Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

„La început am fost uluită, nu înțelegeam cum de soțul meu, care îmi spunea că sunt femeia vieții lui, ridică mâna asupra mea. Uluirea asta a durat ani de zile“

M. este șatenă și are ochii albaștri, e minionă și e îmbrăcată simplu, dar elegant. E medic de familie și mama unei fetițe de 11 ani. Vorbesc cu ea despre căsnicia ei recent încheiată și, deși suntem prietene de mai bine de 5 ani, ce îmi povestește acum mă stupefiază.

„Mă bătea din orice, că nu îi plăcea mâncarea făcută de mine, și că îl fac de râs în fața prietenilor, care aveau neveste mai bune gospodine, mă bătea pentru că nu venea fata acasă cu note bune, mă bătea pentru că nu știu ce am zis și l-a enervat. Odată m-am și dus la spital și am obținut certificat medico-legal, dar mi l-a găsit când m-am întors cu el acasă și mi-a spus că sunt o nebună, eu sunt de vină că mă bate, și mi l-a rupt. A început să-mi dea palme cam la vreun an după ce ne-am căsătorit. La început am fost uluită, nu înțelegeam cum de soțul meu, care îmi spunea că sunt femeia vieții lui, ridică mâna asupra mea. 

Cred că vreo câțiva ani am așteptat să înțeleg treaba asta: cum poate cineva care îți spune că te iubește să te bată. Erau și momente când își cerea iertare cu lacrimi în ochi și eu îl iertam, evident, pentru că era tatăl fetei mele și mă iubea, știam că mă iubea, în felul lui.

Mi-am spus orice puteam ca să fac să meargă mai departe căsnicia noastră. Că e tulburat de propria copilărie, că e stresat, că poate are dreptate și nu sunt o soție bună. I-am căutat și găsit foarte ușor scuze. Vai ce ușor îi mai găseam scuze... 

Și mai ales făceam eforturi enorme să țin aparențele sub control. Să nu știe nimeni ce e între noi. Să fim perechea la care se uitau cu invidie prietenele mele. Să părem în continuare familia perfectă. Nimeni nu a știut, timp de 10 ani de zile, ce ascundeam. Cred că am cumpărat kilograme de pudră și fond de ten anii ăștia. Trebuia să maschez vânătăile de pe față, cele de pe corp se ascund sub haine. Chiar și o coastă ruptă e ușor de ascuns. După ce trece uluirea (și a mea a durat câțiva ani, îți spuneam că nu am înțeles multă vreme cum poți să îi spui cuiva că o iubești apoi să-i dai pumni în cap) vine rușinea. 

Rușinea e cea care te paralizează, nu mai gândești limpede. Toată lumea mă întreabă azi cum de am stat cu el, de ce am stat cu el. Pur și simplu din rușine, o rușine paralizantă, care te face să nu vezi nicio ieșire. Te gândești că ai ajuns în acel punct din vina ta, pentru că ai fost proastă și credulă și asta te jenează enorm. Îți e rușine când vezi că au trecut ani și tot acolo ești, învinețită. Și pentru că te jenează, nu poți ieși în afară, să ceri ajutorul. Te simți doar o mare greșeală, cineva de care va râde primul care află ce se întâmplă de fapt și primul care află se va minuna cum de ai acceptat gândind că ești tu defectă că ai acceptat... Eu nu puteam să-mi imaginez expresia de pe fața cuiva care află că sunt bătută. «Doamna doctor ia palme acasă»... Cum să suport să știe pacienții mei așa ceva?! Nu am putut povesti nici măcar mamei mele (de fapt nu am vrut, pentru că s-ar fi îngrijorat prea mult, ea e cardiacă și oricum, cu ce să mă ajute mama?) 

Ce i-aș spune unei femei în situația mea? Că prima palmă va fi urmată de a doua și de a treia și așa mai departe. Că el nu se oprește. Că nu e bine să accepte nici măcar o jignire. Cum să accepți să te facă «imbecilă» apoi să pretinzi chiar tu că îl mai iubești? Cum să îl mai iubești după adjectivul ăsta?! I-aș spune să plece la prima insultă pe care o primește de la el. Pentru că astea degenerează și se agravează. Și i-aș spune că mariajul, dacă e cu prețul sănătății psihice a ei și a copiilor, nu merită. Pur și simplu, nu merită.

Nu m-am gândit prea des nici la fii-mea. Aproape deloc... Ca să vezi cum îți ia Dumnezeu mințile. Nu m-am gândit că și ea suferă, că mă vede așa și învață că așa e OK să fie tratată o femeie, că așa va accepta și ea să fie tratată când va crește și va fi în cuplu... Nu m-am gândit, pur și simplu. Nu gândești logic, corect sau lucid, când ți se întâmplă așa ceva. Dacă mă uit acum în urmă, cred că eu am traverasat niște etape: uluirea (care la mine a durat ani), rușinea (încă vreo câțiva ani), acceptarea (când ajungi să crezi că tu ești nebuna și că are dreptate el să nu te mai suporte). 

În satul de unde e maică-mea sunt femei de vârsta ei care au trăit astfel toată viața, bătute aproape zilnic. Am ajuns să le înțeleg. De la un punct de desensibilizezi, știi că o vei încasa și îți este indiferent. Asta e viața ta. Ce e de speriat e ideea că te poți obișnui cu orice și, așa cum se spune, obișnuința e a doua natură. Devenise a doua mea natură să fiu tratată astfel. După vreo 5 ani, nu știam altceva. Adică vedeam că sunt femei pe care soții lor le tratează diferit, atent, afectuos. Dar îmi spuneam că nu e bine să mă gândesc prea mult la asta că oricum nu mă ajută comparațiile. Că e mai bine să fim așa, în doi, decât eu singură și să se afle de ce am divorțat.

Știi ce? Acum, că tocmai am semnat actele, temerea asta a dispărut. Oare cum de chestia asta, gândul acesta obsesiv, mă ținea în loc? Acum îmi tot vin în minte gânduri de-ale mele și mi se pare că sunt ridicole. Cred că un psiholog s-ar mira de ce aude de la mine. Sunt o femeie mai educată decât maică-mea și cele din satul ei și degeaba. Tot acolo am nimerit. Oare când suntem în situația respectivă gândim la fel cu toatele? Ne imaginăm aceleași lucruri, că vom fi arătate cu degetul dacă divorțăm? Și ce dacă vom fi? Dar uite că eu nu sunt arătată cu degetul. Dimpotrivă, colegele mele mă privesc cu afecțiune și respect că am reușit să mă rup. E o surpriză plăcută să știi că ceilalți nu pun așa de mult preț pe căsnicie cât puneai tu. Și o supriză neplăcută în același timp, pentru că asta înseamnă că te-ai înșelat în toată perioada, ai crezut că imaginea de femeie măritată e mai importantă decât orice. Ce porcărie... sunt decisă să nu mai mai mărit. Mi-e frică de bărbați. Din păcate cred că și asta mică a mea va crește cu frică de bărbați, parcă a absorbit-o de la mine. Sper că nu e prea târziu să i se schimbe viziunea. Nu știu cum să o ajut. Am început să fac psihoterapie, deocamdată nu fac decât să repet ca un papagal «ce proastă am fost». Dar când ești acolo nu îți dai seama cât ești de proastă, e ceva de care îți dai seama retrospectiv. Atunci nu vrei decât să treacă, să vină noaptea, a doua zi... weekend-ul când pleacă la mă-sa, etc. Parcă ți se îngustează toată viața, toate perspectivele, nu mai vezi decât până diseară, până mâine. Timpul se modifică.

Ce i-aș spune unei femei în situația mea? Că prima palmă va fi urmată de a doua și de a treia și așa mai departe. Că el nu se oprește. Că nu e bine să accepte nici măcar o jignire. Cum să accepți să te facă «imbecilă» apoi să pretinzi chiar tu că îl mai iubești? Cum să îl mai iubești după adjectivul ăsta?! I-aș spune să plece la prima insultă pe care o primește de la el. Pentru că astea degenerează și se agravează. Și i-aș spune că mariajul, dacă e cu prețul sănătății psihice a ei și a copiilor, nu merită. Pur și simplu, nu merită.“

25 noiembrie este Ziua Internațională de Combatere a Violenței Asupra Femeilor. Violența împotriva femeilor este considerată o violare a drepturilor omului, o consecință a discriminarii femeilor și o cauză a perpetuării inegalităților care impiedică progresul în multe domenii. Campania durează până pe 10 decembrie și este stabilită de ONU. Mai multe despre cum se poate gestiona în familie o astfel de situație pe https://goo.gl/nJpcW0  

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Sunt iubitori de animale care isi bat companionii patrupezi. Fractura logica este simpla: sa nu mai faca asa... Asa, cum?
    Sunt barbati care isi bat iubitele. Unele nu accepta si atunci nu mai sunt iubite, iubitele lui. Celelalte care accepta devin iubite neconditionate. Si singurele.
    Unii barbati accepta asta ca o ofranda adusa masculinitatii lor, a superioritatii lor.
    Epoca vanatorilor de mamuti cand nevestele stateau acasa si asteptau pe cei care se intorceau cu hrana acasa unde repartitia muncii le trimiteau sa friga carnea adusa a trecut. Doamnele s-au trezit ducandu-se la servici, hranind si ingrijind pruncii, spaland, facand curat si fiind bune profesional. Asta le-a adus o nedorita superioritate efectiva asupra barbatilor lor. Si atunci ce puteau sa faca bietii soti pentru a-si dovedi superioritatea? Traznindu-le o palma - in cel mai bun caz. Asta aproape ca nu conteaza intr-un dosar de divort.
    • Like 1
  • Delia MC Delia MC check icon
    De ce? Fiindcă femeia româncă știe așa: de la soț trebuie să suferi. Nu contează ce face el, femeia e datoare să îndure. La țară asta e educația pe care o primesc femeile. Indiferent de studii.
    O colegă a divorțat cu copil mic. Soțul ei (fostul) a înșelat-o și a jignit-o. Era frumoasă, suplă, atrăgătoare. Genul de femeie după care toți bărbații întorc capul. Familia ei bineînțeles că a condamnat-o: cum se poate, asta e o rușine, etc. Eu i-am spus: respect, ai avut curajul s-o rupi. Acum, după 20 de ani e încă frumoasă, atrăgătoare. Și-a refăcut viața cu un om care o apreciază. Deci? Are rost să stai cu unul care nu te apreciază? Cu unul care te bate nici atât.
    • Like 2
  • Am trecut printr-o fază mai ușoară la începutul prieteniei. Prietenul meu blond cu ochii albaștrii, foarte dandy și adorat de multe fete. Cu toate acestea, el încă se atașa de mine și fratelui meu. Asta se întâmplator vremea lui ceașcă. Prima data jucam cărți - 21. Eu nu mă concentram la joc. Atunci el m-a scos pe hol și m-a pus la zid și mi-a cerut să nu mai fac greșeli. Din păcate, am continuat această greșeală până când mi-a cerut divorțul.
    • Like 0
  • Gabi check icon
    Ca să poți evita şi trata efectul (violența), mai întâi trebuie să fie înţeleasă și înlăturată cauza care o produce. Bărbații care își lovesc soțiile comit acest delict pentru că nu reușesc să fie ceea ce trebuiau să fie. Sau, au doar impresia că nu reușesc să fie îndeajuns de adecvaţi pentru soțiile lor. Ei trebuiau să fie furnizorii de pasiune, de necesități, sprijin moral, compasiune, securitate și stabilitate.
    Atunci când nu reușesc, unii din ei se tem că bărbăția lor poate fi pusă sub semnul întrebării. Așa că recurg la violență pentru a-și arăta puterea de a-și intimida soția, astfel încât să poată fi în continuare considerați „bărbat” - chiar dacă nu merită acest lucru.

    Însă, astfel de bărbaţi nu se gândesc că niciun bărbat nu este la fel de puternic ca cel care dăruiește totul soției. Se teme că poate risca să fie profitat și folosit temporar. Consideră că este nevoie de forță reală pentru a evita să fie umiliţi. Cei slabi sunt întotdeauna defensivi. Care este cea mai bună metodă de apărare? A ataca.
    Problema începe atunci când bărbatul ajunge să-și perceapă partenera ca și cum ar fi un RIVAL care s-ar putea să fie mai puternic decât el, ca și când ar fi un alt bărbat. În majoritatea cazurilor, atunci când un bărbat este nevoit să lupte împotriva unui alt bărbat, niciodată lupta nu se poartă civilizat, cu argumente şi „mănuşi” - deobicei bărbatul caută să-l distrugă pe celălalt „bărbat”.

    Din nefericire, unele femei tratează bărbaţii drept „concurenţă” în loc de parteneri de viaţă. Acum e la modă inversarea sexelor. Unele femei imită toate apucăturile proaste ale bărbaţilor, sau bravează în „femeia-puternică-superioară-bărbatului”, fără, însă, să se gândească la ce fel de consecinţă va avea o astfel de bravadă asupra psihicului, respectiv reacţiei unui bărbat mai puțin educat.
    Este ceva foarte periculos atunci când soțul a fost provocat îndeajuns de mult încât el a ajuns să-şi perceapă nevasta ca fiind un RIVAL cel puțin egal - dacă nu chiar superior. Și cum bărbații nu au fost niciodată amabili în luptele lor - unii din ei consideră, (în mod greșit), că cea mai rapidă comunicare e violența fizică, (o alegere incorectă!).

    Dragostea, frica şi ura sunt cele mai puternice sentimente. Din păcate, trecerea de la un sentiment la altul se produce cu ușurință și rezultatul este unul trist...
    Dacă și o parte și cealaltă, ar studia și ar înțelege un pic din psihologia relaţilor dintre sexe; atunci disputele care conduc la violenţă ar putea, probabil, să fie evitate. Dar pentru asta e nevoie de comunicare, răbdare, speranţă și mai ales timp. Probabil sunt motivele pentru care sărmana femeie a amânat să divorţeze timp de 10 ani.
    • Like 2
  • Să nu uitați de faptul că, statul nostru ultra politizat și deosebit de corupt, după citirea puținelor rânduri la ”Starea civilă” uită, ezită, refuză să apere drepturile cetățenilor care plătesc salariile camarilei conducătoare. Nu doar că nu te ajută nimeni, dar ești în situația de a fi umilit chiar de către cei cărora, la nevoie, le ceri ajutorul. Corupția, politizarea/mafiotizarea tuturor instituțiilor statului a adus în funcții nemeritate tot felul de indivizi fără pregătire, fără scrupule, fără responsabilitate. Foarte grav este și faptul că noi ne continuăm viețile amărâte, conștienți că mulți dintre funcționarii pe care-i plătim ne calcă-n picioare drepturile, auto-dezarmându-ne cu faptul că: ”nu avem ce le face”, ”nimic nu se poate schimba”, ”te lupți cu morile de vânt”etc S-au pierdut atâtea vieți nevinovate fără ca cineva să impună schimbări, în timp ce diferiți păreriști plătiți împovărează studiourile tembeliziunilor, căznindu-se a emite explicații, scuze...
    Constituția țării și drepturile noastre elementare sunt batjocorite în fiecare zi, din ce în ce mai vizibil, în timp ce o mare parte a cetățenilor sunt orbiți de promisiunile și cadourile otrăvite ale politrucilor, responsabili în mod legal. Până și demisia de onoare a unui ins cu funcție este o rara avis în această parte de lume. Poliția - o glumă proastă, în cele mai multe situații; judecătoria - o ruletă rusească, de cele mai multe ori, opinia publică - un cor de paparude, neapărat monocolore, docilă unor lideri limbuți, și cu mare agresivitate împotriva celor care nu le împărtășesc opiniile... Cine să te apere?! cui să ceri ajutor?! Trebuie să schimbăm aproape totul! Nu am făcut referiri la biserică, pentru faptul că, în ultimii 30 de ani, nu am auzit despre niciun ajutor dat ”arondaților parohiali” aflați în nevoie. Nimeni nu vrea să se pună rău cu ”autoritățile”. Fiți liberi, dragi republicani!
    • Like 1
  • Buna,sunt și eu mama și soție a doi băieți și sunt tot cu el de când ne-am căsătorit fac 25 de ani căsnicie . Când m-a cunoscuta cu soțul meu la fel ziceam ca sunt cea mai fericita femeie ,dar când am rămas însărcinnata am născut nu știam ca este consumator de alcol ,dar mi-a zis ca maică-sa este alcolista nu am luat seama m-a interesa familia mea .Si a început câte puțin sa bea bineînțeles cu reținere ,și a început. Problemele a început sa bea și mai mult ,ca el este bărbat și nu trebuie săi cer cont și așa mai departe sa ajuns la violenta la bătăi la jigniri a început sa umble cu femei și îmi zicea ca am paranoia ,și atunci am stat și l-am urmărit și l-am prins in fapt la restaurant i-am tras un o bucata buna de fata cu toți nu m-a interesa ce zice lumea bineînțeles nu sa dat la mine atunci , dar când a ajuns acasă făcea scandal m-a făcea in toate felurile ,și de atunci am început sa m-a lupt cu el bineînțeles am ajuns și la poliție ,spunându-mi ca nu mie Rușine ce fac . Când se enerva avea obiceiul de a rupe tricourile de pe el sa tăiat pe mâna cu cuțitului și multe scandaluri . Nu am putu scapă de el am plecat de acasă cu copii am ajuns la divorț ceia ce nu sa putut efectiv am fost singura nimeni nu putea face ceva face scandal și amenință pe toți cu care intram in contact. Am vrut sa fug cu copii sa părăsesc țara dar copii erau mici și nu am putut fără semnătura lui. Si atunci m-am hotărât in sinea mea sa fac tot posibilul sa plec din țara și așa am făcut Bineînțeles a plecat el întâi și pe urma eu am ajuns in Germania am muncit un an ,el fără și aici scandal dădea in mine și am zis odată dacă mai ridici mâna chem poliția și-am zis ca eu nu mai plec din Germania îmi aduc copii aici cea ce am și făcut sunt in Germania .Am uitat sa precizez ca in soacramea si cumnata mea au problema mare cu alcol bătăi scandaluri ca nu m-a mira de ce soțul meu este așa .Am spus dor câteva dinviața mea , Am făcut tot pt copii sunt aici in Germania femeile au mare protecție .Stam împreuna dar sunt independența i-am spus sa se mute ..Am hotărât sa trec la fapte ,Și sa îmi dau mai multă importantă și sa am grija de mine .Am trecut prin multe si viata ma facut mai puternica si ma increzatoare si ma uit spre viitor.
    • Like 0
  • Ma ingrozesc cand o femeie educata accepta sa traiasca o viata de cosmar numai pentru un statut social afisat pentru cei din jur. Cum e posibil doamnelor,nu pot sa inteleg?
    • Like 4
    • @ Malvia Mioara
      Asta ma ingorzeste si pe mine.Daca as fi intr-o atare situatie,as prefera sa fiu aratata cu degetul,barfita,blamata etc.etc.,de toata tara dar n-as suporta o asemenea umilinta.Mi se rupe inima cand le vad cu ochii machiati natural sau cu dinti/buze/arcade/coaste/maini/picioare rupte,si de fiecare data ma intreb,oare chiar un rahat (scuze pt.expresie) de statut merita atata suferinta?
      • Like 0
    • @ Malvia Mioara
      Era mai puțin grav dacă nu era educată? (presupun că, în acest caz, prin "educată" se înțelege cu studii superioare).
      Tot aud exprimarea "e educat/educata" sau alte referințe legate de studii. De ce am ajuns să considerăm ca o anumită faptă e mai gravă dacă este săvârșita asupra unei persoane "cu școală"? Să bați pe cineva (fie de sex feminin sau masculin) e la fel de grav, nu? Sau îi doare mai mult pe unii și mai puțin pe ceilalți?
      • Like 3
  • Cand apar premise ale unei viitoare violente, trebuie sa se ia masuri hotarite! A lua masuri dupa fapta, este tardiv, neproductiv si ridicol. Si este vorba de a stopa ambele violente (masculina si feminina), nu doar una. Pentru ca violentele se potenteaza reciproc. Nu mai tratati problema unilateral. Asta e prima greseala (foarte mare; poate greseala fundamentala; cum explicati ca un logodnic bun, iubitor, lalala -alfel de ce il ia de barbat tipa?- se transforma in cateva zile, luni, ani intr-un tip agresiv? eventual si alcoolist.)
    V-ati gandit ca un cuplu cu probleme poate fi trimis la psihologi sau psihiatri -impreuna- sa-si rezolve problemele inainte de puseul violent? Un mic exemplu. Si mai sunt exemple. Dar voi, nu! Lasati nefericitii sa se omoare intre ei si apoi sariti cu gura si puscaria! Asta e problema fundamentala. Sunteti din Evul Mediu si VOI provocati violentele conjugale prin prostie si protejarea unei parti din conflict. Caci e vorba de un conflict aici... Ar trebui sa va schimbati viziunea. Mai ales cei care gireaza posturi de raspundere la nivel social (pe probleme).
    • Like 1
    • @ Munteanu Mongolul Mircea
      din pacate, ai mare dreptate aici...
      si mai din pacate, sunt foarte multe specimene care gandesc la fel si "tolereaza" sau chiar considera ca "merita efortul" pentru statut social, aparente..s.a.m.d.
      • Like 0
  • in general,toleranta fata de violenta conjugala se plateste cu multa suferinta;de aceea nu trebuie ...tolerata din start! Poate ca fiecare,,mascul''a gresit o data,dar si atat este prea mult,nu trbuie lasat sa se,,vindece ranile''pt ca exceptia devine regula ,iar odata instalata aceasta face f.m.rau intregii familii.
    • Like 1
  • check icon
    Titlul, cel puțin, în pare o încercare clasică de plasat vinovăția la altul.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Ștefan Briceag

De la externarea din spital, Ștefan Dănuț Briceag a făcut totul ca să poată relua controlul asupra propriei vieți. În februarie 2018, la 6 luni după accident, s-a mutat împreună cu prietena sa, Iulia, care care i-a fost și îi este alături. „Nu știam că există acest gen de femeie. Iar când cunoști o fată ca ea, te întrebi: Chiar există? După un astfel de accident, când te aștepți ca și mama să plece de lângă tine, ea mi-a zis: Plec când vreau eu, nu când vrei tu.” (Foto: Alexandra Pandrea)

Citește mai mult

Am mulţi cunoscuţi, prieteni si multe rude care au emigrat şi au demonstrat că pot fi cei mai buni evoluând în deplasare. Au demonstrat-o prin muncă asiduă, seriozitate şi perseverenţă. (Foto: Ionel Pop Doncilă)

Maradona din Bacău
Citește mai mult
sound-bars icon