a Londrei, incluzând subsemnata, următoarele lucruri sunt considerate normale când plănuiești să ieși seara în oraș singură: luarea în geantă a unor pantofi confortabili pentru a fi folosiți la întoarcere (în caz că trebuie să fugi de cineva), să îți ții cheile între degete pentru a fi folosite ca o armă în caz că ești atacată, folosirea unei rute ocolitoare mai sigure, apelarea cuiva pe perioada drumului spre casă și share-uirea  locației pentru ca familia sau prietenii să știe unde ești.

Toate aceste lucruri nu ar fi atât de necesare într-o societate în care abuzurile sexuale ar fi aspru pedepsite (violența împotriva femeilor și violența domestică de asemenea), în care bărbații nu ar asista pasivi la abuzuri sexuale verbale sau chiar fizice făcute de alți bărbați, în care victima nu ar fi blamată pentru ce poartă, pentru cum se comportă etc.

Câteva conversații virale au apărut în social media în care câțiva bărbați le întreabă pe femei cum le pot face pe acestea să se simtă în siguranță pe stradă a creat o listă care include lucruri precum:  să acționezi când vezi că o femeie este expusă unei hărțuiri sexuale în public, să traversezi pe partea cealaltă a străzii dacă pe o stradă pustie te afli în spatele unei femei, să îți conduci prietenele acasă dacă este prea târziu etc.

Urmărind evenimentele și discuțiile nu am putut să nu mă gândesc cum se simt femeile din România unde cazurile de abuzuri sexuale și violențe domestice sunt mult mai numeroase și unde cultură macho-ului care să simte îndreptățit să aibă orice femeie în ciuda faptului că poate nu primește consimțământul partenerei este tolerată, unde parlamentarii votează împotriva educației sexuale în școli, unde este normal când treci pe lângă un șantier să ți se strige lucruri obscene și lista poate continua.

Totodată faptul că în cazul din Londra suspectul este un agent de poliție care a fost arestat la doar câteva zile de când persoana a dispărut și faptul că el este un membru al poliției a fost făcut public imediat mă fac să mă gândesc la abuzurile unor polițiști de la noi și la bineștiutul mod de a se acoperi unii pe alții când unul din ei este suspectat în vreun caz.

O discuție publică despre acest subiect dureros este mult așteptată și în România.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • După mintea mea, ar fi simplu: pentru combaterea oricărei încălcări a ordinii sociale - pe care civilizația umană a reușit, după vreo câteva milenii de civilizație, să-și stabilească destule norme privind securitatea individuală și, după caz, a comunităților, ar fi fost vremea alcătuirii unor legi care să asigure măsurile de izolare a indivizilor periculoși. Apoi, dacă în condițiile în care legile în vigoare nu pot asigura această securitate, rezultă că sunt absolut necesare legi mai aspre. Ceea ce cred că e valabil și în cazul unor abateri/infracțiuni cu caracter criminal, cum ar fi risipirea banului public, excesul de putere, pervertirea funcționarilor publici în săvârșirea traficului de influiență etc. prin măsuri care să ducă rapid la eradicare tuturor acestor nesocotiri ale legii, destul de des flagrante. Eu cred că în multe situații pedeapsa capitală ar avea cel mai puternic și sigur efect. Pe locul următor ,și în toate cazurile de delapidare a banului public, cred că ar fi stabilirea mijloacelor de recuperare a daunelor. Iar în această din urmă speță ar fi obligatoriu de încadrat și includerea la răspunderea penală a guvernanților care nu și-au îndeplinit cu intenție, ori din nesocotință, a obligațiilor pe care și le-au asumat în campaniile electorale în urma cărora au ajuns la putere. Altminteri, ne vom scălda în aceeași baltă cel puțin încă vreo câteva secole (mă rog, cine o mai trăi), lamentându-ne în zadar pe orice canal. În timp ce alde Udrea și Bășescu joacă rolul de oameni de bine neînțeleși, alde Frank Timiș vor frauda economiile naționale pe alte continente și, alături de toți cei care n-am apucat să furăm pentru ce nu ne ajunge, alții vor continua să fie convinși în continuare că judecata/morala plebei este insignifiantă, Apropo de ce îmi pierd timpul: fără nicio intenție de a fi luat în seamă.. Vorba ceea: Ce-am avut de spus, am spus. Și închid palavra.
    • Like 0
  • Gabriei check icon
    Asa este, lipsa de implicare a societatii si impotenta/incompetenta autoritatilor au mare parte de vina pentru ca viata femeilor si fetelor se afla permanent sub amenintarea acestor pradatori sexuali. Pe de alta parte trebuie inteles ca aceste comportamente tin de foarte multe ori de psihiatrie si ca psihopatii au aceasta capacitate extraordinara de a disimula care ii ajuta sa para persoane deplin integrate. Asa se explica faptul ca unii ajung chiar politisti cum e cazul acum la Londra si cum a fost cazul si la noi acum cativa ani cu acel politist care a agresionat doi copii in lift. Pe astfel de psihopati legea indiferent cat de aspra nu-i sperie. Sa ne aducem aminte ca in plin regim comunist care dispunea de un aparat politienesc redutabil si in care inca se aplica pedeapsa cu moartea, un pradator sexual psihopat precum Rimaru nu a putut fi oprit decat dupa ce facuse deja cateva victime. Deci si intr-o situatie ideala in care statul si societatea ar face tot ce se asteapta de la ele in acest domeniu, nu e indicat sa se renunte la masurile de precautie si de auto-protectie individuala. https://sivispacemparrabelum.wpcomstaging.com/
    • Like 0


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult