sursa foto: Profimedia
Deși bugetul sănătății a crescut, banii merg în continuare către spitale și medicamente, nu către prevenție, iar pacienții suportă peste un sfert din cheltuielile cu sănătatea. Este concluzia unui studiu realizat de către experți ai ASE, cu sprijinul Rețelei de Sănătate Regina Maria.
Potrivit cercetării, cheltuielile curente totale cu sănătatea au ajuns, în 2025, la 127,98 miliarde lei, în creștere cu 29% față de 2023. Pentru prima dată, contribuțiile de asigurări sociale de sănătate (CASS) acoperă peste jumătate din acest total, respectiv 51,5%.
Raportate la economie, cheltuielile curente cu sănătatea reprezintă 6,68% din PIB și 1.319 euro pe locuitor, sub media europeană de 10% din PIB. Finanțarea publică acoperă aproape 72% din total, iar sursele private aproape 28%. Practic, aproape trei din zece lei cheltuiți pentru sănătate vin din surse private, peste media UE, unde finanțarea publică acoperă 80% din total.
Plățile directe ale populației rămân a doua sursă de finanțare a sistemului, după CASS, arată studiul. Jumătate din ele, 16,75 miliarde lei, merg către medicamente și produse farmaceutice, iar 12,6 miliarde lei către servicii în ambulatoriu, inclusiv stomatologie, adică spre zonele în care decontarea publică acoperă cel mai puțin.
Peste jumătate dintre români plătesc contribuția la sănătate
Modificările legislative din ultimii ani, respectiv eliminarea facilităților pentru construcții și agricultură, reținerea la sursă a CASS pentru beneficiarii de prestații sociale și contribuția pensionarilor, au avut și efecte benefice. Pentru prima dată, peste jumătate dintre români (9,66 milioane de persoane) plătesc contribuția la sănătate.
În numai cinci luni de aplicare, legea nr 141/2025 a generat venituri suplimentare de peste 2,16 miliarde lei, din care 1,84 miliarde de la pensionari. În același timp, subvențiile de la bugetul de stat către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) au scăzut cu 28,4%, la 6,40 miliarde lei, ceea ce arată o dependență mai mică a fondului de bugetul de stat.
Consolidarea veniturilor coexistă însă cu un efect secundar al reformei: aproape 3 milioane dintre români sunt neasigurați, cu 511.000 mai mult decât în 2024. Peste 95% dintre aceștia au sub 60 de ani, iar fenomenul privește populația activă (care muncește la negru) și nu categoriile vulnerabile, care rămân protejate prin exceptare.

Sistem orientat către tratarea bolii, nu către prevenție
Structura finanțării serviciilor medicale rămâne dezechilibrată, arată cercetarea. Spitalele și medicamentele absorb 80% din resursele sistemului, în timp ce serviciile ambulatorii beneficiază de aproape 20%. Deși finanțarea ambulatoriului a crescut mai rapid decât cea a spitalelor, sistemul continuă să fie orientat predominant către tratarea bolii, nu către prevenție. Studiul consideră dezvoltarea medicinei de familie, a serviciilor ambulatorii și comunitare drept o direcție strategică pentru reducerea presiunii asupra spitalelor și utilizarea mai eficientă a resurselor.
Influențele salariale eliminate?
Cea mai gravă disfuncție identificată de autorii studiului o reprezintă în continuare influențele salariale. Transferurile din FNUASS către spitalele publice pentru acoperirea creșterilor salariale au ajuns la 16,9 miliarde lei în 2025, sumă comparabilă cu întregul buget al serviciilor spitalicești decontate.
În opinia autorilor, mecanismul este profund defect, deoarece FNUASS ajunge să finanțeze salarii, nu servicii medicale. Orice angajare, promovare sau creștere de vechime în spitalele publice se transformă automat în presiune suplimentară asupra fondului, fără nicio legătură cu volumul sau cu calitatea serviciilor. Concluzia raportului este că acest mecanism trebuie eliminat și înlocuit prin recalcularea tarifelor decontate, astfel încât acestea să includă costul total al serviciilor, inclusiv componenta salarială.
Care e valoarea pieței abonamentelor și asigurărilor private
Studiul ASE semnalează și diferențe importante între finanțarea spitalelor publice și private. Tarifele decontate de CNAS nu acoperă costurile reale ale serviciilor, însă spitalele publice beneficiază suplimentar de transferuri pentru salarii și de alte surse de finanțare publică. Potrivit studiului, această diferență explică, în parte, de ce în spitalele private partea neacoperită de tarif este plătită de pacient, sub forma contribuției personale. Autorii arată că un sistem de asigurări ar trebui să plătească la fel pentru același serviciu, indiferent de furnizor, și recomandă recalcularea tarifelor pe baza costurilor reale, și aplicarea unui principiu de finanțare similară pentru același serviciu medical, indiferent de tipul furnizorului.
În ceea ce privește finanțarea privată voluntară, abonamentele și asigurările medicale sunt în creștere, dar reprezintă doar o parte redusă din totalul cheltuielilor pentru sănătate. Piața abonamentelor și a asigurărilor private a ajuns în 2025 la 510 milioane de euro, cu 13,9% mai mult decât în 2024, iar abonamentele medicale domină net, cu 2,21 milioane de pachete active.
Aproape 94% din finanțarea privată provine în continuare din plăți directe ale pacienților. Autorii susțin dezvoltarea abonamentelor și asigurărilor private, inclusiv prin produse mai accesibile și stimulente fiscale, astfel încât acestea să devină o alternativă reală la plata directă a serviciilor medicale.
Cercetarea ASE arată că sistemul beneficiază de resurse financiare mai mari și de o bază de contribuție extinsă, însă principalele vulnerabilități persistă: nivelul ridicat al plăților din buzunar, numărul important de persoane neasigurate, concentrarea resurselor în spitale și medicamente, diferențele de finanțare dintre furnizorii publici și privați și dezvoltarea insuficientă a mecanismelor de asigurare voluntară.
Studiul integral poate fi consultat aici.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp





Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.