Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Imigranții susțin Germania, dar sunt tratați ca o problemă. Cum își împușcă în picior Berlinul propriul viitor

Tomasz Siemoniak (R) gestures as with his German counterpart Alexander Dobrindt

foto: Profimedia

De ceva vreme, încă dinainte de alegerile din februarie, Germania se tot plânge de criza economică iminentă… Însă, de când un membru de vază al partidului conservator (din ce în ce mai de dreapta) CDU ocupă postul de cancelar, Friedrich Merz, Berlinul se arată din ce în ce mai dispus să reducă de acolo de unde are mai multă nevoie, adică să investească într-un viitor fără imigranți.

Un autogol desăvârșit, căci imigranții au ridicat țara după catastrofa postbelică…

În orice caz, aceasta nu este singura contradicție în care se află Berlinul de ani buni: un exemplu grăitor fiind sprijinul acordat atât Ucrainei, victimă a unei agresiuni, cât și Israelului, implicat într-un conflict complex cu Hamas, care afectează populația civilă din Gaza.

Această politică de autosabotaj este valabilă și pentru modul în care guvernul de la Berlin tratează imigranții de care are atâta nevoie - îndeosebi în contextul unor carențe serioase la capitolul forță de muncă. Dar desigur, e mult mai simplu să oferi soluții populiste la probleme sistemice, birocratice, care mai și distrag publicul de la adevăratele urgențe.

După îndelungatele tratative din sânul noii coaliții CDU (conservatori) - SPD (social-democrați), votarea planului bugetar și a celui destinat reînarmării, CDU a trecut la următorul capitol.

Astfel, noul ministru de interne, Alexander Dobrindt, în dulcele stil CDU, a plecat la vânătoare de parteneri în vederea combaterii celuilalt “pericol” european după Vladimir Putin - imigranții.

Aici trebuie reamintit și Noul Pact European pe Migrație (CEAS), ce va intra în vigoare în vara lui 2026 și care nu va mai permite imigranților să calce sol european fără a fi mai întâi supuși unor controale temeinice urmare de perioade nedeterminate de așteptare a unui răspuns la cererea de azil…

Oarecum asemănător procesului de triere implantat de SUA în Ellis Island la finele secolului al XIX-lea, când toți imigranții ajunși pe vapor din Lumea Veche (din Italia, Irlanda, Germania, Polonia etc.) erau supuși unui aspre selecții pentru a putea fi dovediți demni de a participa la visul american… nu-i așa?

Dar să ne întoarcem la pactul CEAS și la excesul de zel de care Dobrindt dă dovadă imediat după înșfăcarea mandatului.

Săptămâna trecută, pe 18 iulie, a participat la o întrunire la nivel înalt (chiar și la propriu, căci a avut loc în inima Alpilor) împreună cu omologii săi din 5 țări vecine (Franța, Cehia, Austria, Polonia, Danemarca), pentru a pregăti întâlnirea din 22 iulie de la Copenhaga - un fel de tatonare a terenului în chestiuni de imigrație, cu scopul de afla ce stat și în ce măsură se poate implica în aceste inițiative anti-imigranți: s-au discutat controalele de frontieră, deportările accelerate în Siria și Afghanistan, până la reputatele centre de repatriere (return hubs) încununate de cele 34 de miliarde de euro pe care Comisia Europeană le va acorda în curând atotputernicului Frontex.

Tot în vederea pregătirii summitului de la Copenhaga, Dobrindt l-a întâlnit în 21 iulie și pe omologul său polonez taman la granița cu Belarus, declarată de Polonia drept front al războiului hibrid pe care Rusia îl duce contra UE, prin intermediul imigranților utilizați ca armă…

Evident, ambii au fost de acord cu menținerea actualelor controale la granița comună, o prevedere ce încalcă de fapt regulamentul Schengen.  

Cât despre Danemarca, aceasta și-a declarat demult cursul antiimigrație și și-a reiterat la Copenhaga dorința de a găsi o locație pentru centrele de repatriere: din nou, s-a menționat zona Balcanilor de Vest...

(Albania constituie deja un precedent în acest sens, întrucât Italia a construit acolo, sub oblăduirea prim-ministrului Edi Rama, astfel de centre, care nu sunt în funcțiune dat fiind că încalcă dreptul internațional. În trecut, și Rwanda a fost considerată o opțiune: din păcate, nu doar de către Danemarca, dar și de către Marea Britanie a lui Rishi Sunak.)

Iar pentru a predica taman cu propriul exemplu, chiar în acea zi de 18 iulie Dobrindt s-a remarcat printr-o altă premieră absolută: Germania a deportat direct în Afghanistan 81 de cetățeni afgani acuzați de diverse delicte criminale. Asta în condițiile în care guvernul german se jurase ca nu va interacționa în niciun chip cu regimul taliban, considerat criminal până de curând.

Așadar, se pare că granițele de orice tip nu mai contează - nici la propriu, nici la figurat. Sau mai degrabă, aș spune că însuși conceptul de graniță a devenit valabil doar pentru o categorie de persoane, iar pentru altele nu. Cine decide? evident, cei care dețin puterea… cândva se vorbea de egalitate în drepturi și de garantarea, de apărarea acestora - una dintre faimoasele valori europene, dacă nu mă înșală memoria…

Ceea ce nu mă mai miră, dar continuă să mă revolte, este faptul că majoritatea mass-media (la nivel european) vorbește încă de o criză migratorie - când avem de fapt de-a face cu un fenomen cât se poate de natural din punct de vedere istoric. Oamenii au migrat din cele mai vechi timpuri: de la colonii greci din Antichitate la migrația modernă determinată de fenomene naturale sau economice (ca europenii ce s-au îndreptat spre Lumea Nouă, atunci când Europa de Vest nu le mai era prielnică traiului).

Exemplele sunt multiple - iar cele mai extreme sunt legate de nenumăratele războaie ce obligă oamenii să caute refugiu în alte țări… Ne putem gândi și la realitatea de pe continentul african, unde avem doar colonialismul european drept cauză a haosului politic, economic, la care se adaugă schimbările climatice și exploatarea nemiloasă a resurselor naturale ce durează până în ziua de azi.    

Însă, desigur, este mai simplu să numești un dușman vulnerabil și să țintești doar asupra lui, în timp ce lui Trump, Putin și Netanyahu li se permit atâtea…

Imigrantii și persoanele cu background sau origini migratorii în Germania reprezintă o pătrime din populația totală, deci un segment extrem de important pentru bunul mers al economiei și nu numai. Dar cine să se mai gândească la astfel de detalii?

Doar societatea civilă, mai trează și mai activă ca niciodată: cum ar fi corul grupului Omas gegen Rechts (Bunicile împotriva Dreptei), ce a cântat melodios “Scheiß AfD” în timpul interviului în direct al liderei partidului extremist.

Tonul face muzica, nu-i așa? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cineva nu face diferenta intre emigranti legali si emigranti ilegali! Nimeni nu zice ca Germania, toata Europa si chiar Romania are nevoie de forta de munca dar hai sa facem diferenta intre o emigratie controlata si una haotica ca cea declansata de Merkel in 2016!
    • Like 1
  • Mihai check icon
    Nu mai țin textele astea la nimeni. S-a văzut ce benefici a adus imigrația în Suedia care a ajuns capitala violurilor, fiind pe vremuri una dintre cele mai sigure țări unde nu se încuiau ușile la case.
    Nu mai vrea nimeni beneficiile migrației ilegale necontrolate. Acum, cu anumite norme poate îi lasă pe unii care au calificări și șanse de a se integra. Că moschei, sharia și alte bazaconii, nu vrea nimeni.
    • Like 1
  • RazvanP check icon
    Până să vă sângereze inima de grija "băieților imigranți" poate n-ar strica să vă pară rău de băștinași...
    https://m.youtube.com/watch?v=8v3Elzso2O4
    • Like 1
  • andrei andrei check icon
    nu inteleg cum de poate cineva sa minta cu asa nerusinare. nu e vorba de imigranti, e vorba de imigrantii ilegali. e o diferenta uriasa. imigrantii ilegali pe care media din germania si politicienii de stanga i-au protejat cand a fost anul nou la koln in 2015. sau folosim tehnica rusa de propaganda? mintim intruna pana cand o sa creada cineva sau o sa fie creata destula nesiguranta incat sa nu mai cunosti adevarul?


    confunzia intentionata intre imigrant si imigrant ilegal e facuta tocmai pentru a amplifica confuzia. ii pui in aceeasi oala pe ala care au viza si lucreaza legal cu aia care vin peste mare cu barcuta, isi arunca pasaportul in mare apoi ajung in grecia si urla ca vor in germania unde sa ceara azil.


    RUSINE!
    • Like 3
  • Ton din ce în ce mai iritat. Încep să fie tăiați bănuții propagandei și asta irită.
    Chestiunea e clară: orice om politic înțelege. Imigrația fără limite și obligații este aberantă pentru orice societate, duce la distrugerea accelerată a societății respective. Integrarea imigranților existenți ar fi mult mai ușoară dacă s-ar tăia beneficiile absurde care permit unor comunități întregi să nu facă nimic ani de zile. Dar fac ce se pricep mai bine. Copii. Cum să reziști la o asemenea pleașcă? Statul bunăstării bată-l vina! Care ce să vezi nu exista la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Se termină bănuții ca urmare a unor decenii de decizii proaste, în materie de imigrație, ajutoare sociale, faultarea industriei și a energiilor câh. Evident Putin e de vină, dar cât să pui și în spinarea lui Putin? Putin și Soros au vrut să facă o lume mai bună și uite ce-a ieșit!
    • Like 2
  • IOAN check icon
    Doamna Dorina Achelaritei, nici un imigrant nu sustine nici Germania nici o alta tara europeana. Germania ii sustine pe imigranti la fel cum o fac si celelalte tari europene. Ce fac imigrantii in Europa? O mica parte din imigranti care emigreaza din tari non europene fac eforturi disperate sa se integreze in societatile care i-au primit lucru care le este mult mai greu de realizat decat sa isi castige painea de zi cu zi nu pentru ca societatile occidentale nu le ofera aceasta sansa ci pentru ca ii trag inapoi restul conationalilor lor care au venit sau au fost adusi in Europa doar pentru avantajele pe care aceste societati le ofera fara nici o contraprestatie. Ca sa va convingeti singura de ce masura deportarii este din ce in ce mai utilizata faceti o plimbare inclusiv prin zonele centrale ale marilor orase din Occident si va asigur ca daca nu va intoarceti la hotelul in care sunteti cazata pana la apusul soarelui puteti avea alte surprize decat cele placute si asta nu din partea populatiei bastinase. Cu tot respectul pentru punctul dumneavoastra de vedere dar Occidentul nu a fost reconstruit de imigranti ci de Planul Marshall cunoscut in Europa ca Programul de Reconstructie Europeana elaborat si implementat in baza doctrinei Truman avand ca finalitate inter-alia reconstructia Europei si apararea impotriva influentei comunismului propus de rusi. Asadar nu imigrantii ci americanii si europenii invinsi sau invingatori ca rezultat al celui de-al doilea razboi mondial au reconstruit, cu banii americanilor si in mare parte cu know-how-ul european, acest continent.
    Citez pe scurt una din informatiile pe care le comunicati in articol respectiv faptul ca Germania a deportat direct în Afghanistan 81 de delicventi cetățeni afgani în condițiile în care guvernul german se jurase ca nu va interacționa în niciun chip cu regimul taliban, considerat criminal până de curând. Sa lamurim aceasta informatie pentru corecta informare a celor care citesc articolul si pentru a elimina emotia cu care doriti sa impregnati intregul articol. Deportarea este masura ultimativa luata de un stat in raport cu un cetatean strain indiferent de conduita acestuia pe teritoriul statului care l-a primit formal sau l-a tolerat pe teritoriul sau. Pana la aceasta decizie sunt luate multe masuri graduale de influentare si remediere. Asadar pana se decide deportarea trec intre 2 si pana chiar la 10 ani nu 3 zile cum probabil credeti dumneavoastra. In plus, daca ar trebui sa achitati dumneavoastra costurile cu procesarea imigrantului delicvent pentru numai 24 de ore cu siguranta ati schimba imediat registrul emotional al articolului. Toata procedura dureaza si costa enorm statul primitor pentru fiecare imigrant, delicvent sau nu. Fac afirmatiile de mai sus din experienta hands-on nu din ce am auzit de la mana a treia sau din ce am citit in presa. In ceea ce priveste informatia potrivit careia Germania nu discuta cu regimul taliban doresc sa va informez ca nu sunt necesare existenta unor relatii diplomatice cordiale pentru a urca in avionul Frankfurt-Kabul 18 infractori care au doar cetatenie afgana. O simpla nota verbala este suficienta pentru ca regimul de la Kabul sa fie informat ca nu vor sosi turisti afgani cu urmatoarea cursa aeriana. In rest, Germania este dezvoltata de germani, Danemarca este dezvoltata de danezi, etc. si orice imigrant este bine venit sa participe sau sa sustina dezvoltarea tarii care l-a primit si i-a oferit o sansa la o viata mai buna.
    • Like 2
  • Imigrantii au distrus Germania si in general Vestul Europei , cu mare precizare . cei veniti din tarile inapoiate ale Africi , Asiei si Orientului Apropiat.
    • Like 2
  • RazvanP check icon
    Trebuie să fii cel puțin rupt de realitate să critici expulzarea migranților dintr-o Europă literalmente invadată de non-refugiați!
    • Like 1
    • @ RazvanP
      Stimate domn aveti perfecta dreptate ,doar ca distinsa autoare trebuie sa scrie asa cum i s-a comunicat .
      Incep sa cred , ca atunci cand vine vorba de imigratie ,singurul jurnalist roman care spune adevarul este domnul Radu Banciu.
      • Like 1
    • @ Sir Mihai
      Ion Ion check icon
      Nimic mai ușor decât să cataloghezi pe cei care au alte opinii în trădători vânduți lui soros, ocultei sau statul paralelipiped și în spălați pe creier. Noroc cu ubermenschi ca tine cu o busola morala solidă, altfel am fi pierduți.
      • Like 0
    • @ Sir Mihai
      RazvanP check icon
      A început campania de "frăgezire" a românilor în perspectiva implementării "pactului pentru migrație" de anul viitor, capitolul cu redistribuirea "migranților": "Cum, nu vreți să vină migranți să susțină România? Uite ce bine susțin Germania! Sunteți xenofobi, vreți să aplicăm legea Vexler?"
      Toată lumea s-a crizat de povestea cu legionarii scăpând din vedere că legea prevede pedepse pentru "xenofobie"...
      Cum ar veni, dacă invoci articolul din Constituția României care interzice strămutarea de populații înseamnă că ești xenofob, deh...
      Vin vremuri interesante.
      • Like 2
    • @ Ion Ion
      Stimate domn , unu la mana , nu am acuzat pe nimeni fiind sorosist .
      doi la mana -nu are rost efectiv sa dezbat cu dv absolut nimic..
      • Like 0
    • @ RazvanP
      Stimate domn, aveti perfecta dreptate !
      Germania descarca camioane intregi de refugiati la granita cu Polonia..
      Portugalia a trecut in parlament o lege impotriva refugiatilor ..
      Noi - discutam sa treaca vremea despre impozite ..
      • Like 0


Îți recomandăm

Imagine Micul Geniu

„În acel moment, tânărul din familie, un băiat de 17 ani, ne-a spus cu voce joasă: „Știți… am 17 ani și până acum nu am văzut niciodată cum arată lumina în casa mea.”

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Grădina Dedesign

Atunci când locuiești la casă sau ai acces la o curte ori o terasă, ai deja o resursă valoroasă pe care mulți o invidiază: un spațiu sub cerul liber, care poate deveni o adevărată extensie a casei tale. Dar cum îl transformi într-un loc în care să te simți cu adevărat bine, să-ți încarci bateriile și să te bucuri de vară așa cum ai face-o într-o stațiune cochetă? Răspunsul stă în câteva alegeri inspirate de design, un pic de planificare și mai ales, în dorința de a crea o atmosferă care să-ți semene.

Citește mai mult

Maria Drăghici

Maria Drăghici n-a împlinit nici doi ani și are deja trei operații pe cord deschis. Culmea, e un copil vesel, care știe să se bucure de fiecare moment și, mai mult decât orice altceva, e un copil iubit. De fratele ei și de părinții ei, care, de la nașterea copilei, trăiesc cu ochii deschiși un coșmar adevărat.

Citește mai mult