Foto: STR/ AFP/ Profimedia
Economia Chinei generează anual un PIB de peste 14 trilioane USD și ocupă cea de-a doua poziție în ierarhia economiilor mondiale. Prima economie a lumii este cea a Statelor Unite cu al său PIB de 22 trilioane USD/an.
Dar cum s-a ajuns în situația ca economia chineză să depășească economii precum cele ale Japoniei sau Germaniei și să amenințe poziția Statelor Unite?
După terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, economia Chinei se afla într-o situație dificilă, aceasta fiind una subdezvoltată. China a adoptat modelul economiei de comandă, planificată central, asemănătoare cu cea a Uniunii Sovietice.
Începând cu 1953 au urmat o serie de reforme, sub conducerea lui Mao Zedong:
1953 – 1957: Primul plan cincinal - Scopul programului a fost de a stimula industrializarea Chinei. Producția de oțel s-a majorat de patru ori în patru ani, de la 1,3 milioane tone la 5,2 milioane tone.
1958–1962: Marele Salt Înainte - Campania a subliniat transformarea agrară-industrială a Chinei, printr-un sistem agricol comunal. Cu toate acestea, planul a eșuat și a produs moartea unui număr estimat situat între 18 și 45 de milioane de chinezi.
1959–1962: Conferința de la Lushan – în cadrul conferinței s-a renunțat la politicile Marelui Salt Înainte.
1966–1976: Marea Revoluție Culturală Proletară - Mao Zedong a încercat să recupereze puterea și sprijinul după eșecul Marelui Salt Înainte. Cu toate acestea, acesta a fost un alt plan care s-a declanșat, provocând alte milioane de decese prin violență.
1971: China a aderat la ONU – Republica Populară Chineză (RPC) a înlocuit astfel Republica Chineză (Taiwan) ca membru permanent al Națiunilor Unite. A fost adoptată rezoluția 2758 de către statele membre ONU.
1972: Vizita președintelui Nixon - Richard Nixon a fost primul președinte al Statelor Unite care a vizitat China, după cel de-al doilea război mondial. Aceasta a ajutat la restabilirea relațiilor diplomatice între cele două națiuni.
Cum a evoluat economia Chinei după 1979
Între 1949 și 1979, economia Chinei a înregistrat rate reduse de creștere.
Primele reforme ce au dus la deschiderea economiei chineze s-au produs după moartea lui Mao Zedong (1976), sub conducerea lui Deng Xiaoping.
Între 1950 și 1973, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut cu o rată medie de 2,9% pe an. Acest lucru a plasat economia chineză aproape de mijlocul clasamentului națiunilor asiatice, cu țări capitaliste vecine, ca Japonia, Coreea de Sud și Taiwan (ROC), ce se aflau în fruntea clasamentului.
Începând cu 1970, economia a intrat într-o perioadă de stagnare, iar după moartea lui Mao Zedong, conducerea Partidului Comunist a apelat la reforme orientate către piață pentru a da un impuls dezvoltării economiei.
Menționez mai jos modul în care au evoluat economiile Chinei și ale Statelor Unite, în intervalul 1952 -1975 (cifrele sunt în miliarde USD), până la începerea reformelor:
După introducerea reformelor economice, inițiate de către Deng Xiaoping, la sfârșitul anilor ’70, ce au dus la remodelarea industriei și agriculturii, creșterea economică a Chinei a fost una extrem de rapidă.
Din 1979 până în 2010, creșterea medie anuală a PIB a Chinei a fost de 9,91%, atingând un maxim istoric de 15,2% în 1984 și un minim de 3,8% în 1990.
În intervalul 1975 – 1985, PIB-ul Chinei s-a dublat.
Dezvoltarea economică a Chinei se datorează deschiderii economice față de Vest. Companiile occidentale au investit masiv în China, după crearea zonelor economice speciale, niște enclave economice, unde investitorii beneficiază de forță de muncă ieftină, la discreție și facilități fiscale.
Ca parte a reformelor sale economice și a politicii de deschidere, între 1980 și 1984, China a stabilit zone economice speciale (SEZ) în Shantou, Shenzhen și Zhuhai în provincia Guangdong și Xiamen în provincia Fujian. China a desemnat insula Hainan, zonă economică specială.
În 1984, China a deschis alte 14 orașe de coastă pentru investiții: Dalian, Qinhuangdao, Tianjin, Yantai, Qingdao, Lianyungang, Nantong, Shanghai, Ningbo, Wenzhou, Fuzhou, Guangzhou, Zhanjiang și Beihai. Aceste orașe de coastă au fost desemnate „Orașe de coastă deschise”.
Apoi, începând cu 1985, guvernul central a extins zona de coastă prin stabilirea următoarelor zone economice deschise: Peninsula Liaodong, provincia Hebei (care înconjoară Beijingul și Tianjin), Peninsula Shandong, Delta râului Yangtze, triunghiul Xiamen-Zhangzhou-Quanzhou din sudul provinciei Fujian, Delta râului Perla și regiunea autonomă Guangxi Zhuang.
În 1990, guvernul chinez a decis deschiderea zonei Pudong New din Shanghai pentru investiții, precum și mai multe orașe din Valea Râului Yang Zi.
Începând cu 1992, Consiliul de Stat a deschis o serie de orașe de frontieră și toate orașele capitale din provinciile interioare și regiunile autonome.
În plus, în orașele mari și mijlocii au fost create 15 zone de liber schimb, 32 de zone de dezvoltare economică și tehnologică la nivel de stat și 53 de zone de dezvoltare industrială nouă și înaltă tehnologie.
Harta zonelor economice speciale din China
La nivelul anului 1995, economia chineză genera un PIB de 736 miliarde USD, cea a Statelor Unite depășea 7 trilioane USD.
În 2005, economia statului asiatic atingea un nivel de 2,28 trilioane USD, cea americana se ridica la 13 trilioane USD.
În 2007, cu un PIB de 3,55 trilioane USD, economia chineză o surclasa pe cea a Germaniei, economia germană generând în același an un PIB de 3,42 trilioane USD.
În 2015, PIB-ul Chinei depășea nivelul de 11 trilioane USD și își consolida poziția de cea de-a doua economie a lumii, în spatele celei a SUA.
La finalul anului trecut, economia chineză a depășit 14 trilioane USD.
Dinamica evoluției economiilor chineză și americană, în intervalul 1952-2019, se poate observa în graficul următor:
China a devenit fabrica planetei. Investițiile occidentale directe în statul asiatic au depășit 3,5 trilioane USD, în ultimii 40 de ani, media anuala fiind de 84,24 miliarde USD/an (Sursa: https://www.theglobaleconomy.com/China/fdi_dollars/).
Puternica dezvoltare economică a Chinei a permis acestui stat efectuarea de investiții peste hotare. Astfel, Europa și Africa au devenit țintele preferate ale investitorilor chinezi.
Anul trecut, de exemplu, entitățile chineze au investit 11,7 miliarde de euro (aproape 13 miliarde de dolari) în țările Uniunii Europene, marea majoritate a acestei sume în fuziuni și achiziții și doar o cotă minimă reprezintă noi companii înființate. În 2018, entitățile chineze au investit aproximativ 25 de miliarde de dolari în Statele Unite. Toate aceste investiții au fost sprijinite de către guvernul Chinei.
Astfel, China se află într-o poziție de putere, dorind a-și impune punctul de vedere pe plan international prin subordonarea deciziilor țărilor ce au beneficiat de investiții sponsorizate de către statul comunist.
Investițiile chineze vin cu riscuri majore, cel mai bun exemplu este cel al autostrăzii construite de către companiile chineze, în Muntenegru, autostradă ce va lega portul Bar, de capitala Serbiei, Belgrad. Costurile de construcție ale acestei autostrăzi depășesc 1,3 miliarde de dolari, fiind suportate în proporție de 85% din valoarea proiectului, de către China. Această investiție reprezintă peste 25% din valoarea PIB-ului statului Muntenegru și au majorat datoria in PIB a statului balcanic la 85%.
În România, investițiile chineze vizau domeniul energiei. Astfel, China General Nuclear Power, companie aflată sub investigație în SUA, pentru furt de tehnologie militară, urma să construiască reactoarele 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă. În data de 26 mai 2020, partea română a rupt acordul cu CGN. Valoarea investiției ar fi fost de 6 miliarde de dolari și urma să fie finanțată de către partea chineză.
De asemenea, important de menționat că peste 85% dintre bunurile contrafăcute, la nivel mondial, provin din China, companiile din Vest fiind direct afectate. În China se produce o gamă largă de bunuri contrafăcute, începând cu articole sport, electronice, electrocasnice ceasuri sau autoturisme. Valoarea acestora depășește 400 de miliarde de dolari pe an.
China acționează din ce în ce mai insistent și autoritar pe plan mondial, pentru a-și impune punctul de vedere. Investițiile chineze nu vin doar cu constrângeri, ci limitează dreptul statelor de a acționa pe plan internațional.
Înainte de criza coronavirusului se estima că până în 2025, economia Chinei o va depăși pe cea a Statelor Unite. Asistăm la o încleștare a rivalităților dintre societățile capitalistă și cea comunistă.
Uniunea Europeană a anunțat un plan economic în valoare de 750 de miliarde de euro, din care România va beneficia de 33 miliarde de euro. La nivelul Uniunii Europene se pregătește un pachet de peste 1,85 trilioane euro (Sursa: https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_20_940), bani ce vor fi investiți în economiile statelor membre.
Peste Ocean, Statele Unite au anunțat un pachet de stimulare de peste 4 trilioane de dolari.
Modul în care statele occidentale vor reuși a-și coordona eforturile în următorii 5 ani, va întări modelul societății liberale, vestice, în opoziție cu cea autoritară, comunistă. Vestul are o singură opțiune. Să acționeze strategic, inteligent, să pună în prim plan propriile interese, iar aceste interese sunt legate de libertatea economică și individuală. Libertatea este cel mai de preț lucru pe care oamenii îl au, iar această libertate nu trebuie să fie pusă în pericol de un model autoritar.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Apoi ei au extrapolat cumva zicala lui Stalin, " copiați, copiați și iar copiați ". Ce au ei original? Inovația se face in alte părți. Ar fi o lume de copiști, exact cum au fost toate statele socialiste. Străluciți dar totuși copiști.
Au creat un colos cu picioare de lut bazat pe...imitație. Dar la nivel mondial și în timp mă îndoiesc că ar funcționa. Copii dacă ai ce și de la cine.
Plus, ne referim strict la economie. Dacă putem crede că o economie satisfăcătoare ne umple burta si pentru asta suntem în stare să renunțăm la libertate și identitate, atunci ne întoarcem fix la valorile " socialiste " plus încă ceva și mai neplăcut: dominația unei alte rase. Care numai cu mănuși nu se poartă. Ar trebui să acceptăm nomenclatura, mafia, bocancul pe gât. Ne-am săturat de celebra cizmă rusească dar acum am fi oare dispuși s-o înlocuim cu papucul chinezesc?
Și nu în ultimul rând, s-a văzut că sistemelor socialiste incomplete li se înfundă odată ( cel total e oricum utopic). Ar fi o greșeală imensă. Odată aflat sub papuc, greu mai ieși.
Sper că bătrâna Europă va cântări corect lucrurile și va face ceea ce trebuie să țină colosul chinezesc departe de continent.
Occidentul pare sa nu mai aibă un proiect serios. Ne stabilim fie mici obiective meschine contabilicesti fie avem fantezii umede lipsite de pragmatism.
Cumva am impresia ca le oferim lumea pe tava... Sper doar sa nu ne trezim prea târziu, pentru ca valorile sunt egale cu 0⃣ dacă nu le putem apară..
PS. Puterea corupe!
Prin 2017, 90% din tractoarele vîndute prin lume fuseseră produse în RP China...
Tot pînă prin 2017, RP China cumpărase bonuri de tezaur emise de FED în valoare de peste 1.000 miliarde $, între timp FED emite titluri dar nu prea mai are cumpărători.
Și a venit la Casa Albă s(tupid) Trump, un biet neștiutor care este furios că USA va ajunge pe locul 2, după RP China comunistă...
Și vine pandemia CoVid-19, prima lovită a fost RP China, toți erau șocați că un oraș cu 20 milioane locuitori ( cam cît New York)a fost închis pe motiv de carantină...
Și ,,infecția" s-a transmis în Europa, apoi în USA...În USA economia a căzut de parcă a fost lovită cu bombe. Unele estimări sugerează că în trimestrul 2 economia USA va recula cu 30% !!!
Discutînd cu un prieten care s-a făcut american, el estima că azi economia americană a coborît cu 40% față de estimările trecute...Și în timpul ăsta economia RP China se adaptează, a venit CoVid-19, și unele companii și-au schimbat producția, de la produsul X, s-a trecut la producția de materiale medicale, pentru care era o mare cerere... Cum a spus fostul lider chinez Deng Xiaoping, nu contează culoarea pisicii, important e să prindă ,,șoareci" !!!
Pe vremuri cînd nu eram un boșorog care o caută pe ăia cu coasă, dar se citește, deci pe vremuri mergeam la pescuit cu acest prieten, fost coleg de clasă, de bancă, acum de sărăcie am renunțat la pescuit, prietenul a rămas pescar și s-a făcut și vînător, și fiicele le-a făcut vînatorițe, permisul de pescuit și vînătoare îl cotă pe an sub 40$, o sumă infimă, aici l-ar costă poate de 10-15 ori mai mult + zeci de vizite pe la fel de fel de autorități.
Dar dacă se va repatria și dacă va cere ajutorul, îl voi ajuta, sîntem prieteni...
Sănătate și Vîrtute, salut de pe vremuri.
-- Rasa galbena va stapani ,pamantul !!!!!
Căderea economiilor vestice apare după ce, ajunși la un nivel înalt de bunăstare, oamenii nu mai sunt dispuși să facă muncă grea pe bani puțini. Vedem o reorientare a economiilor vestice de la producția de bunuri și servicii (muncă grea) la 'proprietate intelectuală' și speculații financiare, care ambele sunt bullshit. O fi dus asta la câștiguri bune pe termen scurt, dar pe termen lung valoarea este acolo unde se produc lucruri reale, palpabile.
Proprietatea intelectuala e bullshit?! Și "reala" e doar producția de adidasi nike?
1. De unde au plecat în timp - Japonia a supt de la toate statele ocupate în al doilea război mondial și după ce l-a pierdut a beneficiat din plin de ajutorul american fapt care nu s-a petrecut cu Nigeria.
2. Mentalitatea și cultura organizațională din cele 2 state Japonia - o națiune harnică , tenace și dedicată ( munca stă la baza culturii japoneze și respectul față de patron/șef). Corupția endemică , aversiunea față de muncă , o tradiție de a se descurca cum pot fără respect față de șefi sau patroni pentru Nigeria ( de menționat că Nigeria are resurse de petrol dar asta nu prea-l ajută pe nigerianul de rând). Aceleași motive stau și la baza comparației Egipt-Germania ( de altfel țările arabe musulmane au aceleași apucături cu cele din Nigeria , mentalitatea și cultura organizațională face diferența ,arabii chiar și din țările bogate în petrol beneficiază de subvenții masive pentru familii și copii , energie și combustibil care în cazul în care nu sunt gratuite sunt puternic subvenționate , fapte care au făcut ca Arabia Saudită deși este cel mai mare producător de petrol să aibă mari deficite și datorii). Pentru a reliefa diferențele de atitudine față de muncă și seriozitate sau punctualitate ( cazul Germaniei) trebuie menționat că PIB-ul tuturor țarilor arabe și aici includ și cele producătoare de petrol nu fac cât cel al Spaniei care în UE e pe locul 4. Asta spune multe despre avuția din țările respective. Revenind la comparația USA - China trebuie spus că deși China are un avantaj comparativ în ceea ce privește numărul populației ( de 4 ori mai mare ca al SUA) are aceeași mentalitate și atitudine față de muncă sau cultură organizațională ca cea a Germaniei ( respect față de muncă și șefi , multe ore lucrate peste program fără compensații și la un salariu cam un sfert față de cel din Germania). La toate acestea se mai adaugă un factor foarte important și anume disparitatea social-economică , dacă în China diferențele între clasa mijlocie -cea mai numeroasă din lume și pătura săracă e mult aplatizată , în SUA deși pe total a avut o creștere economică viguroasă totuși beneficiile acestei creșteri sunt acaparate de cei 1 la mie de foarte bogați în timp ce clasa mijlocie mult diminuată se zbate să supraviețuiască pentru că patronii produc masiv cu capitalul acumulat în alte țări decât SUA iar creșterea lor economică se face pe baza tipăririi de bani și a împrumuturilor enorme ( SUA au cel mai mare deficit comercial, fiscal și comercial, iar datoria a ajuns la cifre astronomice - în dauna americanului de rând) iar în China creșterea e sănătoasă prin excedente comerciale, de cont curent și fiscal. De aia SUA se află la sfârșit de ciclu economic pentru că nu mai există resurse de creștere iar când are loc o cât de mică creștere aceasta e acaparată de numărul mic de americani ultra bogați care deși dețin firme care se înregistrează în SUA ei de fapt nu produc acolo.